Voi n-ați fost cu noi în celule
Voi n-ați fost cu noi în celule
să știți ce e viața de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu știti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătușe la glezne.
Voi n-ați plâns în palme, fierbinte,
străpunși de cuțitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ați dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele țării.
În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereții,
voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieții.
Ce-i munca de brațe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârțâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveți de unde
să spuneți aproapelui vostru.
Voi nu știți în crunta-nchisoare
cum minte speranța și visul,
când ușile grele se-nchid în zăvoare,
și-n teama de groaznica lui încleștare
pe sine se vinde învinsul.
Ați stat la ospețe-ncărcate
gonind după fast și orgoliu,
nici milă de noi și nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă și nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Așa sunteți toți cei ce credeți
că pumnul e singura faimă.
Fățarnici la cuget, pe-alături ne treceți,
când noi cu obrajii ca pământul de vineți,
gustăm din osânda și spaimă.
Când porțile sparge-se-or toate
și morții vor prinde să urle,
când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu știți ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-ați fost cu noi în celule.
poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuț Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre țări
- poezii despre înălțime
- poezii despre visare
- poezii despre trădare
- poezii despre stele
- poezii despre spaimă
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
Citate similare
Îmi este inima amară
Fie zi, sau fie seară,
Tot la voi îmi șade gândul.
Îmi este inima amară
Că vindeți casa și pământul.
Că vindeți munca mea de-o viață.
Nici ce-i al vostru nu păstrați.
În voi nu am nicio speranță.
Voi tot ce-aveți, înstrăinați.
Pe voi nu vă doare burta.
Pe câmp voi n-ați asudat.
Nu știți s-adunați cu furca,
Apă la vite n-ați dat.
În curte, păsări n-ați crescut.
Mâncați doar de cumpărat.
Grija casei n-ați avut,
De săpat, nu ați săpat.
Sunteți copii de bani gata,
Stați cu tehnica în cap.
Voi luați totul de-a gata
La greu, băgați capul în sac
Mă întreb și eu acuma
Ce se va-întâmpla cu voi?
Pe ce știți să puneți mâna
Dacă vine un război?
Voi nimic nu știți a face.
Vai și-amar de viața voastră!
Fie război fie pace,
Vai de România noastră.!
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre seară
- poezii despre război
- poezii despre păsări
- poezii despre pace
- poezii despre mâini
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre creștere
Când te uiți ce-i viața
Când te uiți ce-i viața, pe-a toamnei crude bolți,
Observi că-i un Mordor cu uriașe porți!
Când te uiți ce-i viața, privind cum timpul trece,
Sa știi că viitorul e-al dracului de rece!
Când te uiți ce-i viața, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!
Când te uiți ce-i viața la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!
Când te uiți ce-i viața-n al soarelui apus,
Tânjești după cei dragi, care demult s-au dus!
Când te uiți ce-i viața, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!
Când te uiți ce-i viața, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!
poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre viitor, poezii despre tristețe, poezii despre toamnă, poezii despre televiziune, poezii despre pesimism, poezii despre groază sau poezii despre filme

O, chilia mea sărmană...
O, chilia mea sărmană,
Cu negritul, tristul zid,
Dacă n-ați fi voi în lume,
Aș fi stat să mă ucid.
Dar voi, cei ce-ați fost de față
Când vărsam lacrimi fierbinți,
Triști pereți, negriți de vreme,
Voi acuma sunteți sfinți.
Sfinți, căci ce-i mai sfânt în lume
Decât când o dulce gură
Îți șoptește vorba tristă
Că-n sfârșit și ea se-ndură.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Mihai Eminescu despre tristețe, citate de Mihai Eminescu despre sfinți, citate de Mihai Eminescu despre sfințenie, poezii despre sfârșit, citate de Mihai Eminescu despre sfârșit, poezii despre gură sau citate de Mihai Eminescu despre gură
Dialog cosmic
Nu-ți dau adresa mea din univers.
Sunt pe net, printre încă cei vii,
care știu că nu știu.
Dacă însumez defectele mele, sunt om.
Nu mă întreb de ce trăiesc,
dar îmi place din când în când.
Am și momente când sunt fericit,
dacă știi ce-i fericirea!?
La voi cum este?
Am înțeles, ești un fel de robot
fără iubire în programare
și nu te enervează țânțarii.
Nu am fost pe alte planete,
dar pot visa orice.
Nu știi ce-i aia vis?
Mi-e milă de tine!
Nici milă nu știi ce-nseamnă?
Deci, nu aveți nici Dumnezeu?
Păcat! A, nici păcat
nu știi ce înseamnă?
Totuși, de ce exiști?
poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre țânțari, poezii despre roboți, poezii despre religie, poezii despre planete, poezii despre iubire, poezii despre existență sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dor de tine
și m-a lovit așa un dor de tine
printre destine
că nu mai știu nici cui îi aparține
nici ce-i cu mine
m-a mai lovit un soi de nostalgie
cu scrum în fine
că nici nu știu măcar dacă ești vie
nici ce-i cu mine
mă mai lovesc într-una vise mute
și clandestine
că nu mai simt nici secole trecute
nici ce-i cu tine...
poezie de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre visare, citate de Iurie Osoianu despre timp, poezii despre cenușă sau citate de Iurie Osoianu despre cenușă
Spuneți! Ce-i iubirea?
Spuneți! Ce-i iubirea?
Un dor necugetat?
Ce-ți ignorează firea,
Te-ndeamnă la păcat?
.
Atingerile fine
Și-un semn pierdut în zare,
Ce nasc mii de suspine,
Reproș, fără-mpăcare?
Un dor ce vine-aiurea
Pe urme de unghere
Și-și caută menirea
In valuri de plăcere?
O lacrimă fierbinte
Ce-ți cade des sub gene
Sau zâmbetul ce minte
Cu teatrale scene?
Dorința fără margini
Pentru ființa dragă
Când îi scrii mii de pagini,
O biblie întreagă?
De știți și voi mai multe,
Spuneți! Ce-i iubirea?
Un leagăn de durere?
O rană ce nu piere?
Un dor cu-a lui cărare?
O strânsă-mbrățișare?
O dulce sărutare?
A inimii-mpăcare?
Sau lacrimi! Ce-s amare?
Mă urmărește multe luni
Cu pași mărunți, alene,
Vă rog, cu strângere de mâini,
Furați-mi din cangrene.
Spuneți! Ce-i iubirea??
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre teatru, poezii despre sărut, poezii despre plăcere, poezii despre naștere sau poezii despre durere

Plictisiți de poezie
Am stat aici printre voi,
și n-ați știut,
sau n-ați putut.
Pe cine să cerți?
orbii, nepricepuții, armele și bagajele mercenarilor,
sau visul poetului.
De unde să știe, ei plictisiții, ce este poezia?
când n-au scris vreun poem
când nu știu cum se face
cum se trăiește
cum inundă și cotropește
cum sfințește.
Ei sunt doar niște bieți critici!
Cu simțul estetic te naști,
școlile și anturajele te duc,
departe de poezie,
de esență, de frumos.
Am fost aici, printre voi,
un anonim,
noroc cu cititorii,
ați ales și voi anonimatul,
celor înregimentați,
dintr-un plicis de poezie,
din trufie,
din nerozie,
cu profesionalism.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre școală, poezii despre simțuri, poezii despre noroc, poezii despre frumusețe sau poezii despre estetică

Rondel de dor
Ce-i ia dragostei povara
Dorului? Nimic nu poate!
Depărtarea, tutelara,
Are lanțuri ca de moarte.
Slove scrise, decriptate,
Ne sunt singure comoara...
Ce-i ia dragostei povara
Dorului? Nimic nu poate.
Când topită va fi ceara
Și sigiliu pus pe toate,
Racilele expiate,
Ștearsă îmi va fi ocara!
Ce-i ia dragostei povara?
rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre comori sau poezii despre ceară

Eu sunt junghiul între coastele mele
voi nu vedeți cum stropii de ploaie sunt colorați diferit
nici a(i)uriul din visuri treze înnodate la colțuri
voi n-ați pățit să desfaceți o cutie de coca-cola și
să găsiți în ea Brifcor
nu v-ați deșteptat la șapte dimineața direct îmbrăcați în pionier, matricola prinsă cu capse, gulerul ridicat și mânecile suflecate
iar fetele cu sarafanul scurtat prin cordonul prins la mișto
cei care zic despre binele care era pe vremea lui ceaușescu
nostalgiază propria lor cea dintâi tinerețe
eu am ajuns deja la a 13 a, un fel de ecou înfundat de la muzica
unei bătăi cu perne pe ritmuri fox, la căminul studențesc unde
n-am fost niciodată student, ci doar în vizită, ca și prin viață
voi nu vedeți cum vata de zahăr se-adună pe degetul arătător
spre Soare norii personalizați fugind cu tinerețile noastre-n cârcă
nici n-ați pățit să desfaceți o cutie de gloanțe și să găsiți în ea
nasturii care încheie umbra de trup: săruturi intacte, nesăvârșite
sau caramele la 18 lei chilu
cât de frumoase sunt amintirile, chiar și cele dureroase, voi n-ați văzut
când nălucile mută viitorul la trecut, când junghiul între coaste tu ești
când plouă dinspre tine spre cer, spre anii rămași nerămași
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre studenție, poezii despre ploaie, poezii despre zahăr sau poezii despre tinerețe
A doua odă a lui Lactaniu pentru iubita sa
O!
Zei!
Îndurați-vă și dați-mi iarăși
Puterea de-a scoate un sunet din flaut.
De câteva zile iubesc iar și-s domic
Să-mi fac cunoscut tuturora secretul.
Vreau toți să ia parte la marea mea taină,
Nici unul străin de ospăț să rămâie.
Vecin sau dușman, călător sau prieten
Să freamăte toți când s-apropie ora.
Priviti-o și voi!
Nu-i așa că-i frumoasă?
Că trupul ei zvelt e ușor ca o coardă,
Că-n buze zdrobiți, nu-i așa,
Curg întruna
Ciorchini nevăzuți plini cu must și cu sânge.
Doi miei nou născuți i se joacă pe umeri
Și doi porumbei de pe piept stau să-i zboare.
Cu ciocul întins ciugulesc din cămașă
Privirile mele - grăunțe senzuale.
Ca
Procris, cea veșnic ucisă de soare.
De câte ori ochii spre cer și-i înalță
Ți-e teamă să nu
se prefacă în rouă,
Aâît de suavă și gingașă este.
Ah!
Cum vă deplâng că voi nu-i puteți strânge
Ca mine, cu palmele leneșe, sânii.
Că umerii ei nu-i puteți, ca și mine,
Desface ușor de sub acul mantilei.
Ah!
Cum vă deplâng că voi n-aveți prilejul
Să știți gustul buzelor ei parfumate,
Să beți ca și mine sărutul ei aprig
Și-n joc să-i cunoașteți dulceața făpturii.
Sau mai ales noaptea, când ceața se lasă
Și pântecul ei nu vedeți cum se-ndoaie.
O!
Zei,
Dați-mi numai atâta putere
Această-ndoire s-o cânt, nu mai multă.
De-ați ști cât de netedă-i ea n-ați mai râde,
De-ați ști cum alunecă palma când trece
Pe șoldul ei alb n-ați mai sta la-ndoială
Să-ntindeți pe lira mea struna dorită.
Dar voi stați!
Și singur alerg prin dumbravă
Și nimeni n-ascultă sărmanul meu cântec.
Nici ea măcar, ea pentru care de-o vreme
Nici masă nu am, nici culcuș, nici odihnă.
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre muzică, poezii despre zile, poezii despre vecini, poezii despre sâni sau poezii despre sânge
În drumul spre Slavă
Suntem în drumul spre Slavă
(Nu spre himere sau lut)
Separăm grâul de pleavă
Avem în Fiul un scut.
Suntem drumeți spre odihna
Neconturbată de-un val
Ne place s-atingem Lumina
Spre-a ști ce-i un sfânt ideal.
Imbold de-a învige-ncercarea
Primim din cerescul Izvor
Vrem să-ntreținem umblarea
Dorind un edenic decor.
Nu vrem răsplată umană
Nici valori fără iz divin
Știm că ne-așteaptă coroană
Și Cel ce ne-a dat un destin.
Crezul format lângă Dânsul
(Păstorul supremei iubiri)
Pătrunde, cu farmec, întinsul
Celor mai sfinte simțiri.
A Lui bunătate se-arată
Oricând, oriunde am fi
Pășim spre-o Cetate bogată
Unde-ai Lui, toți, vor sosi.
Avea-va final pribegia
Când glasu-I duios va rosti:
"N-ați părăsit părtășia,
În veci cu Mine veți fi."
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (31 august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre valoare, poezii despre răsplată, poezii despre idealuri sau poezii despre drumeție
Nu știu
Nu știu nici cum, nu știu nici de ce,
ne-am pomenit atât de departe
dincolo de bine/
dincolo de rău/
dincolo de tot ce-i dă sens lumesc
iubirii noastre fără de nume.
Nu știu nici unde, nu știu nici când,
ne vom fi atât de aproape
înlăuntrul muririi/
înlăuntrul nemuririi/
înlăuntrul a tot ce-i va da sens virgin
eului tău în mine.
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate
Chiril
De Chiril n-ați auzit, nici nu știți nimic,
Dar de mine nici atât, cik-cik-cik,
Lucrurile au și ochi, ne privesc atent,
Demențial trăim, murim, neinteligent.
La icoane mai privim, ne rugăm de noi,
Domnul este oarecum, în noi și în voi.
Cine s-ar ruga cinstit de un biet străin,
Fiecare este plin de sine, o știm.
Iar povestea lui Chiril ne cam doare-n cot,
Suntem fiecare, nu? Mai netoți, netot.
Nu vă supărați, vă spun după zeci de ani,
Când credeam că sunt genial, însă nu spuneam.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Boris Marian Mehr despre viață, poezii despre supărare, poezii despre moarte, citate de Boris Marian Mehr despre moarte, poezii despre icoane sau poezii despre genialitate
Părinții mei
Vă tot aștept, din nou, să stăm sfătoși de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteți împreună și mama face ciorbă...
Și dacă vă iubiți, la fel, părinții mei?!
S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Și n-aș vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braț sunteți, părinții mei!?
Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceți
Și cine vă ascultă povețele-n crâmpei
De moarte pentru viață, ce-n șoapte le-ntorceți...
Vă șușotiți și-acum, cu drag, părinții mei?!
Vă pun o întrebare, așa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneți un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinții mei!?
... Și-acolo, e vacanță sau tot munciți într-una
Și cui mai dați bomboane, cui întrebați; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriți cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări și țări?... Vă e dor, părinții mei?
Și dacă ați plecat, n-ați luat bilet retur
Să vă întoarceți, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-ați fi fost, sau sfinți, să dați un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinții mei!
Că știu, voi n-ați avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneți mie și eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Și să ne întoarcem toți, c-am timp, părinții mei?!
Voiam să știu și dacă singuri sunteți pe-acolo,
Sau vă aveți cu toții -frați, veri, toți îngerei-
Ca să le spuneți voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinții mei!
Să-mi spuneți voi, curat, de viața chiar există
Și trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Și ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinții mei?
Să știți c-am învățat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Și pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin brațe tot, de daruri; voi doi, părinții mei!
Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre copilărie, poezii despre învățătură, poezii despre îngeri, poezii despre voce, poezii despre vară sau poezii despre vacanță

Iubește ce-i frumos!
Când te calcă alții în picioare
Trântindu-te pe jos,
Tu te ridică și mai tare,
Iubește ce-i frumos!
De-i putred totul împrejur
De un lugubru miros,
Tu, păstrează-te tot pur,
Iubește ce-i frumos!
Când te insultă unii grav,
Prefă-te mai sfios.
Ocolește totul cei mârșav,
Iubește ce-i frumos!
Admiră cerul plin de stele,
Și cel întunecos,
Și în bune și în rele,
Iubește ce-i frumos!
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, citate de Mihai Leonte despre stele, poezii despre picioare, citate de Mihai Leonte despre iubire, citate de Mihai Leonte despre frumusețe sau poezii despre admirație
Cu ce-ai rămas din flăcări?
Cu ce-ai rămas din flăcări, mai bun decât erai
Când ai intrat în marea și ultima-ncercare?
Sfârșind cu tine însuți eroica-nfruntare?
Cu ce-ai rămas din toate? Ce-ai ars și ce mai ai?
Ce-ai limpezit în tine, din câte ce aveai?
Ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură?
Cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură;
Cât ai avut nainte; și-acuma ce mai ai?
Nu anii suferinței urcați cu-atâta vai,
Nici perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,
Ci câtă-nțelepciune, și tâlc ai scos din ele
Aceasta-i întrebarea; ce-ai ars și ce mai ai?
Căci dacă tot acela te-ntorci precum erai,
Când ai intrat în marea și ultima-ncercare,
Zadarnic-a fost jertfa și chinurile-amare
Nimic n-aveai nainte și azi nimic nu ai!
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Traian Dorz despre timp, poezii despre suferință, poezii despre plâns, citate de Traian Dorz despre plâns, poezii despre jertfă, citate de Traian Dorz despre jertfă, poezii despre foc, citate de Traian Dorz despre foc, poezii despre alb sau citate de Traian Dorz despre alb

8 Martie
De ziua ta femeie, de ești mamă sau fică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,
Și mulți ani, fericire, căci fără voi n-am ști
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,
Cum flacăra-i dogoare, și cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Și sângele-i cum fierbe, și tot e numai ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;
Că, cine-n lume oare, când nu face prezență,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgență (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)
Și cin' l-ar mai păzi, de n-ați fi voi de strajă,
Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin' l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)
Căci de-aia lui, săracul, scurtat și de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar și când plouă-afară, în ziua de chenzină,
Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Și-n gingașe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,
Prin piață-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Și-n drum, pe scurtătură, și pe la florărie....
Da' nu cumva să uite, să ia niște Cotnar'
Să-nchine, cu băieții, la cină un pahar,
Fi'nd ziua când femeia, cât viața e de grea,
I-aduce lui aminte, că are-o zi și ea,
Căci altfel, el confuz, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soacre, poezii despre femei, poezii despre femei și bărbați, poezii despre soție, poezii despre scurtături, poezii despre salariu sau poezii despre prezent
Suspiciunea guvernanților
Iubiții mei pensionari,
N-ați fost prelați și nici egumeni
Ați fost doar simpli bugetari,
Dar vi-s obrajii, mult prea rumeni!
epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre religie, epigrame despre pensie sau epigrame despre iubire

Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?
Anteu jurase tatălui, la moarte,
Un templu să-i înalțe doar din țeste.
Cosea drumeții după plan și peste.
Heracle-i dete,-n fine,-aceeași soarte.
Călăul Stalin. Țara în arest e
Și floarea ei distrusă ca la carte.
Dar când să-i facă soarta și lui parte,
Îl arse cum arzi visele funeste.
Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?
Firește curge timpul: noapte, zi.
Izvorul vieții, limpede, nu seacă.
Ci-n dorne tulburi este bine-a ști
Că, cine scoate sabia din teacă,
La fel și el, de lance va pieri.
sonet de Nicolae Mătcaș din De-a alba-neagra (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre flori, poezii despre cărți sau poezii despre Stalin
Aș vrea să știi
Azi nu-i lumină pe pământ
Și nici în ființa mea putere
Să sper că ești, să simt că sunt
Dorită pentru-o mângâiere.
Azi e-ntuneric și e trist
Și inima-mi este pustie
Și nu mai știu dacă exist,
Nu știu ce-a fost și ce-o să fie.
Nu sper nimic, nu cred nimic;
Credința-i doar în Dumnezeu,
Curajul este tot mai mic,
Durerile le simt doar eu.
Aș vrea să nu știi ce-i durerea,
Ce-i zbuciumul și ce-i tristețea
Aș vrea ca tu să ai puterea,
De a simți ce-i frumusețea.
Dar nu a celor trecătoare
Și nu a celor ce le simți
În clipe pline de-ncântare,
Când ești mințit și tu te minți.
Aș vrea să știi ce e iubirea
Ce-o port în suflet nepătată,
Aș vrea să știi ce-i fericirea,
Ce-nseamnă dragostea curată.
poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet sau poezii despre minciună