Poem nu prea deştept

urechile mă dor
din cauza cerceilor
am purtat de aur
de argint
de tinichea
am traversat epoci
acum nu mai port/decât
la ocazii rare
şi în niciun caz sub formă de cerc
mă aflu în interiorul epocii mele
un vulcan stins
din cenuşa căruia se fac brelocuri
obiecte de cult
şi remedii naturiste
de-asta copiii poartă cruciuliţe la gât
tributari
ca şi părinţii lor
instinctului de proprietate

constat că am început poemul într-o direcţie/şi
uite cum poemul
a luat-o în direcţia opusă
probabil din lipsă de cuvinte
fundamentale
s-a transformat într-o pastă vocală
bună pentru buzele ciobite ale statuii scriitorului X
sfidându-mă veşnic din marginea aleii
personalităţilor
dar nici că m-aş putea aştepta la altceva
din partea unui bust bronzat
eu continui să trec pe-acolo/ca şi când
într-o bună zi
ar fi posibil să mă strige pe nume
iar eu să-i răspund

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se pare că lucrurile au luat-o într-o direcţie greşită. Trăim într-o societate informaţională, profund schimbată, în care reţelele de comunicare tot mai extinse duc la modificarea comportamentului unui individ într-o direcţie pe care uneori nici nu o putem anticipa. În societăţi din ce în ce mai tehnologizate, cum sunt cele americane sau japoneze, există o mulţime de victime, de tineri care devin dependenţi de aceste reţele.

citat din Florian Tudose
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul Phoenix

O noapte exilat în paradis
poemul rug în pielea goală
din cenuşa unui manuscris
iată-n flăcări se răscoală

Poemul rug în pielea goală
are chiar ieşire-n larg
lavă-a nopţilor de vară
ducând cerul la catarg

Are chiar ieşire-n larg
din cenuşa unui manuscris
de ţărm stele i se sparg
nopţii exilate-n paradis

Poemul rug în pielea goală
din cenuşa stelelor se scoală

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o bună zi voi îmbătrâni, într-o bună zi voi muri, într-o bună zi voi fi dată uitării.

Simone de Beauvoir în Toţi oamenii sunt muritori
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul

până la poartă
poţi alerga sau sta
într-un picior pe marginea terasei cu flori,
o singură petală este suficientă
să-ţi aduci aminte trupul său
aşa cum lumina te-a ajutat să-l admiri cândva,
întotdeauna ai spus privirea ce alunecă
pe un corp de femeie nu-i un păcat
devine exerciţiu de contemplare a creaţiei,
te prinde
la timp să-i afli respiraţia, parfumul
dacă neliniştea nu te-ar pierde
odată cu simţurile scufundate în propria piele
ca într-o apă ce te renaşte pentru a scrie cu
iubire poemul pe care ea nu-l va citi niciodată

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul acesta nu a fost scris niciodată

pentru că ai oprit cuvintele
într-o zi când speram să o luăm de la capăt
tu frumos şi cuminte
eu flămândă
ca de obicei
oho
ce poveşti aş fi născocit
şi carnea
şi sângele tău
ar fi învăţat
drumul iubirii întregi

dar
vezi tu
poemul acesta nu a fost scris niciodată
că nu am ştiut
cum dormi
cu mâna stângă sub cap
visând infinitul
din pieptul meu
sau cu dorinţe mai vechi
strânse sub pleoape
nu am ştiut nici că pleci
cu buzele arse
să îţi trăieşti bucuria de o zi
şi te întorci
în lanţurile singurătăţii

poemul acesta nu a fost scris niciodată
pentru că nu l-ai lăsat
şi ne-am întrors în aceeaşi tristeţe
când puteam să ne fim
ce ne-a fost dat să ne fim
aşa cum scrie în marea carte a vieţii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul din dom

în forma gândului
m-aş fi făcut fratele său / un cais înflorit /
mai înaintea lui născut cu acelaşi nume
Vincent-Willem

m-aş face şi acum fratele lui
să dau o explicaţie tristeţii
ochilor limpezi-azur
ce văd între caişi înfloriţi şi pe aceia cu crengi uscate

în ce cuvinte însă aş putea să-l înţeleg
decât alergând pe câmpiile cu mărăcini ale Zundertului

urma să-i găsesc într-o colibă aş dormi
pe un sac cu cărbuni în Le Borinage
mi-aş ţine degetele în flacăra unei lumânări aprinse
să-i fiu frate în călătorie aşteptând să cadă
o stea
din vârful unui chiparos la picioarele Brabantului

să fiu fratele lui nu aş asculta pe nimeni
decât inima celuilalt Vincent-Willem născută fără să bată
pentru a fi el Vincent van Gogh
pentru totdeauna

la Arles într-o casă galbenă
cu flori de cais în mâini
în aşteptarea lumii târzii
chipul ars e umbra fratelui-prunc
ce şi-a lăsat inima pe cântarul neliniştilor
în faţa unei uşi deschise spre sud
pentru a fi auzit strigătul rămas între pereţii domului
"Devin pictor, dar vreau să fiu om."

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec final

aş putea să-ncap într-o gutuie,
auriu să ningă dinspre sfinţi
şi gustându-i coaja amăruie
îngerii să strângă ceru-n dinţi.

ochii mei căprui într-o castană
aş putea să îi închid cu dor,
cântecul să-l dau de bună seamă
marelui, bătrânului condor.

într-un măr să îi ofer seminţei
alt lăcaş - memoria părtaşă
rugilor, iertării, biruinţei...
inima s-o-nchid într-o măceaşă.

peste timp, când nu voi mai putea
în al vieţii rost să mă divid,
o să trec prin Univers nu stea,
nu un punct, nu o idee... Vid!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai simplu decât perfectul ce ar putea fi

întreabă între sughiţuri durerea desfacerii de trup
răsturnate ceruri pe un câmp înflorit mai tot timpul
şi vara şi iarna şi-n toate toamnele nenumăratei primăveri
lacrimi prisosinde cătându-şi negustor pentru o clipă
între două margini de lume şi o cobiliţă

hâtru şi mucalit
un înger deconspiră perfectul simplu
din ochii adânci ai bunicii mele
cât tot voroneţul
mai decât toate căutările imposibile de albastru

iar eu urc dealul cu ulciorul într-o mână de copil
să-i stâmpăr setea de infinit
de la rădăcină în sus
un praf galben delimitează două imperii veşnic verzi
cum fac uneori punctele de suspensie loc unui gând nerostit

cântecele desfrunzite ale stejarilor
mai aduc un cerc peste un alt cerc
poate într-o zi cineva va descoperi în sfârşit
pefectul acesta atât de oltenesc
încât nu poate dormi decât pe o laviţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă nebună (joc de cuvinte)

Când vine furtună,
Când plouă şi tună,
O mamă nebună,
Într-o noapte cu lună,
Se-aşează-ntr-o rână.
C-un urlet de mumă,
Copiii adună,
Într-o văgăună,
Cu gând să-i răpună.
Le dă mâncare bună
Flori de mătrăgună.
De băut, ţuică de prună.
Mâncaţi! îi îndrumă.
Apoi,
Fără să spună,
Cu gura în spumă,
De gât îi sugrumă.
I-astupă cu humă
Şi pleacă nebună.

poezie de Dumitru Delcă (24 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul meu ca un tren

poemul meu ca un tren pe firul epic
metafore-pilde şi cuvinte curioase
cu locuri la geam

poemul meu ca un tren personal
oamenii se urcă
împart o bucată de vreme
zâmbesc şi coboară uneori cu speranţa
că poate se vor mai întâlni

poemul meu ce nu mai apare
îndrăgostiţii privesc întruna la ceas
probabil se gândesc
că n-am să mai scriu despre trenuri
şi aceasta este ultima şansă
să cutreiere lumea
din mersul imaginaţiei mele

poemul meu ca un tren al întoarcerii
un bătrân întrebând controlorul
de oraşul acela mic dintre munţi
de prima sa dragoste

poemul meu
... î n d e p ă r t â n d u – s e
destin şerpuind prin orizontul lacom
şi totuşi, nimic nu este pierdut
mai există trenuri rapide
ce trec prin vămile cerului

şi eu, cel care unge roţile cuvintelor grele
cel care aşază şinele
pe drumuri neştiute de hoţii de trenuri

poemul meu ca un tren flămând de timp şi distanţe
accelerează neobosit

şi eu, cel care se opreşte mirat
la ţărmul unei eternităţi fără trenuri...

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem alambicat

Poemul se născuse gradual
Din perspectiva unui ţel emotiv
Ca o incantaţie memorabilă
Infatuat cu subiect eterogen
Poemul nu era doar imaginar
Avea o rezoluţie de anvergură
Şi prindea forme idilice
Cu tentacule ingenioase
La fiecare escapadă
El creştea ca un balon multiplu
Încărcat cu oxigen
Capabil să menţină viaţa
Pe o întreagă planetă
Partea bună ieşea în evidenţă
Ca un lob excesiv
De fapt nu avea părţi rele
Aşa că toţi lobi erau buni
Acum ei fac lobby deliberat.

poezie de David Boia (29 august 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul care a luat locul unui munte

Era acolo, cuvânt cu cuvânt,
Poemul care a luat locul unui munte.

El i-a respirat oxigenul,
Chiar şi-atunci când cartea zăcea întoarsă-n praful de pe masă.

Îi reamintea cum a avut nevoie
De un loc unde trebuia să ajungă urmându-şi propria direcţie,

Cum a reconstituit pinii,
Cum a mutat stâncile şi şi-a croit drum printre nori,

Căutând perspectiva care urma să fie cea corectă,
Unde el urma să fie perfect într-o inexplicabilă perfecţiune:

Exact acea stâncă unde inexactitatea lui
Urma să descopere, în sfârşit, panorama spre care ei năzuiseră,

Locul unde putea sta întins şi, privind în jos spre mare,
Recunoaşte unica şi singuratica lui locuinţă.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedere

Am să te caut într-o noapte sau într-o zi,
al cărui an?, din curiozitate,
ca să-ţi văd mobila stil Naopleon
şi cărţile in teanc necitite.
***
Într-o toamnă sau într-o iarnă a altui an
am să vin pe furiş ca să-ţi văd iubita,
pură curiozitate feminină,
iubita imi va spune multe
pentru că e tot femeie
***
Şi în altă zi, probabil joi,
am să-ţi răscolesc gândurile
ca să-ţi aflu aşteptările.
***
Iar în noaptea de sâmbătă spre duminică,
a cărui an?,
voi veni eu, cea de acum,
aducând o crenguţă de dor-nverzit.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea unui soldat

Viaţa se contractă şi moartea e aproape,
Ca într-o scenă de toamnă.
Soldatul cade.

El nu devine pentru trei zile un personaj,
Nu-şi impune desprinderea,
Nu pretinde niciun fel de pompă.

Moartea e absolută şi lipsită de grandoare,
Ca într-o scenă de toamnă –
Când se opreşte vântul,

Când se opreşte vântul şi, acoperind cerul,
Norii îşi continuă, cu toate acestea, plutirea
Într-o direcţie sau alta.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisc

Poemul acesta
Trebuie să încânte
Fiindcă este
Expresia
Unei străfulgerări
De inspiraţie
Poemul acesta
E plin de culori
Fiindcă-i
Ecoul unui
Curcubeu nesfârşit
Poemul acesta
Va deveni sacru
Fiindcă-i
Purtat la ceruri
De îngeri sfinţi.

poezie de David Boia (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine oare îmi va încredinţa un trup duhovnicesc atâta vreme cât eu nu pot stăpâni nici măcar un trup pământesc? Trupurile mici şi pieritoare pe care le avem acum ne-au fost dăruite aşa cum şcolarilor li se dau poneii. Trebuie să învăţăm să conducem, nu pentru că într-o bună zi am scăpa cu totul de cai, ci pentru că într-o bună zi s-ar putea să călărim pe deşeuate, neînfricaţi şi voioşi, pe acei bidivii incomparabil mai mari, pe caii aceia înaripaţi, strălucitori, de pasul cărora se cutremură lumea şi care ne aşteaptă poate chiar acum cu nerăbdare, bătând din copite şi sforăind pe nări, în grajdurile Împăratului. Nu că galopul ar fi lipsit de orice valoare dacă nu ar fi un galop împreună cu Împăratul, dar cum altfel - de vreme ce El şi-a rezervat propriul armăsar - L-am putea însoţi?

C.S. Lewis în Despre minuni
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o primă ninsoare aştept
pentru ca
la capătul aleii de cruci
să aşez într-un vârf de culoare
coroniţa de brad
ochii lor nu vor mai clipi
zâmbetul nu se va mai aşterne de chip

în cenuşa zilei
cerul va crăpa pentru o secundă
a răsărit de soare
apoi totul va tăcea
ca într-o poveste terminată demult
un vag freamăt
în membrele obosite ale orbului
într-o oarecare zi
de duminică

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să ţipe
neinventată de noi
ca şi cum o busolă urmăreşte fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniştea zilei aşezând desprinderea de lume
sub arcada veşniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
şi literele cunoscute chiar şi în tăcere
chiar şi într-o abstinenţă distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colţ verde de toamnă
şi-un timp de tine nepustiu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii

Oare fluturii vor ajunge la inima mea
Sau au îngheţat pe undeva pe drum?
Sunt singură şi în viaţa mea se simte un veşnic gol.
Poate ar trebui să văd cerul de argint, să-mi ascult inima,
Mă vizualizez la început de drum,
Sunt iubită de copiii mei dragi,
Fiul meu care nu ezită să-mi arate
În fiecare zi cât de mult mă iubeşte
Atât de cald îmi şopteşte la ureche cuvinte dulci,
Atât de suav îmi zâmbesc amândoi,
Încât mă pot topi de dragul lor, eu, înger de foc.
Atât de dragi sunt că viaţa aceasta este prea scurtă
Pentru a mă bucura de îngerii mei.
Vulcan de cuvinte mă poartă spre portalul spre rai.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!