De-a fir... a păr
Alunec, creștetul mi-e gară,
Sunt șine mii, lucioase, neîntrerupte...
Doar degetele fine, le-ar putea corupe,
Când le strecori, de-un gest... E cald afară!
Culori sunt câteva, dar multe tonuri,
- Miresme de asemeni, fără șir -
Sunt cum mătasea, din cocon cu galben fir
Încântător de moale, cu puteri oculte.
Sunt tot multiple, fine înțelesuri,
Pot fi și simț, protector, ornament,
Sunt și o lipsă... de-am picat în faliment...
Sunt venerat, sau sursă de eresuri.
Încă nu ești, și-ți sunt primordial,
O viață mă-ngrijești, te satisface,
Adesea singurul sunt, cel ce place...
Sunt un moștenitor de corp, un imortal!
Ca o înrămare de tablou, se poartă,
Îți sunt, portretului, un rond de peisaj,
Mă aflu-ntr-un perpetuu, mlădios, picaj...
Eu sunt, sublimul PĂR, o operă de artă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre protejare
- poezii despre portrete
- poezii despre peisaje
- poezii despre moștenire
- poezii despre gări
- poezii despre galben
- poezii despre degete
- poezii despre culori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.