Mândria carabinei

Un revolver aflat la datorie,
Neliniştit, căta spre panoplie.
Pusese ochii pe o carabină
Subţire-n talie şi longilină.
Fiind de felul lui un tip bondoc,
O iubea-n taină, fără echivoc...
Nu-l speriase ţeava ghintuită,
Ci mai degrabă-l duse în ispită.
Şi cât ai scăpăra un biet chibrit,
Rămase-n admiraţie, trăznit.
În acest timp, frumoasa carabină,
Având purtări de divă cabotină,
Mândria în picioare i-a călcat,
Că după prima damă s-a luat.
Fiind curtat de mai matura flintă,
Care de multă vreme-l privea ţintă,
El, căutându-şi sufletul pereche,
Fugi spre ea ca apucat de streche.
Ea ştie ce-a făcut, ce i-a şoptit,
Că într-o clipă mintea i-a sucit.
Nu i-a păsat că el era bondoc;
Ea pentru el s-ar arunca şi-n foc.
Se simţea între cei doi o chimie,
Ce ţinea flacăra iubirii vie...
Viaţa le-a dăruit şi-un bebeluş,
Un dar de preţ, ca ultimul cartuş.
Le-au petrecut pe toate împreună
Şi zile de senin şi cu furtună.
Pe-un raft uitată, mândra carabină,
Rămas-a exponat într-o vitrină.

Morala ce-am desprins din întâmplare,
E că şi soarta ţi-e-ngăduitoare,
De nu ţii cont de omu-i 'nalt ori scund,
Ci-amorul lui de-i trainic şi profund.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credibilitate

I-a luat cercei iubitei,
Pentru urechiuşa-i fină,
Şi-apoi, găuri potrivite,
I-a făcut c-o... carabină.

epigramă de Ion Cuzuioc din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vouă!

Voi muri fără voi, veţi muri fără mine,
Cine ştie de-i rău, cine ştie de-i bine?
Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Nu e loc în muzeu, doar umile azile.

Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Şi zâmbesc incolor, spre copilul din mine.
Din bilanţ în bilanţ mai întârzii totalul,
Ce-a fost bun, ce-am greşit, unde-i Doamne finalul?

Vă salut şi vă iert, dar iertaţi-mi şi mie,
Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Şi aflăm prea târziu, ce e rău, ce e bine.

În lumină pe rând şi pe rând în finaluri,
Singuraticii zei pe-ale vieţilor maluri,
V-am iubit, m-aţi iubit, să ne fie de bine,
Acest ultim nonsens fără noimă ne ţine.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căprioarele (lui Ion Ţiriac şi găştii lui de potentaţi străini care fac măcel la vânătoare pe plaiurile mioritice)

Sunt fiinţe fără vină,
Nu vor foc de carabină;
Criminali cu mari finanţe,
Daţi-le lor fân, nu gloanţe!

pamflet de George Budoi din Vânătoarea, Vânătorii şi Vânatul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 ianuarie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare dorinţă a mea e să mănânc o carabină cu două ţevi, şi să mă scobesc cu cartuşele în colţi.

aforism celebru de Tudor Muşatescu din Fiecare cu părerea lui (1970)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tot ce-am făcut

Pentru tot ce-am făcut
pentru noi -
meritam un sărut, nu o palmă
şi hula strigată-n etern -
ca un fel de sudalmă.

Pentru tot ce-am făcut
pentru voi -
meritam o mângâiere, poate
nu defăimarea la lume
şi ură şuvoi.

Nimeni nu ştie cum am răbdat,
şi câte nevoi am purtat
sute de kilometri am mers
ca un soldat în război - ca să fie,
pâine şi sare pe masă la noi.

Am dormit şi pe străzi
şi-am mâncat ce mi-au dat;
am fost umilit, în picioare călcat,
printre străini am tras, şi am plâns
până ce părul de suferinţă mi-a nins...

Într-o zi voi muri, dar sunt împăcat:
un copil am făcut, o fântână-am săpat
un pom am sădit, o casă-am ridicat
pământu-am iubit dar îl las blestemat,
nerecunoscătorilor, care totul mi-au luat.

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu muza ce m-a inspirat
Să scriu şi ultimul poem,
Spre cer pocale-am închinat.
Fiind boem, să bem, să bem!

catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul

Progresul de-i prezent în toate,
Ce-am cucerit cu binişorul,
E orologiul care bate
La piept cadent cu tricolorul.

E-o piatră încercată de granit,
Ce ştie a opri orice furtună
Şi lasă drumul liber de trecut
Spre libertate, spre lumină.

E fluviul nesecat ce curge
Pe gura din furnale ne-ncetat,
Covorul fermecat ce-ajunge
Visarea oricărui bărbat.

Cu ochii deschişi şi chip senin,
Că-i sensul unui nou destin.

sonet de Constantin Iordache din Fereastra magică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de poem

acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă căţărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarţa acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite

şi poate tot ce ne-a păsat
oricât de mult s-ar apleca, oricât de mult s-ar
căţăra, oricât de departe-ar alerga
când versul îşi întoarce capul
spre locul unde muguri au plesnit
e să ne întrebăm
mai pâlpâie
lumina?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti copii cu sufletul celest

Copii orfani, bieţi îngeri fără pată,
Te-ai întrebat vreodată de ce-s trişti?!
Cum ai putea să-i vezi şi să rezişti,
Plecând cu inima netulburată?!

Destinul le-a răpit copilăria.
Doar sufletul în lacrimi le-a lăsat
Şi-un zâmbet stins pe feţe aninat,
În lupta ce sfidează cerbicia.

Au înfruntat de mici vâltoarea vieţii
Din leagăn fost-au aruncaţi în glod
Şi n-ar părea ca-n drumul greu vreun pod
Să fie-ntins spre zorii dimineţii.

Vlăstarul fraged, neprimind iubirea
Ce spaimelor le-ar fi profund mormânt,
S-ar bucura ca un suav cuvânt
Să îi alunge de pe chip umbrirea.

Tu, omule, după mai vechi canoane,
Întoarceţi faţa într-un simplu gest,
Spre-aceşti copii cu sufletul celest,
Ce seamănă cu sfintele icoane!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am făcut?

Am intrat şi noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au trimis numai deşeuri,
Ne-au minţit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Şi cu asta ce-am făcut?

Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Şi cu asta ce-am făcut?

Unde sunt seninătatea
Şi mândria ce-am avut?
Azi domneşte laşitatea,
Şi cu asta ce-am făcut?

Şi-uite aşa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără ţară,
Căci cu asta ce-am făcut?

poezie de Octavian Cocoş (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou cu mamă şi copil

În splendide ţinuturi am umblat fără îndoială
în castele clădite de pictori
şi am fost sigură că ele există
Am privit oamenii fără îndoială
şi despre ei n-am aflat nimic
dar tu
te-ai aplecat peste mine ca arborele spre pământ
la înserare
când frunzele se întorc una spre alta
şi strivesc între ele singurătatea
mă ţineai în desimea răcoroasă a braţelor
ca să nu-mi rănesc mersul de asprimea lucrurilor
îmi sprijineai capul
să nu alunece în căutări deşarte
În splendide ţinuturi te-am văzut
poveste de taină a oricărei lumi
îndoite asupră-şi, după imaginea mamei
purtându-şi pruncul trup în trup
Unde nu este spaţiu nu este cădere în gol
pictorii au vrut să lase moştenire
acest fapt neîndoielnic
există orice lucru care poartă în braţe un altul
Eşti aici şi când
frunzele tale s-au aşezat de tot în pământ
ca notele într-o simfonie
sub foşnetul lor galben îmi ţin arborele în picioare
poţi să îţi sprijini capul de mine, mamă
între timp voi căuta să cuprind în cuvinte
odihna roditoare a aplecării spre sine
dar n-ai teamă
nu voi încerca nimic zadarnic
vreau să las moştenire doar
acest ergo sum,
n-ai teamă
te pot ţine în braţe
şi sub furtună nu se va cunoaşte
care din noi a murit în picioare.

poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vine o vreme când
Ne oprim pentr-o clipă, în prezent şi-n trecut,
Iar ce ne-a rămas i-o petală albastră
Din macul iubirii, ce-a fost roşu, demult...
Dar care s-a stins în inima noastră!
Oprindu-ne-n timp, privim peste umăr,
Adunăm multe lacrimi din tot ce a fost,
Mângâiem surâzând tristeţi fără număr
Şi-notând prin regrete, ne-ntrebăm,, Cu ce rost?"
Învelim răsăritul, până ieri... nevăzut,
C-un oftat şi c-un zâmbet venit de departe...
Se ascunde-n clepsidra unui timp neştiut,
Ne priveşte o clipă... s-ar opri... dar nu poate!
Îl cheamă apusul – e-o visare şi-un vis –
Şi un cântec de bucium ce dăinuie-n iarbă,
Alunecă-n taină, străbătând un abis
Printre ploi de-ntrebări, dar nimic nu întreabă!
Frântură de timp ni-s toţi anii din noi,
O clepsidră de-argint, într-o taină ni-i poartă
Pe pajişti cu soare şi pe drumuri cu ploi,
Câţi vor fi... până când, nu vom şti niciodată!

poezie de Lili Şipoteanu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpărăturile unui manager

Şi-a cumpărat o carabină,
Pistol, valută, limuzină,
Iar de curând, a cumpărat
Şi liderul de sindicat.

epigramă de Condruţ O. Păun din săptămânalul "Amprenta" din Buzău (7 noiembrie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi ne vom aşeza toate la masa din colţ

vom fuma ţigară după ţigară
ne vom arunca hainele prin camera ta
vom zgâria mobila
vom asculta muzică zgomotoasă
vom sparge paharele
ca mai toate femeile îndrăgostite
da
într-o zi aşa ai să ne găseşti
în fumul gros de ţigară
cu mâinile pline de tuş
aşteptându-te
ca mai toate femeile îndrăgostite
să facem dezordine în mintea ta
să te pedepsim pentru toate tăcerile
şi mai ales pentru nopţile în care
te-ai învelit în singurătate
într-o zi asta vom face
îţi vom curăţa sângele de frică
şi ne vom arunca hainele pe fereastră
ca mai toate femeile ce îşi doresc
să petreacă măcar o noapte
în mintea ta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E viaţa puf de păpădie,
Ducând suprema bătălie
S-adune zile de nebună,
Ca într-o clipă să apună.

catren de Mihaela Banu (30 noiembrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă

Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuinţa viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzaţie dureroasă?
Urcă şi coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferinţa acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii lor, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut lumea aşa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărşită – copilăria ca un privilegiu al vieţii, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viaţa cosmică de dinainte şi un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără raţiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbşirea lor între frământări şi obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificaţia timpului şi mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinaţie albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi n-am mai simţit pământul sub picioare: eram melancolie, speranţă, zbor, nevinovăţie, transparenţă, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele magice, cu atenţie, să fie ascultate
Şi de către cei ce vin după Coşciugul meu să fie scandate,
În timp ce e dus spre sălaşul său, ascuns.
Iar voi, care mergeţi înainte şi voi, care veniţi după Râ,
În mersul lui spre locul de pe Cer, aflat cel mai sus,
În timp ce stăpânul sanctuarului, însuşi Râ,
În picioare aşezat, în Barca sa,
Face să devină fructe florile pomilor înfloriţi,
Voi, toţi, să aflaţi!
Şi Râ, la rândul său, se află în mine!
Am făcut, ca de cristal, firmamentul lui Ptah, lustruindu-l bine.
O, Râ! Sufletul meu este mulţumit, ai inima plină de bucurii,
Când contempli frumoasa rânduială din această zi,
Când, în acest oraş sfânt, Khemenu, te-ai ivit,
Pentru ca, apoi, să-l părăseşti prin Poarta de Răsărit...
Primii născuţi ai zeilor, care te-au precedat,
Ies în întâmpinarea ta, imediat,
Şi cu strigăte de bucurie te salută...
O, Râ! Fă, pentru mine, dulce şi plăcută
Calea străbătută de razele tale de soare,
Lărgeşte pentru mine, luminoase, Cărările tale,
În ziua în care îmi iau zborul de pe tărâmul pământean.

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anomalie

Să-nveţi o limbă oarecare,
Nu lasă loc de vreo eroare.
El, parcă apucat de streche,
O învăţa... după ureche.

epigramă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul arşiţei interminabile

Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda,
După atâtea zile de tortură.
Ronţăi verdeţuri, parcă-s ursul Panda,
Şi mă târăsc ca o leşinătură.

Pe canapea tocesc telecomanda,-
Nu mai ştiu câte ape mă trecură.
Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda,
După atâtea zile de tortură.

Mai bine cu cinci fuste ca piranda,
Doar să respir aer curat, o gură.
În acest timp m-am moleşit ca bleanda
Şi de la noapte nu dorm nici în şură,
Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Virgil Stancu, părând încă nedumerit, privi o clipă, în timp ce-şi ţinea fiica în braţe, spre tânărul comandant. Nu cu mult timp în urmă, acesta îi promisese că va păstra distanţa faţă de fiica lui, că n-o va deranja cu nimic în toată această lungă perioadă a misiunii. Ce se întâmplase oare între timp, atât de repede?! Privind însă spre acel băiat, inexplicabil, avu aceeaşi impresie bună despre el; tânărul îi inspira multă încredere şi admiraţie, deci, îşi stăpâni impulsul cu care plecase de acasă, de a-l lua serios la rost pe acest băiat; acum nu mai avea de gând să procedeze astfel. Dar nici pe fiica lui n-o putea certa. Valeria şi Virgil Stancu porniră spre uşa Comisiei, însă nu intrară direct; doamna Stancu bătu discret de câteva ori. Ieşi Horaţiu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!