Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Marin Moscu

Să ne iubim la nesfârșit...

Te presimt ca un miracol,
Îmi râzi în gând, îmi vii în vis,
Îmi spui că fericirea-n doi
E starea care ne-a cuprins.

Presari săruturi peste flori,
Pe facebook mi le pui, iubire,
Mă însoțești oriunde merg,
Ești armonie și mărire.

Eu sunt izvor și-ți sunt speranță,
Un curcubeu de reflectare,
Mai bine-ar fi să fim un zbor
Rotit în cer de-o sărutare.

Să ne schițăm pe-o stea popas,
O contopire pentru-o clipă,
Să ne iubim la nesfârșit
Iluminând fără risipă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Citate similare

Marin Moscu

Fereastra udă de lumină

Fereastra ta e udă de lumină,
O șterg cu inima până devine vis,
Ochii mei sunt arc de curcubeu,
Tu ești săgeata care m-a cuprins.

Cad în genunchi la dulcele izvor
Sub orizont și gânduri răvășite,
Împărțim focos plăcerile în doi,
Îmbrățișări, săruturi nesfârșite.

Cerurile de vrajă îngerii aduc
S-acopere cu aripi razele de stea,
Să nu vadă nimeni cum dispar
Dis de dimineață prin lumina ta!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Cernutul de stele

Unii șlefuiesc stele în singurătatea lor,
Cerul le întinde aripi pentru lungul zbor,
Viața cu săruturi îi primește-n larg
Unde orizontul e-n ochii celui drag.

Fără griji sunt, Doamne, doar o clipă,
Cât iubirea lor, e sub a Ta aripă,
Doresc tristețea să fie-ngenuncheată,
Să fie arsă pe-o nedefinită roată.

Să explodeze în marea lor iubire,
Săruturi, strânsu-n brațe, multa fericire,
Iar la despărțire, în dureros mister,
Să cearnă împreună stelele din cer!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Jurăm să ne iubim pân' la sfârșitul lumii

̓S-ascunde-n telefon sau în PC iubirea?
Mesajele se prelungesc în vise?
Hazardul intra-n inimă aiurea
Și devine zbor cu aripile-ntinse?

Tu-mi ești cerul larg în plinul zbor,
Eu sunt universul tău de rouă,
Clădim din flori cununile de dor
Și le stropim cu fulgere când plouă.

Întindem poezia ca umbrelă,
Ne-ascundem în mesajele minunii
Și peregrini pe-o bombă cu nacelă
Jurăm să ne iubim pân' la sfârșitul lumii!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Cuiburi de iubire și dor

În inima ta porumbeii se-ntrec
În cuiburi de iubire și dor,
Întind mâna și-i prind,
Ne înălțăm în magicul zbor.

Legănați printre vise suntem,
Curcubeie de gând împletim,
Îmi răspunzi cu rouă pe buze,
Inima curge-n poemul: Iubim!

Fărâme de zâmbet ne punem
Între cerul aprins și pământ,
Ne dăruim spre tăinuire fluturi,
Ridicați prin săruturi și-avânt

Ștergem rujul rămas mărturie
Pe batista fluturată spre cer,
Din inimi pornesc porumbeii
Ce ne dosesc în zări de mister!

Acolo rămânem în trup altoiți,
Iubiri de izvor și speranță,
Ne hrănim cu doruri din dor
Migălind răvășita viață!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Frumoasă ești precum un vis

Frumoasă ești precum un vis,
Un mac superb în lan de grâu
Din care îngerii și-au prins
Culorile în zbor, la brâu.

Frumoasă ești ca o baladă,
O dulce notă de vioară,
La care dragostea s-arată
Ținută-atent la inimioară.

Frumoasă ești! Și munți și mare
Se zbuciumă să te cuprindă
Cu formele fermecătoare
Din cerul nalt pus în oglindă.

Frumoasă ești precum un vis
Puternic nins cu fericire,
Un curcubeu care-a cuprins
Poetu-n zâmbet de iubire!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Lacrimile...

Lacrimile sunt esența sufletului
Când plângi de bucurie,
Fiecare lacrimă-i o floare
Cu rod de poezie.

Te-am văzut râzând-plângând
La prima întâlnire,
Te-am mângâiat, frumos ai spus:
E semnul de iubire.

Apoi la pieptu-mi te-ai lăsat
Râzând și lăcrimând,
Păsări și flori în curcubeu
Vibrau în al meu gând.

Lacrimile sunt esențiale
Când plângi și de durere,
De voi pleca să râzi, căci râsul
E-a morții mângâiere.

Nu mă-ntreba, nimic nu-ți spun
Când pui pe ochi batistă,
Pământul fi-va raiul meu
Sub crucea veșnic tristă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Inima bate-n surdină

Inima bate-n surdină
Pe-o fâșie de lumină,
Pieptul meu în pradă arde
Și iubire, și păcate.

Labirinte descântate
Umplu donițe cu lapte
Și-n privirea mea străbate
Fulgul vieții fără moarte.

Tu în amforă de dor
Pui picior lângă picior
Și străbați prada ce arde
În vise purificate.

Vin frunze din depărtare
Pe alei zăcând în soare
Liniștea să ne doboare
În albeața de ninsoare.

Vine dorul peste noi
Scaldă dulce pusă-n foi,
Porumbei fără păcate
Duc prada în zbor, departe.

Tu ești pradă, eu sunt pradă,
Lumea este viciată,
Toți se iubesc de-o vecie,
Sânge viu în poezie.

Fulgul vieți-i fără moarte
În vioara fără coarde,
Noi cântăm doar la arcuș
Zidind iubirii culcuș

Din speranță și-ntâmplări,
Din sincere sărutări,
În grădinile de dor
Și morții să-i dăm fior!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Oriunde-ai fi, oriunde ești...

Oriunde-ai fi, oriunde ești
Te port în suflet ca pe-un vis
Desprins din tainele cerești,
Cu foc iubirea m-a cuprins...

Respiră-n mine o povară,
Oriunde-ai fi, oriunde ești
Cu trupul tău de căprioară
Hai, vino, să mă cucerești.

Iubirea noastră e culcușul
Unui volum de poezii,
Citește-l, aprinde urcușul
În inima-mi cu stele, mii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Stelele ne luminează

Iubirea prin iubire e iubire,
Eu prin mine sunt tot eu
Și iubindu-mă cu tine,
Sunt coastă din Dumnezeu.

Tu ești coasta mea, se spune,
Ești inima și ești focul
Care purifică visul
Presărând vieții norocul.

Cum iubim iubind iubirea
Eu și tu, două-amintiri,
Stelele ne luminează
Coastele noastre subțiri!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești ce sunt eu pentru tine

Și iar s-aprinde în brad o stea
Și iar sunt îngerii cu mine
Și-ți mulțumesc, iubita mea,
Că ești ce sunt eu pentru tine!

Și iar îmi vine să mă scutur
Ca un cireș de floare nins.
Să stau îmi vine, ca și flutur,
În părul tău de flori cuprins!

Și iar sunt galbenă petală
În parul tau de catifea,
Și iar mă porți cu-atâta fală
Ca o năframă sfântă, așa!

În tine însăți eu sunt eu
Și stau smerit, cum se cuvine,
Și iar mă leagă Dumnezeu
Cu un ștergar pe veci, de tine!

Și iar ne naștem din neființă
Și într-un galben labirint
Eu sunt o spadă de voință
Și tu ești scutul de argint!

Și iarăși eu trăiesc prin tine
Ești foc și apă și pământ
Și chiar la Denii simt cum vine
Trimis de tine Duhul Sfânt!

Și iar s-aprinde în brad o stea
Și iar vin îngeri de la tine
Și-ți mulțumesc, iubita mea,
Că sunt: ce ești tu pentru mine!

poezie de (5 iulie 2011)
Adăugat de Nicolae RoleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Exilat în iubire

M-am exilat într-o iubire
De ani și ani mult tăinuită,
Doar începutul îl percep
Ca pe-o zambilă înflorită.

Atunci speram că o să-ți placă
Gestul ascuns în fericire
Prin care dulce te-am cuprins
Și ți-am promis mereu iubire.

Tu ai zâmbit. Pe loc izvorul,
Pădurii unde ți-am jurat
Intrarea mea-n acest exil,
Cu susur ne-a înconjurat.

Din mână ai scăpat zambila,
Cerul prin frunze ne-a privit,
De-atâtea fericite vise
În torța vieții ne-am topit.

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Ispita mea

Sunt supusul ei clipă de clipă,
E dulce în cuvinte și în fapte,
Zâmbește des și fără de risipă,
Mișcările-i sunt de felină apte.

Mă torturează îndrăzneala ei,
Se vrea rotită-n ceruri prin sărut,
Vrea să zboare-n stol de porumbei,
De sus să vadă câtu-s de cărunt.

Pre limbă lăcrimez cu-nverșunare
Iubirea ce i-o port, deși-i ispită,
O văd timid în clipe dulci-amare,
Se vrea la pieptul meu doar fericită.

Mă-nalț cu ea în piscuri cu nămeți,
O pierd prin marele troiene,
O fură, pentr-o clipă, îngeri zvelți,
Îi desenează fluturi peste gene.

Aștept în răstignita mea iubire,
Se înveșmântă-n frumusețe,
Între noi să fie-o mare potrivire,
Dar ea aleargă-n lume cu blândețe.

Merge cu fruntea sus întru onoare,
Flacără de dor și simțăminte,
Ispita mea este frumoasă floare,
O cred fără de spini și când mă minte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Presară-ți buzele...

Presară-ți buzele cu rouă de stele,
Cu miere pură din dulcele alint
Și vom trăi o noapte și o viață
Iubind cu prețuire în farmec nesfârșit.

Presară-mi cu săruturi inima din mine,
Revarsă-ți iubito plăcerile trupești
În sâni, în focul care arde-n noi
Și vom trăi sub stele minunile lumești.

Presară-ți buzele cu aripi de fluturi,
Mângâie-mi fruntea atinsă de vis,
Iubirea ți-o dărui, te rog să mi-o dărui
Cât flacăra vieții ușor ne-a cuprins.

Presară-ți buzele cu rima poeziei,
Cu flori, cu avioane, cu tot prin ce trăiești
Și nu uita c-o boală ne cuprinde:
Iubirea dăruită în cerul cu povești!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Ești sufletul ce locuiește în inima mea

Ești sufletul ce locuiește în inima mea
Cu toată cenușa amintirii senine,
Ridic paginile timpului pe raze de stea
Să fiu în poezii alături de tine.

Promit că voi trece-n petale de flori
Sărutul cel dulce din buze de îngeri,
Mierea din vorbe va prinde culori
Pe valea rămasă în ecouri de plângeri.

Mărturisim cititul în ochi de curcubeu,
Culorile fac din iubire însemn de coperte,
Legile sunt sâmburi pe frunte de zeu,
Lacrimile lumii sunt bătute de sete.

Am venit pe lume firav dar grăbit,
Vântul iubirii m-a vâslit către tine
Ca să locuiești în inima mea înmiit
Pe pagini de timp, în visuri senine!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Tatuaj

Mi-am pus aripi la picioare,
Tatuaje-n zbor spre soare,
Spre iubiri și mângâiere
În prelingeri de tăcere!

Sunt profundă ca un vis
Care cordul a cuprins
Cu sărut pe ambii sâni
Și cu vibrații în mâini.

Sunt ca piatra necioplită
Sub o daltă fin călită,
Când m-atinge, mă-nfierbântă
De topesc liniștea sfântă.

Și cât sunt de dezmierdată
Nu voi muri niciodată,
Voi zbura din floare-n floare
Cu aripi dulci la picioare.

Voi gusta zborul vieții
Dintr-o fantă-a dimineții
Și voi fi lumina ta
Sculptată pe-o canapea

Ne-om legăna în sărut,
Dar din dar pentru-mprumut,
Ne-om topi până în zori
Printre îngerii din flori!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Poveste de iubire

Sunt aripă de fluture ce bate-avan
Din stea în stea la tine în tavan
Lăsând în urmă semne ce tresar
În flori misterioase de dulce nenufar.

Sângerează cercuri derulate-n ani,
Dulceața fericirii ducem la dușmani,
Steaua călătoare din 'nalt nu-i în picaj,
Ea luminează nuduri pictate în peisaj.

Strune-aprinse din sfere muzicale
Se sparg în zâmbete cu trosnet de petale,
Rodia melancoliei crește-n plină noapte
La ora gândurilor zvârcolite-n șoapte.

Ești rana frunzei ce se usucă-n ram,
Cu lumina ochilor lipită-n geam,
Suntem enclava de dor necunoscută
În lumea de dispreț ce prin dispreț ascultă.

Misteru-i încărcat de suferința mea,
Călătoresc pe-o scoică depozitând o stea,
Esențial rămâne-n armura-mbrățișată:
Povestea de iubire, pașii vieții poată!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Dacă-aș fi...

Dacă lumină aș fi
Cu inima-n miez de stele,
De-aș fi contopit cu ele,
Cu tot cerul te-aș iubi.

Ai ochii de floare-n rouă,
Limpezi și strălucitori,
De îmi vine deseori
Să ți-i sorb, c-o rimă nouă.

Ai buzele încarnate
În cuvinte-nmugurite,
În săruturi potrivite
Zi de zi, noapte de noapte.

Dacă-aș fi un curcubeu
Peste lume trecător,
M-aș opri ușor din zbor
Să te iau la pieptul meu

Să te duc pe-o lungă rază
Către stelele fierbinți
Unde să fim doi iubiți
Sub a Domnului păvază.

Numai că, nu mi-s lumină,
Nici steluță cu miez nu-s,
În inimă te-am ascuns
Prin huceagul din retină.

Tu decizi rima ei nouă
În cuvinte-nmugurite,
Cu săruturi potrivite
Prefăcute-n bob de rouă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Să ne privim în ochi

Dumnezeu a pus în palme inima
Să-i sorbim licoarea dulcelui alint,
În creuzetul vieții s-o simțim ca stea
Adusă în iubire cu raze-n infinit.

Ne învârtim frumos în propria viață,
Pe rând, sau nu, chiar în clepsidra pură,
Că tot ce arde-n noi e-o dimineață
Cu muguri puși să crească și în zgură.

Tu ești steaua ce-a răsărit în vis
Să ne privim în ochi clipă de clipă,
Să-ți mulțumesc pentru eternul zbor,
Cu inima-nălțată în doi, sub o aripă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Presimt...

Presimt că o să am o zi cam proastă.
Din cât greu fost-a, este cel mai greu.
Dealtfel, zarea va rămâne-albastră
Și Ștreangul mâine fi-va curcubeu.

Spre mine mă deschid ca o fereastră
În care stă pe gânduri Dumnezeu.
Și iată vine pasărea măiastră
Și pasărea aceasta sunt tot eu.

Fragilă-alcătuire și capcană,
Las corpu-acesta unei alte flori.
O voi privi, cu lacrima-mi, din nori,

Deși, vii prea devreme, tu, dojană...
Și cui să-ncredințez această pană?
Cum să te iau, durere, să nu dori?

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Marin Moscu

Mărțișorul de iubire

Un virus bântuie în mine,
Asta aș vrea să înțelegi,
De este rău, de este bine,
Supus sunt miilor de legi.

Doar una mă mai pedepsește
Când ies aiurea din peisaj
Să caut clipa ce-mi priește
În dragostea de lung metraj.

Mă simt întins pe o arcadă,
Pe o cunună curcubeu,
Nu vreau ca lumea să mă vadă,
Vreau să iubesc în felul meu.

În sânge-mi bântuie un virus
Și-n trecerea mai lasă fum,
El scrie-n inimi, nu-n papirus,
El scrie-n cer, nu pe-orice drum.

Scrie iubirea în petale
De flori de colț sau flori de vis,
Apoi rămân la tine-n poale
Să fiu de veșnicii cuprins.

Un virus bântuie în mine,
Asta aș vrea să înțelegi,
Sunt mărțișorul de iubire,
Primește-mă, poți să mă legi!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook