A treia zi

mă rog pentru mine
ploi de lumină să-mi împăneze zidurile gândului
ca o anafură îmi străbaţi nervurile limbii
primăvară despotică

şi eu îngenunchez între coastele tale
ca un blestem prea copt
să-şi mai dezvăluie amarul esenţei

rugăciune păgână sparge văzduhurile golgotei prea crude
să mai rumenească păcatul
privirea încolăcită împrejurul strigătului
dă golul afară

scoteţi-mă din mine fără milă
să-mi danseze poemele
mâini fără osii-ncleiate de neguri

mă rog să învii
după ce te-am răstignit pe diagonala pupilei întoarse în mine
a treia zi
a treia zi

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

nu ai vechime în zboruri
neomologate ţi-s văzduhurile de carne prea tânăr eşti
prizonier benevol între oglinzi ucigaşe
doar accidental
mai vii spre mine cu privirea atârnată pe umăr
nu dai autograf de prezenţă nimănui
ţie cu-atât mai puţin
strig
ithaca ulise
ithaca aşteaptă să spinteci gura dragonului

cocoaşa amintirii un rug cu flacără albă

stigmatele fugii rumenesc timpul prea larg dintre noi
poduri de ceaţă ne cresc în vârful buricelor

umplem alternativ sânii speranţelor cu fum uneori plângem

naşte-mi un prunc fără tălpi
chiar de taci voi şti că gleznele tale refuză să fie
creanga pe care mărul coace ispite

chiar fără şarpe şi ţărmul putrezit în cal
troia sapă ruine
uitarea împleteşte corzile sângelui raiul devine lichid
cerul părăseşte ca un transfug albastrul
mănânc vieţi fără să număr
te mai strig odată
ithaca ulise

sfâşii pânza cu vulturi
suveica de oţel mi-a străpuns urzeala trupului

pe zidul dintre noi mucegăieşte timpul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

nu ai vechime în zboruri
neomologate ţi-s văzduhurile de carne prea tânăr eşti
prizonier benevol între oglinzi ucigaşe
doar accidental
mai vii spre mine cu privirea atârnată pe umăr
nu dai autograf de prezenţă nimănui
ţie cu-atât mai puţin
strig
ithaca ulise
ithaca aşteaptă să spinteci gura dragonului

cocoaşa amintirii un rug cu flacără albă

stigmatele fugii rumenesc timpul prea larg dintre noi
poduri de ceaţă ne cresc în vârful buricelor

umplem alternativ sânii speranţelor cu fum uneori plângem

naşte-mi un prunc fără tălpi
chiar de taci voi şti că gleznele tale refuză să fie
creanga pe care mărul coace ispite

chiar fără şarpe şi ţărmul putrezit în cal
troia sapă ruine
uitarea împleteşte corzile sângelui raiul devine lichid
cerul părăseşte ca un transfug albastrul
mănânc vieţi fără să număr
te mai strig odată
ithaca ulise

sfâşii pânza cu vulturi
suveica de oţel mi-a străpuns urzeala trupului

pe zidul dintre noi mucegăieşte timpul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia secundă

Îmi odihnesc adesea uitătura rece,
privirea ştearsă sau nu,
peste un popas al tău în viaţa mea -
mi se pare că m-ai uitat.
Ca pe un muc de ţigară prea puţin sărutat
prea puţin alintat de buzele tale...
O, Doamne, licărul,
scânteia fiinţei mele
se pierde pe coridoarele
şi fulguiala altor destine.
Ştiu ce îmi spui dinainte, popas al limbii
pe versuri din coral.
Inima mea şi-a făcut atol,
inel de logodnă în mările calde
sub jumătatea clepsidrei tale de creion,
pudră, machiaj... toate cele...
Nu ştiu bine cum se numesc, dar ştiu că fac parte din tine.
Iubesc trezirea, adormirea ta.
Mireasma ta. Pielea ce înfloreşte sub fiecare sărut.
Uit de obicei fiecare vis al tău.
Şi aşa îmi doresc să mă iubeşti. Fără să-ţi aminteşti.
Fior şi undă.
A treia secundă.
Nu te uita, pune-ţi sărutările mele la ochi acum.
Lasă-mi privirea să te străbată.
Ne vom regăsi, vom retrăi veşnic.
A treia secundă.
A iluziei neliniştirii noastre.

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul focului rece

(zeul cald de sub gheţuri)

odată cu vânturile estului
intru în templul focului
cu ochii închişi număr paşii dintre mine şi mine
cei tăiaţi la mijloc se reciclează periodic după ce mai amputează
o galaxie de umbre
trag roata dintre pleoape
cât pot de bine o ascund pe Rocinanta în glezne
să bat potcoave de argint drumurilor fără frâie
n-ar trebui să-mi ia mai mult de-o
moarte suculentă

hergheliile duhului îmi tatuează pielea pe toate fusele orare
chiar şi când uit numele unul câte unul

mă pietruiesc încă ispite cu miros de busuioc
atâtea odăi fără vertebre cu număr cuantic şi duşumele de aripi
nu mai revin în insomnii
spăşită

niciodată fără mine n-am să-ţi fiu oglindă
iubite de-o seară prea lungă

cu un şoim pe umăr rotunjesc respiraţia spaţiului
invoc puterea artei dresajului
(nu vreau să mă-nghită neluminată prea răbdătoarea humă)
doar vânturile estului citesc meridianele corect
şi hărţile albe
pentru topirea ultimă

alfabete solare îmi transpiră în palme văzduhuri friabile şi scriu vieţii
poveşti transparente sub unghii

iluzie mioapă
libertatea sapă tranşee în primăveri
câte una pentru fiecare erou îngropat între coaste fără onoruri
stoarce de seve
travestitele toamne pentru un smoothy
hipnotic
prea multe eternităţi cuvintele mi-au dospit în vene
fără drojdia focului pâinea înţelepciunii
împănată cu vulturi

inelele timpului odată scoase de pe degete
bat piroane văzului sferic

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva cu o foarfecă

[ostatec între mine şi foame]

şi aşa voi pleca
cu un surâs în care silabele fac dragoste
pe mormintele ochiului
de foame
am topit într-un trup de pasăre armura depărtărilor
fascinată de pelerinajele ierbii

încui timpul în piatră
răsucesc perfect pupila în cheia sol
şi las călătoria
să invadeze celulele viului

fără să cer procură stelară să-mi şterg trupul
din rădăcinile focului
în cuvânt scutur drumurile coapte

şi mănânc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

De ce-mi dai, Doamne, atâta har
Şi atât de mult talent?
Când eu nu fac decât să-l pierd
Din teama să-mi pun gândurile pe hârtie.
Şi ce milă-mi e
De caietele pe coperta cărora
Am scris frumos poeme;
Căci paginile-s numai albe şi pustii şi scrum,
Iar foarte rar-şi aproape niciodată
Se-ascunde tainic printre ele
Câte-un vers sau câte-un rând.

Ce-s eu?
Ce vezi în mine?
Poeţi în astă lume sunt destui!
Mă tem prea evident să cad în lumea lor
Prea Sfântă pentru alţii,
Divină pentru mine,
Aşa că rătăcesc mereu
Între aste două lumi opuse pe vecie:
Noi muritorii şi noi poeţii,
Prea aiurită să-mi dau seama căreia îi aparţin,
Şi momentul de cuget îl amân fără sens,
Parcă sigură că cineva mă va lămuri.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot rămâne aici

Mă urc seara tâtziu în cireşul copt,
am ajuns prea sus şi mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.

Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în ierburi,
câte o adiere de vânt,
dar nu se mai vede nicio cărare.

În golul sufletului îmi respiră un gând,
să-mi găsească locul acasă
unde nu sunt întâmpinat prea bine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubito, mi-e lene de tine,
Şi vârstă, şi toate s-au strâns,
Şi curg nişte ani după mine,
Şi-azi-noapte cu mine am plâns,

Iar tu căutai aşternuturi
Pliate atent între noi,
Din pat ai uitat să te scuturi,
Precum şi să vii înapoi,

Voiam să mai treci doar o dată,
Să văd cum mai e Dumnezeu,
Să sufli în lampă şi gata:
Lumină să-mi fiu numai eu,

Rămas inutil fără mine,
Cu tine degeaba rămas,
Cu sufletul ăsta ruine
Şi tu, un turist mai retras...

poezie de Alexandru Mogoşeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de poveste

nu-mi căuta privirea
nu vreau ca-n ochii tăi să-mi oglindesc tristeţea
nici ca tu să ştii tot ce-ai ucis în mine
tot ce începi să pierzi
m-atingi cu mâini străine mereu grăbit să pleci
cuvintele-ţi îngheaţă pe buze
mult prea reci
iubirea mea îţi e povară
prea multe visuri ne separă

poezie de Bianca-Alina Luchescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea am avut timp

Timp ca să rămân în viaţă
nu prea am avut.
Lovituri primite-n faţă
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
şi-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viaţa,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat faţa.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viaţa
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineaţa,
vine fără să o chemi.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindire... Sunt un paradox!

Şi mă ascund de oameni... să dispar!
Aşa îmi este bine... mult amar,
Se risipeşte, când sunt eu şi cu mine...
Linişte şi taine... şi cugetări divine.

Şi îmi este drag, să-mi fiu, să mă iubesc!
Am învăţat din greu, iertând să reuşesc...
Şi la final de viaţă, două legi avem:
Iubeşte-te pe tine, să rupi un blestem!

Iubeşte-ţi şi aproapele, ce rar îl mai găseşti...
Asumă-te pe tine, învaţă să iubeşti!
Lumina dă putere! Devii înţelept,
Doar iertând, iubind... la modul cel corect!

Iubesc singurătatea! Iubesc să-mi aparţin!
Fără obligaţii, îmi vreau duh alpin!
Sunt mult prea rebelă, tu prea mic şi jos...
Destinul pentru mine, Rai si tenebros!

Îmi ador extremul, cel neînţeles...
Sunt stelară, colind prin Univers!
Atipică, star-seed al timpului final...
Trăiesc prin spirit înalt şi astral...

Habar n-ai ce zic! Sunt ce n-ai să vezi!
Mult atipică şi cu unde verzi...
Vin din alte ere... nu sunt eu ca voi!
Sunt Lumina plină, mai ales pe ploi...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despletind fuioare din lună

– Ariadne în recluziune –

e iarnă prea vastă-ntre noi
suntem prea roşii sub unghia albă-a memoriei
oasele ni se izbesc de cer
trag fără milă gloanţe de carne-n rafale
blurează timpul
face ravagii crivăţul sângelui
artere oarbe împodobesc drumuri fragile
fără de noi strigătul ne albeşte nisipul
de invazia măştilor clepsidra se umflă râul de spaţiu
devine o mare
ce nu ne poate cuprinde

în clopotniţa trupului o alunecare pe geana abisului ne e semnătură

e iarnă
ceaiul clocoteşte în cană
aburul ne desparte ochiul în două dinţii ciobesc arderi deşarte
printre ciute o haită de lupi sparge blândeţea în schije de foame
noaptea se scurge în pântec sideral de sălbatic
caldă ca o rană flămândă

golul exhibă esenţele
mâna prea rece zadarnic te cheamă
amintirile se retrag în tranşeele sinelui curbează sunetul până se frânge în sine
îndoliate
înstrăinări prin firide desfac în panglici nume destrămate
la capete
prea ades numărate de neguri

vertebrele gemene declanşează apocalipse frenetice

trombe de inimi fără zăbală ne iau în copite
ne frâng în ispite pe tipsie de lună
frământă focul fără de flacără lichefiază femurul vântului
gonim fără odihnă cu lasoul strâns peste coaste
nu contează
râsul ne este cusătură măiastră
înveşniceşte dimineaţa
genunchii devin ciutură în fântâna pupilei
setea din vârful degetelor scrâşneşte
ca un balaur
de piatră

dacă ţi-s grele orbitele goale soarbe-mă ca pe-o cuminecătură iubite

să ne prindem umbra strălucitoare
sub noi dăltuim trepte acasă vom fi în pururea roşii de sânge
cu tiară de rege pe capul din coşul călăului
pereţii de aer casant se depărtează
din ce în ce mai mult frig înghit
în cascade
ceaiul alunecă fierbinte pe gâtul ursitei
feliază
înţelepciunea îmbrăcată în zgură
bisturiul cuvântului

nimic nu e nou deşi cel ştiut de straie se schimbă mereu

lumea respiră tremură şi muşcă din mine
tu ţipi sacadat în atele de-azur
e iarnă pe marginea cărnii
ca un abur de gheaţă mă-nfăşor dorului de-a fi unului poem infinit

e iarnă şi încă o moarte albă despică viaţă
în cruce

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă gestantă

[alfabetul eului în braille]

aşteptaţi-mă în memoria ierbii
merg pe oasele mele
stratificate
atât de unită cu mine
că nici vânturile nordului nu pot
să-mi decojească vreo umbră
din burice

ploaia îmi arde din umeri păcatul primordial
a fi în toate oglinzile fără contur este o axiomă solară
lumii îi trebuie doar stigmatul luminii să-i sângere
palmele
când coboară de pe crucea pământului

autopsia timpului meu arată clar profilul chipului
pierdut în căutări tantalice
printre faldurile cărnii
ierbii
sau sângelui verde

acolo unde nu privesc
de spaima vederii ciclopice

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinaj la mormântul de apă

(recuperarea limbajului ancestral)

să-mi sfărâm gleznele de stele devenea un fapt comun care nu merita consemnat mamă
croşetai placidă la gura sobei o pereche de ciorapi
pe care nu-i va încălţa nimeni
ochii mei orfani făceau culcuş fulgerelor
surori de vreme ploioasă
priveai mirată mamă epavele de pe ţărmuri uitate sau iertate de-un potop anonim
eu număram catarge şi mareele din palmă

mi se părea straniu că n-am sângerat împreună pe-acelaşi gând niciodată

spate în spate
rulam găuri negre memorii uscate ce ne-atingeau diferit
Noul Testament încă nu-şi desferecase coperţile
pluteam sincopat printre escroci şi presupuşi sfinţi şi nici o credinţă nu ne lega în aceeaşi tâmplă

deşi îţi umpleam buzunarele cu ancore sufletul tău rămânea pe afară

n-ai palpat mamă nici mările pe care le găzduiam în coapsă
nici plugurile care tăiau adânc lutul cuvântului
sunam vânturile până îmi sângerau buzele
nu mai conta prea mult că ne-au fost devastate speranţe
de ploi acide

n-am avut milă de numele plin de rădăcini putrede
pline de seminţe mi-s văzduhurile combustii solare îmi leagă arterele
gravitaţia e atât de fragilă în tălpile mele
că aproape îmi sparge pocalul

risipită-ntre stele
tu croşetezi mai departe printre ochiuri alunec fără de urmă
şi vorbele noastre crapă de gol

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău de copilă

Zâmbetul buzelor tale
M-au fericit de multe ori.
Acum nu-mi mai ieşi în cale.
Degeaba te aştept în zori.

Zâmbetul tău de copilă
Prea de vreme-a dispărut.
De mine n-ai avut milă,
Nu mi-ai dat niciun sărut.

Astăzi, rătăcind prin lume,
Multe fete îmi zâmbesc.
Dar mai mult decât pe tine,
Pe niciuna n-o iubesc.

Vraja zâmbetului tău
Ce m-a fericit cândva,
Acuma e chinul meu.
Fără tine, nu pot sta.

Te rog, vino lângă mine!
De-acolo, de unde eşti.
Din nou să ne fie bine,
Din nou, fată, să-mi zâmbeşti.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă la un roman de dragoste

Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeţii mele
Ci adevăratului eu, puternic - şi fără niciun pic de milă.

Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Şi o furtună de gânduri infernale se dezlănţuie în mine
Sângele şi oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nicio ticăloşie
Fiinţa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Şi tu eşti prada pe care de mult am aşteptat-o să-mi cadă
în ghiare.

Joc singur noaptea - şi cânt
Şi, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic în erecţie;
El va trece prin pulpele tale suave şi va lăsa urme de nedescris.

Şi sunt de pe acum fericit
Atâtea nopţi de chin, de febră şi delir
Atâtea bube care mi-au copt în suflet
Se vor sparge - şi vor curge în tine odată cu prima ejaculare.

poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea focului rece

[locul unde se formează tăcerea]

fără de limbă cum să-mi îmbrac spaţiul perfect
lumina cuvântului
nu dă viaţă statuilor chiar vopsite-n magie
comoara piraţilor îngropată-n artere
nu se găseşte instant
doar căutarea arde de jur împrejurul timpului
de împrumut
sub mareele sângelui

vestală în templele minţi
am ratat atâtea geneze în carne

file albe
au înghiţit deşertul din mine
cu focuri în buricele degetelor nu îndrăznesc să lipesc
tandreţea
ca liant de chipuri
amprentele lumii canibale lasă descoperite morminte în epidermă
piroanele încă-s vizibile
ochiului din umbră

oasele mele
stânci înroşite de iubiri prometeice
se fărâmă sub sărutul
zilei
descusută de vise

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU SE POATE TRĂI FĂRĂ IUBIRE

De teamă că am să te pierd,
am scris tot ce am ştiut despre tine.
Am scris poezii multe şi un roman,
am scris numai de bine,
sperând că într-o zi, vei deveni
eroul meu din carte şi citind despre tine,
vei rămâne mereu cu mine.
Când te-am rugat să mă iubeşti,
mi-ai spus că nu mai poţi iubi,
că eşti "bătrân" şi dedicat unei iubiri apuse.
Ţi-am acuzat oglinda de infidelitate
şi m-am întrebat:
oare, m-am înălţat prea mult,
încolăcindu-i trupul,
cu întrebări prea multe?
Am pus atunci mâna pe cuţit
şi am tăiat cartea în două.
Literele plângeau şi zburau asupra mea,
iar eu m-am prăbuşit sub povara lor.
Apoi, m-am ridicat,
m-am scuturat de ruşinea
lăsată de ele asupra mea
şi am aşteptat să renaşti
aşa cum doream eu să fii,
dar n-ai renăscut, pentru că
ai rămas agăţat între
indecizie, neputinţă şi dorinţă.
Te-am rescris exact aşa cum erai
şi am bătut la uşa ta,
pentru a mă învăţa şi pe mine
cum să trăiesc fără iubire,
ca tine.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul conştiinţei...

Doamne, te-am sfidat atât de mult,
Cum sfidează tămâia dracii fără de astâmpăr,
Crâmpeiul tinereţii mele atât a priceput,
Timp bântuit patetic
De jocul adrenalinei dezmăţate.
Dar nu te-ai răzbunat pe mine,
Ca scorpionii aţâţaţi de nedreptate,
Aşa cum poate ar fi trebuit,
Ci mai trezit latent din zăpăceala ateistă,
Ridicându-mi vectorii conştiinţei,
Din starea amorţită şi stupidă,
Ca să pricep sensul vieţii înţelepte,
Fericirea spirituală,
Fără meteahnă, fără ispită.

Doamne, acum îţi mulţumesc!
M-ai deşteptat la timp...
Chiar şi în al nouălea ceas
Pentru mine nu-i prea târziu,
Ajută-mă să te iubesc,
Aşa cum Tu pe mine mă iubeşti,
Raiul Tău e tot ce-mi doresc.

Deşi nu te-am văzut decât în vise,
Doamne, eu te-am simţit mereu aproape.
Crezând în Tine, ştiu că-mi va fi bine,
Divinitatea ta fără egal pe nimeni n-a trădat,
Să se afle şi de la mine.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!