Tăcerea ta mă-njunghie-n retină
Tăcerea ta mă-njunghie-n retină
Și clipe trec în negrul lor convoi,
Iubirea zace plină de puroi,
Se stinge ca un fluture-n latrină.
Sărutul tău pe buze mi-e strigoi,
Iar nostalgia parcă-i o jivină
Ce-și sapă pe sub tâmple vizuină
Și mușcă infinitul dintre noi.
Ne îmbrăcăm destinul de paiațe,
Crucificând și ultimul cuvânt,
În cer se frânge-o aripă de sfânt
Când flori schiloade plâng pe un mormânt;
Se face iarnă când te țin în brațe
Și simt că moartea vine să mă-nhațe...
sonet de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Florin Rădulescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.