Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este inima amară

Fie zi, sau fie seară,
Tot la voi îmi şade gândul.
Îmi este inima amară
Că vindeţi casa şi pământul.
Că vindeţi munca mea de-o viaţă.
Nici ce-i al vostru nu păstraţi.
În voi nu am nicio speranţă.
Voi tot ce-aveţi, înstrăinaţi.
Pe voi nu vă doare burta.
Pe câmp voi n-aţi asudat.
Nu ştiţi s-adunaţi cu furca,
Apă la vite n-aţi dat.
În curte, păsări n-aţi crescut.
Mâncaţi doar de cumpărat.
Grija casei n-aţi avut,
De săpat, nu aţi săpat.
Sunteţi copii de bani gata,
Staţi cu tehnica în cap.
Voi luaţi totul de-a gata
La greu, băgaţi capul în sac
Mă întreb şi eu acuma
Ce se va-întâmpla cu voi?
Pe ce ştiţi să puneţi mâna
Dacă vine un război?
Voi nimic nu ştiţi a face.
Vai şi-amar de viaţa voastră!
Fie război fie pace,
Vai de România noastră.!

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, chilia mea sărmană...

O, chilia mea sărmană,
Cu negritul, tristul zid,
Dacă n-aţi fi voi în lume,
Aş fi stat să mă ucid.

Dar voi, cei ce-aţi fost de faţă
Când vărsam lacrimi fierbinţi,
Trişti pereţi, negriţi de vreme,
Voi acuma sunteţi sfinţi.

Sfinţi, căci ce-i mai sfânt în lume
Decât când o dulce gură
Îţi şopteşte vorba tristă
Că-n sfârşit şi ea se-ndură.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cosmic

Nu-ţi dau adresa mea din univers.
Sunt pe net, printre încă cei vii,
care ştiu că nu ştiu.
Dacă însumez defectele mele, sunt om.
Nu mă întreb de ce trăiesc,
dar îmi place din când în când.
Am şi momente când sunt fericit,
dacă ştii ce-i fericirea!?
La voi cum este?
Am înţeles, eşti un fel de robot
fără iubire în programare
şi nu te enervează ţânţarii.
Nu am fost pe alte planete,
dar pot visa orice.
Nu ştii ce-i aia vis?
Mi-e milă de tine!
Nici milă nu ştii ce-nseamnă?
Deci, nu aveţi nici Dumnezeu?
Păcat! A, nici păcat
nu ştii ce înseamnă?
Totuşi, de ce exişti?

poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

şi m-a lovit aşa un dor de tine
printre destine
că nu mai ştiu nici cui îi aparţine
nici ce-i cu mine

m-a mai lovit un soi de nostalgie
cu scrum în fine
că nici nu ştiu măcar dacă eşti vie
nici ce-i cu mine

mă mai lovesc într-una vise mute
şi clandestine
că nu mai simt nici secole trecute
nici ce-i cu tine...

poezie de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneţi! Ce-i iubirea?

Spuneţi! Ce-i iubirea?
Un dor necugetat?
Ce-ţi ignorează firea,
Te-ndeamnă la păcat?
…………………….
Atingerile fine
Şi-un semn pierdut în zare,
Ce nasc mii de suspine,
Reproş, fără-mpăcare?

Un dor ce vine-aiurea
Pe urme de unghere
Şi-şi caută menirea
In valuri de plăcere?

O lacrimă fierbinte
Ce-ţi cade des sub gene
Sau zâmbetul ce minte
Cu teatrale scene?

Dorinţa fără margini
Pentru fiinţa dragă
Când îi scrii mii de pagini,
O biblie întreagă?

De ştiţi şi voi mai multe,
Spuneţi! Ce-i iubirea?
Un leagăn de durere?
O rană ce nu piere?
Un dor cu-a lui cărare?
O strânsă-mbrăţişare?
O dulce sărutare?
A inimii-mpăcare?
Sau lacrimi! Ce-s amare?

Mă urmăreşte multe luni
Cu paşi mărunţi, alene,
Vă rog, cu strângere de mâini,
Furaţi-mi din cangrene.
Spuneţi! Ce-i iubirea??

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictisiţi de poezie

Am stat aici printre voi,
şi n-aţi ştiut,
sau n-aţi putut.
Pe cine să cerţi?
orbii, nepricepuţii, armele şi bagajele mercenarilor,
sau visul poetului.

De unde să ştie, ei plictisiţii, ce este poezia?
când n-au scris vreun poem
când nu ştiu cum se face
cum se trăieşte
cum inundă şi cotropeşte
cum sfinţeşte.

Ei sunt doar nişte bieţi critici!
Cu simţul estetic te naşti,
şcolile şi anturajele te duc,
departe de poezie,
de esenţă, de frumos.

Am fost aici, printre voi,
un anonim,
noroc cu cititorii,
aţi ales şi voi anonimatul,
celor înregimentaţi,
dintr-un plicis de poezie,
din trufie,
din nerozie,
cu profesionalism.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de dor

Ce-i ia dragostei povara
Dorului? Nimic nu poate!
Depărtarea, tutelara,
Are lanţuri ca de moarte.

Slove scrise, decriptate,
Ne sunt singure comoara...
Ce-i ia dragostei povara
Dorului? Nimic nu poate.

Când topită va fi ceara
Şi sigiliu pus pe toate,
Racilele expiate,
Ştearsă îmi va fi ocara!

Ce-i ia dragostei povara?

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt junghiul între coastele mele

voi nu vedeţi cum stropii de ploaie sunt coloraţi diferit
nici a(i)uriul din visuri treze înnodate la colţuri
voi n-aţi păţit să desfaceţi o cutie de coca-cola şi
să găsiţi în ea Brifcor
nu v-aţi deşteptat la şapte dimineaţa direct îmbrăcaţi în pionier, matricola prinsă cu capse, gulerul ridicat şi mânecile suflecate
iar fetele cu sarafanul scurtat prin cordonul prins la mişto
cei care zic despre binele care era pe vremea lui ceauşescu
nostalgiază propria lor cea dintâi tinereţe
eu am ajuns deja la a 13 a, un fel de ecou înfundat de la muzica
unei bătăi cu perne pe ritmuri fox, la căminul studenţesc unde
n-am fost niciodată student, ci doar în vizită, ca şi prin viaţă
voi nu vedeţi cum vata de zahăr se-adună pe degetul arătător
spre Soare norii personalizaţi fugind cu tinereţile noastre-n cârcă
nici n-aţi păţit să desfaceţi o cutie de gloanţe şi să găsiţi în ea
nasturii care încheie umbra de trup: săruturi intacte, nesăvârşite
sau caramele la 18 lei chilu
cât de frumoase sunt amintirile, chiar şi cele dureroase, voi n-aţi văzut
când nălucile mută viitorul la trecut, când junghiul între coaste tu eşti
când plouă dinspre tine spre cer, spre anii rămaşi nerămaşi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua odă a lui Lactaniu pentru iubita sa

O!
Zei!
Înduraţi-vă şi daţi-mi iarăşi
Puterea de-a scoate un sunet din flaut.
De câteva zile iubesc iar şi-s domic
Să-mi fac cunoscut tuturora secretul.

Vreau toţi să ia parte la marea mea taină,
Nici unul străin de ospăţ să rămâie.
Vecin sau duşman, călător sau prieten
Să freamăte toţi când s-apropie ora.

Priviti-o şi voi!
Nu-i aşa că-i frumoasă?
Că trupul ei zvelt e uşor ca o coardă,
Că-n buze zdrobiţi, nu-i aşa,
Curg întruna
Ciorchini nevăzuţi plini cu must şi cu sânge.

Doi miei nou născuţi i se joacă pe umeri
Şi doi porumbei de pe piept stau să-i zboare.
Cu ciocul întins ciugulesc din cămaşă
Privirile mele - grăunţe senzuale.

Ca
Procris, cea veşnic ucisă de soare.
De câte ori ochii spre cer şi-i înalţă
Ţi-e teamă să nu
se prefacă în rouă,
Aâît de suavă şi gingaşă este.

Ah!
Cum vă deplâng că voi nu-i puteţi strânge
Ca mine, cu palmele leneşe, sânii.
Că umerii ei nu-i puteţi, ca şi mine,
Desface uşor de sub acul mantilei.

Ah!
Cum vă deplâng că voi n-aveţi prilejul
Să ştiţi gustul buzelor ei parfumate,
Să beţi ca şi mine sărutul ei aprig
Şi-n joc să-i cunoaşteţi dulceaţa făpturii.

Sau mai ales noaptea, când ceaţa se lasă
Şi pântecul ei nu vedeţi cum se-ndoaie.
O!
Zei,
Daţi-mi numai atâta putere
Această-ndoire s-o cânt, nu mai multă.

De-aţi şti cât de netedă-i ea n-aţi mai râde,
De-aţi şti cum alunecă palma când trece
Pe şoldul ei alb n-aţi mai sta la-ndoială
Să-ntindeţi pe lira mea struna dorită.

Dar voi staţi!
Şi singur alerg prin dumbravă
Şi nimeni n-ascultă sărmanul meu cântec.
Nici ea măcar, ea pentru care de-o vreme
Nici masă nu am, nici culcuş, nici odihnă.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul spre Slavă

Suntem în drumul spre Slavă
(Nu spre himere sau lut)
Separăm grâul de pleavă
Avem în Fiul un scut.

Suntem drumeţi spre odihna
Neconturbată de-un val
Ne place s-atingem Lumina
Spre-a şti ce-i un sfânt ideal.

Imbold de-a învige-ncercarea
Primim din cerescul Izvor
Vrem să-ntreţinem umblarea
Dorind un edenic decor.

Nu vrem răsplată umană
Nici valori fără iz divin
Ştim că ne-aşteaptă coroană
Şi Cel ce ne-a dat un destin.

Crezul format lângă Dânsul
(Păstorul supremei iubiri)
Pătrunde, cu farmec, întinsul
Celor mai sfinte simţiri.

A Lui bunătate se-arată
Oricând, oriunde am fi
Păşim spre-o Cetate bogată
Unde-ai Lui, toţi, vor sosi.

Avea-va final pribegia
Când glasu-I duios va rosti:
"N-aţi părăsit părtăşia,
În veci cu Mine veţi fi."

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (31 august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu nici cum, nu ştiu nici de ce,
ne-am pomenit atât de departe –
dincolo de bine/
dincolo de rău/
dincolo de tot ce-i dă sens lumesc
iubirii noastre fără de nume.
Nu ştiu nici unde, nu ştiu nici când,
ne vom fi atât de aproape –
înlăuntrul muririi/
înlăuntrul nemuririi/
înlăuntrul a tot ce-i va da sens virgin
eului tău în mine.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiril

De Chiril n-aţi auzit, nici nu ştiţi nimic,
Dar de mine nici atât, cik-cik-cik,
Lucrurile au şi ochi, ne privesc atent,
Demenţial trăim, murim, neinteligent.
La icoane mai privim, ne rugăm de noi,
Domnul este oarecum, în noi şi în voi.
Cine s-ar ruga cinstit de un biet străin,
Fiecare este plin de sine, o ştim.
Iar povestea lui Chiril ne cam doare-n cot,
Suntem fiecare, nu? Mai netoţi, netot.
Nu vă supăraţi, vă spun după zeci de ani,
Când credeam că sunt genial, însă nu spuneam.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii mei

Vă tot aştept, din nou, să stăm sfătoşi de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteţi împreună şi mama face ciorbă...
Şi dacă vă iubiţi, la fel, părinţii mei?!

S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Şi n-aş vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braţ sunteţi, părinţii mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceţi
Şi cine vă ascultă poveţele-n crâmpei
De moarte pentru viaţă, ce-n şoapte le-ntorceţi...
Vă şuşotiţi şi-acum, cu drag, părinţii mei?!

Vă pun o întrebare, aşa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneţi un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinţii mei!?

... Şi-acolo, e vacanţă sau tot munciţi într-una
Şi cui mai daţi bomboane, cui întrebaţi; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriţi cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări şi ţări?... Vă e dor, părinţii mei?

Şi dacă aţi plecat, n-aţi luat bilet retur
Să vă întoarceţi, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-aţi fi fost, sau sfinţi, să daţi un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinţii mei!

Că ştiu, voi n-aţi avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneţi mie şi eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Şi să ne întoarcem toţi, c-am timp, părinţii mei?!

Voiam să ştiu şi dacă singuri sunteţi pe-acolo,
Sau vă aveţi cu toţii -fraţi, veri, toţi îngerei-
Ca să le spuneţi voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinţii mei!

Să-mi spuneţi voi, curat, de viaţa chiar există
Şi trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Şi ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinţii mei?

Să ştiţi c-am învăţat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Şi pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin braţe tot, de daruri; voi doi, părinţii mei!

Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte ce-i frumos!

Când te calcă alţii în picioare
Trântindu-te pe jos,
Tu te ridică şi mai tare,
Iubeşte ce-i frumos!

De-i putred totul împrejur
De un lugubru miros,
Tu, păstrează-te tot pur,
Iubeşte ce-i frumos!

Când te insultă unii grav,
Prefă-te mai sfios.
Ocoleşte totul cei mârşav,
Iubeşte ce-i frumos!

Admiră cerul plin de stele,
Şi cel întunecos,
Şi în bune şi în rele,
Iubeşte ce-i frumos!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-ai rămas din flăcări?

Cu ce-ai rămas din flăcări, mai bun decât erai
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare?
Sfârşind cu tine însuţi eroica-nfruntare?
Cu ce-ai rămas din toate? Ce-ai ars şi ce mai ai?

Ce-ai limpezit în tine, din câte ce aveai?
Ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură?
Cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură;
Cât ai avut ‘nainte; şi-acuma ce mai ai?

Nu anii suferinţei urcaţi cu-atâta vai,
Nici perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,
Ci câtă-nţelepciune, şi tâlc ai scos din ele
Aceasta-i întrebarea; ce-ai ars şi ce mai ai?

Căci dacă tot acela te-ntorci precum erai,
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,
Zadarnic-a fost jertfa şi chinurile-amare
Nimic n-aveai ‘nainte şi azi nimic nu ai!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,

Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,

Cum flacăra-i dogoare, şi cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Şi sângele-i cum fierbe, şi tot e numai ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;

Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)

Şi cin' l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă,
Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin' l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)

Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină,

Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,

Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie....
Da' nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar'
Să-nchine, cu băieţii, la cină un pahar,

Fi'nd ziua când femeia, cât viaţa e de grea,
I-aduce lui aminte, că are-o zi şi ea,
Căci altfel, el confuz, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspiciunea guvernanţilor

Iubiţii mei pensionari,
N-aţi fost prelaţi şi nici egumeni
Aţi fost doar simpli bugetari,
Dar vi-s obrajii, mult prea rumeni!

epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?

Anteu jurase tatălui, la moarte,
Un templu să-i înalţe doar din ţeste.
Cosea drumeţii după plan şi peste.
Heracle-i dete,-n fine,-aceeaşi soarte.

Călăul Stalin. Ţara în arest e
Şi floarea ei — distrusă ca la carte.
Dar când să-i facă soarta şi lui parte,
Îl arse cum arzi visele funeste.

Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?
Fireşte curge timpul: noapte, zi.
Izvorul vieţii, limpede, nu seacă.

Ci-n dorne tulburi este bine-a şti
Că, cine scoate sabia din teacă,
La fel şi el, de lance va pieri.

sonet de Nicolae Mătcaş din De-a alba-neagra (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ştii

Azi nu-i lumină pe pământ
Şi nici în fiinţa mea putere
Să sper că eşti, să simt că sunt
Dorită pentru-o mângâiere.

Azi e-ntuneric şi e trist
Şi inima-mi este pustie
Şi nu mai ştiu dacă exist,
Nu ştiu ce-a fost şi ce-o să fie.

Nu sper nimic, nu cred nimic;
Credinţa-i doar în Dumnezeu,
Curajul este tot mai mic,
Durerile le simt doar eu.

Aş vrea să nu ştii ce-i durerea,
Ce-i zbuciumul şi ce-i tristeţea
Aş vrea ca tu să ai puterea,
De a simţi ce-i frumuseţea.

Dar nu a celor trecătoare
Şi nu a celor ce le simţi
În clipe pline de-ncântare,
Când eşti minţit şi tu te minţi.

Aş vrea să ştii ce e iubirea
Ce-o port în suflet nepătată,
Aş vrea să ştii ce-i fericirea,
Ce-nseamnă dragostea curată.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!