Când noaptea se lasă, însăşi natura îşi pierde contururile în haosul mut de umbre, al unei inimi rănite.

aforism de Miruna Moldoveanu
Adăugat de Miruna Moldoveanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vers

Versurile: aventuri în jurul unei inimi rănite!

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna si natura

Luna si natura
Impreuna zambesc,
Ingeri si oameni
Canta si zambesc,

Luna cea frumoasa
Pe cer sta in tron,
Canta mai voiasa
In acest decor...

Ingerii danseaza
In acest paradis,
Dumnezeu aduce,
In inimi un vis;

Vis al primaverii
Si al bucuriei,
Drum al fericirii,
Catre nemurire...

poezie de Mădălina-Elena Moldoveanu
Adăugat de Mădălina-Elena Moldoveanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mircea Vintilă - Amor târziu...

"Când se lasă seara", luna
Strălucind pe-alee, el
O aprinde pe "Miruna"
Cu... "Bricheta lui Fănel"?!

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Când seara se lasă
noaptea îşi ia pijamalele
ascunzându-se după lumina lunii
unde adoarme cu ochii înstelaţi
până dimineaţă
când
mângâiată de pletele aurii
ale soarelui se trezeşte
să dea deşteptarea
unei noi zile...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antonescu, nu-l uitaţi

Când crezi prea tare că lumea
Devine, părându-ti mai bună!
Antonescu să nu uiţi de ea
Şi un rege sau zeu trădează.

Interesul de ego primează
Aşezat cu dusmanul la masă,
Uiti de cel ce viaţa o lasă
Scut, dorind să iubească.

Să apere să cinstească
Crezurile ce le onorează
Cuvântul sfânt unei inimi..
De nu a bate-n umbre, patimi.

Egoismului nostru de fiară
Ca cel de lângă noi să moară
De prinzi strălucire-n reflexie
Preamărire cu aură sângerie

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata egalitate are nevoie de individualizare. Până ce nu-ţi cunoşti contururile propriei tale inimi, nu le poţi învăţa pe cele ale altuia.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocurile îl blochează pe om într o închisoare fără gratii, separand omul de natura şi Divinitate. Omult când se separa de natura îşi pierde divinitatea.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome IV
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se lasă noaptea peste-ntreaga fire...

Când se lasă noaptea peste-ntreaga fire,
Frúmoasá-mi vecină iúbeşté-n neştire,
Scârţâie-n durere al ei pat, sărmanul,
Iar la mine-n casă-mi cade-n cap tavanul!...

epigramă de George Budoi din Lume, lume, hai la glume! (10 octombrie 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Natura parcă plânge şi în noapte
Se vaietă, cu ramuri aplecate-
-ndreptându-se spre pământescul trup...
Triste, se-ascund de noi ramuri pierdute
Şi-n colţuri rătăcesc, de mucegai pătate,
Sau pe trotoare goale, sălbatice şi ude
Măcar pentru o clipă, popasul îşi găsesc
E-n suflet încă toamnă, furtună e în inimi
Pe lespezi sângerânde, pătate de lumină
Se pierd speranţe, sentimente, umbre,
Pierind în ceaţa vremii, spre locul de odihnă

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea la faţă

Natura se schimbă la faţă,
Îşi pierde din verdele crud,
Pluteşte o urmă de ceaţă
Urnită de vântul zălud.

Struguri grei pe-araci se cocoaţă,
Cocorii privesc înspre sud,
Natura se schimbă la faţă,
Îşi pierde din verdele crud.

Pământul e reavăn şi ud,
Scârţâieli de greieri se-aud,
O floare de câmp se răsfaţă
În iz de uscată fâneaţă,
Natura se schimbă la faţă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce observăm nu este natura însăşi, ci natura expusă metodei noastre de interogare.

citat din Werner Heisenberg
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou rătăcit

Doamne, nu am să te aud dacă mă strigi
orizontul este plin de zgomote lugubre
până la stele sunt ţesute intrigi
luminile-s rănite de gheare de umbre.

dezleg cuvântul de tăcere cu smirnă
speranţe-i rănite pun comprese cu lut
raiul făgăduinţei de univers atârnă
cum atârn şi eu de un vis absolut.

ca un coral în valuri cu curaj mă adun
dintre amintiri pribege cu poveri pe umeri
în ritmuri şi cadenţă clipele apun
dar voi fi acolo când o să ne numeri.

Doamne dumnezeule multe vreau să-ti spun
sunt ecoul rătăcit şi lumea o transpun.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tălpile rănite

Am tălpile rănite de drumuri fără rost
Şi urme-nsângerate las timpului anost.

Simt gândul meu vibrând şi las singurătatea,
În urma-mi cad stele fără să simtă noaptea.

În trupul meu suspină albastre picuri reci,
Nu-s lacrimi şi nici patimi din visele betegi.

În mine încolţeşte din nou fugarul timp
Cuvinte-obositoate le scriu în contratimp.

Neputincoasă stau în sufletul ce doare
Şi-aud ecoul greu în sunet de izvoare.

Eternitatea-i, pădurea fără glas
Dar n-o să-mi frângă visul, e tot ce a rămas.

Am tălpile rănite de drumuri fără rost
Şi timpul mă îngână, gândindu-se la cost.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în ceaţă

alergând bezmetic printre anii furaţi
mă loveam alegoric de spaţiul îngust, uzat
al unei lumi rătăcită în propria inexistenţă
fereastra vieţii capta umbre în neliniştea timpului
pocneau alte gânduri
aiurea, la întâmplare
zăvoarele au închis inimi în piatră
noaptea desenasem cearcăne
sub ochii obosiţi ai sufletului
în amurg, pe ţărmul vieţii
un biet suflet înfăşurat în ceaţă
veghează, căutând răstignirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis alternativ

vis alternativ într-o lume cu poze
unde nimic nu mai aleargă
unde nimeni nu-mi fură lipsa
tristeţea din lucruri se pierde
căderea serii rămâne mereu suspendată
roşu e mereu roşu în colţul acela de pe buze

sensibilitatea nu lasă urme
noaptea grea nu există
dragostea se ghiceşte din lumini
şi umbre pictate din cuvinte

locul gol apare în fisura de la suprafaţă
unde sentimentele ies din culori
rupte din staticul inocent
şi încep să umble prin lume

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ceva ce ţine de natura însăşi piere, înseamnă că leacul e greşit.

aforism de Publilius Syrus din Sentinţe
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

viitor

Viitorul este o oglindă opacă. Oricine încearcă să privească în ea vede doar contururile neclare ale unei feţe îmbătrânite şi îngrijorate.

definiţie de Jim Bishop
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterele nopţii

Când din stele auroase
Noaptea vine-ncetişor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe şopotinde,
Cu-a ei vise de amor;

Câte inimi în plăcere
Îi resaltă uşurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.

Două umbre, albicioase
Ca şi fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitoriu,
Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Şi se sting ca două stele,
Care-n nuntă, uşurele,
Se cunun căzânde jos.

Într-un cuib de turturele
Ca şi fluturii de-uşor
Saltă Eros nebuneşte,
Îl dezmiardă, l-încălzeşte
Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-a nopţii mire
Cu fantastica-i şoptire,
Le resfiră, până mor.

Când pe stele aurie
Noaptea doarme uşuel,
Câte mime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!

Dar aşa ni e destinul
Vitreg prea adeseori.
Unui lumea-i acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!