CREDINŢĂ

Împărţeam odaia-n două, citeam rugăciunea-n Carte,
În cădelniţele vremii ardeai visele deşarte
Ascundeam amărăciunea, îndulcindu-mă cu tine,
Pierdeai nopţile-n infern doar o zi să fii cu mine.

Alergam cu doru-n braţe, eram veşnic supăraţi,
Răscolind o vară-ntreagă fluturii neastâmpăraţi
Sprijinit pe coapsa mea legănaţi într-un hamac,
Adormeai cu mine-n braţe şi felinarul din cerdac.

Nu eram femeia sfântă, avem suflet de nomadă,
Fluturi avortaţi în pântec îi lăsam pe lut ofrandă.
Ţi-am fost înger fără aripi, izgonit din al tău Rai,
Deşteptai duhul din lampă în grădina din Serai

Eram doar o visătoare, gându-mi era judecat,
Că-ncingeam trupuri flămânde, neatinsă de păcat,
N-a fost dat, să fiu dresoare, să-mblânzesc în cuşcă lei
Mi-am ascuns iubirea-n taina mâzgălită din condei.

N-a fost ceas şi n-a fost seară să aştept acel miracol,
Nici tu nu erai profet să mă vezi într-un Oracol,
Plin de pofte şi extaz cum ţi-am devenit povară?
Ştiam gustul de pelin, înduram furtuni de vară.

Ai rupt lanţul de iubire şi cu el m-ai îngrădit,
Frământând în palme visuri, din dureri m-ai plămădit
M-au interogat toţi sfinţii şi cerşeam iertarea noastră,
Lângă lumânarea mică, aşteptând să-mi baţi-n poartă.

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La despărţire

Mâhnită plâng, dar tu nu ai vreo vină că lacrimile curg fără-ncetare
Nu am ştiut că-atât de tare doare iubirea prefăcută în ruină.
Şi am plecat... priveam nepăsătoare, credeam că nu vei mai putea vreodată
Să mai iubeşti c-o dragoste curată iar eu voi fi doar umbra trecătoare.

Ţi-am fost amantă şi ţi-am fost mireasă, jurând ca nimeni să nu ne despartă
Acum, când ţi-ai ales o altă soartă, fii fericit lângă a ta aleasă!
Dar vei putea, zâmbind, să mai asculţi un cântec ce mi-l fredonai mereu,
A cărui eroină eram eu şi-acum, dansând cu ea, să nu mă uiţi?

Îti mai apar în visuri câteodată, în ale tale braţe mă mai strângi,
De dorul meu îţi vine să mai plângi, ţi-ai mai dori să fiu a ta vreodată?
Sau sunt doar o fantomă rătăcită dintr-un trecut care-i apus acum,
Uitând c-am fost femeia mult dorită, înveşmântată într-un vechi parfum?

Nici nu aştept răspunsul la-ntrebare, eşti împlinit cu noua ta iubire,
Nu mai sunt nici măcar o rătăcire ce-ţi tulbură privirea visătoare.
Ar fi nedrept să nu-ţi doresc acum să-ţi fie bine, chiar de eşti departe,
Nu vei mai fi eroul meu din carte, zâmbind, îmi voi vedea de al meu drum!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Eram un spin nenorocit
Într-o lume trează, un suflet adormit
Eram cândva, odata, o umbră-n întuneric
Un om atât de iluzoric

Am fost plătit de soartă
În viaţa mea să formez o poartă
Să nu las cheia la vedere
Să ascund tot ce-n viaţă mi se cere

Mă aflam în al meu gol
Într-un nesfârşit hol
Când am dat peste o lumină
Era un chip de înger, o faţă mult senină

M-a văzut că în speranţe rătăceam
Că fiecare vis eu ocoleam
M-a luat de mână, mi-a vorbit
Ca unui om zdrobit

"Nu te teme, sunt aici
În fiecare clipă să te ajut să te ridici
Lasă tot ce tu cunoşti
Îţi voi da ce ai nevoie să găseşti"

L-am urmat şi m-a ţinut
În fiecare ceas mi-a fost un aşternut
Iar când noaptea ne cuprindea
Împreună, eram un trup de catifea

Îţi mulţumesc că m-ai iubit
Şi în fiecare zi m-ai făcut atât de fericit
Ai fost în urma mea, la fiecare pas
Să mă prinzi, să nu rămân într-un impas

Cum m-ai văzut, cum m-ai privit odată
Printre fiecare spin de ceaţă
Cum m-ai crescut şi mi-ai vorbit cândva
Îţi spun acum: tu eşti seva mea

poezie de Costel Obadă (14 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

Mi-ai fost şi minus, dar şi plus,
Ne-am înmulţit, ne-am împărţit...
Ai fost şi nou, dar şi-nvechit,
Ţi-am fost ajuns şi neajuns.

Mi-ai fost şi-ntreg, dar şi pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost şi viaţă, dar şi moarte,
Ţi-am fost ce nu o să-ţi mai fiu...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

Eram şi tineri şi nătângi
Dar nu era ieşit din fire
Să râzi, apoi iute să plângi,
Nepricepând ce e iubire.

Eram frumoşi, cu ochi senini
Şi vise ce zburau departe
Dar cui puteai să te închini
Să-ţi dea şi aripi să te poarte?

Stângaci eram noi mai mereu,
Ne mai rupeam iubirea-n coate,
Spuneam că tu, spuneai că eu
N-aveam într-un nimic dreptate

Dar eram noi, oricum eram
În toată lumea asta plată,
Îţi eram trunchi, îmi erai ram,
Ne înflorea iubirea toată.

Nu-nţelegeai că nu pricep
Că şcoala vieţii nu se gată,
Când am trecut, iar s-o încep,
Al meu ar fi cuvântul "iartă".

Amar acum acest "eram"
În gura ce rostea odată
Acelaşi "te iubesc" balsam
Ce n-a fost dat să se mai poată.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era aşa limpede că eram făcuţi unul pentru altul. Era limpede că eram singurul bărbat dintre toţi cei din jurul tău care te putea iubi. Cunoscându-te aşa cumm eşti în realitate - dură, lacomă de bani şi fără scrupule, ca mine. Te-am iubit şi am riscat. Am încercat totul şi nimic n-a folosit. Te-am iubit atât de mult, Scarlett! Dacă m-ai fi lăsat, aş fi fost cu tine iubitor şi apropiat cum e un bărbat când iubeşte o femeie. Dar nu puteam să-ţi arăt dragostea mea, pentu că m-ai fi crezut slab şi ai fi încercat s-o foloseşti împotriva mea. Şi veşnic era el! Era îngrozitor să stau în fiecare seară în faţa ta, la masă, ştiind că ai fi vrut să fie el în locul meu. Şi seara, când te luam în braţe şi ştiam... În sfârşit, astăzi nu mai are importanţă. Mă mir acum de durerea de atunci.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toţi eram fraţi

Cu marea alături pe plaja fierbinte
Doar opt, poate nouă creştini adunaţi
Păzeam cu tărie poruncile sfinte
Trăind în iubire curată de fraţi.
Erai Dumnezeul puternic şi mare,
Erai judecata din ziua de-apoi
Strigam către Tine în prag de-nnoptare
Şi sfântul Tău Nume era peste noi.

În rugă aprinsă şi laudă multă
Ca unul în Tine cântam aşteptând
Un semn din înalturi - ştiam că se luptă
Satan să-Ţi înfrângă toţi sfinţii pe rând.

Nectar de lumină sorbeam din cuvinte,
Grăunte de stele pe plajă-adunaţi
Vegheam în iubire şi rugă fierbinte
Şi toţi eram unul şi toţi eram fraţi.

E soarele-n ceruri ajuns la amiază
Şi eu lângă mare-L aştept pe Isus
Mă rog în cutremur şi El mă veghează
Dar plaja-i pustie şi fraţii mei... nu-s...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai chemat

M-ai chemat în taină, Doamne, m-ai suit la Tine
Singură treceam prin cerul care Te-ascundea,
Tremuram de suferinţa celor morţi în mine,
Tremuram de deznădejdea că mă poţi vedea.
Doamne, câtă înserare se zbătea în pleoape,
Câte rugăciuni pripite, vorbe fără rost,
M-ai chemat să vin în ceruri lângă mine-aproape
Tremurând de suferinţa celei care-am fost.

M-au purtat pe braţe, Doamne, jertfă legănată,
Stelele şi heruvimii înaintea Ta,
Te priveam cu plâns de fluturi când am fost chemată
Tremurând de suferinţa că mă vei uita.

Jertfă ridicată, Doamne, m-ai cuprins plăpândă
Înălţându-mă în slava tainelor cereşti
Ţi-am simţit întâi tăcerea, mângâierea blândă
Şi-am ştiut atuncea, Doamne, că Tu mă iubeşti...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, a fost cândva

A fost odată, fost cândva
când lângă mine ea era.
Tot ţinându-ne de mână
colindam ţara-împreună.
Pe oriunde am umblat
unul lângă altul am stat.
Eram suflet lângă suflet
nu ne despărţea nici tunet.
Viaţa noastră aşa a fost.
Aşa a fost, dar nu mai e.
Rămas singur, fără rost,
vreau şi eu în veşnicie.
Şi-acolo vom fi aproape
cum am fost în toată viaţa.
Nimic acolo nu desparte.
Acolo-i eternă viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (22 august 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram şi nu eram

mi-a fost greu să fiu simplu
mi-a fost uşor
am avut curaj - nu
mi-a fost frică şi am avut timp
să-l citesc pe jung -
eram şi nu eram intere
sat (!?) de psihoterapia
clinică
nu mi-a fost greu să-l citesc
pe freud
eram şi nu eram
interesat de psihanaliză
impulsuri şi nevroze
l-am lăsat pe jung
l-am lăsat pe freud
m-am refugiat pe moldova
eram şi nu eram nomad
stăteam pe malul râu
lui jung i-am pus gând rău
şi lui freud
eram şi nu eram un caz
psihiatric într-un conflict
inconştient legat de dorinţele
refulate
eram şi nu eram

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodia noastră

Eram deja demult în gândul tău
Iar tu erai zeiţă pentru mine
Nu ne-ntrecea iubirea niciun hău
Sau cele mai înalte culmi alpine.

Eram sedus, eram îndrăgostit,
Eram cum alţii n-ar putea-nţelege,
Eram şi cucerit şi fericit,
Eram deasupra de uman sau lege.

Priveam în jur ca de pe-un ring de dans
În care noi dansam o melodie,
Iar viaţa noastră, dulcele balans,
Era doar pas în doi şi armonie,

A fost atunci şi nu s-a terminat
Căci melodia noastră e eternă,
Revine în surdină, repetat,
În variantă nouă, mai modernă.

În noaptea ce-a trecut, iar am dansat
Ca într-un ritual, ca-ntr-o poveste
În care eu, ca prinţ, te-am invitat,
Privind în ochii-ţi cu luciri celeste.

Pluteam cu tine-n braţe şi-mi doream
Ca ţărmul să rămână-n depărtare,
Se terminase dansul, dar păream
Sub vraja unui răsărit, la mare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit

La 15 ani de la dispariţia celei ce a fost...

De ce oare mi-a fost lăsat
Să sufăr ani înlăcrimat
Şi să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...

De ce atâtea suferinţi
Ce uneori mă scot din minţi
Şi-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?

De ce? Că doar nu ţi-am greşit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ţi-a fost jenă să mă laşi
Să-ţi fiu părtaş, să-ţi fiu părtaş...

Odorul meu, "Tu" ai ştiut
Cât am sărit şi m-am zbătut
Să fac aşa cum ţi-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...

Fii liniştită de ştiam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai ştiut

Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă şi supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri şi sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învăţat multe în viaţă,
când eram neputincioasă.
Tu ai ştiut să-mi atingi sufletul,
când alţii au ştiut să mă rănească.
Tu ai ştiut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.

poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram femeia răscolind neodihna,
mutam pereţii din loc
şi-i atârnam de lună.

nu existau sensuri moarte
doar clipe pline de fluturi
culese fără migală din orice culoare
şi-un rai plămădit din lumina din ochi.
te culegeam din iarba albastră,
imploram umbrele să te lase în pace.

m-au răpus cuvintele nespuse,
cămaşa gri lipită de bandaje,
palmele neodihnite de fiecare zi,
detaliu plin cu nelinişti, fără minuni,
golul născut din timpul spart,
treptele de ceară de sub tălpi.

exilul meu a evadat invers,
cu fluturii ce secretă nori
în neantul total ce mă-nghite.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă

Prin ce ţinuturi rătăceşti
Pribeagă?
În care grotă din poveşti
Ai hibernat – o vară-ntreagă?

O, Muza mea cu nasul mic
Şi coapse fine,
Abia sculptate din nimic,
De ce te-ai dus de lângă mine?...

Ţi-am prins în părul inelat
Vreo floare artificială?
Te-am ofensat
Cu vreo metaforă banală?

Ori mi-ai bătut vreodată-n geam
Şi, spionând perdeaua trasă,
Te-ai supărat că nu eram
Acasă?...

Vrei poate macii din livezi
Pe toţi cu mâna ta să-i scuturi?
Sau te distrezi
Cu pălăria după fluturi?

N-ai adormit cumva pe-afară
Şi te-ai trezit sub un umbrar,
Îndrăgostită de-un măgar
Ca-n Visul unei nopţi de vară?

Cu Demonul lui Lermontof
Te-i fi-ntâlnit şi ţi-a fost frică?...
Nu ţi-a intrat cumva-n pantof
O pietricică?

(De-aceea-mi iese şchiop şi mic
Un vers, în fiecare stanţă...
Vezi, tot m-ai inspirat un pic
De la distanţă!)

Ori m-ai zărit vreodată stând
Cu Muza altuia? Se poate.
Le-am spus cuvinte dulci, pe rând,
La toate...

Dar n-am făcut-o pe furiş
Cum fac confraţii mei cu tine,
Ci pe afiş
Mi-am spus păcatul la oricine,

Şi confidenţele, tu ştii,
Le-am dat pe faţă, tale-quale,
Într-un volum de Parodii
Originale...

Oricum, de-o fi ca-n viitor
Să placă stihurile mele,
Las mărturie tuturor
Că n-ai colaborat la ele.

Că singur m-ai lăsat să scriu
O carte-ntreagă fără tine...
Şi dacă totuşi mai târziu
Te vei întoarce lângă mine,

Nici nu te-alung, nici nu te-mpac,
Ci-n fundul călimării crunte
Muind un deget, am să-ţi fac
Un benghi în frunte!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi- e dor nespus de mine... fizic!
Călătorind pe alei de parc...
Cât de uşor eram... un arc,
Cu trup de pană, suflet liric.

Nici inima n-aveam cu mine...
Era în zbor, în ascunsă stea...
Ce-a de pe cer, o peruzea,
Ce-o rezervasem pentru tine!

Şi-un colibri îmi eram, în minte...
Eram în zbor, din floare în flori.
Nectar să-ţi dau... că poţi să mori;
Aşa mi-ai spus, o rugăminte!

Nici nu vedeam pe unde merg,
Pluteam pe aripi de zăgan.
Eram un fulg şi doar plonjam;
Doar vis... vroiam real, să şterg!

Ades, din pas, îmi luam elan
În triplu salt, fugeam ferice.
N-aveam rival... Cine să strice
Extazul; ce mi-a fost alean?

Un râs nebun stătea să iasă
Din piept, din braţe, din obraji.
Zburam... Te văd cu buze fragi
Cum râzi; când vin la tine acasă...

Când chipul încă îţi visam,
Zăresc printre arbuşti, un cuplu...
Nu mă mai simt, nu mai am suflu!!!
Erai, iubit-o... Te pierdeam!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gramatica iubirii...

Te-aş mângâia iubire
de aş avea motiv
Te-aş săruta pe braţe
da-mi eşti doar substantiv...

N-am prea avut eu parte
de mângâieri încât
Ai fost, eşti pentru mine
doar predicat şi-atât...

Ţi-am fost întreaga viaţă
şi rob şi sclav şi şerb
N-a meritat iubire
te simt ca un adverb...

N-am ascultat de mine
iertarea-i laitmotiv
Tu-ai profitat de asta
eşti doar un adjectiv...

E timpul destrămării
Eu n-am avut noroc
Tu-ai fost şi vei rămâne
Un complement de loc...

De loc, de timp, de spaţiu
M-ai transformat în cerb
Nimic nu-ţi cer iubire
rămâi ce-ai fost doar verb...

Mai nou mi-ai dat speranţe
eu te-am crezut la fix
Te-ai comportat iubire
cu mine ca sufix!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am uitat

Aseara Ano te-am visat,
Se facea ca eram doar noi,
Stateam intinsi, vorbind, in pat,
Si eu te ceream inapoi.

Iti tot cerseam o sarutare,
Si ma-mpingeai, spuneai ca nu,
Te-mbratisam, spuneai ca doare,
A fost un vis dar ai fost tu.

Putin romantic, chiar erotic,
Dar m-am trezit, chiar n-am noroc,
Am devenit un melancolic,
Si -ncerc s-adorm acum la loc.

Tii minte cand iti promiteam,
Ca te voi pretui mereu?
Chiar am fost sincer nu minteam,
Inca te simt in jurul meu.

Stii e ironic, nici n-ai fost,
Am fost doar eu, tu m-ai privit,
Desi n-ai fost a mea vreodata,
M-ai ascultat, nu m-ai ranit.

Am trecut si prin alte stari,
Am si fugit, si am zburat,
Peste pamanturi, peste mari,
Desi-s departe... n-am uitat!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina acelor ochi

Te-am întâlnit pe strada noastră-ngustă,
Întunecată, cu frunze multe şi cu doruri,
Puratai cămaşa în carouri, iar eu aceeaşi fustă
Aveai privirea încă blândă, eu inima în cioburi!

Eram prezentul, eram firavă şi tăcută,
Tu tot aşa, erai voios, puternic ca un zeu,
Dar cred că se scria în tine încă
Povestea-n care, zeiţă ţi-am fost eu!

Erai trecutul, erai durerea dintre două respiraţii,
Voiam să te ating, şi totuşi am ales să fug.
Trecutul să fie tot trecut, chiar dacă-mi dă vibraţii,
Iar inima-mi arde pe rug!

Te-am ocolit, iar tu priveai în urma mea,
Mergeam plângând, să nu mă vezi, şi să nu stii
Că port încă în pumni uimirea,
Şi taina ochilor tăi verzi!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai crede...?

Dacă ţi-aş spune azi copile
Că eram mic şi mă duceam cu vaca,
Iar haina ruptă de pe mine,
Era prea mare şi-o călcam cu talpa?

M-ai crede sau m-ai lua în râs,
Sau ţi-ai întoarce privirea de la mine?
Pentru că ştii copile cât am plâns,
Si cât de greu a fost ca să te cresc pe tine.

Eu n-am avut copilărie, am muncit de mic,
Bunicii tăi nu m-au lăsat la şcoală,
Eu astăzi nu îţi cer ţie nimic,
Doar te aştept, azi curtea mi-e prea goală.

Imi amitesc că tremuram în luncă
Când pica brumă peste iarba ofilită,
Iar vita noastră începea să plângă
Si mă privea parcă cu milă şi obidă.

-Ehei copile, astăzi plâng,
Sunt amintiri ce dor mai rău ca boala,
Nu pot în braţe să te strâng,
Si cel mai mult mă doare depărtarea!

Că de-ai fi fost aici cu mine
Te-aş fi rugat ca să mă duci pe câmp,
Mi-au mai rămas puţine zile
Si nu am lacrimi să mai plâng.

Mi-aş fi dorit să văd ultima oară
Malul izvorului unde plângeam,
Să simti şi tu cum este să te doară
Când alţii râd de tine că tatal tau este ţăran.

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

Ai venit în crucea nopţii să-mpărţim în doi tristeţea,
Tulburat de gândul morţii mi-ai lăsat un pumn de lacrimi,
Mi le-am aşezat pe suflet şi mi-a vindecat iubirea,
Tăinuind greşeli în tine, ai plecat orbit de patimi.

Când m-ai alungat din vise, m-ai dat Zeilor ofrandă
Ai uitat că-ntraga iarnă am fost poeziei sclavă;
Mi-ai rămas dulce povară, cântul tău să mă dezmiardă,
Nebunele-ţi dorinţi mi-au fost alinturi şi otravă!

Azi m-a-mbătrânit oglinda şi-am uitat de început,
Uite, apa ce o plâng e mai rece ca un drug,
Gata-s stropii de speranţă, nu ştiu unde s-au pierdut,
Cât mă dori şi eşti aproape, pe sub umbra ta să fug!

Hai, priveşte-mă în suflet, să vezi cât sunt vinovată,
Şi-am lăsat nerăsfoită cartea mea de rugăciuni,
Ai trimis pasărea morţii, dorul să ţi-l cânte-n poartă
Catedrala noastră convertită-i la minciuni!

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!