Ziua când la Lidl va fi închis

el se va da jos de pe cal
pe malul unei ape*
în care eu i-aş spăla mai întâi
ceva uşor, la mână
îl voi apuca de paloş şi
îl voi trage adânc în inimă
să-i simt,
ultima zbatere firească înainte de dragoste
trasându-mi hărţi între omoplaţi

din neant trupul lui se va face
vuiet şi lavă
şi tot ce încă ascund sub acoperiş îngheţat între respiraţii
va fi topit şi ţucat fără milă
într-o totală pauză de masă

gol cu mâna pe căpăstru şi faţa îngropată în sâni
mă va certa într-o celtică impecabilă
iar eu, cu ecusoanele de student smulse
i-aş arăta unde trăiesc dragonii
şi cum îi înveţi să mănânce trifoi

şi trasă de păr îi voi rupe
ţara şi scutul în două
îi voi astupa gura şi hăurile
cu mine
şi apoi îl voi ruga să îmi cureţe o portocală
şi să spună ceva

lumea va sta la coadă degeaba
printre lăzile goale de pâine
doar un cal maro
pe malul unei ape**
va privi în jos
de ruşine

*River Barrow
**River Thames

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, Master

sursele locale susţin
că ea se adaptează uşor
la viaţa în vid
unde poate locui fără mirare
între respiraţii adânci
printre roiuri de fluturi albi
cu panglici şi litere
pe genunchi
pregătindu-se în continuu
pentru ceva atât de mare şi intens
încât nu poate fi
prins în braţe, desenat sau arătat cu degetul

dimineaţa
când îşi piaptănă spiritul neîmblânzit
şi se îmbracă agale pentru incendiu
ea este mai frumoasă decât lupta de clasă
surpând maluri pentru cei nedreptăţiţi
înfigând steaguri şi săbii
în desenele de pe asfalt
cu genele trăgând de ploaia din nori

la prânz
păşeşte senin peste cărbunii
încinşi doar pentru ea
când se pierde şi se regăseşte
trage linii între tot şi nimic
când se simte iubită
radiază în pusee de febră
şi lumea
lumea se reazămă
în pasiunea ei pentru viaţă
în umăru-i gol ca o stâncă
cu toata impotenţa
ce le curge prin vene
aranjându-şi visele moi
între rigla lor şi creionul ei albastru

ce vuiet
înainte şi după ea
cum scurmă oamenii
ca un fel de pisică cu ochi speriaţi
mai ales noaptea

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cei ce

Pe cei ce muşcă din plămânul verde
I-aş pune să caute cu o drujbă
Prin deşert umbră

Pe cei ce fură pâine de la gura copiilor
I-aş duce intr-un vârf de stâncă
Să plângă infometaţi la vulturi

Pe cei ce invrăjbesc poporul
I-aş mânji cu sângele jertfit străbun
Să stea in faţa unei haite de lei

Pe cei ce vând ţara pe un argint iudeu
I-aş vinde samsarilor de trupuri
In carusel inlănţuiţi să scoată apă din adâncuri

Pe cei ce-şi neagă istoria
I-aş pune intr-un tren fără geamuri
Să-şi petreacă concediul prin Coreea de Nord

Pe cei ce iubesc dictatura
Le-aş lega mâinile cu lanţuri de canal
In roiuri de tânţari roşii

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem_fără_titlu

fără lună ceru-i o necunoscută
un xyz aruncat între timp şi spaţiu
un telefon fără ton
la care vorbim
în minutele libere
între vieţile şi morţile noastre

fără soare sunt un vers anonim
un geniu cu ecuson fără umbră
un du-te vino continuu între
două puncte licărind
pe o hartă veche din univers
unde toţi îşi caută comoara

fără tine nu am zgomot
fără zgomot nu am somn
fără somn nu pot visa
şi fără vis
fără vis acest poem nu există

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri scrijelite în stâncă

Ameţit între hotare, între cer şi lutul vieţii,
Sunt un zar jucat de soartă aruncat de toţi pereţii
Şi las urme, invizibil, când ating scrâşnind cu dinţii
Sentimentele, ce iarăşi, mă pun în conflict cu sfinţii.

Le zâmbesc, dar cu ruşine... am noroc că nu mă ceartă,
Mă tot mir de-a lor răbdare, mă întreb de ce mă iartă,
De n-ar face-o, m-aş retrage înapoi în văgăună,
Fără apă, fără soare, cu o inimă nebună.

Şi i-aş scrijeli pereţii cu un vârf de piatră rară,
Ca să simtă, ca şi mine, cum a fost ultima oară
Când acopeream cu gânduri urmele de supărare,
Impregnate toate-n suflet de moravuri prea uşoare.

Sap adânc, fără odihnă, spre lumina infinită,
Ca să schimb o nepăsare ce apare nedorită,
Din ceva ce-apasă chipuri adormite în suspine,
Într-un nou surâs ce poartă armoniile divine.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Archibald Higbie

Te-am dispreţuit, Spoon River.
Am încercat să mă înalţ deasupra ta,
Mi-a fost ruşine de tine.
Pentru că ai fost locul naşterii mele,
Te-am urât.
Acolo, la Roma, printre artişti,
Vorbind italiana, vorbind franceza,
Aveam de multe ori impresia că m-am eliberat
De orice amprentă a originii mele.
Mi se părea că atinsesem zenitul artelor
Şi că vedeam lumea cu ochii maeştrilor,
Că respiram acelaşi aer pe care îl respirau şi ei.
Însă ei treceau pe lângă lucrările mele spunând:
"Către ce anume ţinteşti, prietene?
Câteodată acest chip pare a fi al lui Apollo,
Altădată al lui Lincoln."
Ştiţi că nu exista cultură în Spoon River,
Iar eu mă înroşeam de ruşine şi nu-mi găseam pacea.
Şi ce aş fi putut face, alcătuit şi crescut
Din solul acestui ţinut din vest,
Decât să aspir şi să mă rog pentru o altă
Naştere în lume, cu toate rădăcinile tale, Spoon River,
Smulse din sufletul meu?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima cruce

se sfarmă lumea
şi pietre se frâng
pe treptele vieţii
mă aşez ca să plâng
n'am nume, n'am fraţi
regretele sunt bete
eu zac
singurul om dintre cei ultimi damnaţi
lângă mine
zac sicriele goale
pe pagina ruptă aştern cuvinte şi plâng
nici stele nu cad
e linişte în jur
eu scriu cu morţii plângând
se sfarmă cuvinte
mi-e dor să plec şi să mor într-un gând
între mine şi cer nu sunt scări
le vândusem într-o noapte de beţie
pe două ţigări
nu am timp de plimbare
o viaţă pierdută şi goală
tăcere, visare, ratare
păşesc pe cărare
printre morţii încă vii
mă despart, mă împart între cele
m-am născut ca să mor
azi trăiesc ca să plâng
şi scara e ruptă şi timpul coboară aiurea
mă aşteaptă ultima poartă
paşii mă dor
şi iar fug
mă aşez lângă cruce
între mine şi ani
adorm iar în ploaie
stropii mă ard şi iar plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coeur De Lion

cei ce nu mă ştiu
îmi caută numele undeva deasupra capului, printre luceferi
degeaba trăieşti dacă nu adori
cerul
dacă nu îmi găseşti numele cuibărit
ba în Vega, ba în Cassiopeia
colorând nori în spatele lunii

cei ce cred că mă ştiu
mă privesc de sus
sub firul de iarbă gemând
printre cioburi şi melci
o umbră a lumii cu gleznele goale
spre care stau cu mâna întinsă
sperând

cei ce mă ştiu tac
îşi umplu rănile cu mine
călcând peste lut
peste lumea cu clovni şi covrigi
suflând tristeţea apusului
în păpădii

tu, cel care mă iubeşti,
caută-mi numele prin iarbă
răstoarnă-ţi luceferii cu pământul în sus
umple-ţi rănile cu lut şi cioburi din mine
aşază-te

acum priveşte-mă în ochi

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu ştiam că poate însemna o ploaie
lungă şi neverosimilă
cât viaţa unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu ştiam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuţi
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în faţa unui sertar de amintiri
şi de scrum,
în faţa unei uşi
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri şi azi,
între iluzie şi realitate,
între cai verzi pe pereţi,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munţi,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile oraşelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit...

Sufletu-mi l-am rupt
odată cu amintirea ta..
te-am iubit şi-am încercat
să te uit,
ştiu...
clipa nu se mai întoarce,
trecutul se pierde
într-o densă ceaţă,
dar în lumea mea imaginară
mână în mână,
suntem doar noi doi
hoinărind
cu våntul împreună,
cuprinşi
de fiorul dragostei
ca un fluid adânc,
arzător,
făcând ravagii în
suflete la noi...
îţi văd ochii
scânteind ca
rasfrângerea unei
flăcări în apă,
citesc în ei
o mută duioşie,
dor, regret,
ceva între suferinţă
şi pasiune...
sunt imagini din trecut
doar de sufletu-mi
ştiut!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulanem

Dacă există Ceva care devorează,
Mă voi arunca înăuntrul său, chiar dacă ar fi să ruinez lumea,
Lumea care se interpune între mine şi prăpastie,
Am s-o sfarâm în bucăţi cu blestemele mele neîntrerupte,
Îmi voi arunca braţele în jurul realităţii ei aspre,
Iar lumea va trece mută, îmbrăţişându-mă,
Ca apoi să mă scufund într-o nimicnicie absolută,
Pierind în neant; aceasta înseamnă a trăi cu adevarat.

poezie clasică de Karl Marx
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ceva

Mi-e ceva între sete şi dor,
Simt c-aş vrea să trăiesc şi să mor,
Mi-e ceva între foame şi frig,
Să şoptesc îmi doresc şi să strig.

Amalgam de trăiri am în gând,
Mă trezesc ba râzând, ba plângând,
Mi-e ceva între tine şi tot;
Sunt chiar eu. Pot să spun: Nu mai pot!

poezie de Marius Robu (26 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Over & over

când vine de la lucru,
păşind drept şi obosit
printre ruine şi nori
îşi aşază pe masă tacticos
inima secera şi ciocanul
apoi ascultă lupii urlând
dintr-o limbă în alta
prin crăpăturile lumii
spre lună (luna e
o lampă cu senzori pe care
gândul la el o aprinde
c-un vis)

atunci apar eu
din depărtarea ce se face
din ce în ce mai mică
sărind peste valurile oarbe ce rup
din ambele ţărmuri
jumătate iarnă, jumătate
buimacă de dragoste
plimbându-mi genele ude peste
mândria lui

prin somn vorbeşte mult despre viaţă
eu îl corectez şi el se alintă
(undeva între Crişana şi predicat)
însă eu ştiu cum
să supravieţuiesc
docilă printre căprioare
tigri şi păpădii
cu poşeta pe umăr

îi sărut uşor braţul sculptat în fier şi miere
şi mă întind ca o rană deschisă
înmugurind lângă el
(el fiind numai şi numai al meu)
aşteptând ca buzele lui să mă umple
sa mă golească
sa mă trezească din vis
tătă tătă tătă
c-un ţuc

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Mă-ntreb unde eşti?
azi e ziua când se logodesc păsările
între două lacrime
mi-e de dragoste până departe
chiar dacă te-ai mutat în cer
chiar dacă durerea mă-nfiază
nu-mi lipseşti!
dar fă-mă să-mi pese
te-am pus în rândul zeilor
să văd cum se iubeşte
după legile cereşti...
trăiesc o viaţă pe pedepse
între ‘'a fi'' şi ‘'a nu fi''
un poem amar mi se ţese
unde tu-mi eşti un vers mut-
între noapte şi zi!
în toate-aşteptările pământului
m-am înveşmântat
că să pot rupe graniţa
între viaţă şi moarte...
dar mai lasă-mă un pic
mai am ceva de spus,
de plâns,
de cântat...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (24 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de vară

Tu eşti ca o chemare
Pe malul unei ape
Ce vrea să imi sărute
Azi buzele fierbinţi
Sfârşit de vară-mi spune
-Adio dulce soare
La răsărit e toamna
Ce-acoperă un vis

M-aplec spre tine iarăşi
Tenace-n a te prinde
Cu trupul gol pe malul
De valuri azi udat
Păstrând in veşnicie
Privirea care arde
Ca soarele de vară
Ce astăzi m-a chemat

In inimă imi curge
Chemarea care vine
Torent in asfinţit
Pe mal de apă trestii
Stau nemiscate-n soare
Incearcă să imi spună
Că vara s-a sfârşit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Atât sunt de gelos, încât îmi vine
Să te ascund adânc în catacombe
Şi-apoi, anxietatea-mi să se-aline,
Să potopesc Pământu-ntreg cu bombe!

Ca nimeni între noi să nu se bage,
Te-aş duce, azi, departe, în pustiu
Si-n jurul tău m-aş apuca şi-aş trage
Cu foc automat în tot ce-i viu!

Ţi-aş pune pe figură văluri mate,
Mănuşi în mâini, picioarele-n botine,
Să nu inspire gânduri necurate
Vederea pielii tale albe, fine.

Pe cel ce se apropie de noi,
Privindu-te atent în timp ce trece
Şi, fluierând, se uită înapoi,
L-aş împuşca atunci, cu sânge rece!

Pe şeful tău, ce ştiu că te alintă
Atunci când îţi întinde câte-o filă,
L-aş pune la perete ca pe-o ţintă
Şi foc cu foc aş trage, fără milă!

De te-aş găsi, ferească Dumnezeu,
Fflirtând cu unul, chiar din depărtare,
Aş năvăli asupră-i ca un leu
Şi, chiar în timp ce-ar implora iertare,

L-aş arunca de la etaj în gol,
Apoi i-aş trage-un glonte-n scăfârlie...
Atât că, deocamdată, n-am pistol
Şi-n plus, eu sunt un om de omenie.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce homo

omul se smulge din neant
îşi scoate inima din piept
şi o aşază pe masă
o priveşte în ochi şi suspină
inima clipeşte şi toarce
îi arată cum să facă focul
cum să îl atingă şi cum să suporte

omul întinde mâna prin haos
găseşte sticla mov
toarnă totul într-un pahar cu picior
şi dă visele peste cap
ascultând un şlagăr la radio
se sperie
face copii într-o casă cu femeie
şi begonii în pervaz

omul îşi plimbă ochii
de jur împrejurul luminii
îi aruncă pe geam
aerul dintre ei întinde gâtul să vadă mai bine
afară ba e vară ba e iarnă
ba e război

omul se aşază în genunchi
pe stele, lângă inimă
o priveşte în ochi şi suspină
inima clipeşte şi tace
îl învaţă cum să stingă focul
cum să îl stingă şi cum să suporte

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzutul există în Linişte, fără a deranja sunetul. Oceanul nu pretinde atenţia valului, chiar dacă Oceanul susţine existenţa valului. Însă, oare, valul îşi aminteşte că el este apă sub forma unui val? Aceasta este călătoria de cunoaştere de Sine, aceasta este călătoria de întoarcere la Sine şi de renunţare la sine. Căci tot ceea ce vezi în lumea manifestată sunt fragmente ale Unicului Sine, care se exprimă prin toate formele existente. Nu există separare între vlăstarii Unicului Sine, la fel cum nu există separare între mal şi apă. Dacă apa nu exista, malul nu avea niciun sens. Apa şi malul sunt Una, exprimate în forme diferite, unice, dar interconectate. La fel este şi forma pe care tu o ai acum: este un fragment al Unicului Sine - al Conştiinţei Absolute - exprimată într-o formă unică şi interconectată cu celelalte forme, la rândul lor unice. Însă, cu adevărat, nu eşti forma pe care o vezi în oglindă - eşti Viaţa din această formă, care se exprimă prin această formă. Iar faptul că ai inteligenţă proprie, se datorează unui mecanism natural prin care forma îşi păstrează direcţia de mers. Însă, ce face forma? Se identifică total cu forma, deoarece uită de ceea ce ea era înainte să fie sub forma unei forme. Înainte ca forma ta să existe, era Fără De Formă. Şi încă mai este, căci Nevăzutul este în continuare în forma ta, susţinându-ţi existenţa formei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar astăzi

frigul trece prin pori şi sângerează puternic
am îmbătrânit altă soluţie nu există

poate e timpul să ademenesc moartea
şi să o împiedic să mai treacă
printre oameni

aş face orice dar nu mai am timp

e inutil să mai vorbesc despre asta

liniştea creşte ca un muşuroi
şi în ochiul stâng am o zbatere
de ceva vreme
simt o senzaţie ciudată
în dimineaţa asta o să las lumea
să se caţere pe mine ca iedera pe ziduri
să coboare în adânc
să picteze scene cu sfinţi
sau ceva obscen

nu-mi pasă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!