În noaptea aceea

În noaptea aceea, pentru prima oară
lumea s-a oprit într-o respiraţie adâncă
şi în inima ei, ca o largă prăpastie
s-a deschis aşteptarea.

Treaz de o lumină tristă, interioară
cu gesturi atente, prelungi
cu umbre, cu dansuri,
călcam pe locuri reci, lunecoase, adânci
ca pe un oraş înecat
purtător de oglinzi şi blesteme.

Aveam
o misterioasă întâlnire cu noaptea
atunci
când pentru prima oară lumea s-a oprit
ca să mă aştepte.

Îi spuneam în gând
noapte, logodnica mea,
ce mult iubesc lumina ta de fantomă,
ce mult iubesc, în libertatea singurătăţii tale
arborii fără rădăcină ai delirului
ce mult iubesc, în ploile tale negre, suferinţa.
Eşti uneori palidă de febre
şi eu
sunt atunci un om al febrelor, al morţii;
eşti uneori
caldă ca subsuorile femeilor
profundă ca pădurile agitate de vânt
şi eu iubesc atunci întâmplările neaşteptate
şi forţele de fier ale naturii.
Eşti uneori lumina asta tristă, interioară
când lucrurile curg în jurul meu şi fug însetate,
când fruntea trece printr-o oră mai rotundă,
mai umană,
când vântul îmi vorbeşte în somn ca într-o cutie de rezonanţă,
când buzele-mi sunt albe.
Atunci, îmi place să ştiu
că port pe ele o sămânţă incendiară
îmi place să ştiu
cum s-o arunc peste această lume impură.

Dar cu o voce arsă de emoţii i-am spus
sunt poet
ca şi cum mi-aş fi spus numai mie
şi pe obraz, sub flacăra lunii,
genele grele umbreau
o descrescândă orgă, tremurătoare.

poezie clasică de Paul Păun din Plămânul sălbatec (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc fără cuvinte

Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe

Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume

Nu-mi plac ochii tăi.
Au marginile strânse
Şi genele moi,
Au pleoapele calde
Şi retina grea.
Dar niciodată
Nu-i iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă priveşti
Cu ochii-nchişi
Şi vezi în mine,
Clar,
O lume...

Nu-mi plac mâinile tale
Au degetele crunte
Şi liniile fine,
Au pielea calmă
Şi ridurile mici.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă mângâi,
Fără să mă atingi,
Şi strângi în mine,
Cald,
O lume.

Nu-mi plac buzele tale.
Au vârfurile crude
Şi colţurile-n zâmbet,
Au doruri în vorbe
Şi plinul roşu.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă alinţi,
Fără cuvinte,
Şi sapi în mine,
Senin,
O lume...

Nu-mi plac tăcerile tale,
Au întrebări pe ecouri
Şi goluri în forme,
Au răspunsuri în zâmbet
Şi dureri în absenţe.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă iubeşti,
Mut,
Şi-aprinzi în mine
Tăcând,
O lume...

poezie de Gabriela Chişcari (5 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul şi aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare şi ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador duşurile lor scoţiene, reci şi fierbinţi,
Să mă spăl pe dinţi îmi place cu apă de ploaie
Să-i ameţesc, când ies din baie, pe bărbaţi.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic şi poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Şi-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentru că în avion,
Rochia mea cloş – paraşută ar putea fi pentru cel îndrăzneţ,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ţii prea departe cardul de mine,
Şi tu ştii că eu ţi-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie şi ştiu cum să te iau
Şi-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toţi din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Şi tu habar n-ai –
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul
şi aversele cu poetese rivale...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăitor

Uneori te iubesc
alteori îţi beau din lumină
nepiericiunea aceea cu trupuri de rai

uneori te iubesc
alteori mă ninge
cu glas tare aurora sfinţilor tăi

uneori te iubesc
alteori mă dau preatefericescule
drăgostirei buzelor tale de zeu

uneori te iubesc
alteori învăţ
cum să reînviu la secundă

uneori te iubesc
alteori îţi cânt dorul la frunze
şi învelesc greieri cu rouă

uneori te iubesc
alteori absenţele
sapă în sânge tranşee

uneori te iubesc
alteori viteza luminii
într-un hohot de plâns

uneori te iubesc
alteori mă veşmânt
întru fiică de înger ori scai

uneori te iubesc
alteori vai

poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lon: După cum văd eu lucrurile, am trei opţiuni. Prima, să-l împuşc. A doua, pot să-l bat măr. Sau a treia... să te părăsesc. Ei bine, niciuna nu-mi convine. Vezi tu, niciuna din opţiunile astea nu e bună, pentru că niciuna nu mi te aduce pe tine. Şi în ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, te iubesc.
Allie: Şi eu te iubesc. Numai că atunci când sunt cu Noah sunt cu totul altă persoană şi când sunt cu tine simt că sunt total diferită.
Lon: E normal să nu-ţi uiţi prima iubire. Te iubesc Allie, dar te vreau doar pentru mine. Nu vreau să fiu nevoit să-mi conving logodnica că trebuie să fie cu mine.
Allie: Nu e nevoie. Ştiu deja că trebuie să fiu cu tine.

replici din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult iubesc această singurătate a mirării! Ce mult îmi place să ştiu că nu trebuie să dau socoteală nimănui atunci când simt infinitul. Vai, nu e adevărat că nu mai e nimeni când rămân singură, sunt eu, şi nu mă pot elimina.

citat din Amelie Nothomb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt Elena...

Eu sunt Elena! Sunt apă, sunt şi foc
Nu pot să tac, când am ceva de spus
Poate în viaţă n-am avut noroc
Dar eu mereu am fost cu capul sus!

Nu vreau să-mi îngrădeşti cuvântul
Să spun ce cred, chiar de greşesc
Caci vorba chiar de-o duce vântul
Să spui ce crezi, e omenesc.

Suntem veniţi pe-această lume
Să ne-acceptăm, să ne iubim
Cu calităţi, rele şi bune
Oameni suntem, şi toţi greşim!

Elena sunt! Iubesc iubirea
Şi oamenii mult îi iubesc,
Pentru că aşa îmi este firea
Şi recunosc când eu greşesc!

Nu poţi să spui că eşti perfect
Când tu nu poţi să înţelegi
Că de eşti om, eşti şi defect
Şi e ceva ce nu alegi!

Eu sunt Elena! Mai sunt şi zăpăcită.
De mă cunoşti, pe loc mă îndrăgeşti,
Chiar dacă uneori sunt aiurită,
Pot să te-ajut, când drumul rătăceşti!

poezie de Elena Bulancea (19 mai 2018)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fără Dumnezeu!

Eşti Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Eşti Cel care-nţelege orice urlet,
Atunci când viaţa îţi fură orice plăcere!

Eşti Cel care respiră ca şi mine,
Şi duce mari poveri de pe la toţi...
Eşti Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca nişte tonţi...

Eşti Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăţi otrăvitoare
Şi ne iubeşti neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi eşti mai mult de Domn...
Şi plâng şi râd când valurile-s pline,
Şi mă ţii tare prin credinţă şi în somn!

Şi mă iubeşti când mă răstesc la Tine,
Când viaţa mi-a mai dat încă o rană...
Tu înţelegi poverile străine
Şi inima-Ţi nu se preface-n stană...

Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzeşti leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Eşti tot numai sublim şi încântare!

Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc aşa cum Tu iubeşti pe lume...
Fără prejudecăţi şi neîngrădit
Şi-as scrie desprea asta în albume.

Iubesc că ai macheta vieţii şlefuită
Şi pentru fiecare ai un rost...
Şi chiar şi-atunci când mă găseşti grăbită,
Îmi aminteşti de dragoste şi post.

M-ai învăţat să simt cu cel ce simte...
Şi mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aş mai avea totuşi o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!

Şi mi-ai şoptit despre răbdare că-i virtute...
Şi nu prea mulţi o înţeleg pe ea;
Cu mai puţin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.

Mă mângâi uneori cu palme grele...
Eşti Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Eşti Cel care rupe şi leagă zăbrele...
Eşti Cel care încearcă inima-n amar.

Ne vrei curaţi la minte, trup şi suflet...
Ne vrei neînfricaţi şi luptători!
Lumină noi să fim toţi într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!

Tuturor celor care iubesc Lumina Divină...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVII

Nu te iubesc ca pe un trandafir japonez, un topaz,
ori o săgeată de garoafe sărită din foc:
te iubesc cum sunt iubite doar fiinţele sumbre,
pe ascuns, undeva între umbră şi suflet.

Te iubesc cum iubeşte planta care nu-nfloreşte şi
păstreaz,-ascunsă-n ea, lumina corolei ne-nflorite
şi, graţie iubirii tale, este ascunsă-n trupu-mi
acea puternică mireasmă emanată de pământ.

Te iubesc fără să ştiu cum, nici când şi nici de unde,
te iubesc sincer, fără confuzii şi fără trufie:
şi te iubesc aşa pentru că nu ştiu să iubesc altfel,

doar în acest chip în care eu nu sunt şi nici tu nu eşti,
aşa de-aproape că mâna ta pe pieptu-mi e mâna mea,
aşa de-aproape că se-nchid ochii tăi când adorm eu.

sonet de Pablo Neruda din O sută de sonete de amor (1959), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât îmi eşti mai dragă, cu atât îţi sunt mai drag

Cu mult îmi eşti mai dragă, în fiecare care zi,
Încât nu pot să stau, nevăzâdu-ţi ochiim
Şi atunci când îi revăd, privrea mea va şti
Subtil să-şi ţină paşi, în prisma de-a zâmbi.

Cu mult îmi eşti mai dragă, atunci când îmi vorbeşti,
Atunci când îţi exprimi cuvintele trupeşti,
Atunci când îmi şopteşti, la urechi, mă iubeşti,
Cu atât imi eşti mai dragă, atunci când mă doreşti.

Cu mult îmi eşti mai dragă, cu mult îţi sunt mai drag,
Şi-n iubirea asta singur n-am ce să fac
Încerc s-o ţin ascunsă, încerc să o complac.
Cu cât îmi eşti mai dragă, cu atât îţi sunt mai drag.

poezie de Luigi Ungureanu
Adăugat de Pescăruşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti lângă mine

Eşti lângă mine atunci când eu mă simt pierdută
Eşti lângă mine atunci şi asta mă ajută
Eşti lângă mine atunci când plouă şi când ninge
Eşti lângă mine atunci când dorul mă învinge
Eşti lângă mine atunci când rana rău mă doare
Eşti lângă mine atunci când caut alinare
Eşti lângă mine atunci, ca îngerul ceresc
Şi mă veghezi mereu, mă-nveţi cum să iubesc.

poezie de Angela Guo, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se întâmplă mai des decât vreau să recunosc, însă rar atunci când îţi scriu. Încearcă să mă înţelegi: te iubesc şi în acelaşi timp încerc să fiu atent la cele exterioare. La Toulouse pur şi simplu te-am adorat. Te iubesc în seara asta de primăvară. Te iubesc cu fereastra deschisă. Tu eşti a mea şi lucrurile sunt ale mele şi iubirea mea alterează lucrurile din jurul meu, iar lucrurile alterează şi ele iubirea mea.

Jean-Paul Sartre în scrisoare către Simone de Beauvoir (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.

Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.

Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.

Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!

Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.

Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus.

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, când tac şi privesc în gol, indiferent de împrejurare, cînd nu spun nimic nici în afara mea, nici în mine, mă cert în gândurile mele cu o altfel de "eu", caut să o înţeleg pe aceea, să o consiliez, s-o descopăr, într-un mod cât mai corect posibil. Şi atunci lumea aceea pare fără sfârşit şi fără egal, nu mai ştiu ce iubesc în ea şi ce nu, nu mai ştiu ce se infiltrează în mine şi ce, în expansiune, dilată universul meu limitat şi se avântă spre cer. Atunci interferez cu muzica universului şi devin notă pe portativul uitării de sine. Atunci parcă nu mai sunt eu, cea din fiecare clipă, văd adâncul din mine şi prăpastia din afara mea. Atunci sunt alchimistul ce-şi schimbă propria viaţă din dragoste pentru semeni.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşte-mă-n tine

Prietene drag, te iubesc doar cât eşti....
Şi nu-mi place când eşti refractar, insensibil, nedrept!
Libertatea mi-o sfarmi şi crezu-mi deteşti...!
Nu-mi place când pregeţi să fii înţelept!

Eşti cântec şi vers, eşti năvalnic de bine
Când creşti falnic, trebuitor şi uman!
Mi-eşti nimb de lumină şi zumzet de-albine
Când stărui, iubirea s-o duci la liman!

Cunoaşte-mă-n tine! Îţi sunt unicul dar!
Şi-apoi, mai departe aş vrea să ţinteşti
Eşti atât de frumos când eşti solidar!
Prietene drag, te iubesc doar cât eşti!

poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeii

Femeie! Trebuia să ştiu, din viaţă,
Că te iubeşte cinʼ te vede-n faţă;
Tot viaţa să mă-nveţe trebuia
Că-i vorbă-n vânt făgăduiala ta;
În faţa farmecelor tale pus,
Ştiu însă doar că te iubesc nespus.
Memorie, eşti binecuvântată
Când cu Nădejdea te arăţi de-odată,
Dar blestemată eşti de-ndrăgostiţi
Când de Nădejdea lor sunt părăsiţi.
Femeie, frumuseţe-nşelătoare,
Ce grabnic tinerii îţi dau crezare!
Ce tare bate inima lor, când
Văd prima oară ochii tăi arzând
-Albaştri, negri sau ca de alună,
Din care lunecă vreo rază bună!
Ce repede se-ncred ei în cuvântul
Dat lor, şi îţi ascultă jurământul,
Nădăjduind că veşnic ţi-l vei ţine,
Când tu te schimbi chiar într-o zi, vezi bine!
Se potriveşte-a nu ştiu cui idee:
"Ţi-e scris cuvântul în nisip, Femeie!"

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracolul iubirii

... Şi te iubesc, şi te iubesc mereu,
Şi parcă mi-e teamă să tot spun
Că te iubesc ca pe Dumnezeu
Atât de sincer, de blând şi bun!

... Şi te iubesc din zori până-n *serare,
Şi te iubesc nopţile întreg la rând
Că din iubire nu mai am scăpare
Fără să te port mereu eu în gând!

... Şi te iubesc în vremi de pace, de război,
Şi te iubesc prin vântul aspru şi prin ploi
Când seceta din noi nu ştie a rodi
De cât în miezul verbului A iubi!

... Şi te iubesc ca un călugăr orb,
Şi te iubesc ca un poet sincer rob
În care cuvintele ard în continuare
Căutând metafore, emoţii, ardoare!

... Şi te iubesc, te iubesc atât de mult
Încât toate bătăile inimi-ţi-ascult
Când sângele meu se dilată în tumult
Sinceritate vie, dulcele dintâiul sărut?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fără Dumnezeu!

Eşti Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Eşti Cel care-nţelege orice urlet,
Atunci când viaţa îţi fură orice plăcere!

Eşti Cel care respiră ca şi mine,
Şi duce mari poveri de pe la toţi...
Eşti Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca nişte tonţi...

Eşti Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăţi otrăvitoare
Şi ne iubeşti neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi eşti mai mult de Domn...
Şi plâng şi râd când valurile-s pline,
Şi mă ţii tare prin credinţă şi în somn!

Şi mă iubeşti când mă răstesc la Tine,
Cânt viaţa mi-a mai dat încă o rană...
Tu înţelegi poverile străine
Şi inima-Ţi nu se preface-n stană...

Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzeşti leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Eşti tot numai sublim şi încântare!

Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc aşa cum Tu iubeşti pe lume...
Fără prejudecăţi şi neîngrădit
Şi-as scrie desprea asta în albume.

Iubesc că ai macheta vieţii şlefuită
Şi pentru fiecare ai un rost...
Şi chiar şi-atunci când mă găseşti grăbită,
Îmi aminteşti de dragoste şi post.

M-ai învăţat să simt cu cel ce simte...
Şi mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aş mai avea totuşi o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!

Şi mi-ai şoptit despre răbdarea că-i virtute...
Şi nu prea mulţi o înţeleg pe ea;
Cu mai puţin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.

Mă mângâi uneori cu palme grele...
Eşti Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Eşti Cel care rupe şi leagă zăbrele...
Eşti Cel care încearcă inima-n amar.

Ne vrei curaţi la minte, trup şi suflet...
Ne vrei neînfricaţi şi luptători!
Lumină noi să fim toţi într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus că te iubesc...

ţi-am spus că te iubesc,
ştiu, ţi-am spus şi sigur ştii,
atât de mult mă răscoleşti şi amăgeşti
şi eu, nebunul, mai mult te doresc.

ţi-am spus de ochii tăi dogoritori,
cum mă înţeapă, cum îi simt,
cum mă topesc atunci când mă mai mint,
cum ard tăciunii lor scânteietori.

ţi-am spus, sunt sigur că ţi-am spus,
cum trupul tău îndeamnă, mă îndeamnă...
cum trupul meu îl doare şi te cheamă,
să vii furiş, să ne iubim într-un apus.

ţi-am spus şi taci, zâmbeşti tacit
şi pieptul meu e tot o rană,
prea mult el a sorbit licoarea ta din cană,
licoarea otrăvită care m-a vrăjit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!