Când va înflori salcâmul

O să-mi scald ochii în cetini şi o să îmi schimb veşmântul,
Îl îmbrac pe cel cu frunze, strânse una câte una
De sub copaci de mesteacan, rupte când trist a fost vântul,
Cusute cu ram de sălcii, după ce a stat furtuna!

Şi-o s-aştept să înflorească salcâmul din colţul curţii,
Răsărit cu ani în urmă din sământă solitară,
Să mă ningă cu petale cum iarna în ziua nunţii,
Parfumuri din flori de gheaţă, la picioare se-aşezară!

Când soarele şi cu luna voi vedea că se îngână,
Rog Luceafarul s-aprindă, de sub fruntea-mi cu broboane,
Felinarele tăcerii, cărora le-am fost stăpână,
Lăsate să lumineze, doar în cântul de campane!

Încălţată cu pantofii, păpuşii copilariei,
Voi dansa uşor, pe vârfuri, după muzica naturii,
Valsul florilor de munte şi al macilor câmpiei
Unde am gustat sărutul şi roua din colţul gurii.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noapte am s-aştept iarăşi să ningă...

La noapte am s-aştept iarăşi să ningă
şi multe lumânări o să aprind,
copilul ce-i in mine să nu plângă
când steaua răsări-va în curând...

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea...

Pacea-i ciripit vesel de păsări,
Când soarele se deşteaptă,
Este muzica iubirii,
Când începe să înflorească.

E liniştea câmpului verde,
Când doar roua o sărută,
Sau a muzică naturii,
Cu orchestra ei tumultă.

Pacea e surâsul vesel,
Din dulceaţa clipele
Şi lacrima fericirii,
Din ochii copiilor.

Pacea este armonia
A tot ce e pământesc,
E iubirea cea divină,
După care au râvnesc.

poezie de Valeria Mahok (16 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile nu se sinucid

piatra, privită prin semne, îmi spune
pietruită-n drumul vieţii, ea-mi cere
paşii să-i număr dinspre început
tâmpla-mi cuprinde durerea
amintirea ochilor tăi plânge
acolo păstrată de timp
nimic nu este ostenit, nici măcar
când eu nu mai exist, dincolo
de-o poartă
văd colţul străzii dărâmat
o urmă de ceaţă trecea ultima dată
când te-am mai zărit
încăperea se certa cu umbre de colţ
cu raze de soare când ochii tăi i-am privit
cornul lunii a fost din început doar iubire
unul acolo unde tu răsăreai
aplecat deasupra lumii soarele mă doare
amintirile scrise pe frunze de toamnă
se întorc de unde au venit
aştept acum pe-o piatră din vârf de munte
din noapte să apari cu-n nou răsărit

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul meu

Cât fi-vor deltele-adormite iarna
Şi nufăru-n cetăţi de gheaţă zace
Precum în zidul mănăstirii Ana,
În sufletu-mi-fântână, nu e pace:

Că geme o baladă necântată
Despre azurul coborat în mine,
Din buze unde vorba-i descântată
Cu vinul roş şi poame dulci şi pâine.

Eu car poveri cu toamne în spinare
Ce-şi cânt plecările în vechi romanţe,
Doar nu-i blestem din ochi de ursitoare
Să nu mai fiu de tine strânsă-n braţe.

E încă viu, bărbate-n mine dorul
Şi-nchise-n pumn am un inel şi-o cruce,
Îngenunchea-vei când o să-mi iau zborul,
Dar pân' atunci 'ţi-s luna ce străluce!

poezie de Ionica Bandrabur din Cu florile amintirii la ureche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La braţ cu luna

Am fost prin parcul cu alei întunecate
Plimbându-mă printr-o ceaţă neagră,
Vedeam bănci murdare... şi ciudat de rupte
Număram secundele ceasului din urmă.

Am fost şi-n dughene să-mi beau minţile,
Un cocktail de zile proaste şi alcool
La o masă-ntunecată după colţ
Ciocneam cu propria moarte.

Am fost şi pe la tine, aseară, iubito,
Undeva departe, într-un cartier mizer,
Te uitai străină şi pierdută,
Ca o ran-adâncă, ultimul blestem!

Am fost şi-n propiul cimitir, la braţ cu luna,
Alai nefiresc, regrete şi visuri
Doar frunze uscate şi-acorduri... Chopin
Am fost, iubito!

poezie de Iulian Ciornei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada omului de rând

Zori de zi plini de miresme…
Noaptea fuge din ferestre,
Soarele sărută roua …
Cetăţean de mâna-doua

Brusc, tresare-n aşternut,
Gemând, saltă în şezut
Ochi-ncercănaţi şi-i freacă –
Poate somnul o să-i treacă.

Caută în jur posac:
“Amărât sunt şi sărac
Fără râs şi bucurii –
Dar bogat în datorii

La băcan, la lăptărie,
La fisc şi la primărie,
Iar Uzina – bat-o vina! –
Mi-a tăiat de ieri lumina.”

Soarele sărută roua…
Cetăţean de mâna-doua
Roboteşte cu mult sârg:
“Mâine, iară-i zi de târg

Şi-o să-mbrac costumul vechi,
Îmi trag basca pe urechi
Şi-o să mă înfund în birt
Să-mi ard sufletul cu spirt.

Să-mi ard sufletul şi gura
Poate potoli-voi ura
Care-mi macină rărunchii –
Trupul, până-n vârf de unghii.

Şi să uit că n-am parale,
Că mă plec cu greu de şale,
Că zadarnică mi-e truda
Şi mă ostenesc de-a surda…”

Seară …zare arsă-n jar…
Stelele timid răsar
Luna râde-n colţul gurii
Peste zbuciumul făpturii.

Peste lucruri cade roua…
Cetăţean de mâna-doua
Rar păşeşte către casă –
Truda, umeri-i apasă.

Ochii-i încreţiţi de riduri
Cufundaţi-s în negre gânduri,
Şi nu văd bolidul care
Iese-n trombă din parcare.

Doar un geamăt scurt – şi gata!
Liniştea-şi lăţeşte pata
Peste zbuciumul făpturii…
Luna plânge-n colţul gurii,

Întuneric de tăciune
Tainic, nopţii doliu pune
Stelele privesc mirate
O surată care cade.

Zori de zi plini de tristeţe…
Când cocoşi-şi dau bineţe
Soarele sărută roua…
Cetăţean de mâna-doua

Liniştit stă în coşciug:
A scăpat de tras la jug
Şi plecând dintre cei vii –
Nu mai are datorii.

Iar în casa cea de tină –
Nici că-i trebuie lumină…

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, îmi ascund umbra

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a ierburilor,
Să mă converteasc în floare pe tulpină de lavandă,
Uşor, când adie vântul tot parfumul florilor,
Unui trup să-l daruiască, să fie a mea ofrandă.

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a semilunii,
Să mă convertesc în raze, să mă scald în ochi de ape,
Legănând în dute-vino, valurile când nebunii
Se iubesc plutind aiurea, sărutându-şi buze, pleoape...

Uneori, îmi ascund umbra după fluturi singuratici,
Să mă convertesc în aripi, să zbor către vârf de munte,
Să ating cerul cu mâna, întrebând ai lui ostateci:
De acolo-nspre pămant, nu există nicio punte?

Uneori, îmi ascund umbra ca nimeni să n-o găsească,
Şi-i vorbesc, vorbesc întruna, până somnul mă cuprinde,
E singura ce m-ascultă, fără ca să îmi vorbească,
Mi-e fidelă pretutindeni, trupul, nici Morţii nu-l vinde!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua aceea

Buchetul de mireasă-a fost din cale
Şi iederă şi ramuri de-asparagus,
Păzit cu aripile unui Argus
Şi daruit pe note muzicale!

Eu l-am primit chiar de-i cădeau petale
Pe drumul spre altar când m-ai condus!
Buchetul de mireasă-a fost din cale,
Şi iederă şi ramuri de-asparagus!

Ieri, aşteptasem să mi-l pui în poale,
Şi-n păr, frumoase, albe flori de lotus,
Dar ai uitat că-i ziua noastră, totuşi,
Târziu ţi-ai amintit în clinchet de cristale...

Buchetul de mireasă-a fost din cale!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş deschide pumnul

Bobi de vise, otrăviţi, ascund în pumn, ca secret
Din imperii prăbuşite în viforul de iubire
Şi-ntr-o lume anormală îmi fac chipului portret,
Jinduind în crucea nopţii, după stropi de fericire...

După ploaia ce dezbracă de lungi haine cerşetori,
Să aprind chibrituri ude, trezind simţurile moarte,
Privind focul să-mi închipui cum ar fi prin câmp cu flori,
Să alerg, să aflu cine, pamântul, de cer, desparte.

Să aştept iarna s-o-ntreb: de ce soarele apus
În zodia Capricorn, talgeru-i de foc se stinge?...
Dacă bobii otrăviţi, i-aş preface-n flori de lotus,
Aş putea să deschid pumnul?
Dacă mor, când fulgi le-or ninge?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei mele cu toată dragostea şi respectul ce îi port! - Mamă!

E ziua ta şi nu mă voi certa cu vântul
Că a rupt salcia din care voiam ramuri!
A rupt şi câteva muşcate de la geamuri,
Fără a cere nimănui consimţământul!

Mi-a răvăşit în noapte, visele şi gândul,
Şi sentimentele în mii de amalgamuri!
E ziua ta şi nu mă voi certa cu vântul
Că a rupt salcia din care voiam ramuri,

Să le-mpletesc şi oferi, mamă, în cântul
Păsărilor ce au poposit pe damuri.
Îţi dăruiesc în schimb sufletul meu şi lamuri
Din florile ce au acoperit pământul...

E ziua ta şi nu mă voi certa cu vântul!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi

E ziua-n care
Mă rog la răsărit de soare
Şi la copaci şi frunze moarte
Din cap şi pănă la picioare
Să-mi coase un veşmânt aparte!

E ziua-n care
Poeţi din patru zări în umblet
Se-adun la poalele Nemirei
Să îmi ofere dar de suflet
Poeme în acordu' lirei..

E ziua-n care
Emoţiile mă inundă
Scăldându-mă în calde-arome,
Minutul părând o secundă
În ceasul cu bătăi molcome!

E ziua-n care
Răsfăţul îmi e musafirul
Ce-a rătăcit prin lume-n cânt
Vorbind cu luna şi zefirul
Despre cuvânt şi simţământ!

E ziua-n care
Voi fura zâmbetele toate
Cu vraja versului din carte!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia florilor

Luna mai ne scoate-afară
şi din casă şi din viaţă
luna mai în flori măsoară
tot ce iarna ne îngheaţă

Şi din casă şi din viaţă
toate prind încet să ningă
rămânând la suprafaţă
doar adâncul din colindă

Toate prind încet să ningă
luna mai în flori măsoară
tot ce moartea o să stingă
luna mai ne scoate-afară

Şi prin casă şi prin viaţă
flori să fim ea ne răsfaţă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

aşa eşti tu femeie în luna lui noiembrie
eşti palidă ca ceaţa, cuvintele ţi-s reci
şi te întreci cu norii şi te îmbraci în umbre
şi te prefaci în frunze de sălcii pe poteci

aşa eşti tu mâhnită în luna lui noiembrie
când vântul ne destramă în cea din urmă zi
ai aripile-ntoarse şi zbori doar către tine
şi mie-mi laşi abisul de-a nu te mai iubi

aşa eşti tu femeie în prag de despărţire
ai ochii arşi de brumă şi buze de strigoi
când îţi întorci obrazul eu te sărut pe frunze
şi te-nvelesc cu mine când umerii ţi-s goi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile nedesluşite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenuşiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar nişte copaci cu ramuri
înlănţuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanţă iubirile de ieri
cu greşelile de azi,
facem ceva ce ne doream doar pentru noi
de prea mult timp,

îmi plăcea să merg cu tine de mână
de la colţul străzii până la
capătul lumii.

mi-e dor de zilele nedesluşite
şi porţile albastre ale oraşului,
când nu mai ştiam de unde începe
Paradisul
şi până unde se termină
Pământul.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie vântul

mă uit cum pleci... la despărţire
nu ai schiţat niciun surâs
n-ai aruncat nicio privire
doar o muşcată-n geam a plâns

privesc doi meri cu crengi lăsate
la umbra cărora ai stat
cum ai deschis poarta în noapte
cu pas uşor te-ai depărtat

tu nu eşti prima care pleacă
dar niciodată n-a durut
adie vântul şi mă-ntreabă
-ce e iubirea..... n-ai ştiut?

mi-e dor... atât de dor de tine
de clipe martore ce-au fost
în nopţi si-n zilele senine
când tot în lume avea rost

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu luna

Într-o noapte,
am stat de vorbă cu luna.
I-am spus că ea străluceşte
doar pe cer întunecat.
În final am întrebat,
unde se piteşte ziua.
Am crezut că nu-mi răspunde.
Nu-mi spune unde se-ascunde.
- De ascuns, eu nu m-ascund.
Soarele îmi este frate.
Ziua el este la rând
ca să lumineze toate.
Împreună dăm lumină,
semănăm pacea divină,
pe pământ facem grădină.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de ziua ta
mă iartă, mamă
iar am uitat
s-aprind o lumânare
pe frunte de mesteacăn
a cincea poruncă
tu ştii câte nopţi
mi-au fost date
fără de umbră
de când ai plecat
fără păcat mi-ai spus
mai sunt încă nouă porunci
chiar dacă
soarele mi-a fost
confiscat de cei ce nu
întrezăresc bine lumina
şi iarba şi roua
lacrima albă din sufletul florilor
mi-au fost şterse
fără drept de apel
la vreo instanţă supremă
Mamă,
sunt vinovată fără de vină
de ziua ta născută din lut

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptură a naturii

Sculptură eşti, gingaşă, a naturii
Cu sâni frumoşi ca marmora cea albă
Cu înflorit surâs în colţul gurii,
Cu forme-armonioase prinse-n salbă.

Al tău de aur păr vărsat pe pernă
E-o mantie superbă până-n brâu
Şi-n revărsarea-i dulce şi eternă
Te-aseamănă cu unda unui râu.

Duioase mâini aduc din adieri
Nemăsurata taină a iubirii
Un farmec neîntrerupt de mângâieri
Dă noi dimensiuni nemărginirii

Pe pat de flori aş vrea să dorm cu tine
Când luna peste noi se joacă-n raze
Să desluşesc privirile-ţi senine
Şi să te simt în mii de ipostaze.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!