
Mândria carabinei
Un revolver aflat la datorie,
Neliniștit, căta spre panoplie.
Pusese ochii pe o carabină
Subțire-n talie și longilină.
Fiind de felul lui un tip bondoc,
O iubea-n taină, fără echivoc...
Nu-l speriase țeava ghintuită,
Ci mai degrabă-l duse în ispită.
Și cât ai scăpăra un biet chibrit,
Rămase-n admirație, trăznit.
În acest timp, frumoasa carabină,
Având purtări de divă cabotină,
Mândria în picioare i-a călcat,
Că după prima damă s-a luat.
Fiind curtat de mai matura flintă,
Care de multă vreme-l privea țintă,
El, căutându-și sufletul pereche,
Fugi spre ea ca apucat de streche.
Ea știe ce-a făcut, ce i-a șoptit,
Că într-o clipă mintea i-a sucit.
Nu i-a păsat că el era bondoc;
Ea pentru el s-ar arunca și-n foc.
Se simțea între cei doi o chimie,
Ce ținea flacăra iubirii vie...
Viața le-a dăruit și-un bebeluș,
Un dar de preț, ca ultimul cartuș.
Le-au petrecut pe toate împreună
Și zile de senin și cu furtună.
Pe-un raft uitată, mândra carabină,
Rămas-a exponat într-o vitrină.
Morala ce-am desprins din întâmplare,
E că și soarta ți-e-ngăduitoare,
De nu ții cont de omu-i 'nalt ori scund,
Ci-amorul lui de-i trainic și profund.
fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre mândrie
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre suflete pereche
- poezii despre suflet
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Credibilitate
I-a luat cercei iubitei,
Pentru urechiușa-i fină,
Și-apoi, găuri potrivite,
I-a făcut c-o... carabină.
epigramă de Ion Cuzuioc din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre iubire sau epigrame despre cercei

Vouă!
Voi muri fără voi, veți muri fără mine,
Cine știe de-i rău, cine știe de-i bine?
Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Nu e loc în muzeu, doar umile azile.
Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Și zâmbesc incolor, spre copilul din mine.
Din bilanț în bilanț mai întârzii totalul,
Ce-a fost bun, ce-am greșit, unde-i Doamne finalul?
Vă salut și vă iert, dar iertați-mi și mie,
Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Și aflăm prea târziu, ce e rău, ce e bine.
În lumină pe rând și pe rând în finaluri,
Singuraticii zei pe-ale vieților maluri,
V-am iubit, m-ați iubit, să ne fie de bine,
Acest ultim nonsens fără noimă ne ține.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfârșit, poezii despre zâmbet, poezii despre singurătate, poezii despre muzee, poezii despre moarte sau poezii despre minciună
Căprioarele (lui Ion Țiriac și găștii lui de potentați străini care fac măcel la vânătoare pe plaiurile mioritice)
Sunt ființe fără vină,
Nu vor foc de carabină;
Criminali cu mari finanțe,
Dați-le lor fân, nu gloanțe!
pamflet de George Budoi din Vânătoarea, Vânătorii și Vânatul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (1 ianuarie 2022)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre vinovăție, poezii despre nevinovăție sau poezii despre bani

Cea mai mare dorință a mea e să mănânc o carabină cu două țevi, și să mă scobesc cu cartușele în colți.
aforism celebru de Tudor Mușatescu din Fiecare cu părerea lui (1970)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre dorințe
Pentru tot ce-am făcut
Pentru tot ce-am făcut
pentru noi -
meritam un sărut, nu o palmă
și hula strigată-n etern -
ca un fel de sudalmă.
Pentru tot ce-am făcut
pentru voi -
meritam o mângâiere, poate
nu defăimarea la lume
și ură șuvoi.
Nimeni nu știe cum am răbdat,
și câte nevoi am purtat
sute de kilometri am mers
ca un soldat în război - ca să fie,
pâine și sare pe masă la noi.
Am dormit și pe străzi
și-am mâncat ce mi-au dat;
am fost umilit, în picioare călcat,
printre străini am tras, și am plâns
până ce părul de suferință mi-a nins...
Într-o zi voi muri, dar sunt împăcat:
un copil am făcut, o fântână-am săpat
un pom am sădit, o casă-am ridicat
pământu-am iubit dar îl las blestemat,
nerecunoscătorilor, care totul mi-au luat.
poezie de Dănuț Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre suferință, poezii despre somn, poezii despre război, poezii despre păr, poezii despre pâine sau poezii despre plâns

Cu muza ce m-a inspirat
Să scriu și ultimul poem,
Spre cer pocale-am închinat.
Fiind boem, să bem, să bem!
catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie

Orologiul
Progresul de-i prezent în toate,
Ce-am cucerit cu binișorul,
E orologiul care bate
La piept cadent cu tricolorul.
E-o piatră încercată de granit,
Ce știe a opri orice furtună
Și lasă drumul liber de trecut
Spre libertate, spre lumină.
E fluviul nesecat ce curge
Pe gura din furnale ne-ncetat,
Covorul fermecat ce-ajunge
Visarea oricărui bărbat.
Cu ochii deschiși și chip senin,
Că-i sensul unui nou destin.
sonet de Constantin Iordache din Fereastra magică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre trecut
- poezii despre prezent
- poezii despre lumină
- poezii despre gură
- poezii despre fluvii
- poezii despre drapel
- poezii despre bărbați
Miez de poem
acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină
acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă cățărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite
acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarța acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite
și poate tot ce ne-a păsat
oricât de mult s-ar apleca, oricât de mult s-ar
cățăra, oricât de departe-ar alerga
când versul își întoarce capul
spre locul unde muguri au plesnit
e să ne întrebăm
mai pâlpâie
lumina?
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muguri, poezii despre virginitate, poezii despre versuri, poezii despre stejari, poezii despre plante sau poezii despre nori

Acești copii cu sufletul celest
Copii orfani, bieți îngeri fără pată,
Te-ai întrebat vreodată de ce-s triști?!
Cum ai putea să-i vezi și să reziști,
Plecând cu inima netulburată?!
Destinul le-a răpit copilăria.
Doar sufletul în lacrimi le-a lăsat
Și-un zâmbet stins pe fețe aninat,
În lupta ce sfidează cerbicia.
Au înfruntat de mici vâltoarea vieții
Din leagăn fost-au aruncați în glod
Și n-ar părea ca-n drumul greu vreun pod
Să fie-ntins spre zorii dimineții.
Vlăstarul fraged, neprimind iubirea
Ce spaimelor le-ar fi profund mormânt,
S-ar bucura ca un suav cuvânt
Să îi alunge de pe chip umbrirea.
Tu, omule, după mai vechi canoane,
Întoarceți fața într-un simplu gest,
Spre-acești copii cu sufletul celest,
Ce seamănă cu sfintele icoane!
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre tristețe, poezii despre spaimă, poezii despre sfinți, poezii despre iubire sau poezii despre inimă
Ce-am făcut?
Am intrat și noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Și cu asta ce-am făcut?
Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Și cu asta ce-am făcut?
Ne-au trimis numai deșeuri,
Ne-au mințit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Și cu asta ce-am făcut?
Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Și cu asta ce-am făcut?
Unde sunt seninătatea
Și mândria ce-am avut?
Azi domnește lașitatea,
Și cu asta ce-am făcut?
Și-uite așa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără țară,
Căci cu asta ce-am făcut?
poezie de Octavian Cocoș (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor sau poezii despre lașitate
Tablou cu mamă și copil
În splendide ținuturi am umblat fără îndoială
în castele clădite de pictori
și am fost sigură că ele există
Am privit oamenii fără îndoială
și despre ei n-am aflat nimic
dar tu
te-ai aplecat peste mine ca arborele spre pământ
la înserare
când frunzele se întorc una spre alta
și strivesc între ele singurătatea
mă țineai în desimea răcoroasă a brațelor
ca să nu-mi rănesc mersul de asprimea lucrurilor
îmi sprijineai capul
să nu alunece în căutări deșarte
În splendide ținuturi te-am văzut
poveste de taină a oricărei lumi
îndoite asupră-și, după imaginea mamei
purtându-și pruncul trup în trup
Unde nu este spațiu nu este cădere în gol
pictorii au vrut să lase moștenire
acest fapt neîndoielnic
există orice lucru care poartă în brațe un altul
Ești aici și când
frunzele tale s-au așezat de tot în pământ
ca notele într-o simfonie
sub foșnetul lor galben îmi țin arborele în picioare
poți să îți sprijini capul de mine, mamă
între timp voi căuta să cuprind în cuvinte
odihna roditoare a aplecării spre sine
dar n-ai teamă
nu voi încerca nimic zadarnic
vreau să las moștenire doar
acest ergo sum,
n-ai teamă
te pot ține în brațe
și sub furtună nu se va cunoaște
care din noi a murit în picioare.
poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre mamă, poezii despre copilărie, poezii despre arte plastice, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre seară
* * *
Vine o vreme când
Ne oprim pentr-o clipă, în prezent și-n trecut,
Iar ce ne-a rămas i-o petală albastră
Din macul iubirii, ce-a fost roșu, demult...
Dar care s-a stins în inima noastră!
Oprindu-ne-n timp, privim peste umăr,
Adunăm multe lacrimi din tot ce a fost,
Mângâiem surâzând tristeți fără număr
Și-notând prin regrete, ne-ntrebăm,, Cu ce rost?"
Învelim răsăritul, până ieri... nevăzut,
C-un oftat și c-un zâmbet venit de departe...
Se ascunde-n clepsidra unui timp neștiut,
Ne privește o clipă... s-ar opri... dar nu poate!
Îl cheamă apusul e-o visare și-un vis
Și un cântec de bucium ce dăinuie-n iarbă,
Alunecă-n taină, străbătând un abis
Printre ploi de-ntrebări, dar nimic nu întreabă!
Frântură de timp ni-s toți anii din noi,
O clepsidră de-argint, într-o taină ni-i poartă
Pe pajiști cu soare și pe drumuri cu ploi,
Câți vor fi... până când, nu vom ști niciodată!
poezie de Lili Șipoteanu
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre prăpăstii, poezii despre ploaie sau poezii despre numere
Cumpărăturile unui manager
Și-a cumpărat o carabină,
Pistol, valută, limuzină,
Iar de curând, a cumpărat
Și liderul de sindicat.
epigramă de Condruț O. Păun din săptămânalul "Amprenta" din Buzău (7 noiembrie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sindicate, epigrame despre comerț sau epigrame despre bani

Într-o zi ne vom așeza toate la masa din colț
vom fuma țigară după țigară
ne vom arunca hainele prin camera ta
vom zgâria mobila
vom asculta muzică zgomotoasă
vom sparge paharele
ca mai toate femeile îndrăgostite
da
într-o zi așa ai să ne găsești
în fumul gros de țigară
cu mâinile pline de tuș
așteptându-te
ca mai toate femeile îndrăgostite
să facem dezordine în mintea ta
să te pedepsim pentru toate tăcerile
și mai ales pentru nopțile în care
te-ai învelit în singurătate
într-o zi asta vom face
îți vom curăța sângele de frică
și ne vom arunca hainele pe fereastră
ca mai toate femeile ce își doresc
să petreacă măcar o noapte
în mintea ta
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre noapte, poezii despre tăcere, poezii despre sânge, poezii despre mâini, poezii despre muzică sau poezii despre fumat

E viața puf de păpădie,
Ducând suprema bătălie
S-adune zile de nebună,
Ca într-o clipă să apună.
catren de Mihaela Banu (30 noiembrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuința viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzație dureroasă?
Urcă și coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferința acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficiența ca pe un sentiment al sfârșirii lor, o agonie ultradimensională și epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut lumea așa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărșită copilăria ca un privilegiu al vieții, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viața cosmică de dinainte și un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără rațiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aștept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni și am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbșirea lor între frământări și obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificația timpului și mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinație albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și n-am mai simțit pământul sub picioare: eram melancolie, speranță, zbor, nevinovăție, transparență, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-și fantezia într-o inocență totală, ce fericit poate fi îngerul în conștiința lui: așa simte și el zborul dincolo de orice imaginație odată cu copilul când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aș fi știut toate astea dacă n-aș fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt moneda convertibilă a oricărui vis.
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre nefericire, poezii despre alb sau poezii despre întuneric
* * *
Cuvintele mele magice, cu atenție, să fie ascultate
Și de către cei ce vin după Coșciugul meu să fie scandate,
În timp ce e dus spre sălașul său, ascuns.
Iar voi, care mergeți înainte și voi, care veniți după Râ,
În mersul lui spre locul de pe Cer, aflat cel mai sus,
În timp ce stăpânul sanctuarului, însuși Râ,
În picioare așezat, în Barca sa,
Face să devină fructe florile pomilor înfloriți,
Voi, toți, să aflați!
Și Râ, la rândul său, se află în mine!
Am făcut, ca de cristal, firmamentul lui Ptah, lustruindu-l bine.
O, Râ! Sufletul meu este mulțumit, ai inima plină de bucurii,
Când contempli frumoasa rânduială din această zi,
Când, în acest oraș sfânt, Khemenu, te-ai ivit,
Pentru ca, apoi, să-l părăsești prin Poarta de Răsărit...
Primii născuți ai zeilor, care te-au precedat,
Ies în întâmpinarea ta, imediat,
Și cu strigăte de bucurie te salută...
O, Râ! Fă, pentru mine, dulce și plăcută
Calea străbătută de razele tale de soare,
Lărgește pentru mine, luminoase, Cărările tale,
În ziua în care îmi iau zborul de pe tărâmul pământean.
poezie din Cartea egipteană a morților (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre bucurie, poezii despre sfințenie sau poezii despre oraș

Anomalie
Să-nveți o limbă oarecare,
Nu lasă loc de vreo eroare.
El, parcă apucat de streche,
O învăța... după ureche.
epigramă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre învățătură, epigrame despre urechi sau epigrame despre greșeli

Rondelul arșiței interminabile
Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda,
După atâtea zile de tortură.
Ronțăi verdețuri, parcă-s ursul Panda,
Și mă târăsc ca o leșinătură.
Pe canapea tocesc telecomanda,-
Nu mai știu câte ape mă trecură.
Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda,
După atâtea zile de tortură.
Mai bine cu cinci fuste ca piranda,
Doar să respir aer curat, o gură.
În acest timp m-am moleșit ca bleanda
Și de la noapte nu dorm nici în șură,
Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda.
rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fuste, poezii despre curățenie sau poezii despre aerul curat

Domnul Virgil Stancu, părând încă nedumerit, privi o clipă, în timp ce-și ținea fiica în brațe, spre tânărul comandant. Nu cu mult timp în urmă, acesta îi promisese că va păstra distanța față de fiica lui, că n-o va deranja cu nimic în toată această lungă perioadă a misiunii. Ce se întâmplase oare între timp, atât de repede?! Privind însă spre acel băiat, inexplicabil, avu aceeași impresie bună despre el; tânărul îi inspira multă încredere și admirație, deci, își stăpâni impulsul cu care plecase de acasă, de a-l lua serios la rost pe acest băiat; acum nu mai avea de gând să procedeze astfel. Dar nici pe fiica lui n-o putea certa. Valeria și Virgil Stancu porniră spre ușa Comisiei, însă nu intrară direct; doamna Stancu bătu discret de câteva ori. Ieși Horațiu.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre tinerețe, citate despre timp, citate despre gânduri, citate despre admirație sau citate despre acasă