
Tăcerea ta mă-njunghie-n retină
Tăcerea ta mă-njunghie-n retină
Și clipe trec în negrul lor convoi,
Iubirea zace plină de puroi,
Se stinge ca un fluture-n latrină.
Sărutul tău pe buze mi-e strigoi,
Iar nostalgia parcă-i o jivină
Ce-și sapă pe sub tâmple vizuină
Și mușcă infinitul dintre noi.
Ne îmbrăcăm destinul de paiațe,
Crucificând și ultimul cuvânt,
În cer se frânge-o aripă de sfânt
Când flori schiloade plâng pe un mormânt;
Se face iarnă când te țin în brațe
Și simt că moartea vine să mă-nhațe...
sonet de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Nu sunt fiul tăcerii
Despre patrie nu pot spune nicicând
a fost odată ca niciodată o țară
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
din limba română nu mă poate da nimeni afară
N-a fost odată ca niciodată o țară
nu m-am născut la tăcere-n brațe
pe cei care tac tăcerea-i omoară
pe mine tăcerea n-o să mă-nhațe
Nu m-am născut la tăcere în brațe
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
n-o fi și viitorul un joc de paiațe
despre patrie pot spune oricând
Mamă și fiică mi-e țara
și ard pentru ea în iubire ca para
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt fiul tăcerii
Despre patrie nu pot spune nicicând
a fost odată ca niciodată o țară
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
din limba română nu mă poate da nimeni afară
N-a fost odată ca niciodată o țară
nu m-am născut la tăcere-n brațe
pe cei care tac tăcerea-i omoară
pe mine tăcerea n-o să mă-nhațe
Nu m-am născut la tăcere-n brațe
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
n-o fi și viitorul un joc de paiațe
despre patrie pot spune oricând
Mamă și fiică mi-e țara
și ard pentru ea în iubire ca para
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?
Scherzo
De ce, când o furtună,
S-bate pe pământ
Cu furie nebună...
Cânt?
De ce, când luna plină
Revarsă peste crâng
Divina ei lumină...
Plâng?
De ce, când treci semeață
Și nu-mi zici un cuvânt,
Nici nu-mi privești în față...
Cânt?
De ce, când brațe goale
La piept cu dor mă strâng...
În de mătase poale
Plâng?
De ce? Că știu: părere
E tot pân' la mormânt!
Plăcere plâng... Durere...
Cânt.
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremea teilor
să-mi dai
iubito
flori din teiul
de sub sprânceana ta...
cu tine
am să rămân și mâine noapte
iar cu polenul din stamine
îți fac o aripă
plâng porii
pe coapsa ca o pantă lină
când o cobor
văd norii
în jocul nostru
ce-o să vină
și-un strop din dulcea-ți sevă
sfios
și singur
se strecoară
pe țărmul rotunjit de buze
de sus
sub gene
prin ecluze
se scurge noua primăvară
sunt fericit
e doar un capăt
cu pulberii aurii din teiul
de sub sprânceana ta
simt zorii
cum mă ucid
când flori mai galbene
ca părul tău
închid
în drumul lor
la început
cocorii
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul
mi-e sufletul un rug aprins
ard-ard în ploaia de gânduri
ce lungă așteptare e chemarea
sunt un trubadur uituc
pe unde să mă duc la mândra mea
offf, am uitat, pe unde să apuc
ei, îmi spune cineva, unde e ea
ea cea mai mândră dintre flori
te aștept cu nerăbdare
acolo, dincolo de zare, unde plânge dorul
îmi este gândul la tine
te caut în clipa ce vine
printre chemări, suspine
mi-e drag să strâng duios la piept un tainic fior
în pași de vals pășesc într-un vis
cu tine, femeie, trăire divină
mângâi un trup, în picătura ultimului sărut
te frângi, te frângi în mine
lacrimi de iubire se preling încet pe tine
adunasem înfinite clipe de iubire
când buzele le-am atins ușor
cu dor sfios și temător
înima s-a pulverizat în milioane de culori
ce cad apoi pe flori, flori pastele, de lumina iubirii create
te regăsesc femeie, în fiecare răsărit de soare
odată, într-o zi
am pus o dorință sub o stea
azi a bătut la ușa ta
s-a cuibărit apoi la sânul tău
într-un cuvânt nerostit, de buze șoptit
iubesc, trăiesc a te iubi
pășesc în cânt și gândul mi-e descânt
mă pierd în clipe abisale
mi-e trupul ars de sărutări
sărutul meu nu se termină nicicând
respir iubire, trăiesc în nemurire
pe mirifice târmuri de amor
închei acest poem cu un sărut
femeie, lacrimă, suspin și tainic chin
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și plâng
Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Și plâng... ce rost oare mai are.
Să plâng... când totul s-ar sfârși?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Și plâng... când alții-mi râd în spate.
Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Și plâng... de zestrea ce mi-au dat.
Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preț.
Eu... caut steaua mea divină,
Și plâng... când totu-i un dispreț.
Să plâng... curat și fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Și plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.
Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Și plâng... că timpul ne desparte.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire
Se scutură iar teii și parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Și plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâșie prezentul acesta și se zbate
Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaștri, să mă învețe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naște dorul.
Și nu mi-era nici teamă când îți cădeam în brațe
Și nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îți așteptam iubirea, cu foame, să mă-nhațe
Cu-mbrățișări de inimi, în vară poleite.
Erai prima iubire, primul sărut de soare
Și înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu știam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic și uită să m-alinte.
Și am plecat în viață, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigoi
Mi-e frig de mine și m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Și cu pământul drept capac.
Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi și oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng niște cuvinte.
Mă ține cimitirul-n brațe
Cum ține câmpul o paiață,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.
Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraș
Doar cu cămașa mea de in
Și-o lumânare ca un fir.
Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste neființă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Șerban

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele pe cai mărunți
zilele pe cai mărunți
bat în târguri cu potcoave
și brăzdează fața lumii
pe când sclavii strigă: Ave!
herghelii nenumărate
vin în zgomot de trăsuri
și convoi după convoi
trec prin noi fără măsuri
șiruri lungi de deținuți
spală zarea pe retină
și se duc să moară unde
nu mai află nici o vină
zilele pe caii mici
trec cu timpul în spinare
și la fiecare poartă
lasă câte-o întrebare
nu mai cercetați oglinda,
trăsăturile din carte
că nu ne mai recunoaștem
în atâtea cioburi sparte!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune adio...
Nu-mi spune acum adio,
În prag de iarnă plină,
Când florile îngheață
Și fulgii se așează!
Mai lasă-mă un timp
Să vină primăvara
Când ciocârlia zboară
Și greierii valsează!
Când înălțimi de munte
Te caută printre stele,
Răspunde-le din aștri
Chiar dacå plâng și ele!
Trezește-mă, din iarnă
Și strânge-mă în brațe,
Cad frunze încă crude
Peste iubirea noastră!
Nu o lăsa pierdută
Chiar dacă vrea să plece,
Șoptește-i la ureche
Că iarna asta-i rece!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

CXXXII
De nu-i iubirea ce eu simt, ce-i oare?
Iar dacă-i ea, mă-ntreb ce e iubirea?
E-un lucru rău? De ce-i râvnesc rănirea?
E-un lucru bun? Atunci de ce mă doare?
Cum plâng când cer plăcerea arzătoare?
De n-o doresc, la ce-ar servi jelirea?
Cum poți atât când nu-ți dau consimțirea,
o, rău plăcut, o, moarte-nvietoare?!
Iar de consimt, eu plâng pe nedreptate.
În barca fără cârmă stau cu plânsu-mi;
furtuni pe mare vin să se aștearnă.
Ușor de-nvățături, greu de păcate,
așa încât nu știu ce vreau eu însumi,
mi-i vara frig și ard în plină iarnă.
sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără paiațe
Ce credeai, tu,
când îmi mângâiai priviri plutitoare
în aerul dintre albastru și floarea ta?
Știam să smulg rază după rază:
mă iubește...
nu mă mai duc azi în piața cu paiațe...
Luam așternutul primei seri cu lună plină,
aplecată peste fiori amețiți de mahmureala viorelelor,
mă cuibăream printre sclipirile cerului apoi,
eu, doar eu,
sărutam o altă lume,
fără piață...
fără paiațe...
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Punctul comun
Trec separat prin noi aceleași zile
Trec separat prin noi aceleași stări,
Tăcerea ta îmi stăruie-n pupile
Plecarea mea îți plânge-n așteptări.
Nici unul nici altul nu se-ndură
Să pună capăt chinului din el
Deși sărutul ne-a-nghețat pe gură
și frica de-mpăcare ni-i la fel.
Trec separat prin noi aceleași clipe
Trec separat prin noi aceleași legi
Iubirea noastră-i plină de risipe -
Rămâne să-nțeleg și să-nțelegi.
Dar nu e chip s-o facem dintr-o dată
Și iată-ne constrânși la convorbiri
Purtate într-o ură mai ciudată
Pe seama separatelor iubiri.
poezie clasică de George Țărnea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng
nu voi acum să plâng
de ce să plâng
când nu ajung
decât să gem
de ce să gem
mai bine bem
un strop de cucută
pentru viața asta murdară și mută
de ce să plâng
când știu unde ajung
mi-e sufletul un rug aprins
sau poate azi s-a stins
de lacrimile ce s-au scurs
de ce trăiesc
când totul e pustiu și șters
sunt obosit de atâta mers
mers steril, mers inutil
e mers în gol
gunoi, puroi, nămol
deci pot să plec
aici, e viață fără rost
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aș vrea să-ți pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ți întâlnesc privirea,
Să văd cum îmi zâmbești,
Să-ți simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzești.
Mi-e dor să trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor să-ți aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiți că vii
În brațe am să-ți pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am să te-aștept pe punte,
La mine să ajungi.
Să mă săruți pe frunte,
În brațe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieții,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineții
Pe frunte m-ai stropit.
Așa am crescut mare.
Ce mândră, mama, ești!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubești!
poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinzi cu brațe și buze
Suntem trupuri de oglinzi
Cu brațe și buze
Reflectând ce plăsmuim
Și ne dăruim
Șoapte și clipe
Cu brațe și buze
Între noi
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul final
Când viața cu zarul aruncă,
Și destinul e frunză-n vânt
Valurile se sparg de stăncă
Tot am de spus un cuvânt!
Când ție chiar nu îți pasă
Mă ridic ușor de la pământ
Și dau cu pumnul în masă,
Tot am de spus un cuvânt!
Când viața e foarte perfidă
Încetișor eu încep să cânt,
Și rostesc c~o mina acidă
-Tot am de spus un cuvânt!
Când totu-i distrus din fașă
Iar oamenii cu toții plâng
Umflu mușchii pe sub cămașă
Tot am de spus un cuvânt!
Dar când moartea îmi dă ocol,
Și-acesta nu-i un lucru banal
Nu mai este loc de-un miracol,
Căci ea are cuvântul final!
poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău
Aș vrea să simt sărutul tău. Mi-e dor
ca păpădiei de o adiere
ce-o va-nălța spre astrul orbitor
în clipe de visare și plăcere.
Aș vrea să-l simt cum simte un bolnav
ce ultima speranță își depune
în rugăciune, cu un glas firav,
atunci când i se-ntâmplă o minune
și tot ce pân-atunci a fost un chin
dispare, dintr-odată, fără urmă,
ștergându-se, din noul lui destin
durerile ce fericirea curmă.
Aș vrea să-l simt ca pe un zbor în doi
spre locul din memoria străveche,
din care ne vom aminti, apoi,
sărutul unor suflete pereche.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul
Sărutul durerii, sărutul sec și rece
nu mă părăsește, ci mă strânge în
menghina buzelor ce nu mă ating,
ci mă strivesc fără milă.
Sărut aerul, cerul și stelele,
Soarele, infinitul și pe Dumnezeu,
sărut pe scumpa mea fiică, Liana,
ce mă cuprinde cu căldura ei iubitoare!
Moartea nici nu o aprob și nici nu o doresc!
Răceala ei mă doare, mă chinuie,
deși cunosc destinul ei negru.
Sărutul pe care îl aștept nu apare,
mă doare sărutul ce îl aștept și nu vine,
prăpastia sărutului nu-mi place
și totuși aștept sărutul dragei mele fiice, Liana.
Aștept pe-o margine de val,
aștept sărutul aerului să mă dezbrace
să mă ridice în zări la fiica-mi preaiubită,
să o sărut pe frunte și să o aud
spunându-mi "Sunt fericită!"
poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând mort
Mi-e așa și-așa se pare
Mi-e așa indiferent
Mi-e cum e la orișicare
Când le e timpul absent
Mi-e mai bine de o oră
Mă simt altfel de atunci
Aș putea să joc și-o horă
Dar cu cine printre cruci
Mi-este osul stâng mai bine
Și pe dreptul nu îl simt
Simt doar recele în mine
Și căldura din pământ
Mi-e așa și-așa se pare
Așa-mi place să mă mint
Arde sus o lumânare
Pâlpâie peste mormânt
Mi-e o liniște de toate
Nu aud nimic nicicând
Nici chiar clopotele sparte
Sigur bat din când în când
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!