Din tristeţea unei clipe

Se mai naşte-o poezie din tristeţea unei clipe,
Şi din teama că iubirea are aripi despicate,
Ca şi cum dumnezeirea şi-a făcut două echipe
Să ucidă frumuseţea strecurată-n bunătate.

Ochii orbi privesc lumina şi văd numai întunerici,
Ce se-ascund pe sub un zâmbet învelit în diamante.
Sunt atât de mari în ei, şi în mine atât de mici,
De rămân stană de piatră, între ură şi dreptate.

E amurg între poeme şi e noapte peste mine,
Dar pictez ca o nebună chipul lor plin de orgoliu.
Sunt mânjită de culoare, de cerneală şi ruşine...
Iar mă lupt cu-n demon sacru şi cu vocile străine.

Am un rol ce încă-l scriu şi-l pictez în poezie,
Printre lacrimi botezate într-o apă fără flori.
Desenez spitale vechi iar scrisul mi-e terapie
Când în mine cresc dureri învelite în culori!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am un rol ce încă-l scriu şi-l pictez în poezie,
Printre lacrimi botezate într-o apă fără flori.
Desenez spitale vechi iar scrisul mi-e terapie
Când în mine cresc dureri învelite în culori!

catren de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din mine

Pe sub pielea-mi de copilă, ţin ascunsă o femeie,
Cu privirea de felină şi cu-n ruj ciudat pe buze.
Pregătită să atace viaţa când va fii nedreaptă,
Să ucidă şi să moară, să renască-n a mea şoaptă.

E atât de rafinată că aproape nu exista,
Uneori îi sunt nedreaptă, şi devine atât de tristă.
O lipsesc de mângâiere, de amor, şi ochii căprui,
Şi o-ngheţ cumva în mine pentru moartea nu ştiu cui.

E un vis erotic parcă când în mine se arată,
Nu mai ştiu de sunt copilă, de-s soţie sau amantă.
Mă tot ceartă ca o mamă, dar mă-ndeamnă la păcat,
E un demon într-o rană, ori sunt eu cu-adevarat?

Mă ucid în orice clipă, dar revin cu ea la viaţă,
O tot ţin înlănţuită şi lipsită de speranţă.
Prea puternică-i femeia ce o ţin ascunsă-n mine,
Totodată prea firavă, să o las liberă-n lume!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine ora bate...

la mine ora bate unu,
la mine ceasul e târziu,
sunt viu în noapte, ca nebunul,
mai scriu un gând, mai scriu un rând
şi c-o plăcere înzecită,
te chem să vii, să mă adormi,
tu, ochişori de nevăstuică,
mi-ai dat un zâmbet şi n-am somn

nu l-am uitat, l-am luat cu mine
şi-l ţin în palme şi-l sărut,
până când dorul mi te-aduce,
iarăşi în locul cunoscut,
până când gura-ţi îndulcită,
o voi gusta din nou sub duzi,
până când bratele-ţi micuţe
iar mă vor strânge în curând

la mine ora bate două
şi noaptea înveleşte luna,
o pătură cu mici steluţe
i-acoperă fruntea întruna,
eu o privesc cum nu adoarme,
cum străluceşte printre nori
şi mă gândesc ca mâine poate,
între săruturi să-ţi dau flori

pe un perete doarme patul,
nu m-a chemat să fiu cu el,
adoarme în tăcere leacul
atâtor vise de poveşti,
mă uit la dânsul cum oftează
într-o dorinţă neştiută,
îmi face semn cu păturica
şi cu perniţa pufăriţă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-ai şti

Dacă-ai şti ce rău mă doare neputinţa din oftat,
Când mă-ntorc de la cerşit cu un braţ de flori uscate.
Le-am cules de la nebuni, de pe un tărâm turbat,
Unde toate par frumoase, dar sunt putrezite toate.

Dacă-ai şti că-n parul meu joacă draci scăpaţi din horă,
Ruşinaţi de propriul teatru şi de slăbiciuni înalte,
Făr să vadă cum o clipa se înghesuie-ntr-o oră,
Şi cum în atâtea ore mor doar clipe sufocate.

Dacă-ai şti cum mă apasă trei suspine pe fiinţă,
Şi cum rup din mine cerul, să îmi scuture iubirea,
Ce-am vândut-o la nebuni pe trei sticle cu credinţă,
Să mă-nbăt noaptea cu ele, ca să nu mai simt durerea.

Dacă-ai şti că iadul tot mi-e complice-n poezie,
Când te scriu între blesteme şi te leg de adevăr,
Ai simţi că mi-e iubirea, mai presus de o hârtie,
Şi-ai veni de printre demoni să-mi pui stelele în păr!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mi-e dor

Şi iar mi-e dor, mi-e dor să scriu o poezie,
Să-mi prind în plete luna iar ochii să-i pictez,
Cu verde şi cu negru, cu vis şi fantezie
Şi dansez în ceruri, cu tine când visez.
Si iar mă doare, mă doare azi nimicul
Din lacrima căzută pe-obrazul unei fete.
Mă-ntreb cu glasul stins, la ce e bun iubitul?
Căci din iubit ne-alegem cu dor şi cu regrete.
Şi iar renunţ, renunţ din nou la noi,
De parcă între ceruri sunt îngeri rătăciţi,
Iar darurile vieţii nu se împart la doi,
Şi-n iad ajug mereu doar cei ce nu-s iubiţi.
Si iar mă-ntorc, mă-ntorc la tine viaţă,
Cu zâmbetul în palme şi cu durerea-n piept.
Căci soarele răsare în orice dimineaţă,
Şi mă îndeamnă iară, să tac şi să aştept!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc ca o nebună

Tu m-ai dat cu împrumut într-o zi la toţi nebunii,
Am crezut că mă ucid şi mă-mpart cu restul lumii.
Cu mormintele pe tâmple şi cu moartea ta de ieri,
M-au iubit ca pe-o soprană răstignită-ntre plăceri...

Au făcut apoi din mine un mănunchi de flori pierdute,
Ei s-au picurat în lacrimi peste rănile vândute,
Ei mi-au arătat palatul unde moare nemurirea,
Mi-au dat aur şi nobleţe, însă n-au putut iubirea.

Cade cerul peste mine şi pe toţi nebunii mei,
Că-au scăpat din palme timpul înjurând de Dumnezei.
Dar mi-e bine lângă Soare cu planetele în păr,
Căci aici îndur milenii.., dar iubesc într-adevăr...

Nu mai ştiu ce este viaţa fără toţi nebunii mei...
Şi-l iubesc ca o nebună, doar pe unul dintre ei.

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu nu-ntelegi că-mi este dor de tine
Şi te iubesc cu-atât de multă ură,
Ca-m început să desenez printre ruine
Spitale vechi, şi mintea mea nebună?

Tu nu-ntelegi că sunt de mult un strigat mut
Şi-un ţipăt surd, scăpat dintre plăceri,
Nu vezi cum cad unde soldaţii au căzut,
Salvandu-mi trupul de dureri?

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie

din apartamentul de la etajul doi
unde stau de o jumătate de secol
şi muncesc on-line
izolat în mine însumi mai scriu
poezie ca dar veşnic
sau proză scurtă ca mugurii în furtună
am viitorul făcut scrum
vântul bate de undeva
izbeşte sufletul meu de artist
stau în cuşca de la etajul doi
pictez busturi de vară întâmplătoare
şi umbre scurte-n tumult
un asfinţit prins în pânza de păianjen
versurile cresc şi respiră timp
adânc mă umbreşte deznădejdea
îmi vine să sar în eter
să privesc natura din zborul meu frânt
să fiu vizitat între năluce de pisici şi câini

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul

sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereţi
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă şi ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiţi de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie şi paşii mă dor
spaţiul răneşte absenţa
şe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâşiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absenţe
între file de carte am aşezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârşit
mâinile ard printre şoapte în noapte
sunt foc nesfârşit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei şoapte
la final, voi lumina cerul arzând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrimi, în poeme

În lacrimi,
în poeme...
Te găsesc într-o discuţie cu indecizia,
te găsesc într-un viitor străin, prizonierul soarelui...

Unde eşti acum?
Când eu mor în finalul de vineri de dorul tău absurd...

De ce nu eşti acum?
Lângă mine să poţi vedea în trei silabe tot ceea ce vreau într-o singură poezie...

Eu vreau acum.
Să-ţi vorbesc negru
undeva pe-un câmp de nori,
unde vorbesc eu
iar tu nu-mi spui doar ziua bună...

În lacrimi,
în poeme...
Te strig cu toată fiinţa mea nebună,
cu o obsesie în vene
ce nu-mi permite să fac abstracţie de timp şi să aştept imposibilul...

Poate că,
într-un mal spart în toracele valurilor
mă abţin să nu mai scriu mâine
scrisori vizibile ochilor tăi...

Poate nu,
acum cred că nu se poate povesti nimic despre noi, inexistenţii anilor mei de uitare absolută,
dar în povestea mea de la pământ la cer
îţi voi rosti de fiecare dată numele...

Poate nu ştiu
şi mi-e frică
de neputinţă şi atât.

Poate nu ştiu
şi mi-e dor
de nenumăratele dorinţe
ce mă urăsc bătrână...

În lacrimi,
în poeme...
Tu exişti perfect şi imperfect
doar pentru mine...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viaţa,
fericirea şi distanta dintre mine şi pedeapsă.
Nu mai ştiu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu ştiu dacă-ţi sunt ţie...
sau dacă ţi-am fost vreodată.
Ştiu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Şi mai ştiu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
şi m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
şi iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, şi-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare şi otrăvite,
şi se face lanţ din ele.
Sunt legată la picioare
şi stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
şi sunt viaţă-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut şi am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, poezie

Am început să scriu azi poezie
Ce-ar mai fi fost odata scrisă,
Nu-nşir în versuri vorbărie,
Ci scriu, de mine, tainice-nţelesuri.
Nu-nclin balanţa înspre scrisuri multe,
Nu am pretenţii de poet 'bogat',
Mă lupt cu mine, să mi-aduc un bonus,
Din tinereţea mea, de altădat'.
Cu poezia am crescut odată
Când alfabetu'-am început a scrie
Şi m-a-nsoţit şi-acum, şi-n vise,
Azi încercând să scriu o poezie.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aici te iubesc nisipos... răsfirat... amestecat între soare şi mare... şi cuvinte apoase... învălurate...
Zilele de acelaşi soi se urmăresc unele pe altele.
Soarele se dezvăluie în forme care dansează...
Un pescăruş argintiu alunecă din vest... purtându-ţi respiraţia între aripi...
O împleteşte cu a mea şi marea se cutremura într-o răsuflare...
Uneori cate o corabie ne poarta amescându-ne dorurile...
O, catargul unei corăbii...
Singur...
Uneori îmi simt sufletul ud şi greu... şi cautându-te
În depărtare, marea imi sună şi te răsună...
Cântec în port...
Acesta este un port... în mine e un port...
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar...
Te iubesc şi printre aceste fire de nisip rotunde...
le măsor conturul şi le sfărâm nemărginirile...
şi te scriu printre ele... să ramai... sa le ramai...
Îl desenez cu inima mea... cu tălpile mele...
Cu mine te scriu pe nisipuri însetate de noi...
în mare... în vânt... în oameni...
Răvaşe netrimise... dar atât de adânc scrijelite in suflete contopite prin tot ce există...
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corăbii grele...
ce străbat marea fără destinaţie...
Mă regăsesc în ele
uitata ca ancorele vechi...
Corăbii şi porturi triste.
Viaţa mea oboseşte, însetată sărat în mijlocul marii
Iubesc ce nu am... Tu eşti atât de departe ascuns în mine...
Cântecul meu se luptă cu răsăritul împletindu-ne între zări...
Pescăruşul auriu revine şi începe să-mi cânte...
Soarele îşi răsfira dor peste dor peste conturul meu
Şi mă priveşte cu ochii tăi...
Şi ma mângâie cu adierea ta...
Şi, când te iubesc... pescăruşii îţi cântă numele în vânt
cu aripile lor ca din coarde...
Într-un singur zbor, smulgându-ne din lume...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie, poezie

Poezie, poezie,
Deşi sunt femei o mie
Eu îţi dau iubirea ţie
Ca pe o bijuterie.

Poezie, poezie,
Eşti frumoasă şi zglobie
Te sărut cu bucurie,
Cea mai bună terapie!

Poezie, poezie,
Este limpede, se ştie
Am face-o mare prostie
Să nu fim soţ şi soţie.

Poezie, poezie,
Nu ne leagă o hârtie,
Când iubeşti cu-aşa tărie
Eşti unit pe veşnicie.

poezie de Octavian Cocoş (29 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ţi cauţi o poveste, să-ţi sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îţi aşezi pe rană,
Să-ţi mângâie tristeţea şi lacrimi şi durerea!

Eu am rămas acasă şi te aştept cuminte,
Doar gândul e cu tine şi parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în braţe
Şi scâncetul albastru nu pot să ţi-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieţii mele,
Aşa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aştepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ţi rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă

Sunt atât de temătoare, atât de firavă şi... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viaţă! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheţ şi nu voi putea să iubesc!
Aş vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, şi totuşi...!
Ţi-aş da drumul să zbori, ţi-aş lega aripile să ramâi lângă mine, te-aş lăsa să mori!
Ţi-aş fura penele şi toate zilele, aş face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu ştiu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită şi mi-e teamă că am să te zdrobesc şi pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să rataceşti în iubirea ce mi-o porţi, ce ţi-o... port!
Îţi voi închide toate porţile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îţi voi lăsa totuşi ceva! Tăcerea mea şi cuvintele tale, petalele din acel trandafir şi toţi spinii, şi peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toţi... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simţi şi atunci când nu mai simţi... nimic!
Să-ţi fiu ce nimeni nu-ţi poate fi, să-ţi fiu moarte şi zbatere între clipe, şi dincolo!
Înţelegi? Dincolo de viaţă, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi şi să nu am putere să vin, să-ţi fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie de mine... (transcendent)

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Privesc la o străină... un străin...
Pe un fundal ce n-arată senin.

Mii de priviri se-aruncă asupra mea,
Şi toate ale mele... despre ea;
Niciuna nu m-alege să exist...
Şi plâng... şi râd... şi nu mai rezist!

Cumplite simţăminte s-aleg dintre trăiri,
Şi mă privesc în una... cum respiri;
Şi stai şi te priveşti a te găsi...
Dorind să intri în puterea lui A FI.

Mii de oglinzi mă taie cu ochi mulţi...
Să îmi vorbesc, când tu nu ştii s-asculţi...?
Nu ştiu care din ele sunt din mine,
Zăresc doar străluciri divine.

Mii de cuvinte le-aud cum mă numesc...
Şi strigă nume noi, ce nu le desluşesc.
Aşa de tulburată mă aflu eu cu mine,
Atât de împărţită între oglinzi străine...

Cobor spre sine întru a mă pătrunde,
Găsesc doar lumină, întuneric... unde
Speram să fie una care să-mi zâmbească,
Pe chipul ei lumina să se nască!

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Mă aflu-n faţa ei... stau în faţa mea...
Şi m-a ars durerea coborând în ea!

S-a spus povestea doar în parte...
Şi pagini tot se-adună... într-o carte;
Rămâne un sfârşit pe care-l scriu acum...
Şi-apoi închid final vechiul album.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria reuşeşte să îi facă pe oameni mai buni. Doar astfel, sufletul... poate aprinde în trupurile noastre, lumina dulce a vieţii. Bucuraţi-vă fără ruşine, tristeţea e o ruşine mai mare. (Îngăduitor, privesc impertinenţa acestor rânduri. Câtă "poezie" într-o zi atât de plictisitoare.)

Iosif M. Cristian în Forţă şi metamorfoză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

pluteam visând la cer
cuvântul era strigăt
băteam la uşile lumii
printre gratii de fier

eram tineri odată
păşeam prin furtuni şi prin ploi
ploua femeie, gestul tău eram noi
doar un dor trecător

orele vieţii se frâng
căutam doar o viaţă, să plâng
lângă mine, o femeie, un gând
scriam pe trup cuvinte ce curg

se furişau amintiri
între vise, tăceri, despărţiri
răsărea câte o floare,
se stingea visătoare

sânii tăi, atingerea ta
durerea şi lacrima mea
eram singuri şi goi fără noi
nişte porţi frânte între noi

adormeam apoi obosiţi amândoi
ploua, inima mea
cuiele plângeau pe o cruce
din palme rupeam gânduri şi alte dureri

răsărea între spini, o cuce de crini
treceau oameni pe drum
ne-au hulit, ne-au lovit, ne-au vândut
pe o oală de arginţi

au venit într-o noapte, ca hoţii
sărutul lui Iuda l-am primit pe obraz
au scuipat în biserici de suflet, călcând peste cruci
te-am pierdut femeie într-o noapte de hoţi

într-o cameră, zăcea trupul tău
era o cameră goală
între mine şi anii rămaşi
curgeau ochii către ultimii paşi

erai rană deschisă
sângele roşu se scurgea pe asfalt
uneori veneam să te caut
rătăcind mereu ochii tăi

nu închide ochii, iubito
e devreme în lume
orele se scurg
doar sărutul a rămas într-o glie

dormi femeie, ochii sunt reci şi sunt goi
plec singur, nebun, într-o noapte
te-au închis într-o piatră
în palme port încă doar aripi de fluturi

mai scriu uneori, mă mai scriu
scriu durerea în tragic blestem
singur sunt pe pământ şi mi-e frig
e un drum al sorţii, uitat într-un gând

crucea este goală
nu, nu pleca femeie
nu pleca cândva
am rămas acasă, am rămas cu ea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!