Frivolitatea gladiolei

Un crin imperial, stând în grădină,
S-a-ndrăgostit de-o zveltă gladiolă
Ce-i arunca ocheade lungi, frivolă,
De i se-ntipărise pe retină.

Dar ea privea cu drag şi stânjenelul,
Cu care-avea asemănări destule
Şi-acelaşi ADN-nscris în celule;
Deunăzi primise chiar inelul...

Şi astăzi stânjenelul, mâine crinul,
Tot cochetând, frumoasa gladiolă,
Sălta în cinstea lor câte-o corolă,
Bând când cu unul, când cu altul vinul.

Un tradafir cu spinii la vedere
Ce-i urmărea purtarea de departe,
Sigur fiind că el dreptatea-mparte,
Şoptea secretu-i cu-orice adiere.

Şi-aflând şi stânjenelul, dar şi crinul,
Duplicitatea, biata gladiolă,
Nehotărâtă îşi privea declinul,
Sfârşindu-şi viaţa fără-aureolă.

C-aşa-i cutuma împământenită,
Imperial de e, ori de duzină,
Bărbatul niciodată nu-i de vină
Şi-şi saltă pălăria colbuită.

Morala e o simplă constatare:
Dacă flirtezi cu doi bărbaţi deodată,
Întreaga lume-ncepe să dezbată,
Iar tu din gura lumii n-ai scăpare.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gladiola

Un şirag de nestemate prins în fir de gladiolă
Rugă cerului aduce într-un ceremonial,
Pier şiroaiele de ploaie înghiţite de rigolă,
Zâmbesc florile grădinii în regal pictorial.

Stropii ploii, strălucind, se preling pe-a ei corolă,
Curcubeul se arată în decorul boreal,
Un şirag de nestemate prins în fir de gladiolă
Rugă cerului aduce într-un ceremonial

Se simte-ndelung curtată de un crin imperial,
Serioasă-n tot ce face nu s-a arătat frivolă,
Ar dori să-şi împlinească visul matrimonial,
Să plutească-n dansul nunţii în acorduri de mandolă
Un şirag de nestemate prins în fir de gladiolă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convieţuiri în "conculimbaj"

Îmi place crinul alb-bătut,
Imperial. Cum naiba să nu-ţi placă?
Dar trandafirii şi mai mult
... coabitează şi se-apleacă!

epigramă de Octavian Lupascu (29 mai 2013)
Adăugat de Octavian Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a-nvăţat măicuţa mea

Când eram copil la mama,
Eu luam la toate seama,
La ce spune gura ei,
Nu scăpam niciun crâmpei.

Multe m-a-nvăţat măicuţa,
Împreună cu tăicuţa.
M-a-nvăţat, cum spune sfântul,
Cu exemplul şi cuvântul.

M-a-nvăţat ce se cuvine,
Ce e rău şi ce e bine,
Ce e viciul şi virtutea,
Libertatea, servitutea,

Ce-i credinţa şi păcatul,
Ce-i copilul şi bărbatul.
M-a-nvăţat ce-i omenia,
Ce e cinstea şi hoţia,

Să nu-nşel şi să nu fur,
Şi să nu comit sperjur.
M-a-nvăţat măicuţa mea
Ce să fac când lumea-i rea,

Bunătatea şi morala,
Să îmi recunosc greşeala,
Să nu fiu răzbunător,
Ci om bun şi iertător,

Să nu fiu invidios,
Să nu am obrazul gros,
Să nu mint, să nu bârfesc,
Să nu beau să mă-ameţesc.

M-a-nvăţat măicuţa mea
Să fiu demn, nu o lichea,
Să nu fiu un ticălos,
Ci om bun şi credincios.

poezie de George Budoi din Părinţii şi copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (3 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 39

Cum să-ţi ridic acum în slăvi valoarea
Când tu eşti partea bună ce-i în mine?
Şi cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Şi-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ţi dau ce meriţi tu dintotdeauna.
Absenţă! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverşunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nşele dulce vremea toată,

M-ai învăţa cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa doamnă Cruz

Cum bărbatul doamnei Cruz,
Îmi părea rece, ursuz,
Nu puteam să o refuz,
Pe frumoasa doamnă Cruz.

Cum bărbatul doamnei Cruz,
Nu era tare de-auz,
Nu mergea să mă amuz
Cu frumoasa doamnă Cruz.

Cum bărbatul doamnei Cruz
Socoteam că-i strict, obtuz,
Stăteam în iatac, confuz,
Cu frumoasa doamnă Cruz.

Cum bărbatul doamnei Cruz
Te-mpuşca ca la Oituz,
Ne-am temut de vreun abuz,
La frumoasa doamnă Cruz.

Cum bărbatul doamnei Cruz
Exploda ca un obuz,
M-am pierdut în cucuruz
Cu frumoasa doamnă Cruz.

poezie satirică de Mihaela Banu (4 august 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva aveam o casă la marginea lumii

şi toate cărămizile stoarse înainte de vreme ştergeau rosturile împietrite în timpuri lungi
cuvintele creşteau drept ca între urmele făcute de acul de cusut al bunicii
într-un crepucscul izgonind fluturii din lumină
prelungindu-le tinereţea peste infinuri
astăzi, inima ei ar fost mai vie, mai dulce ca vinul vărsat pe pământ rece

astăzi,
o toamnă învelită-n pansamente ca un fluture de grădină
proaspăt ieşit din cocon şi-a luat zborul
mai sus de stele –
gropi de lumină în depărtări
la miezul nopţii când fericirea este aprinsă în ultima respiraţie
şi praful căzut între ferestre

ochii mei se opreau ca două lanterne
mereu în dreptul icoanei cu ochi de sticlă
în spatele căreia am măzgălit o cruce palidă
dar care sângerează uneori când mă gândesc la rugăciunea şoptită a bunicii

pe patul de moarte, i-au murit cuvintele
dar ochii ei îmi vorbeau ca dintr-o lume a flăcărilor felinar
chipul ei de zăpadă –
ostenit
îmi şoptea apăsându-mi trupul pe drumul neîntoarcerii

şi dacă sărutul meu ar fi vindecat-o de moarte
mi-aş fi părăsit sufletul în cerul încăperii sihastre
cu îngeri de ceară topindu-şi degetele pe buzele ei fierbinţi
unde viaţa s-a refugiat ca pentru ultima oară
şi mă privea fix
din colţul casei părăsite de la marginea lumii.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa

Ce-i viaţa, tot încerc să îmi dezleg...
O coadă la impozit şi dreptate
Acelor cu statul de slab şi bleg,
Iar unora gustări de antricoate.

Pe-ACEI ce-s foarte mulţi - îi înţeleg,
Nu ştiu, din porc, fasolea cum o scoate;
Prea mult e pentru ei un porc întreg,
E-al lor şoriciul şi ce-atârnă-n spate.

Mai tot ce dobândesc e cu-mprumut
Şi "mâine" e mai mult decât departe
Când "mâine"-i este azi celui avut!
ACEI au doar sumanul ros în coate...

"Ce-i viaţa" - de o viaţă mă frământ
(mi-s rumeni gărgăunii în tigaie),
Căci"mâine"-le cel sigur e-n mormânt
Şi cont avem cu toţi făr-o leţcaie.

Noi, totuşi, ne trăim, fie ce-o fi,
În zori ne deşteptăm fără sfială
Să trecem pe răboj încă o zi.
Cu zâmbete-nmuiate în cerneală.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru pe alb

Umblau nebuni şi rari ursuzii
topiţi în gheţuri de demult
umblau şi le cântau tot duzii
de crinul care i-a durut

Se cunoşteau din alte vremuri
cu veacurile ce-i minţeau
şi nu vedeau că între geruri
ardeau şi pietrele crăpau

Iubiri de sticlă şi de romuri
se-mpreunau în buze arse
şi răsturnau în ei doar somnuri
din cele duse şi rămase

Aveau un cer cu două stele
şi-o noapte însorită-n brâu
la mâini cunună de zăbrele
în lac doar pietrele de râu

Stăteau pe stâncă iar şi plopul
le mai şoptea un cântec vechi
şi le-nchidea în sticlă dopul
când frunzele-i cădeau perechi

Astăzi doar unul mai adie
în cioburi de ocară smulse
din linii curge-o melodie
iar sângele încet se scurse

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodelul berii

Sărbătorit-am Ziua berii,
C-aşa-i la scară mondială,
Să dai frâu liber, azi, plăcerii,
Chiar de-o să zaci ca după boală.

Baut-am până-n faptul serii,
Când am simţit ca o sfârşeală.
Sărbătorit-am Ziua berii,
C-aşa-i la scară mondială.

Mai pe la ziuă, rău mă sperii
Şi-aproape să dau în scrânteală,
Când am văzut ce albi mi-s perii
Şi-am scăpat şi de mahmureală,
Sărbătorind iar Ziua berii.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mine nicicând n-ai să suferi!
Iubirea-ţi zvâcneşte în tâmple.
Ce-i scris tot o să ni se-ntâmple;
E viaţa firav pod de nuferi...

catren de Mihaela Banu (8 decembrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa

Ce-i viaţa, tot încerc să îmi dezleg...
O coadă la impozit şi dreptate
Acelor cu statul de slab şi bleg,
Iar u-no-ra gustări de antricoate.

Pe-aceia - foarte mulţi - îi înţeleg,
Nu ştiu, din porc, fasolea cum o scoate ;
Prea mult e pentru ei un porc întreg,
E-al lor şoriciul şi ce-atârnă-n spate.

Mai tot ce dobândesc e cu-mprumut
Şi "mâine" e mai mult decât departe
Când "mâne"-i este azi celui avut!
A-ce-ia au sumanul ros în coate...

"Ce-i viaţa" - de o viaţă mă frământ
( mi-s rumeni gărgăunii în tigaie ),
Căci"mâine"-le cel sigur e-n mormânt
Şi cont avem cu toţi făr-o leţcaie.

Noi, totuşi, ne trăim, fie ce-o fi,
În zori ne deşteptăm fără sfială
Să trecem pe răboj încă o zi.
Cu zâmbete-nmuiate în cerneală.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rug

Cât o mână de pustie jertfa,
Cât o jertfă mila ta lumească.
E lumească-ngenuncherea-n humă--
Huma nu mai poate cer să nască.

E încinsă-amiaza dăruirii,
Dăruirea ştie să şi ceară --
Ceara candelei când arde crinul,
Crinul născătorii din fecioară.

Apoi muguri înverzesc pe cruce,
Crucea îţi adapă cerul veşted.
Pe când toate par să se usuce,
Cosmosul întreg în tine creşte!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şurubul şi piuliţa

Un şurub şi-o piuliţă,
Stând de vorbă pe-o poliţă,
Conversaţia se mută
Pe-o idee absolută.
Ea îi spuse că-n iubire,
Nu-i de-ajuns o potrivire;
Se cere fidelitate
Pentru a ta jumătate.
Dar văzând cum el, ca naiba,
Nu vorbea, doar privea şaiba,-
Tipa aia slăbănoagă
Care nu-i femeie-ntreagă,-
Că-i trimite şi bezele
Şi-un buchet de floricele;
Stând pe gânduri, piuliţa,
Mustăcind ca diavoliţa,
Căuta să-l pedepsească,
Măcar să se răcorească.
A-ncercat cu un bomfaier,
Dar părându-i că e fraier,
Intră-n vorbă cu patentul,
Să îi strice lui ghiventul;
Iar patentul, chemând cheia,
Puse-n practică ideea.

O morală se desprinde:
Coarda prea mult n-o întinde!
Când femeia-i mânioasă,
Poate să dea foc la casă...

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândria carabinei

Un revolver aflat la datorie,
Neliniştit, căta spre panoplie.
Pusese ochii pe o carabină
Subţire-n talie şi longilină.
Fiind de felul lui un tip bondoc,
O iubea-n taină, fără echivoc...
Nu-l speriase ţeava ghintuită,
Ci mai degrabă-l duse în ispită.
Şi cât ai scăpăra un biet chibrit,
Rămase-n admiraţie, trăznit.
În acest timp, frumoasa carabină,
Având purtări de divă cabotină,
Mândria în picioare i-a călcat,
Că după prima damă s-a luat.
Fiind curtat de mai matura flintă,
Care de multă vreme-l privea ţintă,
El, căutându-şi sufletul pereche,
Fugi spre ea ca apucat de streche.
Ea ştie ce-a făcut, ce i-a şoptit,
Că într-o clipă mintea i-a sucit.
Nu i-a păsat că el era bondoc;
Ea pentru el s-ar arunca şi-n foc.
Se simţea între cei doi o chimie,
Ce ţinea flacăra iubirii vie...
Viaţa le-a dăruit şi-un bebeluş,
Un dar de preţ, ca ultimul cartuş.
Le-au petrecut pe toate împreună
Şi zile de senin şi cu furtună.
Pe-un raft uitată, mândra carabină,
Rămas-a exponat într-o vitrină.

Morala ce-am desprins din întâmplare,
E că şi soarta ţi-e-ngăduitoare,
De nu ţii cont de omu-i 'nalt ori scund,
Ci-amorul lui de-i trainic şi profund.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de noapte

Un hrib bătrân şi-o mânătarcă,
din neamul regelui ciupearcă,
la rădăcina unui fag
se tot priveau "din drag cu drag"

Sub pălăria lor cochetă
nici o privire indiscretă
nu pătrundea şi biata Lună
îi jinduia, umblând nebună
prin poieniţe şi răzoare
fiind bolnavă de lingoare

Că Luna, după cum se ştie,
umblă pe ceruri cam zbanghie
iubiţilor zâmbind în geană,
şi e din firea ei... spioană

Rugă atunci o margaretă,
ce-şi avea postul de subretă
să-i spună ce-i sub acel fag:
ce fac o dragă şi un drag?

Şi margareta a privit
(vă spun că sunt şi eu uimit)
cei doi sub pălării dormeau
tihniţi şi sforăiau..

Somnul lor
era sub fag
unde ninge
cu mult drag.

poezie de Leonid Iacob (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi-noapte Luceafărul respira aburos
Privea peste umăr pe Calea Lactee simţind
Frigul cum muşcă înainte să vină
Haita albă
(Noiembrie încă reuşeşte s-o ţină-ntr-un cearcăn de lună)
În văzduh ustura rece
Iz de sfârşit
Şi de brumă
Azi-noapte parcă
Se scorojiseră pereţii odăii de umbre
De jocurile mele târzii
Tristeţea mă privea resemnată
Hai
Că nu-i nimic
I-am zis
Facem altele
Doar nu lăsăm focul să moară
Haitei îi e frică de el

poezie de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă văzură arapii aşa, că se încâinase şi nu vrea să dea inelul, îl puseră jos, unul îl ţinea şi altul scoase un cuţit de la brâu, îl dete pe masat, şi se făcea că vrea să-l jupoaie de viu. Văzu ăla că nu e glumă, că-i sta viaţa numai într-un fir de aţă, şi ca să scape de moarte, spuse că la el este inelul şi-l scoase de-l dete arapilor. Ar fi voit oamenii lui, vizitiul şi argatul, să sară să-şi scape stăpânul din mâna arapilor. Dar cine se putea apropia de dânşii? Numai câte un brânci le da aceştia, şi se duceau peste cap, de se sculau schilozi. Făt-Frumos privea şi creştea carnea pe el de mulţumire, când vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaş, după cum i se cuvenea. Priimindu-şi inelul Făt-Frumos, îl băgă în deget lângă cellalt, şi se hotărî a se întoarce înapoi la împărăţia sa. Dete părinţilor lui vro două, trei pungi de galbeni, fiindcă nu voiră a merge cu dânsul, se găti de drum, se urcă în butcă şi porni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care vinde flori

De cum vine primăvara
Şi-apar primii ghiocei,
La colţ de stradă, o domnişoară,
Îşi vinde florile ei.
Mereu atentă, zâmbitoare,
Spune să n-o ocoleşti,
Iar de nu-i cumperi vreo floare,
Frumuseţea să-i priveşti.
Zicând că-n toată lumea aceasta
Nu e lucru mai frumos,
Decât minunea colorată,
Ce-ncântă cu al său miros.
O floare-i semn al purităţii,
Al dragostei, al gingăşiei,
O piedică-n calea uitării
Floarea-i semn al bucuriei!
Căci Dumnezeu, prin haru-i mare,
I-a dat atâta frumuseţe,
Ca omul ce în mână o are,
De-o speranţă să se agheţe!
Floarea-i mesagerul care
O parte a cerului ne arată!
Spune fata zâmbitoare,
Arătând înspre-o muşcată.
Apoi spre-un crin, spre-un trandafir,
O garaoafă, o violă,
O lalea ce-o dă la fir,
Şi spre-o superbă gladiolă!
Din zori zilei până-n seară,
Fata care vinde flori,
Trecătorilor oferă
Flori, sau măcar dulci fiori!

poezie de Daniel Voica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!