Ecouri de singurătate - III

Cuvintele rănesc mai mult din trufie;
În sânge ura arde grijile-n amar...
Îngenunchiat e cel nu vrea să ştie
Că-n orice luptă... să existe un IDEAL!

Tăcerile au veşmânt de seară adâncă;
Pe cruce trupul pare tot mai uscat...
Fără de iubire nimic nu ne mai încântă
De-atâta trufie... sufletul de el a şi uitat!

Mă uit spre ceruri şi mă rog mereu...
Fără de ţel; mie-mi fi-voi martir...
Aştept să mă iubească Dumnezeu,
Aştept să curgă din mine dor şi mir!

Mă uit către pământ şi plâng şi plâng...
Atâta trufie oarbă pare sieşi zăcământ...
Metaforele vieţii în taină vai, se frâng,
Suferinţa mă face să nu mai ştiu cine sunt!

Mă uit la semeni; toţi trec pe lângă mine...
Mă uit la ei, mă rog să fie blânzi şi buni...
De-atâta trufie ard lacrimile-n noi destine:
Doamne, nu uita să-i ierţi, să-i îmbuni!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - II

Vidat
De-atâta concentrare
În psalmi
Sufletul a îngenunchiat!

Plăceri de lume
Nu mai au răbdare
Sub cerul orb
Şi înnorat!

Aruncă
Zarurile fluide
Cei peste noi stăpâni:
De dor e fiecare rugăciune!

Doamne,
Nu îngenunchia şi Tu!...
Noi mai avem în Tine şansă:
Eşti Ruga de A Fi şi a spune NU!

Doamne,
Nu ne lăsa robi şi vrăjmaşi!...
Nu ne lăsă să purtăm mii de cruce:
Iubeşte-ne, pradă Trufie să nu ne laşi!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm, II (de suavitate)

Doamne, peste nori şi stele
Peste vise oarbe şi/ sau rebele
Am îngenunchiat în gândurile care
Au miez de lumină, doruri şi răbdare!

Doamne, întru metafore captive
Verbele ard între vii substantive
Schiţând rod, iubire şi trufie
Speranţa înnobilând ruga ce-nvie!

Doamne, nu mai am răni destule să
Împart părţi din mine şi pedeapsă...
Mă ocolesc vrajmaşii ce se-ntorc
Ştiind că nu mai am eu azi noroc!

Doamne, în genunchi spre Crucea Ta sufletul suie
Şi te rog pune-mi trupul tot, tot sub cuie...
Să fiu şi nord şi sud şi cer şi pământ
Sub blazonul vieţii: Sunt-cel-ce-sunt!

Doamne, mă învie în dor şi suav
Să nu fiu lumii acesteia efemer, bolnav...
Rodeşte-mă în Sufletul viu, sincer şi înalt
Ca Fiul Tău de-a pururi, CREŞTIN ADEVĂRAT!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodul

Cântă-n strana cea rece şi pustie
Melodul ce de viaţa vie a uitat;
Îşi împarte sufletul între dor şi trufie,
Nu spune nimănui nimic; e sieşi cenzurat!

Cântă şi surpă din cuvinte mereu
n-are decât liniştea de veci înainte;
Iubeşte rănile ce ard în Dumneyeu
Şi cade tulbure în oarbe jurăminte!

Melodul şi-a-nscripţionat pe lacrimi!
Comoara din ceruri azi, nevăzută;
A uitat de moarte, a uitat de patimi
Şi... josul paginii citite tainic tot sărută!

Melodul a uitat de mamă şi de tată...
E în pustiul cel adânc, vibrant;
Mai prelungeşte şoaptele c-o şoaptă
Şi cântă peste timp, ades însingurat!

Melodul aude ecoul din îngeri...
Sfinţii în taină îl mărturisesc;
Psalmii sunt plini de frângeri
Atât de înalt, suav, dumnezeiesc!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trufie nemăsurată

Lumânarea, înciudată,
Soare se credea odată,
Dar abia aceasta zise,
Că un vântuleţ o stinse!...

epigramă de George Budoi (7 februarie 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul iubirii

Aripi de future orb
Ard în a zborului trufie
O, Viaţă, ce să te mai rog
Dacă eu însumi sunt Poezie?!

Petale înflorite peste tot
Roua cuvintelor în psalmi
Scumpă adiere de clopot
Sună peste, peste ani!...

Aripi de future orb
Ard în a zborului trufie
O, Viaţă, ce să te mai rog
Dacă eu însumi sunt Poezie?!

Gânduri se topesc în labirint
Destrămare unică-n suferinţă
Lacăte-n ispite, fluiditate, alint
La preţul de ortodoxă credinţă!

Aripi de future orb
Ard în a zborului trufie
O, Viaţă, ce să te mai rog
Dacă eu însumi sunt Poezie?!

Frumuseţea se pierde-n efemer
False călăuze tind să spună
IUBIREA adevărată există doar în cer,
Dar în sărut... lacrima-i mai bună?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Îmi pare că-s mai bun de ceva vreme
Decât am fost în toată existenţa,
Dar poate este încă prea devreme
Să spun că-n mine mi-am găsit esenţa.
Şi poate că-i o simplă amăgire,
Iar lumea încă strâns mă ţine-n gheare
Ori poate sunt mai îndrăzneţ din fire
Şi fiind mic, aş vrea să mă dau mare.
Dar dacă zic că-s bun nu e trufie,
Căci cum sunt alţii, chiar nu mă priveşte,
Ci ştiu că am avut vicii o mie
Şi-acum în mine floarea înfloreşte.

Oricine este bun de la Natură,
Dar diamantul e îngropat în zgură.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

False suveniruri - I

Un gol fertil se surpă-n mine
Iluzii ard fără de păcat
Martire gânduri mint păcat:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Suveniruiri rămân încă-n sipet
Metaforele-n lire înalte tac
Îngerii din ceruri plâng şi înţeleg
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Adâncuri de ceruri vii divine
Întorc aripile în zborul scindat
Mă-ntreb cine sunt eu fără tine:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Mă uit la inelele de rouă-n care
Un anotimp captiv mai este căutat
Când arde aurul petale de-ntrebare:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Şi, vezi o picătură de sânge curge
Rubinul vieţii pare în noi iar înstelat
Cu timpul regăsirii ce-n amurg e:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul lacrimei

Viaţă-n lacrimi putrezind
Lanţuri de dor îmi sfărâmă ;
Temeri pentru cei ce mă vând,
Iubire celor ce mă ţin de mână!

Crucea creşte azi din mine
Oarbe sfinte înzidiri...
Greu e-n lume fără destine,
Greu e-n miezul altei firi!

Viaţă-n lacrimi putrezind
Lanţuri de dor îmi sfărâmă ;
Temeri pentru cei ce mă vând,
Iubire celor ce mă ţin de mână!

Zaruri oarbe aruncate
Miza fără niciun ţel...
Dincolo de singurătate,
Dumnezeu, singur şi El!

Viaţă-n lacrimi putrezind
Lanţuri de dor îmi sfărâmă ;
Temeri pentru cei ce mă vând,
Iubire celor ce mă ţin de mână!

Ca şi Iisus pe Cruce sunt
Parte din ceruri, parte din pământ...
Mama şi Tată în DOR DURUT
Plâng, mă iartă... să-I iert/să nu-I uit!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

citat din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fi ştiut... - jurnal de lacrimi de război

Să fi ştiut că va veni războiul, nu mai făceam copii... să suferim.
Dar cui să aparţină-această vină? Ce datorăm, cu moartea să plătim?!

De ce plătesc părinţi, copii, cu sânge? De ce cu lacrimi spală suferinţa?
De ce planeta îngenunche, plânge? Străini de viaţă, căutăm credinţa...

De ce, de ce, de ce nu-mi pot răspunde, când calcă tancuri trupuri, le strivesc
Şi din adâncul lor ţâşneşte sânge... Blestem de Dumnezeu îmi ispăşesc?!

Copii flămânzi, fără părinţi, departe, în lumea asta încă rătăciţi,
De ce, răniţi, tânjesc după dreptate? De ce sunt schije-n ochii lor cuminţi?

Ce simte-un tată, când plecând la luptă, ştie că va muri pentru fecior
Şi pruncul fi-va ultima icoana pe care-n gând, o va purta cu dor?

Un pui de om, cu surioara-n braţe, ce simte când părinţii i-au murit?
Dintr-un război, ce poţi să iei aminte?! Căci sufletele-n el s-au schilodit...

Nu tancuri, avioane şi rachete te sperie la fiecare ceas,
Ci moartea ce plăteşte biruri grele să ia de pe pământ ce-a mai rămas.

De ce să curgă lacrimă pe ceruri şi-i secetă de oameni pe pământ?
Războiu-acesta, cui să folosească? De ce să n-aibă oamenii mormânt?

Nu-mi pot răspunde şi mă doare-n suflet... Cu gânduri calde îi îmbrăţişez,
Dar mă încearcă, iată,-un fel de urlet şi-n mine în războaie mă trezesc.

Visez la pace şi la libertate... Să-ntoarcă-n lume singurul Iisus
Ce-a adormit pe cruce şi-n dreptate, spre Dumnezeu, ca un martir s-a dus.

Şi mă trezesc cu sufletul o rană şi gândul sângerând de necuvinte
Şi plâng şi plâng şi plâng precum o mamă, toţi pruncii lumii care n-au părinte.

Calc diavolescul sânge în picioare şi plâng sub crucea lui Iisus... Mi-e dor!
Şi plâng fiece suflet care moare, lăsând pământul mai pustiu, mai gol...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Am preţul iluziilor mele,
Am dorul de concret şi de singurătăţi;
Sfărâm lacrimi-n miezul de durere...
Vă iubesc de vreţi sau nu mă vreţi!

Am intuiţii clare obsesive,
Am ruga mea de Înalt şi sinceritate;
Ard ca verbul între substantive...
Vă iubesc pe toţi, în taină şi-n şoapte!

Am atâtea zboruri noi încât
Uit de mine-n dor de Absolut;
Transform în frumos ceea ce-i urât...
Vă iubesc mereu; pe suflet vă sărut!

Am pagini nescrise şi multă trufie,
Am de toate-n mine şi vă dau şi vouă;
Poezia mea e singura vie împărăţie...
Vă iubesc continuu... cu sufletul de rouă!

Am crez în lumea cea de mâine,
Am jertfa unui prezent ardent;
Sunt pentru toţi... "clipa ce rămâne":
Vă iubesc cu fiecare nou sincer sentiment!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept o veste

Aştept o veste de la mine însumi
Şi plâng de dorul ei necontenit
Şi mă privesc în lacrima din plânsu-mi
Ca să mă văd un pic mai fericit.

Şi nu mă văd... şi nu ştiu despre mine
Decât că plâng şi viaţa mi-a trecut,
Decât c-aştept şi vestea nu mai vine.
S-o mai aştept? S-o iau de la-nceput?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aş face orice ca să-mi pot curăţa
oasele de frică
aş întoarce lumea înspre marginile cerului
şi soarele către chipul mamei
locuit în mine
deşi ştiu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi şi
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii şi sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

ştiu că dincolo de tăcerea ei şi
de ceea ce a fost
e multă suferinţă şi iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii aţintiţi la lumina
de la capătul nopţii
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut şi mă priveşte
din mers
ştiu că nu poţi fi tu
Doamne
şi mai ştiu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aştept
sau să fac ceva ce ştiu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine şi
câte puţin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
şi în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire întemniţată

Iubite, fără mângâierea ta sunt tristă
Şi fără al tău surâs ce în inimă mi-a rămas,
Iar sufletul îmi jeleşte şi n-are batistă,
De atâta plâns, rămânând fără glas.
Iubite, mi-am trimis gândul către tine,
Zburând adiat de vânt ca o pasăre călătoare,
Să te ajungă din urmă, să te aducă la mine,
Căci dorul îmi sfâşie inima, iar sufletul mă doare.
Iubite, fără tine nu mai sunt ca o stâncă,
Sunt ca şi cerul înnorat, ca şi marea agitată,
Fără tine, rana din suflet mi-e tot mai adâncă,
Iar inima-mi bolnavă tânjeşte să fie vindecată.
Iubite, te aştept şi azi, sperând c-ai să te-ntorci,
Să-mi redai fericirea, să zâmbesc ca altădată,
Ca un trandafir să înfloresc, sărutându-ţi buzele dulci,
Să nu mai plâng, căci fără tine iubirea-mi zace-ntemniţată...

poezie de Daciana Lazăr (13 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt compozitor şi născut să devin dirijor. Nu pot şi nu vreau să-mi îngrop astfel talentul meu de a compune (dând lecţii de pian) şi pe care Dumnezeu mi l-a dăruit cu atâta bogăţie (pot să spun aceasta fără trufie, căci o simt acum mai mult ca oricând)... Aş prefera, ca să spun aşa, să neglijez mai degrabă pianul decât compoziţia, căci pianul este pentru mine numai un accesoriu, deşi, slavă Domnului, un accesoriu important!

Wolfgang Amadeus Mozart în Scrisori (7 februarie 1778)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Isuse

Strig către Tine, Preasfinte
Strig din ţărâna umila
Ruga se-nalţă fierbinte
Doamne, Isuse, ai milă.
Stau lângă puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, mă doare
Vino, ai milă de mine.

Tu vino cu oastea călare
Pe nouri de foc şi lumină
Din capăt în altul de zare
Pământul şi cerul se-nchină.

Plâng în neştire, Isuse
Plânge şi dorul din mine
Ţie-Ţi sunt toate supuse
Du-mă, Isuse la Tine.

Plâng, iarăşi plâng, plâng întruna,
Plâng pentru toţi, pentru mine
Plâng că mă bate furtuna
Du-mă, Isuse la Tine.

Să fie şi-n cer sărbătoare
Să cânte pământul şi firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, dă-mi azi mântuirea...

Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seară
Plâng despărţită de Tine
Vino, iubeşte-mă iar.

Doamne-s aicea străină,
Doamne, Te caut pe Tine
Vino pe nori de lumina
Ia-mă Isuse la Tine...

poezie de Adriana Cristea (22 mai 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

Aştept mereu şi nu ştiu ce aştept.
Aştept o fată să-mi vie la piept.
Aştept un blestem, ori un cântec aştept,
Şi nu ştiu ce aştept.

Cu ochi aprinşi aştept. Şi tot nu vine.
Nu vine nici rău, nu vine nici bine.
Mor toate morţile în mine.
Şi renasc toate vieţile.
Şi tot nu vine.

Aştept, aştept. Şi nu ştiu ce aştept.
Aştept, lumină ori noapte?
Aştept, viaţă ori moarte?
Aştept, aştept. Şi de departe
Mă cheamă ale beznei şoapte...

poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul singurătăţii

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare destrămare are-un început
Fiecare surâs are-o lacrimă-n ascuns...
Fără de credinţă, trupul moare-n lut;
Fără de credinţă nu mai ajung eu SUS!

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare abis e un zbor închis ciudat
În care aripi însângerate se tot zbat...
Fără de credinţă, metaforele fiinţei ard stelare;
Fără de credinţă nu este iubire, nu este iertare!

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare gând se cicatrizează în sine
Psalmul de lumină sieşi îi aparţine...
Fără de credinţă nu mai e Sfântul Cuvânt;
Fără de credinţă suntem toţi... o apă şi-un pământ!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta vreme...

De-atâta vreme plouă ne-ntrerupt
Şi mi s-a-ntors şi sufletul pe dos
Am scotocit prin cer şi pe pământ
Şi nu am mai găsit nimic frumos.

Aici, în lume, mi-au tăiat păduri
Şi-s fără braţe, fără oxigen.
Îi trebuiesc planetei armături,
Să facă faţă la acest blestem.

Şi munţii-au plâns şi au îngenunchiat.
S-au prăbuşit la tălpile fierbinţi,
Dar parcă nimănui nu i-a păsat!
Dorm puşi la zid, pe-o pungă de arginţi.

Prin lege, azi, pământul ni-i sărac,
De-aceea cerul plouă cu dureri
Ce nici în suflet nu ne mai încap.
Voi toţi, sămânţa plămădită ieri,

Un bob de grâu arareori ivit
În pâinea frământată din neghină,
S-a dus grânarul ţării, căci voit
V-aţi asumat cu toţi aceeaşi vină.

Se nasc furtuni în cer şi pe pământ.
Ne sângerează în adânc strămoşii
Şi plâng şi răsucindu-se-n mormânt
Se roagă pentru voi. Nu staţi ca...

Iar izbucnesc vulcani din infinit
Şi stele căzătoare se desfată
Din trupul lumii împământenit,
Hrănit cu leşuri. Ce planetă moartă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!