Și a fost seară, și a fost dimineață
de fiecare dată când mă trezesc îmi repet
nicio zi nu se termină așa cum începe
și niciun om nu moare după cum a trăit
așa cum s-ar cuveni
uneori ziua începe
când întunericul înțarcă lumina
în parc un bătrân mă roagă îngrijorat
să mă uit la părul lui
a simțit o atingere
poate o pasăre-n zbor și-a făcut nevoile
poate o picătură de apă
are programare la medic și n-ar vrea să se facă de râs
zâmbesc mă uit la el și-i spun
doar o picătură de apă
printre hidrobicicletele trase la mal
bătrânul dispare ca un cărăbuș
scăpat din morișcă
seara trec pe lângă zidul meu preferat
alma 1999-2014 scris cu fum de lumânare
și un fel de mormânt din bucăți de șindrilă și cărămizi
o lumânare aprinsă mereu
de crăciun un brăduț
mi-am imaginat-o pe alma în fel și chip
o adolescentă care s-a sinucis ori s-a înecat sau
a murit dând naștere unui prunc
uneori m-am gândit să las o scrisoare pentru cei care au grijă de ea
dar tocmai citisem despre pisica lui schrödinger
și-mi spuneam că-i mai bine să nu știu nimic
seara tristețea vine tiptil când lângă zidul meu preferat
dau peste un tânăr care verifică lumânarea
și-mi spune că alma a fost
un shar pei
noaptea las capul în pernă
ca și cum l-aș lăsa între coapsele tale
respir peste pubisul tău
și pubisul tău o ia razna
ca puful de plop
alteori ziua începe
când lumina alungă întunericul
ca pe zarafii din templu
în stația de autobuz văd un mic animal cățărat pe bordură
la început cred că-i un șobolan
când mă apropii îmi dau seama că-i un arici
brusc mi se face bine
existența lui îmi face bine
de când locuiesc în acest oraș n-am mai văzut
alte viețuitoare în afară de oameni
seara tristețea vine șoptit
când îmi spun că moartea ar trebui să însemne ceva
nu știu ce
să ne schimbe felul în care vom arăta
ca atunci când se schimbă sângele după ce faci sex prima oară
dar tot ce văd sunt numai oameni care-și duc morții pe buze
cum duce în cioc pentru cuib
pasărea soarelui fire de iarbă
noaptea lași capul în pernă
ca și cum l-ai lăsa între coapsele mele
respiri ușor peste pubisul meu
și pubisul meu o ia razna
ca o coloană de alevini
hăituiți de ciclide
poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre zbor
- poezii despre seară
- poezii despre schimbare
- poezii despre lumânări
- poezii despre lumină
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre animale
- poezii despre întuneric
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare
Și a fost seară și a fost dimineață
ziua a doua
sunt dimineți în care mă trezesc învăluit în tristețe
ca-ntr-o placentă de focă
nu mă îmbunează nimic
o vulpe se plimbă bezmetic prin fața blocului
clipesc de două trei ori să mă conving că nu e un câine
mi se face dor de maia și nonsuch park
maia s-a trezit duminică dimineață
a mers cu sticluța de suc la biserică
și-a luat apă sfințită să-l facă bine pe tati
o nouă zi cu executare silită
o bancnotă de-un leu rătăcită de vânt
mi se lipește de talpă
îmi zic ok o țigară pentru diseară
când voi rămâne fără țigări
pe stradă tot mai mulți oameni vorbesc singuri
poate nu e totul pierdut pentru mine
lucrurile cele mai importante le spui când vorbești singur
un tânăr șchiop cu pâine în mână
mă roagă să-i dau un leu dacă am
mă gândesc la țigara pentru diseară
știu că nu-i creștinește să faci fapte bune
așteptând la schimb ceva
dar astăzi n-am chef să fiu bun creștin
îi dau bancnota de-un leu și aștept
să treci pe lângă mine să-mi ceri foc din nou
și treci pe lângă mine îmi ceri foc din nou
prin cămașa strâmtă văd sânii tăi blânzi- o pereche de sisserou în sezonul de cuibărit
și-mi vine să mă arunc între coapsele tale
ca pe ciocanul lui thor:
întotdeauna la țintă
și niciodată departe ca să știu să-mi găsesc
drum înapoi
poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre dimineață
- poezii despre creștinism
- poezii despre bani
- poezii despre vânt
- poezii despre tristețe
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sâni

Eu cred în oameni
unii cred în ceea ce nu sunt
alții în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria
uneori poate sunt puțin arogant și egoist
mă gândesc doar la mine și la acea
așteptare încordată fără
prieteni vecini
și neamuri
n-am nimic de ascuns
în orașul meu plouă
dimineața la amiază și seara și
oamenii mor după fiecare țigară
strivită sub picior sau aruncată la coș
știu că o să mi-se întâmple și mie asta
voi pleca tăcut ca și când
nimic nu s-ar fi întâmplat
pe urmă cineva o să
întrebe despre un bătrân
cu ochii mici și
plete peste umeri
unii cred în asta
eu cred în oameni...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre încordare, poezii despre vecini, poezii despre tăcere, poezii despre păr, poezii despre prietenie, poezii despre ploaie, poezii despre picioare sau poezii despre oraș
Am tot strigat
Am tot strigat, de când tot strig
îmi e și greu să tot mai spun
dar strig, căci știu că vine ziua
să știți că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, de când tot chem
și ură poate că-mi purtați
dar chem, căci știu că vine ziua,
când veți striga înspăimântați.
Am tot mustrat, de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.
Am tot venit și tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci știu că vine ziua
cu plâns și țipăt în zadar.
Am tot înștiințat și mai
răbdați-mi să vă-nștiințez
căci știu ce-aproape este ziua
cu-nfricoșatul morții crez.
Veți face și-acum tot ce vreți,
cum ați făcut și pân-acum
dar scumpul mântuirii preț
amar se va plăti cu scrum.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre spaimă, poezii despre religie, poezii despre plâns, poezii despre plată, poezii despre nebunie, poezii despre mântuire, poezii despre cenușă sau poezii despre Dumnezeu

Cred că mi-e mai bine atunci când sunt ocupat. Nu știu ce să fac cu timpul liber; nu pare să mi se potrivească. E o industrie păcălitoare, mai ales când ai succes. Nu mai trebuie să faci nimic. Eu sunt acel gen de persoană care dacă nu face ceva constructiv, poate începe să facă ceva distructiv.
citat din Denzel Washington
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timpul liber, citate despre timp, citate despre succes sau citate despre industrie

Moartea, un fluture alb
vine din umbră și mușcă
din marginea urmelor
așa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieșise din drepturi
tata mă ținea strâns de mână
ca și când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de liniște
dimineața
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă și coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie
de fapt fiecare
are propria liniște
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aș fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...
acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniștea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...
pielea îi mirosea a fum
stăteam unul lângă altul
și ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare
părea trist și nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă șerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
așează-ți capul pe pernă și
privește fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...
și-am adormit
dimineața aerul călduț
îmi înfășura trupul
ascuns între palme
simțeam o stare
de sufocare și teamă
am deschis geamul și
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămașă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea
poate neputința din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult
m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii și l-am strigat...
undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...
îmi părea cel mai trist lucru
aș fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre și
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină
abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...
de dincolo pătrundea mult frig...
poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iași
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre fluturi, poezii despre zâmbet, poezii despre transporturi sau poezii despre tată

Când mă duc seara la culcare
Când mă duc seara la culcare
Îmi pun o mână sub obraz,
Mă gândesc la fiecare...
Dar cine s-a gândit la mine azi?
Și îmi las gândul trist să plece
În locurile-n care n-am ajuns,
Și lacrimile încep să mă încerce...
Dorul de tine m-a străpuns.
Din drumul lui mereu se-ntoarce,
Îl rog în noapte să dispară,
Dar nu vrea să mă lase-n pace
Și amintirea-ți începe să mă doară.
Când mă duc seara la culcare...
Nu mai încerc să mă opun,
Las gândul ca să plece-n zare
Și vorbe dulci, în vis, îți spun!
poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AÈunel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre noapte, poezii despre gânduri sau poezii despre dor
Farmecul ciudat al verii trecute
Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia felină mă legăna în plasa ei
Și eu adormeam ca într-un hamac, și îi visam
Picioarele lungi, mătăsoase.
Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia mă înfășura
În părul ei care mirosea a rozmarin, a miere,
A dafin și a scorțișoară. Dacă pot spune
Că am fost fericit e pentru că am trăit această vară,
Urcam drumul în serpentine până la marginea unei păduri
Și ne așezam în iarbă. Îmi ținea capul în poală
Și îmi cânta un refren pe care îl știu din copilărie.
Avea o blândețe nesfârșită, îmi atingea pleoapele,
Mă mușca de colțul urechii. Îi simțeam picioarele,
Îi simțeam pubisul; auzeam sângele
Cum șuiera în coapsele ei, ca o arteziană în carne.
Simt și azi farmecul ciudat al verii aceleia,
Femeia mă legăna și aveam senzația că mă nasc din nou,
Că aș putea să încep o viață nouă.
poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre urechi, poezii despre sânge, poezii despre păduri, poezii despre naștere, poezii despre muzică sau poezii despre miere
Minte și inimă
suntem inexplicabil de singuri,
pentru totdeauna singuri,
așa a fost planificat
să fie,
niciodată nu s-a dorit
ca lucrurile să fie altminteri
iar când va începe
lupta cu moartea
ultimul lucru pe care vreau să-l văd
este
un cerc de fețe omenești
aplecat deasupra mea
mai bine să se afle acolo
doar vechii mei prieteni
și zidurile sinelui meu.
am fost adeseori singur, dar rar
însingurat,
mi-am potolit setea
la fântâna
sinelui meu,
iar vinul a fost bun,
cel mai bun pe care l-aș fi putut avea,
iar în noaptea asta
stând,
privind în beznă,
înțeleg în sfârșit
întunericul și
lumina și tot ce se află
între ele.
pacea minții și-a inimii
sosește
când acceptăm ceea ce
este:
fiind născuți
în această
viață ciudată,
trebuie să acceptăm
pariul pierdut
și zilele pierdute
și să găsim un pic de mulțumire
în plăcerea de
a le lăsa pe toate
în urmă.
bea din fântâna
sinelui tău,
nu plânge pentru mine.
citește ce-am scris,
apoi
uită
totul.
bea din fântâna
sinelui tău
și începe
totul iarăși de la capăt.
poezie celebră de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre zile, poezii despre vin, poezii despre timp sau poezii despre sfârșit
Nu mă lăsa
Cu fruntea mea sprijinită în degetele tale
Alungi tristețea mea și lacrimile mele.
În ochii tăi tu aduni multă melancolie
Cântând îmbrățișarea ta c-o vagă melodie...
În jurul meu s-așterne singurătatea,
Dar văd cerul ș-aș vrea să-mi aleg o stea.
Chear singură de-aș fi pe a mea baricadă
Când alții vor capul să-mi cadă.
Și-acum, când cade seara din cerul luminos
Tu mă strângi lângă tine, urzind un vis frumos.
Îți spun, nu mă lăsa așează-mi-te-alături
Și ține-mi capul strâns ș-apoi să m-acoperi.
poezie de Eugenia Calancea (20 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre ochi, poezii despre melancolie, poezii despre frumusețe sau poezii despre degete

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă
Auzi mama
deseori stau așa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am mințit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care știu că
nu îți erau pe plac
știu că tu mă privești
de acolo de sus și mai știu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
așa cum sunt
știu că au trecut
mulți ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
și de venit înapoi
n- ai mai venit și
nici semne
nu mi-ai mai dat
deși știai că am nevoie
doar de tine și nu de bani
și de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...
acolo tu ai de toate mama
și eu doar câteceva pe aici deși inflația mi-a înghițit și
ultimul bănuț pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să știi că nu pot să ți-l mai dau și
ce rost ar mai avea dacă tu
nu ești niciodată lângă mine...
iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ți spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...
spune-i Dumnezeului tău
că ți-ai lăsat un copil pe pământ și că
ai vrea
să-i trimiți un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
și nimic mai mult...
da mama
știu că poate ar fi mai bine
să nu îți spun despre
lipsurile mele de aici și
să îți spun doar că
te iubesc
și că
am îmbătrânit de când
te tot aștept...
nu nu îți face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiți
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aș mulțumi
sau mi-aș împreuna
cele două degete și
l-aș întreba
când m-a mințit ultima oară...
iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...
poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre mamă, poezii despre iubire, poezii despre ziua de naștere, poezii despre trecut, poezii despre mulțumire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ultimul țipăt al pescărușului
atunci ne-am iubit pentru ultima oară
știu că făcusem bagajele
am privit încă o dată în cameră
să văd dacă nu cumva am uitat ceva
după care m-am băgat sub duș -
și țipătul pescărușului s-a auzit
pentru prima oară
tu erai mai tăcut decât de obicei
nu știu ce dracu ți se întâmplase
toată seara ai stat retras pe balcon
ascultând cum se repetă marea,
la un moment dat am venit lângă tine
și te-am întrebat de ce ești așa trist
ai bâiguit ceva despre niște amintiri -
la început n-am înțeles, vocea ta era acoperită
de zbuciumul valurilor
înainte să plecăm te-am dorit
aproape că-mi venea să te devorez ca o fiară sălbatică
atunci când simte sângele zvâcnind,
și nu știu cum naiba s-a făcut
că țipătul pescărușului s-a auzit pentru a doua oară
ca și cum ar fi venit de undeva
din lăuntrul tău
suna atât de real încât
mi-am pus capul la tine pe piept
ca să-l ascult încă o dată
dar nu s-a auzit decât ceva
aidoma unei mări agitate,
atunci când te-am văzut intrând în valuri
aproape că am știut,
aproape am știut
că țipătul pescărușului
se va auzi pentru a treia oară
și l-am văzut cum ieșea din tine
înălțându-se spre zenit,
și-apoi deodată s-a făcut liniște
de parcă inclusiv marea ar fi
amuțit,
cât să aud cu o precizie înspăimântătoare
ceea ce valurile au acoperit
în seara de dinainte de a fi făcut dragoste
pentru ultima oară,
și-am înțeles în sfârșit de ce îmi spuneai
că
te umpli de amintiri
poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre început sau poezii despre voce
Știi ce zic?
aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mișcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ți-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ți-a îngrădit existența
acum nu mai există, știu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când privești o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte și de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoți capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă își mai fac cuib
cred că așa a simțit frate-meu când și-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri și atât. uneori
ți se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezești un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poți să observi diferența dintre noapte și zi
e patru dimineața și vezi soarele cu mustățile lui țâșnind înspre cer
noaptea, luna ți se pare o meduză albastră
nu-i simți veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl țin în pumni
și nu pentru a lăsa vreo cine știe ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns și am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?
eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi același în orice condiție
poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre rândunele, poezii despre păsări sau poezii despre pâine

Cântec de leagăn
Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineața, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.
De-atunci lumina nu mai e aceeași
Pe care o știu de demult
Și nici pământul nu mai e același
Chiar dacă e totuși pământ.
Copile, tu nu știi mai nimic despre viața
În care ți-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-și curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.
Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Și tu, copile, nici nu știi că drumul
E lung din pământ în pământ.
Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.
poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie sau poezii despre nori

Reîntoarcerea la marea singurătate
oricât de mult
ne înșelăm singurătatea
cu oameni sau cu amintiri
despre oameni
tot la ea ne întoarcem
nici măcar visele
unde suntem mereu cu cineva
nu țin o eternitate
chiar și viața este un vis
din care suntem ispitiți
să ne trezim
atunci când întunericul
ne întinde fructul otrăvitor
al cunoașterii
poate că părerea noastră de rău
când părăsim această lume
este și părerea de rău
a Dumnezeului din noi
care se întoarce la marea
S I N G U R Ă T A T E
la asta te-ai gândit
vreodată?
tocmai de aceea
căutăm pe cineva
cu care să fim fericiți
acum aici
așa cum și eu
îmi caut celălalt eu
în pragul
apocalipsei
mele personale
între mine
și celălalt eu
e o prăpastie
peste care încerc să trec
mergând pe frânghia subțire
a unui vers
o frânghie care tremură
la fiecare bătaie de inimă
o frânghie care se îndoaie
sub greutatea îngerilor
care mi se așază pe umeri
pentru a-mi testa
echilibrul
n-am avut alte aripi
în afara paginilor
pe care cititorii
au încetat
să le răsfoiască
atunci când iubeam
și nutream să primesc
iubirea înapoi
dar poate
că e mai bine așa
să fiu lucid
precum o lamă de cuțit
care spintecă
iluziile
să-l am martor
doar pe Dumnezeul din mine
care își bea cafeaua tare
în zorile nemuririi
ce va fi
va fi
poezie de Ionuț Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre visare, poezii despre versuri sau poezii despre prăpăstii

Poem în alb
lovit la rădăcină poemul a părut că geme
brusc s-a prăbușit în palmele asudate
s-a lăsat frământat cu o știință a îndepărtării
de degete învățate să mototolească cu sârg
pagini cu doar câteva
cuvinte scrise
se făcuse dimineață
parcă am zis ceva nu mai știu exact ce
mi-amintesc doar că le-am auzit
văd cum am pus mâna pe stilou și le-am scris printre
cele câteva rânduri invizibile
cuvintele acelea de început
ce nu-s la-ndemână oricând
o clipă am avut curajul să mă aplec spre coșul cu hârtii
să ridic ultimul ghemotoc pagină albă la lumina zilei
sau poate mi s-a părut
în noaptea următoare am vrut să dorm
ceva nu mă lăsa în pace
parcă toate cele patru camere ale inimii deveniseră una
iar în ea se mutau locatari noi
abia atunci mi-am dat seama că nu sunt singură
și am bătut cu sfială la fiecare ușă
și mi s-a deschis
ei bine de atunci de fiecare dată
am fost invitată cu bucurie înăuntru
într-o zi am primit de la noii locatari al doilea rând de chei
și mă simt îndatorată
acum intru și ies când doresc
și nicio ordonanță de urgență nu mă poate da afară
de atunci am început să cred că doar
anumite cuvinte inocente mă locuiesc
visând în locul meu poemul
apoi treaba mea să-l scriu la lumina zilei sau în întunericul nopții
la licăririle focurilor lui Dumnezeu
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre învățătură sau poezii despre știință
În noaptea aceea
În noaptea aceea, pentru prima oară
lumea s-a oprit într-o respirație adâncă
și în inima ei, ca o largă prăpastie
s-a deschis așteptarea.
Treaz de o lumină tristă, interioară
cu gesturi atente, prelungi
cu umbre, cu dansuri,
călcam pe locuri reci, lunecoase, adânci
ca pe un oraș înecat
purtător de oglinzi și blesteme.
Aveam
o misterioasă întâlnire cu noaptea
atunci
când pentru prima oară lumea s-a oprit
ca să mă aștepte.
Îi spuneam în gând
noapte, logodnica mea,
ce mult iubesc lumina ta de fantomă,
ce mult iubesc, în libertatea singurătății tale
arborii fără rădăcină ai delirului
ce mult iubesc, în ploile tale negre, suferința.
Ești uneori palidă de febre
și eu
sunt atunci un om al febrelor, al morții;
ești uneori
caldă ca subsuorile femeilor
profundă ca pădurile agitate de vânt
și eu iubesc atunci întâmplările neașteptate
și forțele de fier ale naturii.
Ești uneori lumina asta tristă, interioară
când lucrurile curg în jurul meu și fug însetate,
când fruntea trece printr-o oră mai rotundă,
mai umană,
când vântul îmi vorbește în somn ca într-o cutie de rezonanță,
când buzele-mi sunt albe.
Atunci, îmi place să știu
că port pe ele o sămânță incendiară
îmi place să știu
cum s-o arunc peste această lume impură.
Dar cu o voce arsă de emoții i-am spus
sunt poet
ca și cum mi-aș fi spus numai mie
și pe obraz, sub flacăra lunii,
genele grele umbreau
o descrescândă orgă, tremurătoare.
poezie clasică de Paul Păun din Plămânul sălbatec (1939)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință
Întrebare
Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marți nu sunt eu.
Și luni când mai vine?
De-ași fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Și luni când mai vine?
Mâine aș fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Și luni când mai vine?
Pentru vineri sunt un deșeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Și luni când mai vine?
Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Și luni când mai vine?
Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Și luni când mai vine?
Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.
Oră de oră trec și eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
și-n lunea care vine?
E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?
poezie de Silviu Crăciunaș (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre viitor, poezii despre odihnă sau poezii despre devenire
Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reușită.
Joey: Da. Destul de reușită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar și atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relație cu tine și îmi pare rău. Seara asta a fost drăguță și distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Și nu-ți pot face asta ție.
Pacey: Bine. Joey. Stai puțin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat și îmi pare rău.
Pacey: Și ce?! Te temi. Nu-i așa? Te temi. Și eu la fel, crede-mă. Și eu mă tem pentru că nu știu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi șansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde știi tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord și acum îmi spui că relația dintre noi nu ar putea fi niciodată una reușită. Nu ai de unde să știi asta, Joey.
Joey: Și îmi pare rău. Știu că e îngrozitor ce îți spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poți tu să știi? Și când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reușită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Și atunci? Și nu-mi spune că nu ești speriată pentru că știu că ești. Te știu de prea mult timp și te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta și cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Și sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Și acele sentimente erau mai puternice și mai înțelepte și mai stăruitoare și mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, oprește-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc și te-aș putea iubi din nou. Îți spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Oprește-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar și...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre seară, citate despre perfecțiune, citate despre iubire, citate despre frică, citate despre înțelepciune, citate despre săptămâni, citate despre sperieturi sau citate despre pace

Elizabeth Childers
Țărâna din țărâna mea,
Și țărâna cu țărâna mea,
O, copil care ai murit intrând în lume,
Mort o dată cu moartea mea!
Fără să fi cunoscut respirația, deși ai luptat din greu,
Cu o inimă care a bătut cât ai trăit în mine
Și care s-a oprit când m-ai părăsit pentru a intra în Viață.
E mai bine așa, copilul meu.
Tu nu ai parcurs niciodată
Drumul lung, lung, care începe cu anii de școală,
Când degetele mici abia se văd prin ceața lacrimilor
Care cad peste litere contorsionate.
Tu n-ai cunoscut cea mai timpurie rană,
Când un mic prieten te părăsește pentru alt prieten,
Nici boala și nici chipul
Spaimei de lângă sau din pat;
Nici moartea unui tată sau a unei mame,
Sau sentimentul de rușine pentru proprii părinți, sau săracia;
Și nici primul regret acut când anii de liceu au luat sfârșit;
Ți-a rămas necunoscută perversitatea naturii oarbe care te face să bei
Din cupa iubirii, deși știi că este otrăvită.
Cine va fi ridicat floarea feței tale?
Ce searbăd botanist?
Sângele cui va chemat sângele tau?
Pur sau corcit, nu contează,
Întotdeauna sângele cuiva va striga după sângele nostru.
Și, apoi, copii tăi oh, ce se va fi ales de ei?
Ce mâhniri te așteptau?
Mai bine Copil in Eternitate decât în Viață.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie sau poezii despre școală
Jerfa
Nu există biserică în care să nu fi căzut în genunchi,
cerul să nu se fi adunat în ochii mei
ca în fundul paharului gol din mîna celui care toată viața a șters
ferestrele bodegilor
până le-a făcut icoane la care să se închine
dragostea mea galbenă ca toamna
când intru sub cearșafuri ca pământul sub zăpezi
și te rog, învelește-mă,
dezvelește-mă,
fă-mă pernă sub capul tău plin de gărgăunii pe care nu i-am
strivit la timp,
nu există secundă din zi în care să nu mă fi salvat
de la înec se sub lacrimi
așa cum fac drumeții în mijlocul vârtejului când capul se face
elice
și se urcă la cer
fir de praf într-o galaxie a nimănuilor,
dragostea mea verde ca busuiocul
când ies noaptea în lume și se face lumină la fiecare fereastră
din cer
la care bat
și tu nu-mi răspunzi,
primește-mă,
alungă-mă
dar să știu că mânuța ta face semn de sabie peste țeasta mea
suferindă
ca o gutuie într-un raft plin de morminte
putrezind ca lumina în seul rânced,
ca un licurici sub brazda de fân,
nu există piatră pe care călcând-o să nu fi gemut de durere
ca în vene sângele miruit
prin biserici de paharele din care am plecat singur
așa cum face lumea după ce i se termină sufletul
alb ca dragostea mea
când înflorește în pruni și se aprinde în alambicurile din care
doar cel mort nu-l poate îmbia pe cel viu
să guste din
dragostea mea căzută-n genunchi în toate bisericile
prin care te-am căutat și nu te-am găsit-
cerul, un pustiu în care nisipul se ascunde-n nisip...
poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeților botoșăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre biserică, poezii despre nisip, poezii despre drumeție sau poezii despre zăpadă