În închisoarea mea cu pereţi de hârtie

se aude cum cineva sapă în zid poate-i
abatele faria îmi zic sau poate vântul
care aduce dinspre pustie părinţii mei
de cenuşă ori poate e dincolo de uşă
nevăzutul neştiutul demonul care-mi
strecoară noaptea sub frunte poeme ca
nişte bombe artizanale cu ele mă arunc
în aer exact atunci când vine acasă iubita
mea moartă şi mereu înviată căutând sub
leandri cheia ruginită demult am adunat
argintul viu din oglinzi şi la flacăra
lumânării am distilat aceste cuvinte care
nu ţin de foame dar mă ţin în viaţă cât
caut ieşirea din labirint cu detectorul de
metale rare dau în loc de d-zeu peste tatăl
meu în salopeta lui proletară îmi promite că
o să-mi sudeze aripi minunate aripi de fontă
în formă de m m de la mir staţia orbitală pe
care d-zeu e un cosmonaut uitat şi bătrân în
mâni are un ciocan şi o seceră în cealaltă
mână un ochean cu care citeşte pe buze cuvintele
ce compun închisoarea noastrăcu pereţi de hârtie
timid mă apropii şi privesc prin ocheanul întors
transformat în vizor dincolo nu sunt decât eu
deghizat într-o lumină sfioasă ca de neon şi
parcă pe umărul transparent am o sclipire de coasă

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Înviere

între mine şi mine este un loc viran
acolo arunc molozul iubirilor uneori
melancolia trece în halat şi papuci
de spital are mănuşi chirurgicale şi
instrumentar pentru prelevarea de organe
va găsi aici măcar o ½ de vers cu care
să îmi facă noaptea mai lungă lumea mai
bună se plânge că iar va fi de gardă în
noaptea de înviere când toate poemele din
lume se ridică din praful uitării şi ca
nişte zombi îşi caută autorii pe străzi
printre blocuri le auzi cum vorbesc într-o
limbă străină cu mâinile pâlnie mă strigă
poemul care îmi duce capul pe tavă în timp
ce trupul încă sapă cu râvnă o groapă prea
strâmtă în care abia încap munţi cu zăpezi
şi tot ce am mai adunat în cei 40 de ani de
rătăciri prin deşert de pe margine cineva
mă întreabă cum se numeşte domle poemul
acesta nu ştiu răspund eu sunt doar sclavul
care urmează să fie îngropat de viu la
picioarele poemului ah de n-aş uita să pun
ceasul să sune de învierea lui d-zeu

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta cu demonul poeziei

o fiară spăimoasă
cu dinţi de pucioasă
şi limbă hleioasă coboară din înaltul ceriului întrebând în stânga şi-n dreapta de copilul din tine ăla închis în cămară şi uitat acolo trei ani la rând ce greu e să te lupţi cu sinele în acest spaţiu strâmt când balaurul îţi cunoaşte toate cotloanele fiinţei şi ştie că în apărarea ta nu ai decât un paloş decupat din poveşti nemuritoare şi mai ai un cal răpciugos cu aripa despicată
cu copita ferecată pe când demonul are solzi de târâtor
ochi de răpitor
ghiare de zgripţor plus o centură căptuşită cu dinamită pe sub tricoul cu lozinca poeme din toate ţările uniţi-vă de frică nu mai ai timp să te întrebi dacă eşti treaz sau visezi între voi cuvintele mănâncă pop-corn şi strigă ca la o gală de wrestling te lupţi cu zmeul zi de vară
până-n seară până ce d-zeu îţi face semn şi arunci prosopul între voi se ridică un zid chinezesc abia de îţi tragi sufletul că fiara scoate trâm biţa apocalipsei şi totul în jur se prăbuşeşte ca un perete de chirpici atunci arunci piep tenul care se face pădure dar nici pădurea nu mai e ce a fost în fine arunci peste umăr o foaie albă şi ea se trans formă în nisip mişcător abia ai timp să te prinzi de singura certitudine din viaţa ta iubita imaginară dulce ca o ţigară mentolată ea îţi întinde o mână pe care vezi tatuată o siluetă de balaur iar sub ea mare citeţ într-o inimă albastră numele tău

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din nord

unde ne sunt zeii puternici de
pin şi stejar din care morţii
noştri ciopleau porţi cerului
tu duh al pământului lasă-i să
mă găsească să mă ridice din praf
şi iar şarpe tânăr să fiu căutând
printre crengi cuibul luminii
din nord lumina ce lasă pământul
transparent o dată la o mie de
ani mai fă-mă cântecul lor sălbatic
să-l cânt prin focuri să sar şi
ieşind din mine curat ca un prunc
să privesc cu dispreţ la cel care
am fost când mergând în genunchi
credeam că am aripi

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainele Celui Fără De Formă îi sunt relevate celui care priveşte dincolo de formă, căci locul din care priveşti îţi creează experienţa cu ceea ce priveşti. Dacă privirea ta transcende forma, vei zări Nevăzutul, iar dacă poţi vedea Nevăzutul, înseamnă că priveşti prin ochii Nevăzutului. Nevăzutul nu este văzut de cei care privesc, ci doar de cei ce văd ceea ce privesc, pentru că niciodată nu o să vezi Liniştea, dacă priveşti de la nivelul sunetului. Ochii prin care priveşti, determină ceea ce vezi.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joia mare

măi dragă le-am spus eu cuvintelor care
mă aşteptau pe peron m-am întors la voi
din războiul meu cu lumea reală tras la
faţă şi fără vlagă le-am dat un rând la
bufetul din colţ cu toţii ştiam că urma
să fiu jefuit de tot ce aveam ascuns în
ventriculul stâng şi mă rugam să nu îmi
găsească metafora lustruită ca o lentilă
zeiss prin care încercam să îl apropii pe
d-zeu la masa murdară sta fiul omului
alături cuvintele care îl vor trăda până
va cânta cocoşul eram la o cină de taină
cuvintele toate aveau cearcăne de sfinţi
bizantini şi picioare nespălate vorbeau
între ele simplu firesc despre vreme
despre ce au mâncat şi ce vor iubi cu
siguranţă cuvântul nu poate spune nimic
mai mult dacă nu e scris de poet în vitrina
restaurantului o noapte luminoasă îmi
transformase în nimb aburul respiraţiei
ca un semn că urma să urc pe golgota poemului

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e în tot şi toate. Toată lumea e D-zeu şi D-zeu e toată lumea. Nu există relaţie de subordonare între D-zeu şi mine. D-zeu e şi în mine şi eu în el deci sunt un D-zeu în manifestare şi merit tot ce e mai bun să ofer şi să primesc. Când înţeleg asta mă liniştesc desăvârşit. Nu există ceilalţi. Eu sunt în tot şi toate şi ceilalţi sunt în mine deci dacă iubesc şi ofer atenţie celor din jur, mie imi ofer. Cum mă tratez pe mine aşa îi tratez şi pe ceilalţi care sunt eu pentru că nu există ceilalţi defapt.

citat din Marius Boeriu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine seara?...

De unde vine seara,
cu întunericul ei străveziu,
vestind groasa smoală a nopţii?
Poate că vine, ca şi vântul,
de dincolo de marginile pământului.
Poale că vine mai deaproape, din câmpuri.
Poate că vine din pădurea de peste râu,
ca o ciudată pasăre
cu mii şi mii de aripi.
Poate că vine de pretutindeni şi de nicăieri.
Poate că vine de acolo de unde vine moartea...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buletin meteo

Pe Facebook plouă mereu
Cu poeme "tu şi eu"
Un amic în drum spre bar
Lunecând pe trotuar
Vrea să plouă "Vin Cotnari"
De se poate fără bani
Înspumat curgând şuvoi
Ori din nori, ori din butoi

Pe Facebook cu iz amar
A rămas un vers în dar.
- Mă citeşte cineva?
Sau vor toţi de la cişmea
Vin, cafea, flori şi citate
Sau poveşti demult uitate
Adunate de furtună
Noaptea când pe cer nu-i Lună

Vers, poeme, balustradă
Piere totul în tornadă
Vântul seceră din timp
Vinul spune un colind

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele şi Ego-ul

Toate care sunt limitate de formă, aparenţă, sunet sau culoare sunt numite obiecte.
Printre ele, doar omul este mai mult decât un obiect.
Deşi, asemeni obiectelor, are formă şi aparenţă,
el nu este limitat la formă.
El este mai mult de-atât.
El poate trece dincolo de formă.
Când el e dincolo de formă şi de aparenţă, dincolo de "aceasta" şi de "aceea,"
unde-i comparaţia cu alt obiect?
Unde este conflictul?
Ce poate sta în calea lui?
El se va odihni în locul lui etern care este ne-locul.
El se va fi ascuns în propriul lui mister de nepătruns.
Esenţa lui curge către propriile-i rădăcini în Unul.
Vitalitatea, puterea lui se ascund în secretul Tao.

poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunchii frământă

lutul după rugăciune
capul stă plecat gândind
la cel care a înviat
călcând pe moarte
cuvintele prind aripi şi
se-nalţă la cer
ochii se ridică la zenit
simte lutul cum intră în oase
umezeala vine din pământ
parcă vede un bătrân cu toiag
palmele transpiră-n rugăciune
se simte tras în adâncuri
tatăl nostru plânge
cu lacrimi grele
cu lacrimi de sânge

genunchii frământă lutul
încet încet încet
cu pioşenia care vine
ca o pată de lumină

lutul ia o formă
genunchii frământă încet
lutul prinde altă formă
o suflare divină şi-ar prinde viaţă
nici nu mai simte artroza
genunchii frământă lutul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

azi m-am întors în satul meu,
ca un străin, necunoscut...
acasă, doar aici voi fi mereu,
aici, de unde visul a-nceput.

pustiu e-acuma în ogradă-
în loc de flori cresc buruieni
şi gardul într-o parte stă să cadă,
de-atâtea ploi, de-atâtea ierni.

o uşă se aude scârţâind,
când vântul prin ferestre bate,
vechea icoană atârnând,
e tot ce-a mai rămas pe un perete.

în candelă un strop a mai rămas nears,
din ce a fost ulei sfinţit
la care, mamă, primul vers,
din cartea mea, sfioasă, ai citit.

şi lacrimi ţi s-au scurs pe-obraz,
cuvintele rostind în şoapte.
cu mâna rezemată de pervaz,
tu mai aştepţi pe cineva, la uşă să îţi bată.

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi pestriţe...

Aripi de pui congelate sau fripte,
Prin coteţe de ouă sau date pe cripte,
Aripi de porc făgăduite-n discursuri,
Aripi de fier ce te cară-n văzduhuri....

Pe aripi de fluturi
Îmi arde stomacul,
Cu aripi de înger
Pe umeri stă dracul,
Pe aripi pufăite
Din fire-aromate
Şi bahice aripi...
... simţiri minunate!...

Când te-aud,
Când te văd
Când te simt sunt zvârlit
Pe aripi duioase ce mă fac împlinit...
Sunt tot o aripă,
Sunt tot hotărât,
Dar să nu calc smintit,
Să-mi stea aripa-n gât!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de orice formă de existenţă, există o Prezenţă De Sine Existentă. Numele Său, nu poate fi vorbit, Prezenţa Sa nu poate fi simţită, căci niciun simţ relativ nu poate penetra Infinitul Absolut. Orice nume i-am da, am limita Ceea Ce Este Cu Adevărat, pentru că, dacă numeşti un element, îl limitezi între pereţii trasaţi de numele pe care i-l dai. Dacă numeşti o prezenţă, o transformi într-o idee, iar Ceea Ce Este Dincolo De Orice nu e un concept. Acum, noi îl vom da mai multe nume. Şi, pare o contradicţie, însă vom folosi aceste nume doar pentru a arăta către El, nu pentru a-L cuprinde. Cuvintele sunt indicatoare - şi aşa vor rămâne şi în cazul de faţă. Conştiinţa Fără De Formă există în Linişte, fiind Una cu Liniştea. Nevăzutul este Nemanifestatul din care provine manifestatul, însă, prin manifestare, Manifestatul nu s-a separat de Nemanifestat, căci orice formă văzută este purtătoare de Prezenţa Nevăzutului, dar nu orice formă văzută este conştientă de Nevăzutul ce sălăşluieşte în interiorul său - tocmai de aceea, s-a creat această separare fictivă între Nemanifestat şi Manifestat.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea şi fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat şi blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost şi sens!
Dincolo de cuvinte sunt şi lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.

poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Spre seară, candida femeie
se descalță de cădere și uman,
e doar o ultimă fiică
a pământului ars de nesfințenie.

Răsare noaptea de sânziene
și din umeri îmi țâșnesc aripi
care-mi curg peste muntele tău.
Ah, te tot caut în grotă neființei!
Tu, taci! Îmi vorbesc ecourile...

O sete de nemărginire mi-a cuprins
viscerele fântânii de aur
și ultimii condori înnebuniți cer serafimilor
o ultimă zi cu aripi de cometă.

Ah, și mă-nalț dincolo de moarte!
Din suma cercurilor acvilei
care-mi valsează peste cernitul cotidian,
un ultim zbor al cauzelor pierdute...

Și mă roagă plânsul copilului
aflat dincolo de tărâmul inocenței,
trăindu-și bruma din tâmpla albastră,
înrudită cu îngerii:
naște-mi, te rog, eternitatea!

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic de absurd

drumul pe care mergi, până când mersul devine mers şi
drumul drum, iar tu
păşeşti înafara ta ca şi cum de-abia acum
începi să porneşti

în sensul în care
toate ceasornicele s-au întors, în sensul în care
toate capetele de la o masă s-au întors
în sensul în care
scrisul devine un vas de sânge către un ţesut la mare depărtare

astăzi m-am decis să nu şi ca urmare
am făcut un ceai de plante cu mult vânt şi soare
câteva albine şi-am deschis o carte oarecare
dar cartea m-a deschis pe mine şi vânturi solare
au pornit la o plimbare întâmplătoare peste-un răsărit de mare
cu păsări ce trag de aripi ca de nişte parâme
peste o risipă dezordonată de umbre, lumini şi penumbre
sculptate cu mare migală de cea mai fină depărtare
de aer pe care o respiri cu răbdare

tu stai cu o mână peste cealaltă mână şi zici
ba nu zici, ci taci, iar tăcerea vorbeşte mai tare decât propria ta răsuflare
şi un puls ascuns se arată în degetele mâinii stângi ca o icoană pe sticlă
iar eu te privesc din profil cum taci şi profilul priveşte
spre muntele cu piept de bărbat, şi încerc să vorbesc, dar tu
stai cu o mână peste cealaltă mână şi zici, taci mai precis
şi-mi faci semn să m-alătur copacilor tăi cu umbre de maci

cine se ascunde în cine mă'ntreb, oglinzile ăstea fără de sfere
au propriile lor emisfere, poate că-i cerul, pământul, sau cosmologic vorbind
densul şi absenţa lui cu misterioasele lor circumvoluţiuni ca un dans tremurând
fără de care nu am avea decât un singur sens şi
asta-i desigur absurd, ca urmare îmi strâng părul
de la tâmpla stângă cu pumnul stâng ca pe o pensulă
înmuiată în sânge şi gânduri

dar poate că mâine da, n-o să fie soare
şi atunci o să mă ridic în picioare şi
o să-mi scutur haina şi
aruncând-o pe umeri ca pe nişte aripi nefolositoare
o să îmi vâr mâinile în buzunare ca în pământ
şi o să îmi cresc rădăcini din vârful degetelor ca pe nişte tulpini
către un cer adânc plin de mirare şi
luându-mi rămas bun o să rămân în tine ca o frunză desprinsă de vânt
până când soarele sau orice alt petec de alb prins în floare
o să şteargă totul
blând
(ca pe-o uitare)

dar până atunci
citesc şi ascult, pierdut
privind către drum
şi drumul priveşte-napoi fără cuvânt

poezie de Petru Teodor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul alb

în salonul septic nr 23 sânii tăi
aduc turlele bisericii mai aproape
linia lor perfectă mă face să visez
că d-zeu e chirurg şi operează fără
bisturiu doar cu mâinile goale în
patul de lângă fereastră poetul costel
aşteaptă şedinţa chimio se ţine tare
nu varsă o lacrimă şi nici nu dă bacşiş
la doctori decât cărţile lui în 2 3 zile
va fi externat cu regim o va mai duce 2
poate 3 ani cu el împart zacusca şi amin
tirile tale primesc în schimb poezii atât
de luminoase că par profeţii uite aici
scrie că tu plictisită de atâta aşteptare
ca de istoria literaturii lui manolescu
te-ai hotărât să îl ceri de bărbat pe
primul necunoscut care îţi iese în cale
între staţia de metrou şi spital stai
liniştit mi-a spus poetul costel şi ime
diat a adăugat versuri în care eu mă
plimbam prin intersecţie cu flori în mână
şi un cal alb o imagine atât de reală că
zău îmi pare că sunt chiar acum în pijama
pe trotuar ţin de căpăstru un cal alb şi
când trecătorii întreabă al cui e domle
aşa mândreţe de cal răspund cu mândrie
al unui prieten imaginar

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M: Cuvintele unui om care s-a realizat nu-şi pierd niciodată ţinta. Ele aşteaptă să se ivească condiţiile potrivite, fapt care poate să ia ceva timp, şi asta-i natural, căci există un sezon pentru semănat şi un sezon pentru recoltat. Însă cuvântul unui guru este o sămânţă care nu poate să piară. Desigur, guru trebuie să fie unul adevărat, care este dincolo de trup şi de minte, dincolo de conştiinţa însăşi, dincolo de spaţiu şi de timp, dincolo de dualitate şi de unitate, dincolo de înţelegere şi de descriere. Oamenii de bine – cei care au citit foarte mult şi au multe de spus – pot să te înveţe multe lucruri folositoare, dar ei nu sunt adevăraţii guru ale căror cuvinte se adeveresc întotdeauna.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem produsul viziunilor noastre

de la vârsta de 15 ani colec ţionez
viziuni am ca hilde gard von bingen
demonul meu personal negru/ ponegru/
şarpe de dudău/ şteblă de spin rău mi
-a intrat sub piele până în plămâni
îl aud cum muşcă din cuvinte şi scui
pă oasele pe jos lumina arzândă nu îl
mai vânează apa sfinţită nu îl mai im
presionează nu îl mai sperie nici caii
apocalipsei care îmi nechează pe piept
fix la 7 dimineaţa când să-mi beau ca
feaua demonul îşi aprinde un pall mall
şi sorbind din ceaşca mea scrie versuri
despre iubirea lui pentru un sucub negru/
ponegru/ şarpe de dudău/ şteplă de spin
rău şi uite aşa în camera mea de cămin
ţigările se fumează singure cărţile se
scriu singure şi mereu apar pe pereţi
întrebări pe care eu nu mi le pun de ce
au oamenii aripile pe dinăuntru de ce
iubirea care este o formă de paranoia e
cântată de toţi treptat ne-am obişnuit
unul cu altul el nu mai poate adormi fă
ră să-i citesc din doctor faustus eu fă
ră să îmi arate cum se bea stalinskaya
până ce pământul se învârte în sensul
opus am ajuns de nedespărţit iar de când
şi-a lăsat mustaţă şi plete lumea ne con
fundă şi strigă pe străzi uite-l pe cărtă
rescu şi umbra lui care merge în mâini

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!