Fuga de pământ

Ne-am smuls cu toţii brusc din rădăcini
Fugind care încotro de pământ
Ne-am părăsit străbunii în mărăcini
Scaieţii sunt stăpâni acum pe câmp

Ne-am transformat cu toţii în ciulini
Jur împrejur oameni alergici sunt
La praf, la părul de pisici şi câini
La iarbă, flori şi tot ce zboară-n vânt

Ne îndreptăm încolonaţi orbeşte
În negre găuri de asfalt intrând
Ne-nghesuim şi ura din noi creşte
Seara spre grote mici escaladând

Planeta de beton se-ntinde, se lăţeşte
O pătură de gaze peste noi trăgând
Şi toate ce sunt vii le otrăveşte
Munţi de gunoaie împrejur crescând

Şi zilnic construim noi Babiloane
Nimic din jur nu ne mai este sfânt
Şi alergăm călcându-ne în picioare
După un bine, nedefinit şi crud

Bisericile sunt aproape goale
Ca un popas în drumul spre mormânt
Se contruiesc cavouri din betoane
Căci nu mai vrem să devenim pământ.

poezie de Daniel Uritu (ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supărat eşti...

(Glossă)

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Prea vrem să le-avem pe toate!
Ce-a fost sfânt, nu mai e sfânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Oamenii nu au cuvânt
Şi n-aud cuvântul Tău!

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Rătăcim, orbi, surzi, prin viaţă,
Până o să ne condamne
Cerul, la o dimineaţă
Fără soare, fără flori -
Ca un semn de pocăinţă –
Doar cu tunete şi nori,
Să ne-ntoarcem la credinţă!

Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Am uitat să ne iubim,
Ne zbatem şi dăm din coate
Ca să ne îmbogăţim,
Deşi ştim că bogăţia
Nu se capătă cu bani
Şi că, uitând omenia,
Din fraţi, devenim duşmani!

Prea ne-am bătut joc de toamne,
Am necinstit al ei rod,
Doamnele nu mai sunt doamne,
Domnii-s rude cu Irod!
Cer şi pământ se revoltă
De atâta nepăsare,
Numai ura se dezvoltă
Şi strigă în gura mare!

Prea vrem să le-avem pe toate,
Dar să nu facem nimic,
Să putem ce nu se poate;
Vrem furtuni într-un ibric!
Orgolii nemăsurate,
Egoism şi nepăsare –
Asta-i sarea în bucate
Într-o lume-nşelătoare!

Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt,
Izgoniţi din Rai cu toţii,
Pângărim acest pământ,
Purtându-ne ca netoţii:
Poluăm, exterminăm,
Ne întrecem în distrugeri,
Fără să ne-ngrijorăm
C-am putea ucide îngeri!

Parcă ne e tot mai rău,
Dar nimic nu ne opreşte:
Prăvălim lumea în hău,
Înjunghiind-o mişeleşte!
Alţii sunt mereu de vină
Dacă-i să dăm socoteală,
Până şi legea divină
Este pusă la-ndoială!

Oamenii nu au cuvânt,
Nu respectă nicio lege
Şi trimit către mormânt
Tot ce nu pot înţelege!
În zadar se mai ridică
Cei cu inima curată,
Sub al răilor jug, pică
Şi dreptatea... nu se-arată!

Ei n-aud cuvântul Tău,
Sunt orbiţi de preamărire,
Nu discern bine de rău,
Nu au nicio lecuire!
Calcă zilnic pe cadavre,
Înteţesc războaie, mii,
Milă au cât nişte javre,
Chiar de propriii copii!

Şi n-aud cuvântul Tău!
Oamenii nu au cuvânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt!
Prea vrem să le-avem pe toate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Supărat eşti pe noi, Doamne!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vrem pământ!

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă disperată

Păzeşte-i, Doamne, pe români,
Că-s neam creştin, nu sunt păgâni,
Mai vină-le în ajutor,
Fă-ţi milă şi de soarta lor
Că viaţă duc de câini!

Naivi am fost când am sperat
Că totu-n bine s-a schimbat,
Ne-am bucurat, ne-am veselit
Că pe tirani i-am izgonit,
Dar rău ne-am înşelat!

Venit-au alţii mai avari,
Mai duri, mai cruzi, mai ordinari...
Si nu ştiu cât vom mai răbda
C-om pune mâna şi vom da
Cu ghioage şi cu pari.

Căci foamea, frigul, traiul greu...
Te fac din miel să fii un leu,
Să n-ai nici lege, nici păcat
Si-i vai de cel ce te-a-nşelat,
Că uiţi de Dumnezeu

Si-n numele a tot ce-i sfânt,
Te prinzi de cer, intri-n mormânt...
De-aceea, Doamne, fă ceva,
Alungă jalea, căci aşa
Blestemu-i pe pământ.

Prea Bunule, noi am greşit
Insă pedeapsa ce-am primit
E mult prea grea şi e păcat,
Ajunge cât am îndurat,
Căci prea scump am plătit.

Păzeşte-i, Doamne, pe români
Că-s neam creştin, nu sunt păgâni,
Mai vină-le în ajutor,
Fă-ţi milă şi de soarta lor
Că viaţă duc de câini!

poezie de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am

Ne-am mascat
Crezând că aşa va fi mai bine
Ne-am uitat
Şi vinovat nu-i nimeni.
Ne-am pierdut
Sperând că ne v-om întălni,
Ne-am avut
În fiecare zi.
Ne-am privit
Cu inimi reci, stricate
Ne-am vorbit
Că v-om veni, chiar dacă suntem departe.
Ne-am înţeles
Sperănd că aşa şi este
Ne-am ales,
Prieteni, doar cu feţe.
Ne-am înstrăinat
Şi vinovat ne e trecutul
Ne-am acuzat
Cu el, pierdutul.
Ne-am privit
Pe-o ultimă dată
Ne-am auzit,
De atunci, niciodată.
Ne-am regăsit
După durată
Ne-am mascat
Necunoscăndu-ne cunoscuţii, de odată.
Ne-am uitat
Doar trecători suntem acum,
Ne-am înstrăinat
Trecănd unul cu altul, pe un drum.

poezie de Bordian Cristin (iulie 2019)
Adăugat de Bordian Cristin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădătorilor

Flămânzi şi goi, fără cuvânt,
Încovoiaţi pe-acest pământ,
Pe-acest pământ ce-al nostru e,
Furat de voi şi - ntreb, de ce?
Când el e sfânt!
De-a sila voi aţi tăbărât
Dar noi pe brânci ne-am tot târât,
Prin promisiuni de false firi
Şi îmbătaţi de amăgiri,
Ne-aţi zâdărât!
Şi vom striga toţi într-un glas,
Căci viaţa - n noi ne-a mai rămas,
La moarte voi ce ne-aţi vândut,
Străinilor ne-aţi dat tribut,
E negru ceas!
De vin groparii, le grăim,
Că noi şi în mormânt trăim,
Cu pâinea ce-am mâncat-o ieri
Speranţei ne-am dat prizonieri,
Nu ne căim!...
Pluteşte-n aer un blestem,
Căci pentru voi, teamă suntem,
Vom trece peste rău curând
Chiar ţara de-om reface-o-arzând,
Noi asta vrem

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt?

Când te gândeşti la lume, eu nu sunt
Decât un bulgăr pe-un imens pământ...
Eu către ţintă pornit în atac,
Plec ca o schijă şi mă prefac,
După explozii, bucăţi de cărbune
Şi mici pietricele ce s-or depune.
Ating pământul şi ars ca de foc,
Mă destram în aer, simulez un joc,
Mă transform în pulberi şi purtat de vânt,
Mă depun când plouă, uşor la pământ,
Căci pe globul lumii colbul meu îl port,
Îl arunc în apă şi-l usuc la loc,
Îl depun pe ghete şi îl pun să scrie,
După o furtună, altă vijelie.
Aşa că oriunde, pe câmpii şi-n munţi,
Peste deal şi ape, peste aspre frunţi,
Mă depun şi eu sunt risipit în spaţiu...
Şi de vreţi, întreg ca să fiu în vânt,
Pulberea o chem iute fluturând,
Fac o bază mică şi-apoi tot eu sunt,
Cum am fost *nainte bulgăr de pământ.

poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, pământ sfânt

Dinozaurii din lume
Aduc peste noi năpasta.
Aurul vor să ni-l fure,
Şi copiii, şi nevasta.

Se vor stăpâni peste ţara
Unde mama ne-a născut.
Vor să ia grâul, secara,
Chiar şi apa de băut.

Acuma vor şi pământul
Cuprins în arcul carpatin.
Pe român îl bate vântul,
În ţara lui este străin.

Chiar dacă îl daţi vânzării
Prin legea din parlament,
Nu vom da pământul ţării
Că-i primit cu testament.

Străbunii noştri-au apărat
Cu viaţa, brazda de pământ.
În brazda lui i-am îngropat
Că le e leagăn şi mormânt.

Auzim cum creşte iarba,
Auzim cum bate vântul.
Aici ne albeşte barba
Până ne-înghite pământul.

Dacă vrem să fim stăpâni,
Hai să facem legământ!
Să-i alungăm pe-acei păgâni
De pe pământul nostru sfânt.

România-i pământ sfânt.
E ţara românilor.
Să păstrăm acest pământ,
De-a-lungul veacurilor.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vijelii cumplite au trecut peste noi, la toate am ţinut piept, şi nu ne-am dat, ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ţara. Poporul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Eu şi Tu, noi amândoi

Mergând pe Drumul Robilor
prin galaxii şi printre stele,
debusolaţi şi obosiţi,
apare chinul.
Şi Eu şi Tu, noi amândoi,
ne-am înţeles
să ne unim destinul.

Şi Tu şi Eu
iubindu-ne,
ne-am hotărât şi ne-am luat.
Tu soţ, iar Eu soţia ta,
demult, dar încă n-am uitat.

Şi Eu şi Tu
ne amintim
de greul drum de la-nceput,
dar vorba Ta a fost un dar
iar zâmbetul şi un sărut,
n-au fost în zadar.

Şi Eu şi Tu când ne iubeam
ca doi nebuni, zâmbind ziceam:
Tu doi urmaşi, unul şi una,
sau, câţi or fi!
Eu? Patru! Vreau să am.

Şi Tu şi Eu
ne amintim, prin câte grote
am trecut, cum am sărit
şi ne-am zbătut,
de toate să avem.
Anii s-au scurs,
se duc mereu,
şi Eu şi Tu am mai albit.
Copii sunt la casa lor
dar nu ne-au părăsit.

Şi Eu şi Tu
ne bucurăm
c-avem nepoţi. Eu îi iubesc.
Să ducă „trena” cum or şti,
au rădăcini şi n-or pieri,
eu asta mi-o doresc.

Tu... din păcate ai „plecat”
pe Calea Laptelui. În „sus”.
Şi… nu-i cunoşti.
De când te-ai dus…
Eu singur rătăcesc haihui,
mă simt stingher al nimănui,
de-atâtea lacrimi ce-am vărsat,
izvorul dulce mi-a secat…
Plângând.
Dar nu-i nimic,
aşteaptă un pic, că vin.
Cât de curând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blues cu iedera si stejar

Şi ce-ar fi dacă
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toţii
Deodată,
Şi medici, şi pacienţi,
Şi părinţi, şi copii?

Ce-ar fi, ce-ar fi,
Dacă, brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine să mai trateze,
Cine cui să-i mai scoată
Bandaje şi paranteze?

Ce-ar fi dacă,
În urma dreptului legitim
De a ne îmbolnăvi,
Chiar ne-am trezi
Că ne îmbolnăvim
Şi n-avem cui ne adresa,
N-avem pe cine chema?

Ce-ar fi dacă
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi
Cu toţii
Deodată?

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea bună e că ne-am născut fericiţi şi că vom fi chemaţi să dăm socoteală dacă uităm lucrul acesta. Ca toţi copacii, ca toate plantele, avem menirea de a creşte, de a ne dezvolta şi de a înflori pentru satisfacţia noastră şi a celor din jur. Anumite rădăcini sunt atât de viguroase, încât vor trece printr-o fundaţie de beton pentru a-şi urma drumul. Într-atât de mare este forţa fermentului de bucurie care constituie fundamentul fiinţei noastre.

citat din Guy Corneau
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... suntem

Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărţite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade şi ploi.
Sunt tornadă – acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere şi sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocoteşte
În inima mea...
Sunt, eşti... goana spre stele
Sunt – ultima stea ce apune
În inima ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am mai cunoaste noi?

Atata timp trecut-a fara rost
Atatia ani de cand nu ne-am vazut
Balaia mea iubire tu ai fost
Parca din alte vremi, de la al lumii inceput

Ce mai conteaza acum?
Nici n-as mai sti ce voi...
De ne-am vedea vreodat'
Ne-am mai cunoaste noi?

A fost un vis frumos
Prin ploi ca de cristal
Printr-un ianuar geros
Si-un martie infernal

Acum sunt toate-n urma
Povesti cu falsi eroi
De ne-am vedea vreodat"
Ne-am mai cunoaste noi?

poezie de Alex Dospian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am îndepărtat...

Ne-am îndepărtat unii de alţii,
Chiar dacă fizic, aproape suntem.
Ne-am îndepărtat, noi, fraţii,
Şi am uitat că şi surori avem.

Părinţii îşi caută copiii,
Dar au crescut, ei nu mai sunt...
Neamul îşi plânge fiicele şi fiii,
Care sau dus prea devreme-n pământ.

Bunicii şi nepoţii, sunt speranţa vie,
Că neamul nost' va dăinui în veci.
Cum zburdă mieii pe câmpie,
Aşa să zboare şi gândurile noastre reci.

Să ne apropiem cu căldură unii de alţii,
Şi să ne iubim mai mult, aşa ca fraţii.
Să întindem o horă mare a unirii,
Şi să sărbătorim fiecare clipă a fericirii.

poezie de Ovidiu Kerekes (28 februarie 2021)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârşitoare uneori –, invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ar exista Răul pă Pământ.
ne-am face armate din zâmbete
şi ne-am bate între noi p
ână ne-am prăpădi de placere si de râs,
apoi ne-am face armate de idei
cu care să îi învingem pe zei, dupa care,
impreuna cu ei, să ne punem pe ras,
în pace şi plini de avant, dacă..
dacă nu existau atâţia virusaţi - infectati pe Pământ!

citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne-am construit împrejur cât de mulţi pereţi am putut... Pereţii făcuţi din cărămizi şi mortar nu sunt tot atât de periculoşi, pentru că pot fi văzuţi. Există altfel de pereţi, subtili, imperceptibili... Aceştia sunt tari, sunt constituiţi din sticla conceptelor, doctrinelor, scripturilor. Absolut invizibili!

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet lunatic

Ne-am furişat, iubito,-n seara cea
în care luna mi-a zâmbit, golaşă,
pe o potecă ce părea c-avea
chemarea glumei care se îngroaşă.

Ne-am azvârlit, din mers, tricouri, blugi,
şosetele de tufe au fost prinse,
şi n-am simţit nici mărăcini, nici rugi,
căci noi aveam călcâiele aprinse.

Lumina Lunii ne-a fost de folos
şi am văzut, în clipele acele
întreaga... tu, iar eu... nu mai prejos!

Of, Doamne! – catifea era, sau piele?...
poiana... iarba... eu privind în jos...
dar tu, iubita mea, priveai spre stele.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte flori sunt pe pământ

Câte flori sunt pe pământ
Toate merg la jurământ-,
Numai floarea soarelui
Şi-a mărgăritarului
Stau în poarta raiulu.
Şi judecă florile
Ce-au făcut miroasele.
Dete-o ploaie, dete-un vânt
Şi le trânti la pământ.
Dete-o ploaie şi un soare
Şi le sculă în picioare
Raiu-ntreg s-a-nmiresmat
Cu miroase-amestecat.

folclor românesc, din satul Pinu, comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!