Glasul sirenei

Când sub luciul lunei apa e mai albă ca zăpada
Urmărim corăbii grele sau triremele subţiri
Nopţi întregi... şi marinarii ne cred poate năluciri,
Lopătarii fără suflet din Sidon sau din Hellada.

Nu aud cântarea noastră dureroasă cum învie,
Nu văd trupul nostru fraged mângâiat din val în val,
Pentru dânşii el e spumă sau spinare de narval,
Căci nu ştie azi vâslaşul marea toată că e vie.

Dar tu care stai pe proră, pe trirema triumfală,
Tu, ce cânţi şi chemi trecutul peste vremuri domnitor
Glasul tău prin zări se-afundă ca un bucium sunător
Din ecouri în ecouri sub tăcerea siderală.

Şi sirena ce ascunde o femeie şi o zeie într-un trup
Cum nu e altul nici în cer, nici pe pământ,
Goală va ieşi din valuri, din al mării larg vestmânt
Ca femeia de frumoasă şi eternă ca o zeie.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul sirenei din nou

Mă strigă valul mării şi dorul tău mă leagă:
Am sânul de femeie şi trupul de delfin.
Trirema-naintează şi ape noi dezleagă,
Iar cornul lunii palid se-apleacă în declin.

Mă strigă valul mării şi Echo trist răspunde,
Şi scoicile sonore din zări în zări se frâng...
Aruncă-ţi iar, străine, cântarea ta pe unde,
Sa nu aud talazul şi apele ce plâng.

Mai cântă, ca sirena sa fie iar femeie!
Căci iată se înalţă cu murmur milenar
Lung marea să-şi recheme puternic a ei zeie...
O, tu, ce stai pe proră, ridică glasul iar!

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur crescând de valuri

Trirema se şterge prin asfinţit,
Cu dânsa suspine deşarte...
Ecouri fugare au amuţit,
Departe se-aud... mai departe.

Trec plângeri de oameni pe apele mari
Cu valul spumos şi cu vântul.
Nimic nu rămâne din patime mari
Şi piere pe mare cuvântul.

E-al nostru acuma întinsul stelar,
A noastră e noaptea pustie!
Din frânte talazuri un muget barbar
Se-nalţă, descreşte, învie.

A noastră-i sirena cu păr de argint
Ce-noată în rază de lună!
Uitate acuma sunt doruri ce mint!...
Ea simte iubirea străbună

A mării; iar valul o fură, o ia,
O strânge — sa-i fie stăpână!
Alunecă albă pe cerul de nea
Spre ziuă Diana păgână.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea de pe proră

Am auzit cântarea sirenelor pe mare...

Trecut-au nopţi şi zile de-atunci, şi-acum dispare
Iar soarele... şi struna din urmă mi s-a frânt.
Sirena nu mai cântă şi singur stau pe proră
Şi mâine ca şi astăzi aceeaşi auroră,
Dar marea va fi goală, şi moartă, şi pustie.
Zadarnic aştepta-voi sirenele să vie
— Mai trist de-a le cunoaşte, de-a le dori mai trist
Când steaua dimineţii pe valul de-ametist
Aprinde opalină lumina ce scânteie.
O, lopătar, o, frate, prin visu-ţi ce femeie,
Mireasă sau nevastă torcând fuior de lână,
Aşteaptă pe pribeagul plecat de la cămin?
Pe când cu lira spartă şi inima păgână
Tot mai ascult chemarea ecoului marin.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul lopătarilor

Luceferi ard pe mare şi nu mai sunt sirene!

Zadarnic noaptea toată veghea-vom pe carene,
Cu trupul lor de spumă şi coadă de delfin,
Prin valuri legănate să le vedem cum vin.
Nebuni, în van cerca-vom să desluşim chemarea
Tritonilor ce suflă în scoici marine. —
Marea Mugind ne va răspunde că zeii ei sunt morţi...

Dar tu, ce-n al tău suflet trecutul tot îl porţi,
O, călător de-o clipă pe apa călătoare,
Ridică-ţi fruntea tristă! Pe coarda sunătoare
A lirei, ce aşteaptă vibrând, loveşte rar.
Atunci sub nimbul lunii şi farmecul stelar,
Purtând în păru-i alge şi albe flori marine,
Sirena va renaşte din valuri pentru tine.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanţuri

Încremenită-i marea sub norii de furtună
Şi-n liniştea-i adâncă îmi pare-a auzi
Ecouri din străfunduri ce urcâ, se adună
Şi îşi încep cântarea din lumea de stihii.

Începe-un dans al ploii, al vântului sălbatic
Pornit să urce totul deasupra unui hău
În care-o siluetă apare fantomatic
Şi mă doreşte pradă a cântecului său.

Îmi leg închipuirea cu lanţurile grele
A celui care crede că-n viaţă-i un destin
Şi nu-i aud cântarea, nici vorbele acele
Menite s-amăgească şi altul să devin.

În rana ce-mi apare, se-nchide lanţ şi chin,
Dar cerul meu se schimbă şi e de-acum senin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici iad, nici rai

Am obosit să te mai strig, iubite
Oricine ai fi fost, dar nu mai eşti.
Şi nici n-ai fost, am vrut doar să-mi citeşti,
Pe buze, adormitele cuvinte

Rămase undeva-n eter, ecouri
De aripi adunate într-un zbor,
Când tu, grăbit, plecai în urma lor,
Eu adunam, în urma ta, zerouri.

Şi m-am pierdut, cum toamna-şi pierde straiul,
Printre cuvinte. Să te-opresc, am vrut
Într-un poem cu noi, de început.
Dar n-am găsit nici iadul şi nici raiul.

De-aş şti că braţele-ţi îmbrăţişează
Un trup de Zee care te-a vrăjit,
M-aş risipi în neantul infinit
Şi n-aş mai ţine, noaptea albă, trează.

Şi vine înc-o noapte şi-ncă una;
(L-aş fi rugat, cândva pe Demiurg,
Când clipe goale, peste mine, curg
Să otrăvească stelele şi luna).

Se năpustesc flămândele coşmaruri
Când glasul sugrumat de neputinţi,
Scrâşneşte-atât de-anemic printre dinţi
Pierzându-se, o şoaptă, printre valuri.

Eşti prea departe să m-auzi, iubite
Iar eu sunt prea aproape de înec;
Adio, peste mine, ape trec,
Să nu-ţi faci griji, că mor aşa cuminte!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul fără femeie

Bărbatul fără de femeie
E-un templu ce-i lipsit de zeie,
Biserică făr de altar,
Un preot ce-i lipsit de har.

E stupul fără de regină
Şi pomul fără rădăcină;
E o grădină fără flori,
O faţă fără ochişori.

E-un corp lipsit de inimioară
Şi-i ca o casă fără scară;
E ca un trup lipsit de suflet,
Ca omul fără de răsuflet.

E casa care n-are uşi,
E marea fără pescăruşi,
Odaia fără de fereastră,
O goală şi umilă glastră.

E ziua fără de lumină,
E sportul fără-adrenalină;
E ochiul fără de privire
Şi viaţa fără de iubire.

E anul fără primăvară,
Arcuşul fără de vioară;
E ca toporul fără coadă,
Ca spadasinul fără spadă.

E ca şi spicul fără boabe,
Ca bradul fără de podoabe;
E cum e Cerul fără Rai,
Ca un naist lipsit de nai.

E făr de capsă un cartuş,
E oul fără gălbenuş,
O savarină fără frişcă
Şi făr de roată o morişcă.

E-o lampă fără de ulei,
Un templu părăsit de zei;
E ca mâncarea fără sare
Şi ca Pământul fără Soare.

poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mai revin, iubito

Cu dragoste de viaţă
Revin la tine iară!
Pe ale mamei braţe
Surâde primăvara.

Renaşte al meu cântul
Pe buze de scânteie
Şi aerul cel proaspăt,
Podoaba vieţii mele!

Coroane-şi fac prezenţă
De clopoţei sub raze,
A ta în tot fiinţă
Ne binecuvântează!

Iar prin ecouri multe
O gamă, rog, răsune:
Sărutu-ţi mâna, scumpo,
Ca spicul de cuminte!

Frumoasă, tu, femeie
Cu chipul tău de zeie,
Rămâne-vei tot mamă
Şi-a noastră mângâiere!

Cu dragoste de viaţă,
Sărutul de pe buze...
În ale mele braţe
Mai e loc pentru tine!

Eu te cuprind, o mamă,
Eu te sărut, măicuţă...
Deşi, ne eşti plecată,
Eu mai revin, iubito!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie luptătoare

cutia toracică e goală
căci femeia se întreabă cu slăbiciune
din ce este făcută
în femeie nu zboară fluturi şi nici câmpiile nu-s verzi
nici coastele nu ţes învelişuri florale

în părul ei zilele mai bune ce nu vor veni varsă sânge
căci durerea din interior ţâşneşte
prin fiecare bucată de carne
dar femeia nu scoate niciun cuvânt
ea ştie
că liniştea e plină de răspunsuri

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Allegretto

Pe ţărmul cu alge
Tot sezonul estival
Freamătă teribil
Iar cel hibernal
Şi mai acătării
Din valuri în valuri
Se transmite freamăt
Murmur din murmur
Fără de sfârşit
Ecou peste vremuri
Cu iz de zbucium
Peste ecouri suprapuse
Neastâmpăr duios
Cât permite oceanul

poezie de David Boia (26 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce pe prora triremei

Din lira pentacordă cu strunele de-aramă
Eu voi cânta la noapte sub cer fosforescent
În murmur de talazuri şi în bătăi de ramă,
Pe când trirema spuma în urma ei destramă
Şi sparge valul neted vâslind spre Occident.

Din lira pentacordă chema-voi să revie
Poporul ce trăieşte în fund stâncos de mări...
Tritonii să-şi urmeze uitata pribegie
Suflând prin scoici sonore prelung melancolie
În suflete deprinse cu vechile visări.

Apoi voi bate struna mai tare, tot mai tare,
Poseidon iar să-şi mâne fugarii lui marini,
Necheze sub copite de-acum întreaga mare,
Şi armăsarii umezi în herghelii barbare
Să treacă albi de spume ca turme de delfini.

Şi voi atinge dulce cu dreapta coarda lirii
Căci poate din talazuri târziu se va ivi
Sirena, întruparea eternă a iubirii...
Şi ca să nu mai piară în umbra amintirii
O, lopătari — pe proră eu lira voi lovi!

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizită

Să nu te miri că marea-i fără valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern,
Căci ieri stelar, cânta dorinţa peste maluri
Azi zboară stins, doar gândul versu-i stern.

Să nu te miri de locul ce e altul,
Că simpla vie e uscată-n rod,
Căci rodul ei e-al mării ce lucrează,
Şi lucrătura ei e bietul glod.

Bine-ai venit in casa lumii mele,
Învelitoare caldă de cuvinte-ţi dau îndată,
Şi apă sacră să speli de dor, de gânduri aceea pată,
Şi-apoi te odihneşti în har şi vise noi.

În dimineţi cu rouă şi cu miere,
În seri cu luni desprinse de pe cer,
În zile bune şi în zile rele,
Găteli stelare o să ai la noi.

Să nu te miri că marea fură valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern.
Căci ieri stelar, cânta speranţa peste maluri
Iar azi îmi cântă doar nimicul grav, cu glasul tern.

În somn, o clipă am zărit lumină,
În temniţa, în ciobul meu de lut,
Dar timpul a cernut pe la fereşti rugină,
Iar sufletul-mi, în timp, deşert s-a prefăcut

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa Eminului

Acolo-n leagănul de vise, unde-ntristare nu mai este
Romanţa tristelor litanii a nins pe-un ram fără pereche
Şi plopii fără soţ se-apleacă, pe-o filă albă de poveste,
Îngenunchind în poezia poetului cel nepereche.

Poemul se îmbracă-n nuferi, pe-albastra lacului oglindă,
În ceruri nu e iarnă încă, cât încă îngerii ascultă
"Cu mâine zilele-ţi adaogi," cât dorul plânge în colindă,
Eminul nostru e lumină şi-n inimi teii lui exultă.

Un felinar în neguri dense, în "Valurile vremii" strigă
Şi-i luminează "codrul verde - Măria sa" cu "Floare-albastră"
"De-or trece anii"-"n van căta-veţi" în trupul fraged de ferigă
"Ceasul de taină"-al "stelei care a răsărit" la o fereastră.

"Când însuşi glasul" se aude, iubind în taină ţărmul mării,
Romanţa lui fără ecouri răsună-n "codrii de aramă"
"iar când voi fi pământ", "la steaua care a răsărit", uitării
Iubito, îţi voi fi aproape, când "ochiul tău iubit" mă cheamă.

Şi-mbrăţişaţi de iarna rece şi săgetaţi de Kamadeva
Cu florile-i otrăvitoare, fiul iluziei deşarte
Eu, un Adam hulit de îngeri, tu păcătoasă, dulce Eva
Vom fi eroii fantomatici, ai morţii care ne desparte.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, eterna poveste!

Numită-i de poeţi chiar zeie;
Şi totuşi, eu am exclamat,
Pe marea ce-o numim Femeie,
Ce mulţi bărbaţi s-au înecat!

epigramă de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (17 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul fără femeie

Bărbatul fără de femeie
E-un templu părăsit de zeie;
Femeia fără de bărbat
E un ogor necultivat.

poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe şoptite, de-a îndrugatelea

Iubita mea dulce şi aprigă,
nu căuta dragostea, pentru că ea este dulce şi aprigă,
este ca un tăiş pentru inima ta dulce şi aprigă,
mai bine
curgă apă multă pe părul tău lung şi pe umeri, să dea ciutura pe dinafară
când te speli cu apă rece pe tot trupul
pe boiul tău alb şi viu cum este cetera frumoasă şi lăcuită când doineşte
uită-ţi lacrimile
şi lasă ploaia şi apa fântânii să te spele toată.
Prea multă durere în lume,
şi prea multe neputinţe,
prea mult dor
fals
pentru părul tău dulce şi aprig, pe care îl iubesc mult când cade pe umeri,
când se loveşte de pământ
sau cel puţin aşa te văd
plânsă
şi
udă
nu te voi uita niciodată
şi-apoi... multe cuvinte de păşit cu ele mai departe, uitându-te,
multe cărţi argintate care să se găsească în răcori de argint
sunt rugăciunile
cu care te-am prins prin tindă, îngenunchiată,
prostitu-m-au viaţa şi semnele,
nu trebuia să te las,
dar te las, pentru că eşti dulce şi aprigă,
cât te iubesc eu,
nici nu contează,
nici nu se-adună,
Pesemne dragostea este o pasăre care nu ştie să umble şi se împiedică,
şi nu va mai afla niciodată cum e să meargă,
cu aripile amândouă, întregi, pe spinare.

Vinde-mi mie privirea ta verde şi dulce, să mă ung cu lemn de pădure pe coaste
apoi să dorm, în leagănul moale şi verde, şi-n coaste, mulţi, mulţi, ani,
până când trezită vei fi de apa izvorului, din pădure, gâlgâind şi beată de fericire,
nemaiştiind de iubire şi de trup de femeie,
care voi fi eu
beat de fericire
izvorul
izvorâtu de lacrimă,
trupul meu fericit, hodorogit, hohotind, că murit-am fecior mare.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu cântăreşte mai greu decât compasiunea. Nici propria noastră durere nu ne apasă atât de greu ca durerea împărtăşită cu altul, pentru altul, în locul altuia, multiplicată de imaginaţie şi prelungită în sute de ecouri.

Milan Kundera în Insuportabila uşurătate a fiinţei
Adăugat de Benu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de durere şi înviere (sonet)

ECOURI DE DURERE ŞI ÎNVIERE
(sonet Pascal)

Se înalţă ecouri de durere,
De pe Golgota şi Crucea lui Iisus,
Din vremuri când la chinuri era supus
Fiul Domnului redus la tăcere.

Se-aude Maica, de îngeri mai presus,
Cum îndurare la Dumnezeu cere
Pentru Hristos, prin viaţă în trecere,
Cu Tatăl să stea din ultimul apus.

De regii pământeni fiind judecat,
Să se împlinească proorocie,
A fost condamnat Cel fără de păcat.

Pe Cruce a îndurat blasfemie
Şi luând păcatele lumii, a murit,
Dar a înviat, ca în profeţie.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Sonete Pascale (24 aprilie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!

Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soţie sau fiica, soră sau amantă
Ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura şi frumuseţea.
Fără de care ar fi ţinutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Şi-ar fi durere, ar fi tristeţe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit şi întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Şi nici binecuvantarea...
Cui aş mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viaţa fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aştrii pe cerul gol.
Şi ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viaţa mea dulce,
Chiar şi suferinţa este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viaţă!
Iar viaţa eşti tu,
Mamă, soră, fiică, soţie sau amantă.
Iubeşte şi respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pţi trece prin lumea asta!
Chiar şi cimitirul inimii ar fi gol.
Iubeşte-le pe toate aşa cum poţi!
Căci fără ele tu eşti mort... şi nici născut nu eşti.
Îţi multumesc femeie că exişti! Şi că exist!
Îţi mulţumesc mamă, soţie, fiică, soră sau amantă!
Eşi univers de flori, eşti minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!