Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimc fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcţiile acestei trăiri este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, celelalte împlinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimic, fiindcă nu mai ai ce. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan pur interior.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcările vieţii ard înt-un cuptor închis, de unde căldura nu mai poate ieşi.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă de iubire, de ură, de disperare...

Sărutul, acest prezent cu tendinţa de a exploda,
creşte până la nebunie.
A urmat sunetul zborului;
ieşisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul
că nu se mai poate trăi nimic după noi.

Mi-am zis că e o primejdie fără sfârşit,
ceva se nalţă în mine.
Mă îndeamnă la timpul de a trăi
pierdută de durere, de disperare, de lume,
în aerul tău.

Iubesc şi mă tem. Ceva se nalţă în mine;
nu mai pot supravieţui normal
din prea multă intensitate
trăiesc totul din toate direcţiile,
mor de frica acestei agonii,
diferită de viaţă, neînţeleasă de moarte.

Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânci
sunt secundele
care urcă înspre fiinţa ta.

Vezi după adâncimea ochilor mei?
Dacă nu eşti îndrăgostit de mine,
vezi marginea lunii
ca o expresie maximă a absurdului.

Iubeşte-mă până nu mai poţi trăi nimic
fără mine, iubeşte-mă de iubire,
de durere, de ură, de disperare.
Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânc
e albastrul fulgerat de ape.

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn iubirii

Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere şi-njosire...
Poţi trăi oriunde şi oricum –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Un copil priveşte-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire...
Poţi trăi plenar – sau fără spor –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Anotimpurile-ţi pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire...
Poţi trăi plângând, sau să petreci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

În colibă viaţa poţi să-ţi duci,
Ca un câine, poţi lătra-n neştire...
Pe cărări greşite poţi s-apuci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Cine-i, oare, în lume acel om
Să nu cadă, o dată-n rătăcire?!
Poţi fi mărăcine, poţi fi pom –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi trăi-n picioare – sau pe brânci,
Laş sau brav poţi fi-n nenorocire...
Poţi şi din gunoaie să mănânci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi, cum creşte iarba, să asculţi,
Sau, nepăsător fiind - din fire,
Poţi trăi în văi sau vârf de munţi –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

S-ar putea, de nimenea dorit,
Să trăieşti în neagră părăsire...
Dar, oricât ai fi de părăsit –
Tot nu poţi trăi fără iubire.

Fericirea-i, cel mai des, un vis,
Ce sfârşeşte în dezamăgire...
Poţi trăi pe nori sau în abis –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Hei, prietene, priveşte-n sus,
Cerul lumii, soarbe-l în privire...
Poţi fi răsărit, poţi fi apus –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi pleca, în viaţa de-apoi,
Liniştit gândind la nemurire,
Floare dac-ai fost – sau un gunoi –
Doar o dată – de-ai simţit iubire.

... Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E-un coşmar – sau albă nălucire...
Poţi păşi pe drept sau silnic drum –
Dar nu poţi trăi fără iubire...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea îţi închide necesitatea de exteriorizare, exclamaţiile unei mirări la perceperea unui fenomen formidabil se reduce într-un suspin (cel mai adesea strivit de tăcere). Nu poţi bănui niciodată cât de mult te poţi ascunde în tine şi cât de periferic poţi trăi, conceptul de gândire în a trăi astfel devine extrem de sărac – te transportă adânc în măduva nervilor întinşi la maxim – iată nemărginita încordare.

Camelia Opriţa în Mă rog soarelui să-mi deschidă porţile lumii (5 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

sfinţenie

Sfinţenia este acea stare în care omul continuă a trăi după ce viaţa s-a retras din el, ca o apă dintr-o mare. Şi de aceea, sufletul unui sfânt seamănă unei mări părăsite, în care încape orice.

definiţie celebră de Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn

Dacă mai văd până la stele
Şi mai aud până la cuc
E semn că trebuie s-apuc
Şi zile bune, după rele.

Dacă mai vezi până la cer
Şi mai auzi până la nori
E semn că vei mai fi stingher
Cât vei trăi, dar n-ai să mori.

Dacă mai vezi până la mine
Şi mai auzi până la cine
E semn că veşnic te-a făcut;
N-ai auzit şi n-ai crezut.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până n-ai ajuns

Până n-ai ajuns la ţintă,
Teme-te, şi mergi mereu!
- Orice lene poate face
Să te pierzi de Dumnezeu.
Până n-ai sfârşit lucrarea
Câtă ţi s-a rânduit
Teme-te de odihnire
Ea-ţi dărâmă ced-ai zidit

Până n-ai învins în toate
Luptele pe-ai tăi vrăşmaşi,
Teme-te ce-ţi poate face
Chiar şi cel mai slab ce-l laşi.

Până nu ţi-ai strâns tot rodul
Care-ţi trebuia cules,
Teme-te căci lenevirea
Pierde chiar pe cel ales.

Până n-ai suit tot drumul
Crucii tale cu Hristos
Teme-te şi mergi cu grijă:
- Orice pas e-alunecos!

Până n-ai trecut prin moarte
Fericit la sfinţii drepţi,
Teme-te mereu şi luptă
- Poţi cădea când nici te-aştepţi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea nu poate trăi fără lumină ca să înţeleagă limbajul universului. Spre deosebire de o stea, frecvenţa luminoasă a omului creşte odată cu sentimentul durabil că nu mai poate trăi nimic fără iubire. Iubirea este rezultatul unei consumări interne cu tendinţa de a fi exteriorizată printr-un fel specific al fiecăruia; privită ca stare sufletească este suma tuturor luminilor lăuntrice ale omului însufleţit de a cerşi continuitate şi existenţă; dragostea testează exclusiv tensiunea spirituală a sufletului omenesc.

Camelia Opriţa în Cerşetori de existenţă
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a trăi

Să mori încet
să te pierzi
pentru a-nţelege,
ceea ce
mintea-ţi zice
dar sufletul nu,
pentru a trăi
pentru a crede
în tot ceea ce nu e
sau poate
doar o nebunie.

Să mori încet
şi să închizi o uşă
care din întâmplare
ţi s-a deschis şi
tot din întâmplare
ţi-a furat inima.

Să mori încet
pentru a crede
la ceea ce era
sau poate nu,
pentru a te putea
renaşte din nou
fără a te nega
în viaţa asta,
disperata viaţă
de iubire
fără de sfârşit,
ca mai apoi să mori..

Să poţi muri încet.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul de a trăi

A trăi prudent
copleşit de patimi
a trăi recent
după alte datini
a trăi cu spaima
de a nu muri
a trăi cu faima
de a nu iubi
a trăi în taină
ca într-un pustiu
a trăi în haină
de... cedat de viu
a trăi în pace
pe timp de război
a trăi că-ţi place
tot dând înapoi
a trăi cu riscul
unui mal abrupt
a trăi când fiscul
te ştie corupt
a trăi - se poate
ca de obicei
a trăi în "rate"
da'... pe banii Ei
a trăi în fine
e uin mizilic
a trăi... e bine
da'... eşti un nimic!

poezie de Gheorghe Gurău din Zâmbete rimelate (aprilie 2008)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei înţelege că dacă vrei sănătate, bani sau iubire, succes sau fericire, trebuie să dezvolţi ceva în interior, o abilitate nouă, o stare de spirit nouă, atunci vei evolua şi în interior, precum şi în exterior. Şi poate că îţi vei da seama că cel mai mare beneficiu nu este succesul exterior şi nici fericirea dată de lucrurile exterioare ci felul în care tu te simţi în interior, acea încredere sănătoasă în tine că acum ai cheia pentru a obţine tot ce vrei, acea împlinire sufletească şi sentiment de putere interioară că totul este aşa cum trebuie să fie şi POATE, sentimentul că setea a dispărut.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă melancolia este o stare de reverie, difuză şi vagă ce nu atinge niciodată o adâncime şi o concentrare intensă, tristeţea dimpotrivă, prezintă o seriozitate închisă şi o interiorizare dureroasă. Poţi fi trist în orice loc, dar într-un plan închis, tristeţea câştigă în intensitate.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii unde sunt bucuriile vieţii? În faptul că azi poţi vedea cerul. Că te poţi ridica din pat şi că te poţi gândi la viitor. Că eşti liber şi poţi alege cum să îţi trăieşti viaţa. Că te poţi bucura de trăiri, de arome, de tot ceea ce vezi. Că ai un loc care se numeşte "acasă". Că ai pe cine suna şi că acel om se va bucura că te aude. Că poţi spera şi că îţi poţi construi visuri după bunul plac. Că ai în fiecare zi şansa să o iei de la capăt, să te redescoperi, să devii cine îţi doreşti să fii. Că viaţa îţi oferă în fiecare zi o lecţie şi ocazii să înveţi ceva nou şi să construieşti oameni noi. Că ai un suflet viu, dependent de iubire. Zâmbeşte şi bucură-te de viaţa ta!

Irina Binder în Insomnii
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă

convinsă că nu se va repeta
niciodată pe limbă parfumul acestui gând
prins asupra faptului,
sărută-mă,
cu buzele date în mintea copiilor,
cu cele mai frumoase minciuni spuse
pe nepregătite,
sărută-mă de parcă am fi pe timp de război,
într-un loc unde nu cunoaştem pe nimeni,
şi alarma scoate uşi
din ţâţâni,
sărută-mă,
până când luna va umple cerul de strigoi
şi ziua nu va mai fi a oamenilor,
marea va încăpea în pumnii unui copil,
iar zăpada va încolţi pe vârful munţilor,
sărută-mă
cât nu te pot compara cu iubiri de aceeaşi vârstă,
şi nu trebuie să mulţumesc pentru tine,
cât timp viaţa are secrete
şi te poţi pierde în mulţime cu bucuria de-a face imposibilă
aşteptarea
până la propria nunta,
sărută-mă de parcă ţi-ai câştiga libertatea,
atunci când din carnea mea
cineva ţi-a rotunjit sânii, astfel încât
să-ţi doreşti atingeri vinovate de destrămarea familiei,
sărută-mă de parcă ai da înapoi ce-i al meu,
de parcă ţi-ai vedea prima păpuşă
într-o gheată la uşă,
sărută-mă de parcă ţi-ar fi ajuns în sânge
gândul că vei trăi prea mult
înainte să mori din cauza unor lucruri pe care ţi-ar fi greu
să nu le faci de o mie de ori,
sărută-mă,
cu privirea aceea de femeie impresionată
că Dumnezeu nu poate să mintă,
satură-mi
nevoia de sărut naturală
cu senzaţia că rămâi fără aer,
sărută-mă până vei crede că omul poate trăi
cu pâine şi apă,
cu durerile naşterii,
sărută-mă de parcă ai adăuga ani iubirii
şi i-ai face dreptate când spune: asta e calea,
îţi voi răspunde
cu aceeaşi monedă...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi începi viaţa cu sentimentul morţii, ajungi să-ţi pară înaintarea în timp un drum spre naştere, un curs a rebours. Este ca un proces de recâştigare şi de refacere a etapelor vieţii. Mori, trăieşti, suferi şi te naşti, ar fi momentele acestei evoluţii răsturnate. Sau este o altă viaţă care se naşte pe ruinele morţii? Să simţi adică nevoia să iubeşti, să suferi şi să înviezi, după ce ai cunoscut moartea în tine. Nu există altă viaţă, decât după ce-ai trecut prin moarte. De aceea sunt transfigurările atât de rare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine ar fi să poţi să mori aruncându-te într-un gol infinit!

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşte când trăieşti! Moartea nu mai este o teroare dacă mori când ţi-ai consumat viaţa! Dacă trăieşti la momentul potrivit. Ţi-ai trăit viaţa? Sau te-ai lăsat trăit de ea? Ai ales-o? Sau ea te-a ales pe tine? Ţi-a plăcut? Sau ai regretat-o? Asta vreau să spun când te întreb dacă ţi-ai consumat viaţa. Ai folosit-o până la capăt?

citat din Irvin Yalom
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi plin de tine însuţi, nu în sens de orgoliu, ci de bogăţie, a fi chinuit de o infinitate internă şi de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate, încât simţi cum mori din cauza vieţii. Este atât de rar acest sentiment şi atât de ciudat, încât ar trebui să trăim cu strigăte.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se mai poate trăi decât pândind viaţa peste tot unde nu-i la ea acasă, ca s-o salvezi de la înstrăinare. Astfel, te surghiuneşti în moarte, ca să guşti viaţa în umbletul ei deşert.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!