Uită!

Azi ultima scrisoare fără vorbe,
Pleacă cu versuri ce-am uitat să ţi le cânt
Şi iartă-mă că n-am avut tăria,
De-a mă dezice de acest deznodământ.

Tu uită tot şi şterge filmul vieţii,
Cu rolele de sentimente fă ceva,
Poate grăunţe de hrănit vrabeţii,
Eterni scandalagii la uşa mea!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lansare finală

Iar a venit urgia pe pământ,
La ultima lansare hibernală,
Cu fastul sclipitor deznodământ,
Poemei într-o fază terminală.

Brusc inima s-a strâns în ghem arici,
Când ochii nu-ţi zăream în adunare,
Absenţei tale plesnetul de bici,
Erata ţinând loc de consemnare.

Şi toate-au fost în martie târziu,
Violoncelul desfidând terţete,
Lansarea unor versuri în pustiu,
Cu domni pedanţi prin fulguiri cochete.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Plimbarea fi-va împreună...
Eu înainte, iar tu după,
Fără inel, fără cunună
Şi ochi te vor privi prin lupă.

Ce-o fi găsit, cum de-a iubit-o?
Vor spune fără să-nţeleagă,
Ce cauţi tu aici smintito?
Lăsaţi-o, n-are mintea-ntreagă!

Vei fi total descoperită
Şi nimeni care să te-ajute,
La ora cea nepotrivită,
Doar gânduri grele, neştiute.

Alei ca un peron de gară,
Eu înainte, iar tu după,
Tu ultima mea locatară
Din viaţa ce-am privit prin lupă.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă lumea prin lume

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.

Fără ţintă anume,
Cu un dram de noroc,
Şi nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.

Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.

Mai privesc ochii ţintă,
De grăbiţi trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea uşor trădători.

Despre viaţă şi taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcaţi ca de haine,
De minciuni şi livresc.

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită...

Uită clipe fericite,
Dacă ai avut?
Clipele în doi trăite,
Nu mai sunt demult.

Uită lungi poveşti din seri,
Când n-aveam ce face,
Limitându-ne plăceri,
Vino iar încoace.

Uită că exist pe lume,
Nu te necăji,
Dintre valurile-n spume,
Iarăşi teafăr voi ieşi.

Uită totul. Fără amintiri,
Din minte mă şterge
Timpul fără reveniri,
Înainte merge.

Uită vechi filozofii,
Instabile fraze,
Din a mele poezii,
Cu reale ipostaze.

Uită, calcă în picioare,
Sentimente pure,
Amintiri frumoase. Oare,
De nuanţe dure?

Uită ultimul sărut,
Şi pe primul uită,
Să rămân necunoscut,
Fii tu cunoscută.

Uită gingaşe cuvinte,
Izvorâri spontane,
Nu le ţine toate minte,
Cifrele romane.

Uită chipul meu timid,
Ochii mei saşii,
Uită totul ce-i splendid,
Sau urât mai ştii?

Uită şi treci cu vederea,
Trebuie gândire multă,
Iată că eu rup tăcerea,
Şi îţi spun, doar uită!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colegului meu de condei, inginer Augustin Jianu

Închin carafa cu vin
În cinstea lui Augustin,
Beau să mă ţină tot anuʼ
Doar din... "Crama lui Jianu"!

epigramă de Cristina Mariana Bălăşoiu din Cu umoru-n buzunar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă iubito....

Iartă-mă iubito, de tăcerea mea
Am crezut mereu, în iubiri visate
Când în drumul meu până la o stea
Te purtam în gând peste zi sau noapte.

Iartă-mă iubito, că te ştiu demult
Doar a mea şi înca-nimănui
Iar sărutul tău încă-l mai ascult
Fără să mă vrei, fără să îmi spui
Vorbe de ocară, vorbe de alint
Fără să te cred, fără să te mint.

Iartă-mă iubito, mâna mea e grea
Nu mai face semne de la o fereastră
Ochii mei acum sunt o simplă stea
Iar tăcerea vrea iar să se mai nască
Am plecat iubito, lacrima mă curmă
Am murit iubito, am rămas o umbră.

poezie de Alex Daniel din Lumea nebunilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu hârtii

Eu sunt omul care plimbă hârtii,
Nu-s erudit, nu-s nici profesor,
Căutător febril de simetrii
Şi cu pretenţii de confesor.

Le car intr-o servietă cu mâner,
Gen diplomat de modă veche,
Produsul inutil şi menajer,
Al unui bard intr-o ureche.

Car epoci glaciare permanente,
Cu sentimente grave în înscrisuri,
Ce tranzitează parcă neglijente,
Prezentul vieţii fără paradisuri.

Se plimbă prin oraş olografii,
Hârtii ce n-au însemnătate,
Pline de vorbe ce par poezii,
Sau rugi pentru eternitate.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă. mamă

Iartă-mă, mamă
Mamă, iartă-mă de toate
Ce eu le-am făcut,
Cu tandreţe şi cu şoapte
Alte gânduri am avut.
Refuzând a ta vorbă
Am avut mai multe rele
Iartă-mă de rog mamă
Şi ma rog eu pân' la stele.
Ştiu că nu te-am ascultat
Când îmi vorbeai adesea
-Ascultă Sorina acest sfat
Şi vei putea să treci de rele.
Iartă-mă mamă, am greşit
Că nu te-am ascultat la timp
Tu eşti cel mai scump prieten,
Cel mai scump cuvânt.
Aş da totul să mă ierţi,
Doar pe-o clipă să te-ascult
Mamă iartă-mă re rog
Pentru tot ce am făcut.

poezie de Gandrabur Sorina (4 noiembrie 2017)
Adăugat de Sorina Gandrabur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vouă!

Voi muri fără voi, veţi muri fără mine,
Cine ştie de-i rău, cine ştie de-i bine?
Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Nu e loc în muzeu, doar umile azile.

Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Şi zâmbesc incolor, spre copilul din mine.
Din bilanţ în bilanţ mai întârzii totalul,
Ce-a fost bun, ce-am greşit, unde-i Doamne finalul?

Vă salut şi vă iert, dar iertaţi-mi şi mie,
Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Şi aflăm prea târziu, ce e rău, ce e bine.

În lumină pe rând şi pe rând în finaluri,
Singuraticii zei pe-ale vieţilor maluri,
V-am iubit, m-aţi iubit, să ne fie de bine,
Acest ultim nonsens fără noimă ne ţine.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu prea bine că nu sunt vrednic de Dta; te-am rugat de atâtea ori să ierţi dac-am îndrăznit să arunc asupra vieţii D-tale umbra aceasta nefericită şi tot de atâtea ori ai avut bunăvoinţa de a-mi trece cu vederea acea evidentă slăbiciune de caracter, acea lipsă de acţiune care e cauza tuturor relelor mele.... Pentru Dta va fi, fără îndoială, mai bine de-a lepăda departe această sarcină, pe acest om care nu poate nimic, nu vrea nimic, pe acest om care numai ţi-ar mânca zilele cu propria lui neputinţă şi laşitate. Neavând curajul vieţii, neavând o rază de senin în suflet, am îndrăznit cu toate astea a te iubi, am avut lipsa de cuget de-a te compromite în ochii oamenilor, am pus dorinţa de-a fi a mea peste orice consideraţii şi peste orice cuvinte de cruţare aş fi avut; mă sperii eu însumi de răutatea cu care te-am tratat.

Mihai Eminescu în scrisoare către Veronica Micle (4 februarie 1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită că iarăşi a uitat. O fi avut ceva în cap?

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aforismul este de cele mai multe ori o platitudine pe care nimeni înainte nu a avut curajul să o enunţe.

aforism de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt uitat

Curând, curând, plecaţi cu toţii,
Cât mai curând, nimic pe-aici,
Vor comenta toţi idioţii,
Plini de angoase şi de frici.

C-am fost cumva, un oarecare,
Fără talent şi fără verb,
O stea obscură, căzătoare
Şi cu discursul prea acerb.

Doar un minor în poezia,
Ce-i azi o proză la extrem,
Eu v-am tratat de amnezia,
Celor ce n-au un recviem.

Mai am doar o singurătate
Şi o tăcere de răbdat,
Curând deplina libertate,
A celor cu cuvânt uitat.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey (gândindu-se): Bine, nu am sentimente pentru Rachel. Niciun sentiment. E doar o prietenă. Adică, s-ar putea să fi avut ceva sentimente pentru ea, dar acum au dispărut. Toate. De fapt, nu cred că am avut avut vreodată sentimente pentru Rachel. (Rachel intră în cameră)
Rachel: Bună, dragule.
Joey (în gând): Te iubesc.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Moş Crăciun

Moşule albit de gânduri
Şi de dor pribeag,
Îţi scriu azi câteva rânduri
Te aştept în prag.

Uită vrajba şi durerea!
Nopţilor de foc,
Fii tăria... şi puterea!
Stropul de noroc.

Tinereţea, fă-o floare!
Dor de absolut,,
Linişte şi frumuseţe!
Fără de-mprumut.

Dă ninsori! să ne ajungă
Cât un basm uitat,
Şi nu mai lăsa să plângă!
Sufletul curat.

Crivăţul, să ne doinească
Vânturând zăpezi,
Ca o pronie cerească,
Noaptea prin livezi.

Scârţâie de taine grinda,
Veche... de alun,
Şi răsună-n sat... colinda,
Vino!... Moş Crăciun.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cartea Ta

În cartea Ta, ai scris şi despre mine
Cu slove mari sau mici, ori de tipar—
Eu nu ştiu, Doamne, însă ştiu prea bine
Că tot ce-ai scris, e drept şi se cuvine
Să-mi pui în faţă-al vieţii calendar.

În cartea Ta, sunt fapte cât şi vorbe,
Şi lucruri ce-am lăsat, şi ce-am iubit,
Ce-am dat uitării, ce-am ţinut ca normă—
În cartea Ta, stau toate tipărit.

Acolo-n carte-i poate-un rând neterminat...
Adesea-ncep dar, nu duc pân' la capăt,
Sau poate unul gol... Aş fi putut să fac
Dar n-am făcut, sau am făcut din treacăt.

Tu bine ştii ce-i Doamne-n cartea Ta,
Tot ce-am făcut şi spus ai scris îndată
Şi dacă e vreun rând neterminat—
Acoperă cu dragoste şi iartă.

poezie de Mihai Ghidora (3 ianuarie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăciune

Am să rămân fierbinte,
Până în ultima clipă,
Treizeci şi şase de grade
Şi jumatea care ţipă.

Încăpăţânat şi orb,
Cum mă ştii tu cel mai bine,
Fulgerând în stări extreme,
Opozant la fitecine.

Cu neîmpăcarea mea,
Am să ard tot focul vieţii,
În furnalele de-adio,
Să topesc cobaltul gheţii.

Şi în spuză neştiut,
Ultimul abstract tăciune,
Aşteptând păgân descântec,
Şoaptata ta cu al meu nume.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După abandon rămânem cu sufletul fracturat. În fragmente mici şi pe alocuri presărate cu sentimentul de vină şi stupoare. Poate n-am fost buni îndeajuns, poate n-am murit câte puţin şi n-am dat totul. Poate nu preţuim suficient şi mai rău poate nu merităm plinătatea iubirii care nu ţine cont de aparenţe şi neputinţă. Numai de cicatrici. Când oamenii pleacă cu promisiunea că într-o zi se vor întoarce se închid o vreme luminile sufletului. Ne strângem în braţe, spunem poveşti, ne sărutăm pe rând frunţile. Cântăm şi visăm printre gene pentru ultima dată sub asfinţit. Niciodată nu va mai fi azi. Am uitat să-ţi spun.
Când oamenii importanţi pleacă voit sau nevoit se curmă legături imperios necesare existenţei noastre, un pas în afara Universului comun e de ajuns ca hazardul să sisteze ironic construcţia sentimentelor noastre. Şi restul clipelor il petrecem uitându-ne cu desăvârşire, dăruind totul fără bariere, refuzând uneori asertivitatea şi glasul propriei raţiuni. Într-o abnegaţie uneori prostească strângem fărâme de bunătate şi frumos.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru Duminica Floriilor

Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt –
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Şi-un mic vârtej de vânt...

Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac
Granit din cărămidă
Şi bronz din băligar,
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac
Şi-un Pegas cu-aripi duble din clasicul măgar...

Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa
Cum te-am văzut pe tine –
C-aşa credeam că-i bine!...
Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,
Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie,
Retează-mi mâna dreaptă
Şi pune-mi strajă gurii,
Alungă-mi nebunia din scoarţele Scripturii
Şi-apoi desprinde-mi chipul de pe icoana Ta
Şi fă să uit c-odată am fost şi eu ca Tine!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Universul literar, nr. 27 (24 aprilie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!