Gelozie
Atât sunt de gelos, încât îmi vine
Să te ascund adânc în catacombe
Și-apoi, anxietatea-mi să se-aline,
Să potopesc Pământu-ntreg cu bombe!
Ca nimeni între noi să nu se bage,
Te-aș duce, azi, departe, în pustiu
Si-n jurul tău m-aș apuca și-aș trage
Cu foc automat în tot ce-i viu!
Ți-aș pune pe figură văluri mate,
Mănuși în mâini, picioarele-n botine,
Să nu inspire gânduri necurate
Vederea pielii tale albe, fine.
Pe cel ce se apropie de noi,
Privindu-te atent în timp ce trece
Și, fluierând, se uită înapoi,
L-aș împușca atunci, cu sânge rece!
Pe șeful tău, ce știu că te alintă
Atunci când îți întinde câte-o filă,
L-aș pune la perete ca pe-o țintă
Și foc cu foc aș trage, fără milă!
De te-aș găsi, ferească Dumnezeu,
Fflirtând cu unul, chiar din depărtare,
Aș năvăli asupră-i ca un leu
Și, chiar în timp ce-ar implora iertare,
L-aș arunca de la etaj în gol,
Apoi i-aș trage-un glonte-n scăfârlie...
Atât că, deocamdată, n-am pistol
Și-n plus, eu sunt un om de omenie.
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.