* * *

Edmundo avea două inimi
una mai mare şi una mai mare

se născuse singur-singurel
de Paştele Cailor

Speranzza
mama lui îl făcuse din flori
curu găinii şi ochiul-boului...

Edmundo nu obosea niciodată
iar în inimile lui încăpeau
o mulţime de oameni
chiar şi un elefant trist
pe care îl găsise într-un bordel

se îndrăgostise însă brusc
de gemenele mexicane
aduse în coliba sa
de un tsunami nebotezat

iar acum când iubirile lui
se dezumflaseră fără preaviz
total şi irevocabil
Edmundo omul cu două inimi
se decise să moară
de dublu infarct!

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dublu infarct

Edmundo avea două inimi
una mai mare şi una mai mare
aşa se născuse singur
într-o duminică după Paşte
şi asta fiindcă Speranzza mama lui
îl făcuse din flori
floarea- soarelui şi ochiul-boului...

nu obosea niciodată
iar în inimile lui încăpeau
o mulţime de oameni
chiar şi un elefant trist
pe care îl găsise într-un bordel

se îndrăgostise însă brusc
de gemenele mexicane
aduse în coliba sa
de un tsunami nebotezat
de nici un meteorolog

iar acum când iubirile lui
se dezumflaseră fără preaviz
total şi irevocabil
Edmundo omul cu două inimi
se decise să moară
de dublu infarct!

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Adrian Păpăruz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nod 5

El era un singur ochi peste tot,
o singură gură de jur împrejur,
un singur piept peste tot,
o singură frunte de jur împrejur.

El era blestemat,
de Fatum era blestemat.
Sub coasta unică avea două inimi
două inimi, două inimi, două inimi...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

sonet de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii fără vină

li-s inimile păsări cu aripi frânte-n zbor
şi zbor de inorogi cu cornul blestemat
şi corn fără de coarne, căci secetă a fost
şi secetă de ape cu ochi nedeocheat
şi ochi întors spre mare
şi mare fără mal
şi mare fără barcă
şi bărci fără pescar
pescari fără de pipă
şi pipă cu mult fum
şi fum li se ridică
în inimi este scrum
şi iată curge-n inimi
o ploaie de-amăgire
ce ploaie şi ce moarte
pândeşte prin ruine...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum inima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (16 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum imima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paştele cailor

Zăludă, herghelia, la vreme de prânz,
Caută, flămândă, prin bazarul paielor...
- Noi când vom mânca ovăz? nechează un mânz.
- Ovăz? Veţi mânca... la Paştele Cailor!

epigramă de Gheorghe Băcneanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, îşi împărţeau bătăile.
Una se satură şi decide să urce sus, în cap.
Îşi construieşte un întreg oraş, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să îşi dea întâlnire cu prieteni invizibili; să îşi aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a şi-o aminti.
În fiecare dimineaţă, de cum se deschid pleoapele, îşi repetă că "ştie ce face", minţindu-se fără să vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe acelaşi cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârşit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu ştie limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaşte liniştea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se opreşte-n loc.
Şi pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Şi adevărul e, că nimeni nu ştie să descrie exact ce s-a întâmplat, deşi mulţi au încercat.

Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Şi aşa de la înălţime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... şi din doua inimi, Una s-a făcut.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două frânturi

Există un băiat – există o fată
care s-a rătăcit – care s-a rătăcit
pe o mare – pe o mare
de droguri – de zâmbete false
de depresie – de piele cicatrizată
şi de abuz – şi pătată de
fizic – fard

ei se potrivesc ca
două bucăţi ale unei inimi frânte.

poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi care bat
La fel, una pentru alta.
Ani întregi s-au căutat
Până le-a pecetluit soarta.

Pe tărâmul nemărginirii
De destin au fost legate.
Cu lacătul strâns al iubirii
Într-o simfonie-mpreunate!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (21 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Pornit-au inimi singuratici
De tineri şi fecioare,
Să dea de urma fericirii,
În lumea asta mare.

Şi fiecare se pierduse
Pe-un drum deosebit,
Deşi spre fericire nu e
Decât un drum menit.

Şi singuraticile inimi
În lunga rătăcire.
Pierit-au multe... şi nici una
N-a dat de fericire.

Din stolu-ntreg doar două inimi
În goana lor nebună,
Au întâlnit-o, — dar acelea
Merseseră-mpreună.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Ochii-mi înfloresc de lacrimi
Şi sufletul înfrunzeşte cu iubire,
Când ginesc doar două inimi,
Ce stau singure-neştire.

Se privesc unul pe altul,
Pândesc subtil doar pe sub gene.
Sub ei vibează tot pământul
Şi sânge purpuriu în vene.

El cu zâmbetul drandafiriu,
Ea mai mult ca un boboc de floare,
Într-un fundal cam fumuriu,
Doar ei răsar din iarba mare.

El cu ochii fuge ca s-o prindă,
Ea îi pleacă repede-n pământ,
Ar vrea cu drag să o cuprindă,
Dar ea aşteaptă un tainic jurământ.

El pe buze poartă sărutarea,
Ea-i pe punctul de-a pleca,
Nu-i aceptă frământarea
Şi nu o poate îndupleca.

El renunţa la şedere,
Ea-i întinde paşnic mâna,
Îşi i-au discret la revedere
Şi închid repede lumina.

Brusc se încheie o poveste
Ce-a înflorit în mintea mea
S-a scuturat ca toamna, triste,
Frunze calea ce-mi umplea.

poezie de Camelia Natalia Ignat (august 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtare strălucea Soarele, mult mai mic decât cum se vedea de pe Terra, dar încă avea putere, chiar şi până la acea distanţă. Acum însă, parcă pălea în faţa măreţiei lui Jupiter, care, fiind apropiat, părea imens; într-un fel, chiar era... Încă puţin să fi fost mai mare, sistemul solar ar fi avut parte de două stele, nu doar de una; aşa însă, Jupiter rămăsese în rândul celor nouă planete, regele planetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă surprinde cum iubirea poate uni două destine ale unor oameni într-un mod atât de puternic! Două destine total opuse, scrise în două cărţi de viaţă, cu poveşti diferite... dar care se completează.

Natalia Păun în Prin sufletul unei femei (30 ianuarie 2018)
Adăugat de Natalia Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş aduce înapoi

Două inimi stau în umbră,
S-or mai iubi? Chiar nu mai ştiu,
În minte e o ceaţă sumbră,
Dar tot al tău aş vrea să fiu.

E oare din obişnuinţă?
E amintirea ce o port?
Cu tine verde eram, fiinţă,
În lipsa ta sunt gri, sunt mort.

Le simt doar eu, ce nebunie!
Pare că e cum ai sperat,
Că a trecut o veşnicie,
Dar nici acum nu te-am uitat.

Două inimi? numai una,
Nu mai dai paşii către noi,
Te-ai depărtat, eşti precum luna,
Eu te-aş aduce înapoi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

peretele digital m-aşteaptă gol
în fiecare zi pentru o nouă zugrăvire
toate culorile minţii
le-am încercat aici
şi lumii i-au plăcut
pe peretele inimii însă
am un singur graffiti
de când mă ştiu
dar proprietara inimii mele
s-a exilat într-un infarct
şi neobservat m-a decolorat
la neexistenţă

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două-trei

Două dimineţi:
Un soare.
Trei dorinţe
La picioare.

Două căşti:
O melodie.
Două mâini:
O veşnicie.

Trei păreri:
O ipoteză.
Două inimi
O viteză.

Două guri:
O nostalgie.
Două vieţi:
O bucurie.

Trei minute:
O pendulă.
Trei motive:
O credulă.

Două stele:
O poveste.
Trei săruturi
La ferestre.

poezie de Gabriela Chişcari (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două petale

Fumul te învăluie în mister,
Eu nu ştiu să cer
Aprobare buzelor tale.
Noaptea nu are sfârşit,
Ştiu că şi tu ţi-ai dorit,
Şi spini şi petale.
Săruta-ma dacă greşesc,
Un continent as vrea să - ţi dăruiesc,
Poate şi o mare.
Nu încerca să înţelegi,
Ce vreau două inimi întregi,
Doar raze de soare.
Când clipele sunt mult prea gri,
Eu ştiu că tu ai să vii
Cu două petale...

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam impresia că reprezint o punte peste o apă, o punte care separă sau uneşte două maluri a două meleaguri total diferite, unul verde de primăvară, celălalt galben şi rece de toamnă târzie; sub această punte curgea apa izvorâtă din izvorul sufletului meu, o apă formată din două braţe paralele care nu se uneau niciodată, separate de un mic dâmb de pământ; un braţ cu apă lină, apă cristalină ce curgea liniştită în vale şi un braţ cu apă învolburată, aruncând mici valuri înspumate clipocitoare cărând mici pietricele pe care apoi le lăsa curate la mal. Dacă se rupe puntea va cădea peste cele două braţe lăsând separate cele două maluri, lăsând în urmă cele două fiinţe diferite ale aceleiaşi inimi greu încercate de viaţă.

Elena Buznă în Marea horă a vântului (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!