* * *

când toate fi-vor spuse și apuse
din răsărit salut cu pecetea deschisă
cuvântul ridicat la rang de oaste

m-aștern ca lancea printre oști de viață
săgeata inimă să spargă prea murirea
să-mi fiu și eu odată eroul
- copilul cu ochiul viu cu fruntea prea grăbită
să lovească pragul

ascult prin mine glasul cerului și tună
pământul iar se umple de zăpezi dorite
în arșiță se-aruncă lumile de gânduri
când unul singur scapătă spre libertate

mi-e frică de-ntunericul din mine
caut cu braț întins o adiere
curajul a plecat să lupte în războaiele incerte
dintre minciuni și adevărul sacru

când toate fi-vor răsărite-n amintire
mă plec în fața porții Tale, cea de viață

prin moarte vie mor trăiesc
mă nasc femeie
și tot femeie mă întorc în barcă

o arcă infinită mă cuprinde
și una eu devin cu așchia iubirii
pe care El o dăruie-omenirii
iar omenirea
o sculptează-n sine

oare cum poate fi întreagă-acea iubire?
îndoiturile se văd se simt și rod

când toate fi-vor spuse și apuse
mă reîntorc în sine nerostire
în jocul celui care-mi poartă simplu rostul
călătorind prin lumi necunoscute
în pasărea de iarbă, foc, cer, apă care este
în veșnicie
clovnul domnesc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Copil cu peceți triple

îngheț lumina-n mine
ca pe-un monstru
pe care nimeni nu-l cunoaște-n
bunătatea lui

cresc prin inele litera albastră
și-n fiecare colț de stradă-mi
strig
și clovnul
- copil cu peceți triple
care prin cruce îmi vorbește simplu
drept

dezgheț lumina-n mine
să-mi asculte
glasul necopt în seva
din pământ

se-agită umbra
vrea să mă desprindă
și-n toate regăsesc același cod

sunt eu și clovnul
sau clovnul de iarbă
iarba din cer și cerul iarbă
spic

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urlet de mine

un urlet de mine mă cuprinde
un urlet de toate măruntaiele arzânde
printre care
tăcut
sufletul se plimbă căutându-mă
în pacea dintre două paranteze
urletul cântă frumos și agață în forma lui
voința
un urlet de sine așteaptă la poartă alt urlet de sine
să-i rostească
primul și ultimul cuvânt
cu o mică diferență purtată demn
în sensul verbului
a iubi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prietene, clipa răstoarnă semnale

mărșăluind dormind
repetă soldatul iubirile toate
prin care glonțul de aer trece și arde

metafora liberă ca un cal alb
albastru răsună în minți odihnite
pe toate cărările trupului râzi...

prietene,
clipa răstoarnă semnale

când trenul vieții rostogol călărind
șinele toate
prin versuri se naște

toamna se-aruncă în veri prelungi
roadele toate rămân împietrite

și cade metafora-n haos de lumi
tu cânți, prietene, mereu cânți
pentru că știi nenăscut adevărul profund:

cu Domnul încep și se termină toate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cecilia Meireles

* * *

Nu vorbi în cuvinte omenești
cuvinte cu viață umană
care se nasc
cresc
si mor.

Fă-ți cuvântul absolut
spune doar lucruri eterne
fii viu în toate timpurile
prin glasul tău.

Află ceea ce urechile nu uită
niciodată
și reînnoiește-te în veșnicie
în toate inimile
în toate lumile.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Acolo sunt

unde umbra timpului
își așterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori

mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croiește cărări adânci

redescopăr pădurea
într-un gând

versul îmi taie respirația

atunci mă regăsesc
și las potecile fricii
să-și piardă pământul

sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereți de șah ieșind
am simțit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei

acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iartă-mă, îngere!

mi-am lăsat sufletul prea greu
pe aripile tale
când priveai urma unui cuvânt

zbor încrucișat prin mine s-a născut
s-a stins odată cu ultima tresărire
în fața încercărilor vieții

repet ruga:
iartă-mă, îngere,
dacă te-am necăjit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Mă rog lui Dumnezeu să mai aștepte...

Miroase a rânced
împrejur
tăcerea
se răzvrătește
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor
de întuneric
îmi joc ultima reprezentație
cineva îmi șoptește
că-s prea bătrân
să mai învăț repertoriul

încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
și un cer sub care groparii
au marcat o bucățică de pământ
pe întunericul din care a plecat și tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă și
mă hrănesc din singurătăți
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer și
mă rog lui Dumnezeu să mai aștepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Mă rog lui Dumnezeu să mai aștepte

Mă rog lui Dumnezeu să mai aștepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrătește
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentație
cineva îmi șoptește că-s
prea bătrân să mai învăț
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
și un cer sub care groparii
au marcat o bucățică de pământ
pe întunericul din care a plecat și tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă și
mă hrănesc din singurătăți
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer și
mă rog lui Dumnezeu să mai aștepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Fug visele de mine, Profesore

fug visele de mine, Profesore
cifrele din inima ta
arcuiesc îndelungi îmbrățișări
căldura cuprinde tălpile
și încep să merg

picioarele nu mă ascultă
decât atunci când drumul
nu mă mai desparte de tine

plâng și râd deopotrivă
pentru că citindu-te
poveștile curg
prin bătăile acelea necunoscute
ale tablourilor deja pictate
în inimile copacilor pe care i-ai sădit

uite, vin sărbătorile, Profesore
și în mine
ascultă timpul o coajă de nucă

îmi povesteai
cum se fac cozonacii cu nucă
adăugam tăcut stafidele apoi
era iar primăvară
în jocul nostru
sau poate numai al tău
pentru că
în mine plânge o pasăre albă
cu ciocul portocaliu
și ochii din ultima undă a mării
vara

zboară în jurul tău mereu
și-ți mai lasă în privire un gând bun
o lacrimă de zbor frânt
și un zbor infinit

Profesore,
așa-i că tăcerea alină
inimile însetate de rostiri?

știi, uneori mă retrag într-o cochilie
și
dacă vei păși atent
vei descoperi în nisipul plajelor tale
din povești
acea scoică sub care ascult marea
glasul tău
și toate acele istorii nesfârșite
ale tinereții în care
alergai după o coadă de vulpe
din casa părintească
speriat de întuneric

nu știai poate
că în clipa aceea
dacă aprindeai o lumânare
Iisus te cuprindea cu tot cu rugă
la pieptul Său necuprins de realitate
cuprins într-un rug nesfârșit
nestins
într-o inimă a inimilor

- celui care știe -

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Legiuitorii noștri

Când se-adună ei în oaste -
Vrând să facă alte legi -
Cum, la cap, sunt mulți betegi,
Sigur toate, fi-vor proaste.

epigramă de din Epigrame mihăilene (2020)
Adăugat de Mihai HaivasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Ochii celui mai frumos poem

Te voi iubi prin ochii celui mai frumos poem,
prin acele cuvinte rostite la fiecare răsărit,
când mă voi împodobi cu fluturii născuti
din prima lumină
și Dumnezeu îmi va trece prin ochi cu tălpile goale,
ca eu să rămân cea mai dorită femeie,
iar sângelui tău îi vor crește aripi,
chemandu-mă să-i fiu clepsidra dintre cele două lumi.
Te voi iubi prin toate filele nopții,
cu inima cât un înger,
bătând ca un clopot fragil de ape...
chiar dacă mă vor durea degetele, înțepate de stele,
te voi scrie cu tot ce a mai rămas din mine
în streașină vieții,
tot picurând, picurând,
până voi ajunge să mușc din coaja cerului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Când mergem prin ceață

E ceață în gânduri și dorul mă-ncearcă
Plutesc pe valuri cu tine-ntr-o barcă
Se aud tumulturi de ape înfundat
Prea multe maluri în urmă am lăsat

Mă uit la ape, la ceața care vine
Mi-e teamă să nu pleci de lângă mine
Pe râuri aburinde de vrei să mai plutim
Cu dragostea în inimi putem să... reușim

Hai să-nnoptăm pe malul ce s-arată-n față
Să nu te temi chiar de se lasă ceață
Vâslesc din răsputeri să mai trăiesc o viață
În noaptea asta, te rog, rămâi la mine-n brațe

În astă lume e și soare, dar mai și plouă uneori
Suntem forțați să trecem chiar prin nori
Când reușim să ne întoarcem iar la viață
Să nu uităm să ne iubim și atunci
Când... mergem prin ceață

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

* * *

îmi caut "unicitatea"
prin vocabularul falșilor profeți

multe litere
multe minciuni strălucitoare
ecouri voalate de sensuri încovoiate

un mare nimic
și punga prea goală a împlinirii

lumină este
și-n umbrele de pe ziduri văd timpul
cocoțat pe ceafa mea

pe asfalt numai umbre -
portrete strâmbe ale aceluiași chip încercuiesc clipele

rămân gesturi neterminate care descriu același drum:
multe curbe
multe spirale
și o singură linie dreaptă pe care
mi-o doresc a-mi fi
săgeata spre final

aprind o candelă -
cel mai simplu gest este să ard odată cu ea
undeva, într-un colț de verb
mă regăsesc

acum
pot desface brațele larg
ca un copac ramurile
întru înflorire prin rugă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt fir de praf, Stăpâne

sunt fir de praf în palma Ta, Stăpâne
și poate cresc odată din cuvânt
lovind pereții unei case cu avântul
să cad în pasul Tău prea credincios

sub rugă să-mi găsesc și zarea
în care totul pare că a înflorit cândva
prezentul mă-nfioară, mă sugrumă
și nu mai pot s-aud chemarea Ta

timpanul drept e spart demult și stângul
ascultă frica scuturând tot ce e bun

în fir de praf mă văd călcând prin faguri
albinele să-nțepe teama-n praguri
rămas să-mi fie sufletul curat

chem clovnul în fiecare seară
când vine, când nu vine...

ce-a rămas?

să-i povestesc ruinele-n cuvinte
să-l fac să-mi fie jocul de pripas?

e jocu-n care lesne regăsirea
se-ntâmplă-anume pentru-a ridica
ființa obosită-n rătăcire

sunt fir de praf, Stăpâne,-n
palma Ta...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acel glas de care îți este atât de dor

mergi pe șinele unui tren deraiat
numeri vagoanele ca pe zilele unei săptămâni oarecare
în fiecare vagon regăsești o bancă
luni așteptai un cuvânt
marți așteptai un verb care să-ți crească în clipe voința
miercuri te lăsai pe spătarul băncii și priveai trecutul
nașteri peste nașteri plecări peste plecări
peste tine se aștern veșnicii și scazi și scazi întruna până te dizolvi în sine
joi începi să nu mai aștepți
pleci la pimbare cu umbrele și umbrela nu se mai deschide
plouă și tu privești alt soare
pe acela de vineri în care într-un nouă te ascunzi de tot și de toate
chiar dacă cifra definește o oră, o zi, un sfârșit de an de viață de gând de sunet
sâmbătă aduni ecoul fiecărei zile
lași poarta deschisă pentru fiecare gest
să intre să intre
le poftești pe toate și curge ziua până când
într-o duminică oare te saturi de toate și pleci
pentru o nouă săptămână la fel de anostă la fel de simplă
un singur ecou strângi în pumn până când, strivit de emoțiile tale
redevine glas
simplu glas

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Împărtășire

( când nu te visez, când nu te simt, te trăiesc prin moarte...)

Prea mult de împărtășit n-a mai rămas
în prima noapte fără mine;
mi-a trântit pământul inima din piept
și bâjbâi cu un trup cleios întunericul sub pas,
țărâna mă apasă în neștire.
Un elan izbit de pretenția sărmană de a fi cu tine,
mă întoarse în nopțile în care nu visam
că pot deveni pâmânt însuflețit,
dar nicio îmbrățișare nu-i eternă.
Mi se stinge sângele-n mormânt,
plătind tributul cel dintâi,
și anotimpul împrospătează florile sub care mă descompun.
Eu m-am iertat și te-am iertat demult,
tu care n-ai plecat din mine...
Adie trist a primăvară
în cimitirul bătut de clopote și liturghii
și nimeni nu privește în urmă,
spre lumea fără căpătâi.

De-ai să mă uiți, tu să nu mori fără iubire -
în moarte nu rămân;
timpul stinge clipa și orice împărtășire,
dar mi-a rămas speranța și parcă sunt mai demn
în adâncimea nimicului:
te iubesc și te trăiesc în moarte
sub crucea mea de lemn.
Trăiesc îmbrățișarea ta
preaplin de tine, prea gol de mine;
buzele mi se-nroșesc în fire de țărână
și ești atât de-aproape...
De m-ai regăsi
undeva, cândva,
în groapa cerului,
renăscut din ape,
atunci ai să știi
că poți respira din mine lumina
înaltă cât un vis,
tu - care mi-ai rămas în moarte,
ne întrupăm din veșnicie și abis.

poezie de din LitArt - martie 2015 - Revista USR Mureș (29 iulie 2010)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie

Lume priponită

în mine arde-o lume priponită
de crucea vieții fără de-ntuneric
aprind un lemn de gând
dau foc iubirii
întorc spre cer privirea-ncețoșată
și-ascult cuvântul
cel dintâi din punct

de foc de-argint din lemn
sau fier
sau aer
prin apă calc
și simt că mă scufund

o mână cât o frunză de măslin
mă scapă
ridică umbra-n mine
ca pe-un zid

și știu că într-un unghi al lui
al zidului
m-așteaptă
înțelepciunea firii să-mi înalțe
inima-n ceruri peste ceruri albe
și sufletul
în pasăre de foc
mi-l lasă
cenușa lui să-mi fie far prin lume

din spirit aspru mă ridic
și-n creste
înzăpezite îmi trimit și visul
și frica
frământarea și căderea
când lumina
la ceas de taină reaprinde
viața

e chipul chip al chipurilor aspre
blândețea nu se vede
se trăiește
se pictează

din fir de iarbă
scânteia prinde forță
din lemn din apă și metal
spre gheață

în gheață înnoptez
apoi răsare
el, forța vieții, blândul, asprul
soare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nenăscutul-fiul

se-nchide-n mine nenăscutul
fuge
de zgomot inutil de urma grea
de pas înșelător în grai de păsări
liber s-aleagă-alege calea sa

și pleacă nenăscutul
prinde-o cruce
la rând se-așterne-n
poala unui gând

cu palma-ntinsă
plânge-un vers o rimă
adoarme cumincior
pe-un lemn din foc

și-l simt cum arde-ncet-ncet
în minte
în mintea zbuciumată
fără de prag

se-nchide-n mine nenăscutul
și atinge
o coardă-anume
dintr-un vreasc uscat

sămânță-ntr-o rostire-n
sărbătoare
el
nenăscutul
fiul meu cel drag
din paie se ridică
și trezește
întreaga-mi lume de închipuiri

altar

altar de litere
cu verbe nenăscute
ulciorul umple
apa de izvor

o toarnă-n cupa inspirației
anume
gradație de viață timp
și har

dar eu mă uit
uitându-mă în sine
prin mine curg aiurea
negăsind
un punct de ardere tăcută

verbul

dintâiul verb
născut durut torcând
lucrând

mi-e frică să iubesc
nătângul
plămada din pământ apă metal
lemn cer
privesc spre el
și suflu taina firii
iar el întoarce spatele
la tot

și-atunci mă-ndrept spre el
spre nenăscutul
aștept în gara mică
simplu semn
să sar în trenul vieții
care-mi fură
verbul dintâi întâiul
prea născutul
și nenăscutul-fiul
arzând încet încet
în cruci de lemn

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Labiș

Dacă toate astea fi-vor învățate

Fiii voștri singuri hotăresc în viață
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voștri mai târziu învață
Taina ei fierbinte, nobilă și grea.
Fiii voștri singuri mai târziu, firește,
Își aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă și sinceră-și roteste
În privința asta cel mai greu cuvânt.
Fiii voștri, însă, trebuie să-nvețe
Din copilărie încă, de la voi
Primele îndemnuri, primele povețe -
Dorul de lumină, scârba de noroi.
Cât sunt fragezi încă, mame, învațați-i
Să iubească floarea pură din livezi.
Să iubească-ntinsa mare și Carpatii,
Ce-și înalță-n ceruri fruntea de zăpezi.
Sufletul să-l aibă nentinat ca floarea,
Ochii lor să fie limpezi și curați,
Să nutrească patimi vaste cum e marea
Să înalțe gânduri cât acești Carpați.
Oamenii, din suflet, vesnic să iubească,
Frați să-i socotească, simpli și-nțelepți;
Invățați-i, mame, crâncen să urască
Pe acei ce-s dușmani oamenilor drepți.
Să iubească versul, să iubească struna
Ce-i curat în lume, ce e nou și viu;
Cât sunt mici să-nvețe a urî minciuna.
Astea nu se-nvață când e prea târziu.
Să iubească țara, pentru ea să sară
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învățați-i, mame, dragostea de țară
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.
Ea să le sclipească-n licărul pupilei,
Să le crească-n suflet blândă ca un spic.
Să se teamă poate de rușinea zilei
Când ar ști că țării nu i-au dat nimic.
Dacă toate astea fi-vor învățate,
Restul o să vina de la sine-apoi
Și-au să se-mplinească visurile toate
Ce le-ați pus într-inșii, mame scumpe, voi.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Ard case oameni visele-adunate

e vremea să îmi strâng
penarul
și pana de la pălărie
s-o ascund
în vânt se duc și vise aromate
și păsările toate
din cuvânt

ard case oameni
visele-adunate
decenii secole milenii arse
într-un pumn de ticălos

se-aruncă-n ceruri
cu iluzii fărâmate dinainte
din rai în iad transformă omul
bulzu-n care stă

apoi
pe tăvi de aur închipuit
și-așterne iar și iară
iadul din sine
transformându-l iar în rai

ce păcăleală-i omenirea toată
și cum i-o fi lui Dumnezeu
în cer acum,
privind înțelepciunea violată
prostiei haină
învelind minciuni pe rând?

i-o gaură prea neagră
omenirea
probabil spune Dumnezeu
plângând

se vede-n ploi cenușa
visului său galben
cum umple cearcăne de iarbă
fumegând

simt brațele cum cad
a neputință
am obosit și-n viața mea
și-n tot
la nuntă am primit
o invitație
refuz să merg
aleg o alta-n gând
plecând

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook