Oraşul meu beton şi sticlă

zile crescute în colivii
cenuşii închisori de conştiinţă
devastează timpul
în cruciada binelui cu răul

dac-am putea să ne înlănţuim
precum rădăcinile copacilor
ţinând pământul

dar ei sunt perpetuu maltrataţi
cu maşinării inteligente
de plânsetul lor
nu s-a mai auzit
de la eminescu încoace

în faţa coliviilor nu mai sunt umbre
nici foşnetul frunzei
păsările stau închise de bunăvoie
fără tril ori ciripit
îşi scutură maladiv praful de pe aripi

copiii au inventat un joc
de-a asfaltul şi creta
desenează fiecăruia
o coroană
poate câteva fructe

imaginaţie infantilă
cârcotesc unii

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii

Unii trăiesc fără de rost,
Nu ştiu tainele lunii,
Stau singurei la adăpost,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu ştiu a valora
Puterea rugăciunii,
Şi nu cunosc nici dragostea,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu ştiu a învăţa,
Pierd timpul ca nebunii,
Să lase-n urma lor ceva,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu cred în dragoste,
Şi cad pradă minciunii,
O văd precum o pacoste,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu ştiu a fi umani
Sub semnu-nşelăciunii,
Ar omorî pentru doi bani,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii se luptă pentru voi,
Şi dau viaţă minunii,
Prin poezie fac război,
Aşa se zbat azi unii.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descopăr

într-o vitrină un zâmbet
de femeie tânără
mă învârt mult pe acolo
sper să văd autoarea
s-o cunosc. aş putea
să devenim prieteni şi
imaginaţia mea lucrează
de zor. îmi place zâmbetul
buzele sunt de un roşu răpitor

fac o oprire în faţa vitrinei
sunt fascinat de zâmbet
stau acolo câteva zile
poate o lună întreagă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea e precum o busolă

numai că nu indică nordul
ştii cum sunt poeţii
un fel de fluturi
care caută floarea universului
cu speranţa de a o împlini
în căutarea lor ideatică
scutură polenul muritoarelor flori de câmp
sfârşesc apoi omizi
visând aripi
nu ştiu cum să răspund
poate că nici nu vrei un răspuns
poate că nu e nici o întrebare
sau poate două aripi se îmbrăţişează în zbor
în căutarea trupului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi auzit de Castelul Blestemat? Demult, tare demult trăia în acel castel o vrăjitoare tare rea şi puternică. În timpul zilei, se prefăcea în bufniţă sau pisică şi ademenea păsările şi animalele pe care le tăia şi le mânca coapte. Cât despre oameni... Pe bărbaţi îi transforma în statui de piatră, iar fetele erau prefăcute în păsări şi închise în colivii, într-o cameră ascunsă din castel.

începutul de la Jorinde şi Joringel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îndoială există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul şi modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce s-ar fi întâmplat

.. dacă ţineai arca deschisă câteva clipe
sau mai multe
nu aş fi blestemat nici pământul
nici marea

nu m-ai fi lăsat
să mă minunez de ce văd şi aud

până o altă primăvară-vară
fără interdicţii
fără bastoane
în faţa înaltei curţi
mă voi trezi muşcată din toate părţile de
văduva neagră
asmuţind încolo şi încoace
un poem
zgomotos
din cenuşă
ca o lovitură de ciocan
să aud marea

poezie de Eli Gîlcescu (4 iulie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pământ avem de toate

Timpul vieţii ni-i scurt
Hai sa-l facem curat
Trăiesc unii din furt
Alţi doar din ce au dat
Sunt săraci şi bogaţi
Laşi scuipă pe bravi
Voi ce-n lună zburaţi
Până la cer va urcaţi
Pe spinări de noi... sclavi.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stelei

Voi ce-n lună plecaţi
Cu ale noastre izbânzi
Nu uitaţi ca aveţi fraţi
Pe planetă flamanzi
Pâinea lor o mâncaţi
Printre stele zburând
Voi degeaba zburaţi
Când cei subdezvoltaţi
Se târăsc pe pământ

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi-a putea, şi nu se poate
Şi noroi si stele.

Lumea-i plina de răni
Şi de doctori docenţi
Şi de măşti şi de vămi
Şi de mari inocenţi.
Fiindcă naşteţi copii
Apăraţii luptând
Doborâţi monştrii vii,
Ce în veac de vecii
......... pe pământ.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stele

Între cei care trag
Şi acei ce sunt traşi,
Nu e loc de vreun steag,
E o groapa de paşi.
Între ei sunt sudaţi,
Un strâmb ideal
Cum sunt bine legaţi
Condamnaţi un elan

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stele

Fii ai munci aveţi
Năduşeala pe piept
Cum stă nurca
Pe-al madamelor piept.
Uni iau alţi fac
Uni dorm alţi sunt
Între înger si drac,
Trage omul sărac
Înhămat la pământ.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea
Şi nu se poate
Şi ruina si cetate,
Genii mari si frunţi tembele,
Vânt ce sta şi vânt ce bate,
Şi martiri dar şi lichele,
Nedreptate şi dreptate
Si-a putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele

cântec interpretat de Mircea Vintilă, muzica de Mircea Vintilă, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

obloane inchise

Ce dacă scaunele stau neaşezate
şi vântul bate cu putere obloanele obosite
de atâtea zile.
Unii îşi caută disperaţi capetele,
iar alţii pierdutele idile.

Niciodată -mi-am spus- nu voi schimba păsările
Indiferent cât de aproape sau departe e gardul,
Azi sau mâine.
Îmi voi creşte liniştit grâul,
Părul meu verde cu boabe din pâine.

Aripile şi-au cântat frângerea
Zborul şi-a împletecit paşii printre nuanţele de umbră.
Clipitele s-au îmbrăţişat cu teamă;
Zdrobirea mă strânge din toate părţile:
E tributul adus de strugure devenind zeamă.

Mă sting!
mi-au zdrobit genunchii de ceară,
şi-am îngenuncheat în faţa luminii.

Unii şi-au regăsit idilele,
Alţii şi-au aşezat scaunele.
De atâtea zile
vântul bate cu putere,
Dar obloanele capetelor sunt închise….

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelusul şchiop

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă "cuciu şchiop".

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!...

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor...

Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odată
De picior, să mă razbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jurnalul unei zile (lagărul morţii...)

Fiecare pasăre îşi cunoaşte zborul
aripile de ceară sunt un "simulacru",
o contestare
a lagărului
şi-a sufletului pironit între ziduri
nu toţi copacii falnici au parte
de roade...
freamătul frunzelor este acelaşi
când
ispitele pun la cale
naşterea unei lumi damnate...

Numai femeia "aleasă" poate asculta
sâsâitul
provocator al şarpelui...
"Fiii tăi vor fi răzbunarea mea
pentru frumuseţea
vieţii oferite"...
De unde vine glasul acesta tulburător
asemenea unei zile ce-şi îmbracă
hainele cernite?

Trec ades pe lângă un cimitir părăsit
câinii de pripas stau la soare cu boturile
lipite de lespezile grele
"să vorbească pământul într-o limbă
ce nu ne-a fost dezvăluită?"
florile sălbatice crescute la căpătâi
mai păstrează în culori
amintirea
stinsă
a unei iubiri...

Şi câte nebunii, izvoare nesecate,
cai sălbatici
şi păsări în colivii
poţi vedea
într-un "lagăr al morţii"...
Aripile de ceară
sunt un "simulacru"
ca şi viaţa –

Gândurile...
o avalanşă de străfulgerări năucitoare
singurele
care mai au curajul
de a îmbrăţişa
libertatea unei zile de vară,
unei zile de vară...

poezie de Valentina Becart din Din jurnalul unei zile (17 aprilie 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a fir... a păr

Alunec, creştetul mi-e gară,
Sunt şine mii, lucioase, neîntrerupte...
Doar degetele fine, le-ar putea corupe,
Când le strecori, de-un gest... E cald afară!

Culori sunt câteva, dar multe tonuri,
- Miresme de asemeni, fără şir -
Sunt cum mătasea, din cocon cu galben fir
Încântător de moale, cu puteri oculte.

Sunt tot multiple, fine înţelesuri,
Pot fi şi simţ, protector, ornament,
Sunt şi o lipsă... de-am picat în faliment...
Sunt venerat, sau sursă de eresuri.

Încă nu eşti, şi-ţi sunt primordial,
O viaţă mă-ngrijeşti, te satisface,
Adesea singurul sunt, cel ce place...
Sunt un moştenitor de corp, un imortal!

Ca o înrămare de tablou, se poartă,
Îţi sunt, portretului, un rond de peisaj,
Mă aflu-ntr-un perpetuu, mlădios, picaj...
Eu sunt, sublimul PĂR, o operă de artă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Home sweet home

Hai să ne adăpostim la umbra celor cincizeci de ani şi-aici să ne logodim surâsurile,
aşa cum fac copiii schimb de bile noi să facem schimb de tristeţi!
În mâna stângă s-ascund o iubire şi tu s-o ghiceşti,
de e mirul celui ce-a primit-o ori bătaia din aripi a celui ce-a dat-o.
Putem, de vrei, să facem inventarul a ceea ce am trăit,
să-l confruntăm cu ceea ce nu vom trăi niciodată.
Să ne jucăm de-a verbul a fi,
eu să-mi aleg să fiu o casă,
tu să-ţi alegi să fii o poartă,
să ne certăm iar precum copiii,
poarta apără casa şi chiar ştie să spună o poveste,
dar dacă nu era casă nu era nici poartă!
Mă gândeam c-am putea să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea,
eu să mă ascund de eternitatea surdo-mută
în beciul fără ferestre al unei speranţe.
Dacă mă vei găsi înseamnă că sunt,
dacă nu te voi mai găsi,
ce bine c-ai fost!
Chiar am putea să mergem la cumpărături,
să ne luăm câteva minute de voal, ca să ne putem întrezări pieire
să ocolim, însă, prăvălia din colţul urii, acolo n-au decât câteva inimi îmbătrânite înnotând în mister.
Până la urmă e bine că suntem, e de ajuns că ne-avem
la umbra celor cincizeci de ani,
iubirea să ne mintă că suntem apăraţi de uliul hulpav,
ca-ntr-un vechi şi cald home sweet home!

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirena şi pământul... aprilie

Într-o noapte de aprilie
După dulci zile de vanilie
Şi frumosul soare îmi zâmbea
Şi căldura lui îmi vorbea

A apărut din vid, de nicăieri
Ochii ei reci precum bradul, cu văpăieri
Un suflet curat, e o sirenă
M-a privit... m-a pus in scenă

Desculţ, tânăr şi isteţ
Sincer... păcătos... descurcăreţ
În călătoria mea în viaţă
m-a trimis, suflet de gheaţă...

Şi o coroană işi aşează, cu spini
Şi iese la suprafaţă din tulpini
Ochii mari se înroşesc
Pot citi cum mă sfârşesc...

M-au dus departe, nici nu ştiu
Mă simt bine, e un pustiu
de umbre fără corp, feţe de ceaţă
lipsite de mine, lipsite de viaţă...

M-au târât, iubit şi chinuit
M-au blestemat, m-au mântuit
Şi mi-au inspirat trezirea
voiam să aflu nemurirea...

Sunt eu, dar nu sunt un voi
Port în suflet un război
Să ştiu ce va să fie
un trup nobil de stafie...

Şi nu depind nici de pământ,
nici de apă sau vreun sfânt
Mi s-a terminat rolul, l-am jucat
Însă nu a mai aplaudat...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Bucureşti şi Heraklion

Dumnezeu a pus îngerii
Să asfalteze cu aripi zborul.
Cum Lui nu-i plac peticele de pe A2,
N-a vrut să iasă din ţâţâni
Planul înclinat al stelelor
Şi nici soarele să lăcrimeze
Peste crucea sorţii.
Numai la noi lucrurile iau forma dosului politic
Prin toţi nepricepuţii puşi în funcţii de zei.
Apropo, în Creta zeii s-au adăpostit în muzee,
Urmele lor pe orice străduţă
Sunt amprentate în asfaltul
Conştiinţei de neam,
Cum pot să gândesc piatra mai roditoare
Decât cernozomul câmpiilor noastre
Purtat pe cocoaşa cămilelor
Adjudecate în petrodolari?
Mai ciupeşte câte un neavenit
Din mărul spovedaniei.
Dumnezeu n-a făcut DNA de formă,
L-a făcut zbor liniar între două conştiinţe
La care se mai pot prinde
Cătuşele părerii de rău.
Zborul între Bucureşti şi insula Creta,
Nu-i decât o constatare
Că sub ochii Domnului
Unii mai pot petici si cerul...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Sav Simina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mii de romani în închisori italiene

Când la noi de foame mori
Pe coclauri bunăoară,
Stau romanii-n închisori,
Bucuroşi... că sunt afară.

epigramă de Constantin Cristian (2011)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni precum copacii

Există oameni precum copacii...
ei dăruiesc de e nevoie,
bucăţi de stea sau lapte-al stâncii,
cu inimă şi bunăvoie.
Acum privesc adânc în mine
şi cred că sunt copac, însă am teamă...
poveri îmi stau pe umeri în ciorchine,
nu ştiu de pot să descifrez o anagramă.
Dar stau la post că asta mi-e menirea
deşi furtuni îmi lasă cicatrice,
îţi dăruiesc surâsul căci asta îmi e firea
sperând că vei prelua a mea matrice.
Lovită sunt de-a ta indiferenţă
însă eu ştiu că sufletul ţi-e chinuit,
mă-nchin în faţa ta cu reverenţă,
accept cu umilinţă gandu-ţi tăinuit.
Eu braţele-mi deschid ca ramuri
de ai nevoie te cuprind la trunchi,
înalţ spre cer verzile mele flamuri
şi visele ţi le strâng mănunchi.
Uneori nedorită sau chiar umilită,
bătută de vânt şi arsă de soare,
precum copacul rămân aici, nesilită
şi când va fi să mor, voi muri în picoare.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patruzeci de zile

Obiectele au ochi de jar, mai ales cărţile, cum spunea o prietenă.
Când privesc cum s-au demodat, prizoniere în imitaţii ieftine de piele,
în cartoane căptuşite cu burete, în haină de supracopertă,
mi se tulbură ochii de milă, ca pentru nişte copii.

Nu toate femeile scot cărţile la aer o dată pe an, la fel cum
tot ele nu curăţă tocul ferestrelor, ci doar geamul,
geamul păcătos care ne inundă cu razele maculate cu praful gărilor şi
aşteptărilor, cu praful celor muribunde, cu file palide şi litere
ce-şi pierd identitatea, atrase în hârtie precum frunzele toamnei în pământ.

Povestitorul scrie, scrie tot mai repede.
Scrie, scrie tot mai la fel, până când ele nu mai au titluri.
Abia ce mă prind cu dinţii de liana unei jungle, că imediat jungla
devine deşert, liana şarpe şi eu călcâiul Evei muşcat de şarpe.
Eu scriu despre apă, apoi despre fântână, apoi despre găleată,
el scrie invers: găleata se varsă în fântână, fântâna seacă şi apa se tulbură.

Nu toate femeile îşi scutură hainele de praf, şi atunci
praful razelor dimineţii în casa lor e doar praful anticarilor şi bibliotecilor,
peste genele lor frumoase şi închise, când stau de veghe şi de rugă
pentru copiii lor buni şi fără de noroc. Acest pământ, ţinut în lumină.
Povestitorul scrie mai departe, cărţi noi şi fără de noroc.

Numai noaptea, peste pietrele din curtea bisericii, peste lespezile scrise,
cad raze de lună ca în grădina Ghetsimani. Raze curate.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praful întâmplării

Cărările adevărului
Scutură praful întâmplării
Pe ţambalul iubirii.

Pământul acceptă
Starea poveştii
Modelând veşnicia.

Miezul visului
Pierde numele
Aşteptându-ne.

Aşchiile luminii
Răscolesc ochii
Poemelor
Prin aripi şi flori.

Corabia mea
Încremeneşte
În plânsul lui Dumnezeu
Transformat
În şuvoiul vieţii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!