S.O.S. for Love!

timpul acesta nu ştiu dacă privilegiat
în care orice nefericire este sacrilegiu
cum a strivi în indiferenţă mâna înluminată
cu neprefăcătorie întinsă de Dumnezeu

aşa că dăm drumul narciselor în pline zăpezi
ca unor herghelii niciodată eliberate
de sub povara propriilor copite
lacul îşi reprimă neliniştile în aripile desfăcute
spre interiorul descătuşat al pământului

Poeţii reabilitează lumi
nicio răzvrătire a trestiei:
metaforă maronie
intrată în realitate

cuminţi pajiştile renunţă la prejudecăţi
abdică de la virginitate atâta vreme cât au
certitudinea acelui "cu totul altceva"

viaţa se aranjează în formă de Sens
optezi să exişti firesc
fără de teama de-a nu pierde esenţialul
de-a rămâne pe dinafara întâmplatului
asemenea copilului înţelept alegi
să te bucuri în loc să se îmbufnezi

şi ieşi pe o poartă / şi mergi / şi eşti / şi te întorci... şi iar ieşi...
altfel spus iubeşti!

tresari:
unica omisiune:
cerul amplu uitat deschis înspre tine

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ora aceasta nu ştiu dacă privilegiată
în care orice nefericire este sacrilegiu
cum a strivi în indiferenţă mâna înluminată
cu neprefăcătorie întinsă de Dumnezeu

aşa că dăm drumul narciselor în pline zăpezi
ca unor herghelii niciodată eliberate
de sub povara propriilor copite
lacul îşi reprimă neliniştile în aripile desfăcute
spre interiorul descătuşat al vremii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

viaţa se aranjează în formă de Sens
optezi să exişti firesc
fără teama de-a nu pierde esenţialul
de-a rămâne pe dinafara întâmplatului
asemenea copilului înţelept alegi
să te bucuri în loc să se îmbufnezi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna

Este greu să ieşi din minciună
În care trăieşti de atâta timp,
Dacă nu vezi gratiile.
Însă este şi mai greu să le vezi
Dacă eşti legat la ochi.
Sa încerci să ieşi din închisoare
Fără să-ţi fi eliberat ochii
Şi a înţelege locul în care te afli
Va avea întotdeauna acelaşi rezultat:
Te întorci de unde ai plecat.
Pentru a ieşi din cuşcă
Este necesar ca înainte de toate
Să devii onest cu tine însuţi.
Onestitatea este primul pas
Prin care te poţi elibera.
Al doilea,
Este să vezi lucrurile aşa cum sunt,
Fără să judeci ceea ce apare.
Iar al treilea,
Să treci dincolo de alegeri,
Acceptând totul aşa cum este,
Fără proiecţii şi aşteptări.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireştii care nu-şi aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-şi contururile

şi poate nu atât cireşii
nici florile lipsă
mult prea puţin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămăşite
de constituţie umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în faţa deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În decembrie se înserează prematur

iată-ne mici
pe bucata îngustându-se de iarnă
fărâma de gheaţă sensibilă
la fenomenul încălzirii globale

şi ce dacă?!
ar putea striga pasărea
şi ce dacă?!
am putea s-o imităm noi

cârduri de cocori rămaşi
imaginaţiei nostalgice
dau ocol silabelor răzleţite
habar nu avem cum timpul
ne ia prin surprindere!

nu aprofundăm
nu ştim nici măcar
dacă boala noastră
se numeşte în vreun fel
dacă este numai inima
în închisoare de decembrie

poate poeţii... poate iubirile lor...

instantaneu
urmele celorlalţi
ne acoperă paşii
liliacul ne strigă pe litere
sufletul altădată comun

se înserează

fără drept de apel
îndepărtarea îşi însuşeşte mimicile
pe care n-a mai încăput intimitatea
un fel de a spune al cosmosului
un fel de a ceda noi

mergem
dincolo de celălalt
cu felinare atârnate de glezne
asemenea condamnaţilor
dâra de lumină sporeşte singurătăţile
destinul acesta – insulă scufundându-se
în mine / în tine
înainte de-a ne fi născut

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine la cine se-mparte?!

cine la cine se-mparte?!
când scrii cu sufletul celuilalt -
de la mine la tine atâta cale vin
atâta drum...
simt o asuprire tandră
şi-o altfel de singurătate -
iubire fragilă regizată de destin...
lumea dinafara iubirii nu există,
e o formă de disperare iubirea -
şi viaţa ta toată e rece
şi locuieşti acelaşi trup
în care nu-ţi regăseşti ispăşirea...
dar sufletul meu te petrece
bântuit de aceeaşi iubire-ntr-un vers
între fascinaţie şi sărut
dacă iubeşti, iubirea nu-ţi trece
şi nu mai ştiu în care vârtej,
din care tumult
viaţa noastră în doi capătă alt înţeles...
eu scriu cu sufletul tău acum,
de la mine la tine atâta cale vin
cu aceeaşi asuprire tandră
din aceeaşi iubire fragilă
regizată de destin.

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşi!

Fă-ţi bagajele şi ieşi din viaţa mea!
N-ai făcut decât mult praf;
Uşa a rămas deschisă de când ai plecat
Şi-ai uitat să te mai întorci...
...............................................
Ai intrat în inima mea, dar pe-a ta
Ai ţinut-o ferecată;
Eu am aşteptat şi am bătut la uşa ta închisă
Până m-au durut şi suflet şi trup.
Am strigat la tine până mi s-a întors ecoul
Ca un bumerang şi m-a străpuns...
Te-ai oprit la mine ca-ntr-o gară –
Trenul tău nu avea orar fix
Şi avea mereu întârziere.
Te-am primit zâmbind, de fiecare dată,
Ai avut grijă să mă laşi plângând...
Te-ai jucat cu mine de-a iubirea,
Dar ai pierdut pe mâna ta, deşi aveai atuul;
Ţi-am acordat mai multe revanşe,
Dar ai fost absent şi indiferent.
Sper să simţi acut golul pe care-l las în viaţa ta
Şi să-ţi dai seama că nimeni nu-l va umple ca mine!
Ce-ai căutat, ce-ai vrut, de ce-ai venit?
Eu nu voi înţelege niciodată!
Ştiu doar atât: ai intrat în viaţa mea ca un străin
M-ai rănit, nu m-ai iubit, tot un străin ai rămas!
Locul tău nu mai e în viaţa mea!
Fă-ţi bagajele şi ieşi!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii către Satan

O, tu, ce între îngeri, eşti cel mai învăţat
Şi mai frumos, de soartă şi laude trădat,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Prinţ izgonit din ceruri, rămas nedreptăţit,
Şi care, -nvins, de-a pururi, te-nalţi mai oţetit,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ştii totul, rege al celor din-desubt,
Vindecător al lumii cu sufletul abrupt,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care iei leprosul, hulitul şi proscrisul
Şi cu a ta iubire le-nchipui paradisul,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu, cel mereu al Morţii, preamarea ta iubită,
Ai izvodit Speranţa, nebuna fericită,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce calmezi privirea celui pe eşafod,
Dispreţuind tăcerea prostitului norod,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care ştii acele tărâmuri cu ispite,
În care-ascunde Domnul comori nemaizărite,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce cu ochiu-ţi ager pătrunzi în arsenale
Unde, în mari adâncuri, dorm neamuri de metale,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ascunzi cu mâna genuna pânditoare,
Când somnambulul trece pe streşini fără soare,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care în mod magic mlădii bătrâne oase,
Când e zobit beţivul târziu în nopţi ceţoase,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care pe cel şubred îl scapi de suferinţă,
Şi-i pui trăgaciul armei în mană cu ştiinţă,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel mârşav
Pecetea-ţi de putere şi-a aurului brav,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce iveşti în ochii fecioarelor crescând
Poftirea spre amorul de trupul lor flămând,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Toiag celui ce fuge şi far născocitor,
La spânzuraţi duhovnici şi la uneltitori,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tată-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut să fie
Goniţi din raiul veşnic, în neagra lui minie,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arrière-fond

seara debutează fără nume
acest spectacol frugal lipsit de pretenţii
mulţumindu-se cu droaie de figuranţi
veniţi de undeva de la capătul lumii
într-o nepăsare... într-o neputinţă
inevitabil atraşi de gaura neagră
a unei scene îndepărtându-se

*
aplauzele stârnesc
albastru-cu-vid
stupoare!
prin tine umblă
vietăţi cu priviri închise
contaminându-te

enunţurile urmează aceeaşi traiectorie circulară
nicio revelaţie nu se schimbă în duminici!

**
gândul de-a nu mai fi
trezeşte absurdul
revolta omului mic împotriva zeului
puţin ridicolă puţin anapoda
această intempestivă ieşire din sânge

***
supliciul cel mai mare
să te prefaci că exişti afectiv
când nici măcar Dumnezeu n-ar putea identifica
vreo diferenţă între tine şi lucrurile sale
îţi rămâne ce-i drept pârtia aceasta ambiguă
pe care formal îţi dai drumul
în virtutea funcţiilor mecanice

şi râzi şi eşti fericit şi pierdut şi murdar... şi râzi... şi eşti...

****
robotic lumea se va aranja
la poalele muntelui ca un public
vor trosni floricele din plastic amnezic
simulatoare perfecte vor da o iluzie
se vor abţine îngeri
să cadă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te şi uită-te în jurul tău. Trage aer în piept. Lasă-ţi gândurile pline de griji să treacă pe lângă tine. E momentul TĂU. Bucură-te de el şi trăieşte aşa cum poate în restul zilelor ai uitat de asemenea plăceri. Nu mai eşti sub presiune. Învaţă să simţi şi să zâmbeşti pentru asta, să îţi DAI VOIE să ieşi din negura stresului de peste săptămână. Azi e pentru sufletul tău. Ce alegi să faci?

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o aruncătură

nu ştiu dacă se numeşte regăsire
sau este numai tributul revendicat
de trufaşa viaţă

toate aceste scene nocturne
când pungesc aşternutul
fac din vis o placentă
în care umblu desculţă prin mine
pe coridoare niciodată ştiute

... drumul meu concret
pe şosele din bitum şi păsări îngheţate
urmând traiectoria pădurilor dezmoştenite
drum în pantofi roşii din lac decojindu-se şi degete strânse
în văzul orb al exteriorului care te-mpinge te-mpinge

drumul meu
aşteptând
eliberarea
Acasă!

plânsul pe care mi-l reprimam în copilărie
să nu mă vadă Mama
plânsul pe care mi-l sugrum acum
să nu mă văd... să nu mă văd... de mine să stau ascunsă

*
gesturile noastre cândva unice
mimând eternitatea
în după-amiaza nesfârşită de iulie
când ne permiteam all inclusive

gesturile noastre orfane azi
intrate în rândul anonimatului
neputinţa de-a mai găsi măcar
un strămoş care să jure în faţa lui Dumnezeu
că noi i-am păstrat sângele
felul de a se încrunta
de-a duce mâna la gură
minunându-se

**
pe un câmp
degetele noastre rămase infantile vor testa
consistenţa feroce a lumii ingrate
instinctual iremediabil căutând
învelişul unui uter
acea instanţă maternă
care să ne ţină
încă o vreme
în afara morţii

pe noi străinii
treziţi
la o aruncătură
cosmică
de toate
ale noastre

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de naivă

nu ştiu dacă azi o să plouă
dacă am uitat rufe întinse pe frânghie
o rană deschisă... doar gândul meu
spânzurat către tine

[buburuză înnegrită cu orange testează trupurile noastre ca pe aer; nimeni n-o mai strigă pe nume!]

o iau de la capăt
şcolar conştiincios
încercând să descopăr locul acela
unde s-a strecurat greşeala
păcatul în miniatură al strămoşilor vajnici

paginile se acoperă de straniu

*
oameni goi intră în septembrie
ca de insectă îşi scutură văzul
îşi murdăresc mersul în moartea căzută
dintr-un vârf de copac sau de înger
se încuie între teancuri de haos
sufletul!
locul acela unde se petrec risipiri iremediabile
terenul minat...
o bombă nedezamorsabilă la fiece secundă

*
atâta vreme cât nicio stare nu poate fi aprofundată
iubirea va rămâne ca de obicei la stadiul de proiect
teoriile majore ale umanităţii vor converge spre altceva
punând în încurcătură... în transă Divinităţile

*
docili simulăm încăpăţânarea
purtăm pământ... obstinându-ne-n roşu
duminica încearcă o minimă variaţiune sinestezică
făcând abstracţie de principiul discontinuităţii

ne dezbrăcăm
aruncăm cât colo aripile
convinşi fiind că am eliminat
toţi prădătorii
idioţi aşteptăm
vindecarea de nimic

*
azi mă rog
cu imaginaţia femeii preistorice
instinctuală, bolnav de naivă şi rea
în apucăturile mele
poetice

*
a fost o vreme
când eram irezistibilă
şi pe timp de invazie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, totul, orice, ceva: dacă nu ai nimic, atunci ai totul, pentru că ai libertatea să faci orice, fără teama de-a pierde ceva.

citat din Jarod Kintz
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă să fiu în gândul trecătorului de afară! 2

e
o lipsă
o pagină albă
de noiembrie
în toată aglomeraţia în care neputincioasă
îţi încurci mâinile / nepăsarea de la 5
cu sentimentele de la miezul nopţii
înspăimântată amesteci cuvintele
mecanic reţii sensuri / tot felul de informaţii
pentru clipa în care în sfârşit te vei da la o parte
doar de tine văzută îţi vei apropia lucruri / îmbulzeala umană
fără să te mai plângi că lumea asta nebună îţi scapă printre degete...

e o lipsă
o pagină albă
în locul tău şi
golul electrocutează
copacii trec. şi strada trece.
oameni privesc...
dincolo de mătasea cu trunchiuri şi frunze
descoperindu-mi trupul

! străinul acesta frumos
aproape-un-copil / aproape-un-poet
scrie o poveste!

de unde ştie el că eu...
eu nu mă grăbesc... / că am
o masă înaaaaltă cât o grădină
şi muuuulţi trandafiri
şi păsări la fereastră
... scrie o poveste
altfel de unde roiul de fluturi
toată eliberarea / ţipătul straniu al rănii
ieşite din piept / supusă aşezându-se
în iarbă / în rând cu gândurile cerului
căzut pe pământ

nuu... tălpile goale nu sunt
nicio filosofie / nicio metaforă
este dimineaţa aceasta concretă
în care convinsă îmi port goliciunea
spectacolul câmpiei care priveşte... priveşte...
când eu desculţă alerg
niciun minutar nu mai zgârie orele:
nicio contradicţie

străinul acesta
trecătorul acesta
aproape-un-copil / aproape-un-poet
habar nu are că tu exişti
că-mi dai dreptul la singurătate...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te poţi opri în orice secundă. Trebuie să îţi fie clar următorul lucru: dacă Acum, în clipa asta, moartea ar veni, Sinele trebuie să fie mai fulgerător decât moartea, ca să te poată lua. (Moartea vine şi pleacă, dar Sinele este Eternul care rămâne. Chiar şi moartea moare în El.).. Mori pentru minte, mori pentru lume! Cât de responsabil este Infinitul? Totul se întâmplă în El. Dă drumul inclusiv acestei idei de responsabilitate (doar te-ai zidit în ea.) Este un construct al minţii. Sinele nu este nici responsabil, nici iresponsabil, dar atât responsabilitatea, cât şi iresponsabilitatea apar în El. Dacă dai drumul inclusiv la această idee ce mai rămâne? Pentru că toate aceste idei te pun în aşteptare. Ele spun că tu nu eşti, dar tu eşti deja Sinele. Tot ceea ce trebuie să faci este să vezi că niciuna din ideile pe care mintea ţi le serveşte ca fiind Sinele, nu este Sinele. Atâta timp cât te crezi mintea care caută Sinele eşti în eroare. Doar rămâi în Liniştea neasociată gândirii, pentru că în momentul în care ai spus "că ştii", deja te-ai asociat gândului cunoaşterii. Rămâi Liniştea neasociată cuvintelor, gândurilor. Rămâi Liniştea în care toate cuvintele, lucrurile se contopesc! Dacă ar fi Acum, în momentul acesta, să alegi între tine şi Dumnezeu, pe cine ai alege?

Atmaji Maharaj în Te poţi opri în orice secundă - Discuţie cu Atmaji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus

Ţi-am spus că te iubesc şi ţi-am dat drumul,
În înălţimi să zbori către un alt necunoscut
Şi am păstrat din umbra ta parfumul
Şi spinii trandafirului din inimi petrecut.

Ţi-am spus că te iubesc şi te-am eliberat,
Din straşnica închisoare a gândurilor mele,
Fără să-ţi spun că sufletu-mi rămâne de răni însângerat,
Asupra cărora am presărat, magnific praf de stele.

Ţi-am spus că te iubesc şi fără ca să ştii,
Ai preluat frumoasă, teribilă, ştafeta
Neîntâmplată, a unei mari iubiri târzii,
Cu care-am zdruncinat şi cerul şi planeta.

Ţi-am spus că te iubesc, fără nimic în schimb a cere,
Deşi de-a pururi, în veci, cerşind am să rămân,
Iubire închipuită, venin şi deopotrivă miere,
Fără să încerc vreodata asupra-ţi vreun asalt păgân!

Ţi-am spus că te iubesc şi ţi-am spus totul
Şi ce folos de totul, n-ai fi ştiut, de eu nu ţi-aş fi spus,
Şi daca-aş fi tăcut, la ce folos secretul?

Ţi-am spus că te iubesc. Ce dacă?
Naintea mea sau după, chiar zeci de guri ţi-au spus.

poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inevitabil estival

suntem prea fricoşi
ne începem constant ziua din dreptul a ceva expirat
tot balansul acesta... tot balastul:
cine să ne plângă de milă?

intraţi în aria de coliziune cu nimicul
inactivi activăm funcţia de economisire a afectului

! dar suntem oameni
avem nevoie de jumătăţile-acestea!
nu ne displace balconul cu briză
nici firimiturile gesturilor noastre
conservate într-un vârf cu levănţică

*
asemenea vieţii
orice cuvânt cu sens se naşte
dintr-o dragoste

să fie iubirea iasomiei
faţă de imperfecţiunea albului
însingurat în propria continuitate?!
şi-atunci norii albi...
chiar şi spaimele...

... sentimentul copacului curtând cerul
el însuşi lăsându-se copleşit de vrăbii
de respiraţia umanizată
în serile cu tei şi tramvaie galbene

[Dumnezeu rupe constant din Sine...]

să fie numai
iubirea aceasta care ne caută
pe fiecare în uriaşa absenţă a celuilalt?!

*
poteca stearpă
şerpuieşte
în imaginaţie
pâlcuri de nalbe şi rândunici
post meridiem-ul începutului de vară
când macii se mută în inimă
fără să se vaite de alteritate

mergem de-a lungul zilei acesteia
cum de-a lungul unei faleze cu de toate
pescăruşi goi ciugulesc cerul din umeri
ne place nisipul cu cochiliile şi memoriile lui ample
înflorind iarbă în mijloc de civilizaţie

aşteptăm

deocamdată

fiecare la câte un capăt

ploaia o să ne demaşte...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtea de Judecată

"Cum va fi când va veni ceasul să pleci dincolo,
Când toată viaţa ta l-ai respins pe Isus,
Iar acum, zăcând aici pe moarte,
El nu este prietenul tău?"

Iarăşi şi iarăşi v-am spus, eu, predicatorul de demult:
Chiar aşa, există prieteni, şi prieteni.
Şi binecuvântat eşti tu, spun eu, care acum ştiu totul,
Că înaintea ta, cel care tocmai treci dincolo, au trecut alţii:
Un tată sau o mamă, un străbunic sau o străbunică.
Nişte suflete minunate care au trăit viaţa intens
Şi care te cunosc în amănunt, care întotdeauna te-au iubit
Şi care nu vor pregeta să mărturisească despre tine,
Să arate Domnului fotografia intimă a sufletului tău
Aşa cum numai cineva de-un sânge cu tine poate să o facă.

Aceasta va fi mâna înspre care se va întinde mâna ta
Să te călăuzească de-a lungul coridorului
Către Curtea de Judecată – unde tu eşti un străin.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai grijă, în putere cât timp încă mai eşti
Să ieşi de sub povara a ceiace iubeşti!
Regatul frumuseţii se va sfârşi-ntr-o zi,
Din mâna ta, o dată cu multe, va pieri.

catren de Omar Khayyam din Rubaiyate (2004), traducere de Geo Olteanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!