
Mărțișorul de iubire
Un virus bântuie în mine,
Asta aș vrea să înțelegi,
De este rău, de este bine,
Supus sunt miilor de legi.
Doar una mă mai pedepsește
Când ies aiurea din peisaj
Să caut clipa ce-mi priește
În dragostea de lung metraj.
Mă simt întins pe o arcadă,
Pe o cunună curcubeu,
Nu vreau ca lumea să mă vadă,
Vreau să iubesc în felul meu.
În sânge-mi bântuie un virus
Și-n trecerea mai lasă fum,
El scrie-n inimi, nu-n papirus,
El scrie-n cer, nu pe-orice drum.
Scrie iubirea în petale
De flori de colț sau flori de vis,
Apoi rămân la tine-n poale
Să fiu de veșnicii cuprins.
Un virus bântuie în mine,
Asta aș vrea să înțelegi,
Sunt mărțișorul de iubire,
Primește-mă, poți să mă legi!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Fantomă sunt când dorul îmi bântuie destinul
Puțin mai multă viață, aș vrea dacă se poate,
Și-un pic de infinit, să torn peste prezent.
Aș vrea să cumpăr stele, și să le pun pe toate,
În sufletul prea rece, de unde-mi ești absent.
Infernul de se poate, aș vrea să-l ocolesc,
Și să-mi atârn la gât doar flori de iasomie.
Căci gândul mi-e dușman, și nu știu să iubesc,
Și-mi scutur fericirea, în flori de păpădie.
Venin aș bea din cupa din care tu sorbeai,
Un vin atât de rosu că ai fi zis că-i sânge.
Aș mai pași prin cioburi s-aud cum îmi spuneai,
Că în iubire ție, nici veșnicia nu-ți ajunge.
Fantomă sunt când dorul, îmi bântuie destinul
Ce ți l-am pus pe tavă, și-alături am pus flori.
Să parfumeze moartea ce mi-a furat putinul
Ce îl strângeam la piept, cu lacrimi și fiori.
Îmbracă-mă o dată, cu pielea de pe tine,
Apoi cu duioșie, de vise mă dezbracă.
Să vezi ce am sub piele și ce ascund în mine,
Când sufletul mi-e prins, la margine de groapă!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Totuși, nu pricep ce vrei de la mine acum?
Lucian: Hmm... Ce vreau?! Credeam că o să înțelegi, fără să fiu nevoit să-ți spun eu.
Mihai: Ah, cred că înțeleg, Luci... Cumva vrei să... Adică, știi tu, supercomputerul, mama ta, ziua dânsei...
Lucian: Da, exact; văd că înțelegi. Asta vreau, deși știu că ți-am zis că n-o să-ți mai cer imagini în direct cu Terra, însă nu pot... Astăzi vreau doar s-o văd pe ea, măcar un minut, sau... Măcar atât! Nu vreau să las mesaje, nu vreau să vorbesc cu nimeni, decât s-o văd, nimic mai mult. Să știu că este bine.
Mihai: De acord. Te ajut, cu cea mai mare plăcere. Dar, Luci, dacă asta doreai, de ce mi-ai zis să vin eu în navă?! Eram deja acolo, la supercomputer. De ce n-ai venit tu direct acolo? Îți explicam eu unde să mă găsești. Ne descurcam cumva.
Lucian: Te rog, campionule, lasă reproșurile! Uită-te bine la mine! Cum crezi că puteam veni așa, în starea în care sunt?!
Mihai: Bine, înțeleg asta... Păi, liniștește-te și de îndată ce crezi că o să poți, plecăm. Bine?!
Lucian: Desigur. Mă retrag puțin, în rezerva mea, să-mi dau cu apă rece peste față, poate îmi revin, ca să putem pleca.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau
Numai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie
Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău
Numai vrea să te aud
Te aud in fiecare pasăre și adiere de vânt
Numai vreau să te imbrătișez
Te simt in tot ce țin in palme
Numai vreau să-ți ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc
Numai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta
Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colț fără vocea ta
Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viață
Vreau tot timpul din univers
Și tot nu mi-ar ajunge să-ți spun cât te iubesc
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor și doare
Neștiutoare sunt, nu știu ce e iubirea
Atâta dor ascund, și să te am aș vrea,
Să îți sărut buzele, și să te alint
Cât dor ascund în mine, și cât te vreau de mult.
Și te chem în șoaptă, îți mai pătrund-n gând
A ta iubire vreau, în cântec să o ascult,
Mă cheamă de-auzi ale mele șoapte
Am să-ți hoinăresc prin vise, în fiecare noapte.
Cât dor ascund în mine, și cât îți vreau iubirea
Obstacole o mie, în calea noastră sunt,
Arată-mi când poți tu ce este fericirea
Să știu dacă din cer un înger a coborât
Privim spre zări albastre, cu dor ne căutăm
Și ce este iubire la soartă așteptăm,
Cuvintele sunt puține, iubirea să-mi exprim
Dar dragostea e blestem din lacrimă si chin.
autor. Georgescu Elena
poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Amon Goeth: Știi, evreii aruncă o vrajă asupra ta. Când muncești alături ei, așa cum fac eu, observi asta. Au această putere. Este ca un virus. Câțiva dintre oamenii mei au contractat acest virus. Ar trebui să fie compătimiți, nu pedepsiți. Ar trebui să primească tratament pentru că este la fel de real ca tifosul. Îl văd tot timpul. E o chestiune legată de bani? Hmm?
replică din filmul artistic Lista lui Schindler
Adăugat de Chermaneanu Stefania-Ana

Comentează! | Votează! | Copiază!

Potrivirea-n veșnicii uscate
Iubirea ta zvâcnește-n sufletul meu,
Palmele ei sunt cuib de sentimente,
Îmi zidește-n ochi un curcubeu
Și-n sânge-mi pune aripi de erete.
Intru încântat de Bachus, sus în vie,
Lumea cântă între umbre moarte,
Picioarele au bătături ce-mbie
Rodiile iubirii să nu fie spate.
Dorința nu se-astâmpără în târg,
Nu vând, nu cumpăr vise împlinite,
Visele ce-au sânii în nou pârg
Sunt veșnicia clipelor cernite.
Tu, aceeași, treci și-acum prin mine,
Roua ta mă spală de păcate,
Oasele se macină-n ruine,
Mi le potrivești în veșnicii uscate!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!

"...Mai frumoasa"
Esti departe si ai asupra mea, o putere imensa
Ma trezesc zambind in fiecare zi
Ce sansa ca te`am cunoscut, nu mai credeam in iubire demult
Vreau sa raman in lume ta plina de iubire
N`am mai fost indragostita asa nicand
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traiesc
Cu tine invat sa iubesc
Tu ma vezi mai frumoasa decat stiu eu
Ma faci sa simt ca sunt centrul lumii EU
Si ma alinti, ma alinti, ma alinti cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s`o minti, nu vrea s`o uiti
Vreau sa raman in lumea ta plina de iubire
Sa ma trezesc zambind in fiecare zi
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traiesc
Cu tine invat sa iubesc
Uneori fara tine, drumul e greu
As vrea sa fii cu mine, cu mine mereu
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traï esc
poezie celebră de Laura Stoica
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu ești lângă mine
Când nu ești lângă mine
Viața n-are sens,
E ca o poezie
Fără nici un vers.
N-am cui să-i spun o vorbă,
Să pun masa în doi,
Să ne iubim copiii
Așa cum știm doar noi.
Nu simt căldura sfântă
A iubirii noastre,
Nici câmpului nu-i știu
Întins de flori albastre.
Nu știu cum este lumea
Prin care toți pășim,
Mi-i frică, Doamne, Sfinte,
Că repede sfârșim.
Nu am simțit stelarul
În patul meu de vis
Decât hoitarul negru
Ce-n gheare m-a cuprins.
Aș vrea în primăvară
Înfloritori, cu dor,
Să fim o veșnicie,
La sânul tău să mor!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Menirea
Eu am venit la viață prin iubire
Și fac iubind tot ce trăiesc,
În astă nobilă simțire
Eu tot iubind vreau să sfârșesc.
Iubesc surâsul dimineții,
În lacrimi de iubire-l strâng!
Spun bună dimineața vieții
Și din iubire-ncep să plâng.
Iubesc și simt cu pasiune,
Simt clocotind în mine-o lavă,
Știu că iubirea-i o minune,
Deci, eu iubiri-i aduc slavă!
Îmi deschid brațele spre soare
Și cu căldura-i mă încarc,
Apoi, iubirea-mi arzătoare,
Pe unde trec, vreau s-o descarc.
Tot ce ating vreau să-ncălzesc
Cu dragoste și cu simțire,
Și știu că-n urma mea sfințesc
Dac-aduc peste tot iubire.
Vreau ca iubirea să răzbată
Ca un parfum rămas în urmă,
Când inima n-o să-mi mai bată,
Ea să se simtă și din urnă.
M-am încărcat dintr-o divină
Scânteie, asta am simțit,
Rămân iubire și lumină
De la-nceput pan' la sfârșit.
Flori M. Flori (Florentina Mitrică)
poezie de Florentina Mitrică (2 aprilie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cat oare?
Am oare prea multi ani sa mai fiu visator?
Nu mai sper in iubiri ce tin la infinit,
Am cautat o fata si nu imi e usor,
S-accept ca niciodata nimic n-am izbavit.
As vrea sa simt ca viata este mai mult de-atat,
Toti cei din jurul meu sunt prinsi in realitate,
Eu doar o folosesc, mai mult mi-ar sta in gat,
Si noaptea-n al meu vis, mi le-mplinesc pe toate.
Ori am citit prea multe, ori poate prea putine,
Dar tot ce e in jur, gunoi intins pe sange,
Nu pot sa ma simt parte acestei lumi straine,
Adesea cer mai mult pana si de la mine.
Vreau femeia din vis, nu vreau o impostoare,
Curata, iubitoare, un partener pe viata,
Nu mai vreau trecatori ce se sterg pe picioare,
Ori este ea ori ba... Atat! nu mai fac fata.
Mereu am fost mintit, mereu si inselat,
Acum cica regreta, asa o fi dar lasa,
Nu caut impacare, nu vreau ce am lasat,
Un suflet nou si bland as vrea sa am in casa.
Sa stiu ca ochii ei ma cauta pe mine,
Nu vreau sa fiu optiune, mai bine ma lipsesc,
A trecut ceva vreme, sunt singur dar sunt bine,
Insa cat voi mai fi, de n-am sa mai iubesc?
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aș vrea să scriu despre toate femeile
care au intrat în carnea ta
ca într-un abator
unde se taie fără milă
fiecare centimetru de viață
unde strigătele sunt normale
iar durerile fac parte din ritual
unde arderile pe rug sunt fascinante
nu despre mine vreau să scriu
nu
doar despre ele
că le-am văzut cu gurile pline
de fericirea ta nocturnă
că tot carnagiu din privirile lor
face parte din planul tău de singurătate
și că distanța dintre noi
e doar o problemă de comunicare
a sângelui
a arderilor
a sacrificiului
despre asta vreau să scriu
că intrarea în carnea ta nu e o joacă
e un program la care lucrezi de ani buni
și nici un virus nu poate să-ți atace
singurătatea
poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tatălui meu
tatălui meu, cu dragoste
M-ai dus pe umeri, m-ai cărat în spate,
M-ai ajutat să aflu ce-mi doresc,
Mi-ai dat iubire, dragoste de carte,
Tăticule, eu, azi, îți mulțumesc!
M-ai îndrumat în viață, tatăl meu,
M-ai învățat ca lumea s-o iubesc,
Să nu renunț atunci când este greu.
Tăticul meu, acum, îți mulțumesc!
Crâmpei de suflet tu mi-ai dat, din tine,
Și-n suflet te păstrez și dăruiesc
Și eu, copiilor, crâmpei din mine
Și pentru asta, tată-ți mulțumesc!
Mă rog să-ți fie bine, zi de zi
Și vreau de orice rău să te feresc
Și, Doamne, tânăr iar aș vrea să fii...
La mulți ani, Tati!!!! Și îți mulțumesc!
Anii-au zburat în ritm amețitor
Și timpu-n în loc aș vrea să îl opresc.
Sunt zile care râd și zile care dor,
Dar nu sunt zile fără "TE IUBESC!"
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă s-a făcut minunea
Dacă s-a făcut minunea
Înnoirii vieții tale,
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine, pe-orice cale
Dacă-n inima ta-i pacea
Și-n ea Duhul Sfânt se ține
Asta trebuie s-o vadă
Pe-orice cale, orișicine.
Dacă tu-L urmezi pe Domnul
Și ții calea voii Sale
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine pe-orice cale.
Dacă tu ai pentru semeni
Gânduri de iubire pline,
Asta trebuie s-o vadă
Pe-orice cale orișicine.
Dac-ai rupt-o cu trecutul
De păcate și greșale
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine, pe-orice cale
Căci dac-ai aflat pe Domnul
Și-I cunoști Cuvântul bine
Vai de tine când n-o vede
Pe-orice cale, orișicine.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau
Nu mai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie
Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău
Nu mai vreau să te aud
Te aud in fiecare pasăre și adiere de vânt
Numai vreau să te imbrătișez
Te simt in tot ce țin in palme
Nu mai vreau să-ți ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc
Nu mai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta
Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colț fără vocea ta
Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viață
Vreau tot timpul din univers
Și tot nu mi-ar ajunge să-ți spun cât te iubesc
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acoperă-mă
Acoperă-mă cu frunzele îngălbenite
Să-mi fie cald și să îmi țină loc de tine
Acoperă-mă daca mor cu flori de munte
Parfumul lor sa-mi țină loc de Înger.....
Acoperă-mă cu umbra Ta sau mai bine,
Cu Toamna ce se tot perindă-n suflet
Fară să-ntrebe dacă are voie, daca vreau,
Să-mi scrie-n carți, povestea miilor de fluturi.
Așa cum poți, cum e firesc să îmi arăți iubire
Iubite!!! acoperă-mă cu brațul tau ce-mi pare
Copac înalt, frumos ce poartă-n inimă de îl întrebi
Coroană seculară de emoții, sentimente, ani...
poezie de Ramona Corbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Două petale
Fumul te învăluie în mister,
Eu nu știu să cer
Aprobare buzelor tale.
Noaptea nu are sfârșit,
Știu că și tu ți-ai dorit,
Și spini și petale.
Săruta-ma dacă greșesc,
Un continent as vrea să - ți dăruiesc,
Poate și o mare.
Nu încerca să înțelegi,
Ce vreau două inimi întregi,
Doar raze de soare.
Când clipele sunt mult prea gri,
Eu știu că tu ai să vii
Cu două petale...
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Împlinire
Aș vrea să dorm în patul tău
să nu ne vadă luna,
aș vrea să fiu al tău flăcău
până mai totdeuna.
Aș vrea să stau la pieptul tău
să mă sufoc în perne,
aș vrea de-atâta bine zău
să mă săruți pe gene.
Aș vrea mireasă să îmi fii
să mă cuprinzi în brațe,
aș vrea așa în orice zi
să nu mai știu de-i noapte.
Mă lasă să te simt acum
cât ești de călduroasă,
să-ți simt minunea de parfum
de flori de chiparoasă..
Mă simt plutind pe albii nori
de-acolo îți iau stele,
și mă cuprind mai mulți fiori
până cobor cu ele.
Și sunt al tău dacă mă vrei
să îmi păstrezi inelul
și ți-am mai luat niște cercei
și flori din rămurele.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să fiu cu tine...
Sunt timid și chiar nu pot să-ți spun,
atunci când sunt în preajma ta,
am atâtea-n gând și încă mai adun,
dar vreau mult să fii a mea.
Chiar m-am îndrăgostit de tine,
dar n-am vorbele la mine acum,
pe tine-n suflet ceva te reține,
dar vreau să fii cu mine oricum.
Tu poate vrei luna de pe cer,
dar vreau să fii cea mai fericită,
că-mi zâmbești îmi e deajuns,
dar vreau să-mi fii iubită.
Aș vrea să-ți cânt o serenadă,
să fiu la tine-n miez de noapte,
să beau cu tine o limonadă
ș-apoi să urc cu tine trepte.
poezie de Eugenia Calancea (16 octombrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Colț de stea
De unde ai venit la mine?
Din care colț ceresc ascuns?
Tu mi-ai adus stele cu tine,
Să-mi strălucească când sunt plâns.
Pe drum cules-ai curcubee,
Ca să le văd eu peste tot,
Să-mi curgă rimă din condeie,
Atunci când nu mai simt că pot.
Din care altă galaxie
Te-ai înălțat ca să îmi zbori?
Să-mi pui în suflet poezie
Și infinituri de culori?
Doar te privesc și simt o pace
Din care nu mai vreau să plec,
Acolo dragostea nu-mi tace
Și-n ea vreau timpul să-mi petrec.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt Raisa
Eu sunt Raisa, fata de pe coline...
Tu, cine ești? Tu, om... Om bun de lângă mine!
Ochii îmi sunt căprui și-n ei, privirea blândă...
Și-n piept se zbate -auzi?- o inimă arzândă!
Cosița-mi este lungă, cu unduire-n fir,
C-așa mi-o dete maica... măicuța din Izmir!
Ieri, m-am jucat puțin cu părul tău bălai...
Al meu e negru...! Iubire, putea-vei, deci, să-mi dai?
Trist e zâmbetul meu, dar poate să te-aline...
Pe tine, ce te doare, omule bun, ți-e bine?
Departe plângi de oameni... Să nu te vadă ei?
Hai, vino, sunt Raisa, Raisa de pe chei!
De-ar fi ca a ta lume mâine să nu mă vrea,
Căci ochii-mi sunt prea mari și-adâncă-i ființa mea,
Chiar de nu-ți plac, mă lași, în tine să m-ascund?
Căci sunt Raisa... Raisa de pe prund!
Și, totuși, pleci... e trist... că' nu mă iei cu tine...
O, nu pleca, om bun...! Și-n lumea mea e bine!
Rămâi cu mine... mai stai un ceas... mai stai... mai stai!
Eu sunt Raisa... Raisa de pe splai!
Rămâi aici, te rog, vreau să rămâi cu mine...
Iubirea să n-aleagă... între "ei" și tine!
Omule bun, te chem să dărui, te vreau iubind!
Eu sunt Raisa... Raisa de pe grind!
poezie de Iulia Mirancea (13 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!