Scrisoare mamei

Tot mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie, cu supunere, mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri şi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei da val,
Că la crâşmă-ntr-o-ncăierare
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd.
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni, pe când răsfaţă
Pomii-n floare, satul meu tăcut;
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă, ai făcut.
Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc,
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat, trăind, să pătimesc.
Să mă rog, tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele, rost.
Fie-ţi deci, neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat...

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!