Primăvara

Cu veşmântu-i verde crud
Smuls din rădăcini de lut,
Primăvara-n dans zălud
Pe la noi s-a abătut,-
O aud.
Vii miresme de-nceput
Ca frântura unui cânt,
Simţurile îmi ascut
Dorul creşte din pământ
Nevăzut.
Crângul sterp a înfrunzit,
Zbuciumându-se-n extaz,
Printre dinţi de timp scrâşnit
Flori din pulberi de topaz
S-au iţit.
Inima în pas grăbit
Cu odor de viaţă-n nări,
Din visare s-a trezit
Şi scăpată de blazări,
A iubit.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţese-mi alte-nvelitori!

Primavară, peste nuci,
Ţese-mi alte-nvelitori!
Glas de păsări să-mi aduci
Şi cu primii mâţişori,
Noi fiori.
Fă-mi în crângul sterp, pustiu,
Printre tufele de-aluni
De sub cerul siniliu,
Cuiburi noi pentru lăstuni,
Cu-albi colţuni!
Iar în pomii din livezi,
Să te văd, să te aud,
Albe flori când însăilezi
Peste ramul svelt şi crud,
Încă nud.
În ţarină şi-n zăvoi,
Ca şi-n câmpul cu cicori,
S-aud cânt de piţigoi,
Să văd stoluri de cocori,
De cu zori.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara-n crâng

Cu frunze negre, cu flori de soc,
Mă ţine primăvara-n loc,
În crângul mic pe care-l ştii
Cu dragostile fumurii.

De iarbă crudă şi de lut
Mi s-a făcut dor neştiut,
Obrazul la pământ l-am pus
Să-mi amintesc de-un dor apus.

Dar altcum inima-i zvâcnea,
Pământului, sub faţa mea,
Îndepărtate ţări şi ape
Veneau din toate, mai aproape.

Am pus urechea la pământ,
Să prind o pulbere de cânt,
Dar firul mic, ca de vioară,
Un cântec larg mi-l împresoară.

De sub culcate ierburi, iată,
Dă zvon ţărâna zbuciumată,
Tovarăşi mulţi, în marşuri grele,
Din ţări cu scrâşnet de zăbrele.

Cu faţa-n iarbă, la pământ,
Mă ţine crângul fremătând,
Nu crângul mic, pe care-l ştii
Unde-aşteptam demult să-mi vii,

Ci crângul tot unde ne-ncape
Şi dor, şi pasăre, şi ape,
Nu primăvara ta şi-a mea,
Mai firavă ca lacrima,

Ci cântul larg ce ne-nfăşoară
Plapânda strună de vioară,
Ci hora soarelui şi-a lunii
Cu toată primăvara lumii.

poezie clasică de Maria Banuş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec ...

Chingi de rădăcină
ancorate-n tină,
ţineţi în strânsoare
tulpini urcătoare!
Frunze-n verde crud,
într-un dans zălud,
foşnet să v-aud!
Şapte ursitoare,
în muguri de floare
revărsaţi culoare!
Pe iarbă-n răzoare
cerneţi stropi de soare
şi-alţi picuri de ploi,
să prindă altoi!
Zumzet de albină,
vino şi-mi alină
florile-n grădină!
Peste polen, fluturi,
presăraţi săruturi!
Scoateţi capul, muguri,
printre fum de ruguri
şi ieşiţi din pântec
până spun descântec!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o nimica ...

O rază plăpândă se scurge prin ram
Şi schimbă decorul când nu mai credeam,
În pomii livezii, pe-ntinse ogoare,
Din muguri de nea, în muguri de floare.
Cu jind se înfoaie lăstarul spre cer
Scăpat de al iernii cumplit temnicer.
Întoarce spre soare firavul obraz
Şi plin de nădejdea ajunsă extaz,
Închină o rugă spre astrul divin
Din sufletul tânăr, din trupul virgin,-
De strajă să stea pe întinsul azur
Cât florii-i vor creşte petale-mprejur!
Frunzişul îi ţese veşmânt verde crud,
Pe trupul prea fraged, pe umărul nud,
Iar crengile-l leagănă-n braţe-n descânt
Cu vântul alături un cânt murmurând.
Din fragedul mugur, de nea-mpovărat,
Copilul de ieri mâine fi-va bărbat
Şi dintr-o nimica, bobi mici cât un nod,
Vor umple în toamnă toţi pomii de rod...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nagoda din vis

Venea dinspre luncă o veste bizară,
trecând peste apa crescută din râu –
un duh nevăzut apărea înspre seară
s-aducă licornul din lanul de grâu.
.
Păştea în răstavul lăsat între holde
miresme din dorul cernut peste flori
din trupul nagodei cu pletele blonde
ieşită din crângul cuprins de fiori.
.
Trecea despletită, plutind peste ape,
în noaptea aceea, scăldată-n zefir,
cu calul licorn, adus să se-adape,
din boabe de rouă cu sfânt elixir.
.
Lăsa deoparte veşmântul subţire,
să intre în apa albastră din râu,
măceşii, cu florile scoase din fire,
cădeau în extaz lângă lanul de grâu.
.
De când am văzut-o atunci dezbrăcată,
un dor fără margini îmi stă peste gând,
să-mi spună s-o caut, s-o văd înc-odată,
în braţe mele s-o strâng tremurând.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde flu...

frunză verde flu pământ
creşte dorul creşte-n vânt
astăzi sunt mâine nu sunt
se închină sfânt la sfânt
am încărunţit mărunt
prin cuvântul necuvânt
te iubesc e-un amănunt

frunză verde flu pe mare
creşte dorul prin sahare
astăzi plop mâine cărare
se închină popii-n zare
am încărunţit în fiare
prin cuvintele-n uitare
te iubesc e o-ntâmplare

frunză verde flu pe lună
creşte dorul a furtună
astăzi ghimp mâine cunună
vânt se-nchină de răsună
am încărunţit a zână
vin cuvinte şi mă-adună
te iubescu-ne-mpreună

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din flori de nufăr

Din flori de nufăr împletit-a punte
Natura, peste luciul nesfârşit,
Lumina-n cupa lor s-a cuibărit,
Zădărnicia timpului să-nfrunte.

Suav miros, în rătăciri nomade,
Spărgând hotarul şubredei blazări,
Desferecat, se scurse din visări,
Scăpând din încâlcitele năvoade.

De prin străfund de lacuri, ca-n oglindă,
Gemene flori şi-ntoarnă al lor chip,
Tânjind spre cerul ancorat în grindă,

După străvechiul lumii arhetip
Şi-n cercuri infinite se perindă,
În sacru ritual, stereotip.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

în fiecare trunchi de copac se ascunde o femeie
căci numai ea ştie cum să-ţi cuprindă umbra cu braţele
şi să-ţi ostoiască întrebările susurate cu tandreţe
deşertul este o pedeapsă prea uşoară
pentru toţi cei care uită îmbrăţişarea
şi lumina unui surâs
doar bărbaţii care urăsc femeile
îşi ascut topoarele şi drujbele
sfârtecând carnea lemnului
noi, ceilalţi,
semănăm seminţele
din care vor creşte alte femei
purtând cerul pe braţe
şi pământ pe tălpile grele
undeva în adânc,
se prefigurează liniştea.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu mă vede

Pe un braţ de verde crud
Am rămas ca să aud
Sufletu-mi cum tace.
Lacrimi de mesteceni cad
Şi le-adun într-un răsad
Să-ncolţească pace.
Stelele mi s-au oprit
Lângă geamul aburit
De durere multă.
Mă dezleagă de pământ
Mă preschimbă-ntr-un cuvânt
Stau şi mă ascultă.

Plâng cu palmele spre cer
Aş veni ca să-Ţi mai cer
Dar mi-e frică tare.
Mă înconjoară făclii
De mesteceni colilii
Ca să-mi cer iertare.

Pe un braţ de verde crud
Am tăcut ca să aud
Inima cum crede.
Şi mă duc să ostenesc
Şi păşesc sub cer domnesc
Dumnezeu mă vede...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreabă dorul meu de tine

Întreabă dorul meu de tine.
Sărutul meu e istovit,
Că din visare nu-şi revine,
Din clipa când m-ai părăsit.

În mintea mea, idei ciudate
Din amintiri te zămislesc.
Prin lacrimile-mi tremurate,
Abia de chipu-ţi desluşesc.

Cum parcă m-a-ngrozit tăcerea
Aş vrea pe nume să te strig,
Dar depărtarea de-ţi e vrerea,
Mă-nvăluie năpraznic frig.

Când gându-mi bate-n uşi închise,
Zdrelindu-mi zilele în timp,
Pe-altarul sufletelor ninse
Am mai jertfit un anotimp.

Întreabă dorul meu de tine.
Speranţa încă n-a murit.
Mai arde-o primăvară-n mine.
Iubirea mi-a înmugurit.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans de fluturi

Zburdalnici fluturi pe câmpii şi-n suflet,
Adolescenţi – o clipă curcubeu,
Făcând să bată-o inimă pereche
Cât fi-vom împreună tu şi eu.

Prolog de verde crud, de flori şi soare,
O dulce adiere, un surâs,
Un câmp de maci şi grânele-fuioare,
Un răsărit, ori Soarele-n apus.

Pe cer desenul viselor pe care
Ni le croim în fiecare zi,
Iubire, tihnă, cânt şi alinare,
O lume de poveşti şi de copii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au ctitorit strămoşii-o ţară sfântă

În prag de iarnă, foi de calendar,
Ne-aduc aminte că a fost odată,
Din două ţări, doar una-nfiripată,
Ce-ncet ajunse-n ceas de centenar.

Cu multă caznă, nesecat elan,
Au ctitorit strămoşii-o ţară sfântă,
Cu mândru port şi inima ne-nfrântă,
Cu vorba dulce, plină de alean.

Sub cer s-a întregit un nou pământ.
Din mii de piepturi s-au trezit urale.
În faţă-având un ţel şi-o nouă cale,
Şi lacrimi s-au oprit şi jalnic cânt.

Cu un trecut ce ne părea rival,
Scrutând, am cutezat spre viitorul,
Întâii dimineţi sub tricolorul,
Ce ne va fi insemn şi ideal.

Decembrie întâi, zi de-nceput,
Prilej e azi de mare sărbatoare.
Cu fruntea în ţărâna roditoare,
Pun gaj pe stema ţării un sărut.

Iar la picioare-ţi inima-mi aştern
Cu toate simţămintele curate...
Să ne trăieşti mereu în libertate,
Că-n suflete ai un sălaş etern!

Nu ştiu de-s vrednic eu a te cânta,
Pe tine, ţară-a visurilor mele.
De mă vor junghia până-n prăsele,
Nu te-oi lăsa, şi nici de m-or cresta.

Pe munţi mă jur, pe largile câmpii,-
De-oi fi-n bătaia unor carabine,
Mă voi gândi mereu la al tău bine,
Pe lumea toată nu te-oi arvuni!

Cu râvnă îţi doresc, în veci de veci:
Faimă şi pace, după ani de trudă,
Să n-ai în viitor o soartă crudă
Şi-n faţa nimănui să nu te pleci!

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga de pământ

Ne-am smuls cu toţii brusc din rădăcini
Fugind care încotro de pământ
Ne-am părăsit străbunii în mărăcini
Scaieţii sunt stăpâni acum pe câmp

Ne-am transformat cu toţii în ciulini
Jur împrejur oameni alergici sunt
La praf, la părul de pisici şi câini
La iarbă, flori şi tot ce zboară-n vânt

Ne îndreptăm încolonaţi orbeşte
În negre găuri de asfalt intrând
Ne-nghesuim şi ura din noi creşte
Seara spre grote mici escaladând

Planeta de beton se-ntinde, se lăţeşte
O pătură de gaze peste noi trăgând
Şi toate ce sunt vii le otrăveşte
Munţi de gunoaie împrejur crescând

Şi zilnic construim noi Babiloane
Nimic din jur nu ne mai este sfânt
Şi alergăm călcându-ne în picioare
După un bine, nedefinit şi crud

Bisericile sunt aproape goale
Ca un popas în drumul spre mormânt
Se contruiesc cavouri din betoane
Căci nu mai vrem să devenim pământ.

poezie de Daniel Uritu (ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi cânt

Doar tu ai mai rămas, bisericuţă,
în crângul plin de apă şi noroi.
Doar umbra ta se profilează, sfântă,
printre tulpinile arborilor goi.

Din când în când un corb mai trece-n zbor
Deasupra lacului tăcut şi înverzit
Şi arborii se plâng căci frunza lor,
Ce o aşteaptă, încă n-a sosit.

Şi nici un om nu întâlnesc în cale
Iar vântul printre crengi pare că-mi spune:
"Ai fost şi vei rămâne veşnic singur!",
Atât de-nstrăinat mă simt pe lume.

O vrabie îşi ciripeşte gândul,
pe care şi-l uneşte cu al meu:
"Hei, vezi că nu eşti singur în tot crângul!",
îmi strigă broaştele din heleşteu.

Atunci, mă-nvăluie-o lumină nouă,
Simt inima cuprinsă de avânt
şi strig: "Veniţi prieteni! Mie, vouă
Ne este dat s-avem acelaşi cânt!"

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (26 aprilie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa unui om?!
Răscruci ce ai de-ales în cale,
Cu file cât să umple-un tom
Şi cânt prin zornăit de zale.

catren de Mihaela Banu (3 august 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde

Frunză verde, ştiu să cânt
Mamei mele pe pământ,
Mi-a dat viaţă şi mă creşte,
Mă-ngrijeşte, mă iubeşte.

Frunză verde, cântul meu
Vine de la Dumnezeu,
Zâmbet cald, iubire mare,
Mama pentru mine are.

şi iar verde, crudă frunză,
Ieri am prins o buburuză,
I-am cântat şi-a zburat lent
Mărţişor pe-al mamei piept!

poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş lua în lumea mea,
Ţi-aş dărui nemurirea!
Te-aş scoate din pământ,
Te-aş face ceva sfânt!

La rădăcini ţi-aş planta
O ramură din inima mea!
Şi te-aş uda cu-o lacrimă
Cu dor si patimă!

Şi te-aş creşte cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârâi, să mă dori
Să mă pierd în ochii tăi!

Şi te-aş face-o margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fi Tu, doar EU cu... tine!

Şi m-aş pierde...
În privirea Ta,
Rezemat de-o clipă,
Doar un zbor, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Atlet cu-aplomb şi insistenţă,
Motor sensibil, pătimaş,
Izvor de viaţă-n permanenţă
Şi crud călău... sinucigaş.

epigramă de Corneliu Păunescu din Definiţii epigramatice (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada renunţării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Şi de flori şi de ciulini
Şi am trecut între bătrâni –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Şi am stins în ochi lumini –
Ca să tai frunză la câini.

Am lăsat speranţe vagi,
Am urât pe toţi cei dragi
Şi m-am ascuns de vecini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Şi mi-am pus lanţuri la mâini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de ce-i plăcere –
Chiar de of şi de durere
Şi tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

M-am lăsat de calea bună
Şi-am trăit mult în minciună
Şi-mi socot anii străini –
C-am tăiat frunză la câini.

M-am lăsat de noaptea grea
Şi de deal şi de vâlcea
Şi-am plecat printre străini –
Ca să tai frunză la câini.

De din zori şi până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat şoapte
Şi m-am smuls din rădăcini –
Ca să tai frunză la câini.

Lăsatu-m-am de iubit
De frumos şi de urât
De dureri şi-amărăciuni –
Ca să tai frunză la câini.

Ce am sperat şi ce-am voit
Ce-am dorit şi-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni –
Ca să tai frunză la câini.

Am trecut între bătrâni
Şi am stins în ochi lumini
Şi m-am ascuns de vecini
Şi mi-am pus lanţuri la mâini
Şi m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!