De-atâta vreme...

De-atâta vreme plouă ne-ntrerupt
Şi mi s-a-ntors şi sufletul pe dos
Am scotocit prin cer şi pe pământ
Şi nu am mai găsit nimic frumos.

Aici, în lume, mi-au tăiat păduri
Şi-s fără braţe, fără oxigen.
Îi trebuiesc planetei armături,
Să facă faţă la acest blestem.

Şi munţii-au plâns şi au îngenunchiat.
S-au prăbuşit la tălpile fierbinţi,
Dar parcă nimănui nu i-a păsat!
Dorm puşi la zid, pe-o pungă de arginţi.

Prin lege, azi, pământul ni-i sărac,
De-aceea cerul plouă cu dureri
Ce nici în suflet nu ne mai încap.
Voi toţi, sămânţa plămădită ieri,

Un bob de grâu arareori ivit
În pâinea frământată din neghină,
S-a dus grânarul ţării, căci voit
V-aţi asumat cu toţi aceeaşi vină.

Se nasc furtuni în cer şi pe pământ.
Ne sângerează în adânc strămoşii
Şi plâng şi răsucindu-se-n mormânt
Se roagă pentru voi. Nu staţi ca...

Iar izbucnesc vulcani din infinit
Şi stele căzătoare se desfată
Din trupul lumii împământenit,
Hrănit cu leşuri. Ce planetă moartă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul iernii

Tremură în ramuri frunza...
Sufletul se risipeşte,
Plâng copaci.
Căutaţi lumina vieţii,
Primavara rătăcită,
Ori un vraci!
S-a ascuns în noi lumina,
Noaptea-n unghiuri încolţeşte,
Oameni buni,
Trec secundele în timpuri
Şi flămânde de iubire
Nasc furtuni.
Plânge clopotul a jale,
În biserici se slujeşte,
Păsări dorm...
Plâns de stele căzătoare,
Alb pe îngheţata zare,
Tainic somn.
Îngeri – stele de zăpadă
În tăceri,
Cad cu fruzele deodată,
Cad ca ieri.
Sângerează amintirea,
Îngeri plâng,
Fericirea ni-i ascunsă în amurg.
Transcendent ne poartă noaptea
Pe poteci,
Tremură în ramuri frunza...
Iarnă – cataracta vremii,
Nu mai pleci?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns de Românie

Musteşte sângele pe glie. Tu, ţară, ca un munte cazi,
Căci scumpa noastră Românie, rămâne-ndată fără brazi.
Se sting izvoarele sub lacrimi, bisericile plâng şi dor,
Căci ne-au luat de la icoane şi mântuirea pruncilor.
Ne-au risipit în umilinţă, ei nu mai au nimic al lor,
Ne-au luat şi neam şi port, credinţă, nu mai avem nici sărbători.
Plecat genunchi, cu umilinţă, din ochii noştri plâng ninsori.
Să plângi cu litere strămoşii şi tricolorul fluturând!
Căci România-i numai una şi sfântă pe acest pământ.
Uneşte-ţi grânele cu brazii şi apele cu libertatea,
Românii fraţi cu toţi românii, spre a putea învinge moartea.
Uneşte litera cu gândul, soarbe din apa de izvor,
Udă cu sângele-ţi pământul şi dă-l să bea urmaşilor.
Frământă pâinea cu cenuşa eroilor ce au luptat.
Liberi să fiţi! Nu fiţi povară! Nimic din cer nu a picat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă verilor de catifea

Nămeţi de vis, nămeţi de rouă,
Clepsidra care strânge-n noi
Cu pâinea caldă frântă-n două
Şi-al geto-dacilor altoi,
Râuri de miere şi de grâne,
Râuri de stele în betea,
Apusuri cu miros de pâne
Şi răsărituri de bezea,

Nămeţi de vis, nămeţi de rouă,
Troiene strânse-n călimară,
Poeţi gustând o lume nouă
Când pâinea lor e mai amară,
Pe cer, în dansuri de lumină,
Trec iarăşi fluturi de ninsoare
Şi dorm sub frunze de rugină
Păsări de suflet hrănitoare.

Clepsidra care strânge-n noi
Iubire-n ramuri de cuvinte
Şi floare de mătăsuri moi
Sub a argintului veşminte.
Lumina, ca un crucifix
Ce-mparte zarea în felii,
În noaptea pietrelor de-onix
Şi-n carneoluri rubinii.

Cu pâinea caldă frântă-n două
Se-mparte mierea-n curgeri vii
Şi strânse-n boabele de rouă
Dor sufletele de copii.
Pe cer dorm macii ce-n oglindă
Sunt răni de sângeri pe pământ.
Prin ei a-nmugurit pământul,
Din bobul dulce de cuvânt.

Şi-al geto-dacilor altoi
Dormind cu stelele-n osoar,
În vis, s-a înălţat prin noi
Şi plouă sângeri pe altar.
Suntem a neamului făclii,
Plug şi amnar, al verii cânt,
Ni-i trupul vers de poezii
Pe cel mai preţios pământ.

Râuri de miere şi de grâne,
Câmpii de stele, munţi de jad...
Pe cerul patriei române
Şi sufletele noastre ard.
E vară-n noi şi se prelinge
Vara în ţară, pe poieni,
Cu flori şi stele iarăşi ninge,
Ninge şi azi, ningea şi ieri.

Râuri de stele în betea
Coboară-n argintatul plai,
Frumoasă-i România mea,
Frumos i-e portul şi-al său grai.
Frumoşi sunt oamenii de-aici,
În ei vara s-a cuibărit,
Ia ţesută cu arnici,
Bătrâni ce-n lupte s-au jertfit...

Apusuri cu miros de pâne,
Drumuri de fum pe căi de vis,
M-aplec aici în plecăciune,
Venind din timp la tâmple nins.
Mi-e-n suflet vară şi lumină
Şi în lumină voi muri,
Vară pe românească glie,
Rodind ai României fii.

Şi răsărituri de bezea
Pe-o cruce de mărgăritar,
Să mor tăcut în lumea mea –
O vară fără de hotar.
Ninsori de rouă şi de vis,
Cunună de nămeţi la tâmple,
Căci calea către Domnul zis
Pavată-i doar cu pietre scumpe.

Şi răsărituri de bezea,
Apusuri cu miros de pâne,
Râuri de stele în betea,
Râuri de miere şi de grâne,
Şi-al geto-dacilor altoi,
Cu pâinea frântă ruptă-n două,
Clepsidra care strânge-n noi
Nămeţi de vis, nămeţi de rouă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supus pământ

În geana de lumină ce se crapă
Către apus, văd lacrimă... Şi dacă
Tuşul durerii-n lutu-ntinăciunii
Se întrupează, astăzi plâng românii.

Nu-i rost aici de-aţi duce traiul, parcă!
S-a stins în timp lumina geto-dacă
Şi în cenuşa morţilor sădim
Durerea vieţii ce ne-o irosim.

Nu mai e cerul steag plutind pe ape...
Seninul lui nu poate să ne-adape!
Pământul e o praşilă de rugi...
Trăim umil între stăpâni şi slugi.

Unde ni-i blondul pletelor de grâne?!
Căci tot mai des sămânţă de tăciune
Alungă mierea soarelui... Şi plouă
Cu-asupritori de denumire nouă...

În maci, în roze,-n sângeri nu mai curg
Cuvinte rubinii... Amurg! Amurg!
Pământ robit de hoţi, de laşi, slujind
Cu sârg, în crez, aceluiaşi partid.

Supus pământ, înalţă-te-n vulcani!
Fă din cenuşa miilor de ani
Un templu nou! Şi-oricât de greu ar fi
Tu schimbă-ne istoria-ntr-o zi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru univers

Cânt universal mă cheamă
Să cutreier alte lumi,
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Prin dureri şi prin genuni.
Reverii, pierdute umbre,
În palate de gheţari...
Dorm vulcani de pietre scumpe
Şi slugarnici oameni mari.

Cânt universal mă cheamă,
Altei lumi să aparţin...
Suflet – munte de aramă,
Viaţă – suflet de creştin.
Unduielnică chemare,
Clopot lent zbătându-se,
Căutăm eliberare,
Fremătând de dragoste.

Să cutreier alte lumi,
Sufletul olog, aşteaptă.
Unde-s oamenii cei buni,
Cu inimă mai curată?!
Unde-i soare în privire
Şi-nfloresc pe câmpuri stele,
În ocean de fericire
Să-mi scald gândurile mele.

Să-mi trec pieptul prin furtună,
S-ascund lacrimile mele
Unde stelele-şi adună,
Trena lor de giuvaere.
Să alerg printre comete,
Biet quasar cugetător,
Poeme, iubiri ardente,
Vis, trecut şi viitor.

Prin dureri şi prin genuni,
Prin vulcanică uitare,
Prin tăceri şi prin furtuni,
Vedem zilnic cum se moare.
Toate-n lume s-au schimbat,
Plâng mormintele deodată,
Plâng, pe cerul înnorat
Prunci şi fraţi, mamă şi tată.

Reverii, pierdute umbre,
Pietre scumpe şi morminte,
Premoniţiile sumbre
Şi aducerile-aminte,
Prin clepsdire se strecoară
Ca un râu de giuvaere,
Într-o lume ireală
Plină de stihii mizere.

În palate de gheţari,
Vis de stele căzătoare...
Univers, printre quasari
Înger sunt, pictând în zare,
Aripă de curcubeu
Şi ocean de bucurii,
Pentru a trăi mereu
Evantai de poezii.

Dorm vulcani de pietre scumpe,
Lumea noastră-i în schimbare,
Lacrima, sufletu-l umple,
Inima de doruri doare.
Scânteiază-n noapte stele,
Repetat se pierd quasari,
Suntem fulgere prin ere
Şi-ai cuvântului zidari.

Şi slugarnici oameni mari
Se întorc spre rugăciune,
Suntem calfe şi zidari,
Trupuri făurim... şi nume...
Azi, în carne-nmuguresc
Glosse, semne şi cuvinte...
Viaţă, viaţă, te iubesc!
Dumnezeule Prea Sfinte...

Şi slugarnici oameni mari
Dorm – vulcani de pietre scumpe.
În palate de gheţari
Reverii, pirdute umbre...
Prin dureri şi prin genuni
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Dorm vulcani de pietre scume,
Cânt universal mă cheamă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, Doamne cu mirese!

"Plouă, Doamne cu mirese!"
Pentru morţii-ndoliaţi...
Piere în întunecare
Toată dragostea de fraţi...

Plouă lacrimă amară
Căci fraţi întru rădăcină
Au uitat de mult de mamă
Şi de dragostea divină.

În cascade de aramă
Rana vieţii îngenunche...
Plouă Doamne cu mirese,
Nu cu bani şi pietre scumpe.

Plâng pe cruce, la mormântul
Mamei, suferind de dor,
Doi fraţi, duşi de mult în lume...
Fără mamă nu-i uşor!

Doi fraţi întru rădăcină,
Două lacrimi pe pământ,
Jură pe mormântul mamei,
Jură către Domnul Sfânt,

Că vor fi uniţi de-a pururi
Şi nimic nu va clinti
Stânca dragostei de frate,
Pe pământ cât fraţi vor fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge prin Hristos

Iubiţi-vă unii pe alţii
Aşa cum v-am iubit Eu
Cetăţenii sfintei naţii
Să fiţi azi prin Dumnezeu

Şi umblaţi în sfinţenie
Trăind harul şi iubirea
Sfântă viaţa să vă fie
Urmărind neprihănirea

Fiţi lumină din Lumină
Împlinind Cuvântul Sfânt
Să umblaţi fără de vină
Viaţa-ntreagă pe pământ

Împletiţi mereu cântarea
Cu Adevărul Sfânt şi viu
S-aveţi parte de-ndurarea
Domnului şi mai târziu

În iubirea Lui Hristos
Voi să creşteţi azi cu toţii
Să-mpliniţi aici frumos
Tot ce-i scris în sulul Cărţii

Umnblaţi dar cu multă grijă
Sfinţi să fiţi azi în Sion
Fiinţa dar plină de milă
Daţi-i-o l-al vostru Domn

Celui ce e Pâinea vie
Şi Adevărul scump şi sfânt
Să vă ia în veşnicie
Atunci de pe acest pământ

Trăiţi dar prin îndurare
Pentru cel sărac lipsit
Ca Domnul din încercare
Să vă scape negreşit

În lumina învierii
Voi luptaţi-vă mereu
Cu ispitele-ncercării
Să fiţi fii de Dumnezeu

În smerenie-mplinţi
Toţi Cuvântul şi Scriptura
Fii ai Tatălui să fiţi
Mereu sfinţiţi-vă făptura

Ca să fiţi toţi o lumină
Pentru Mielul răstignit
Fără pată fără vină
Domnul cum v-a rânduit

Daţi-vă toată silinţa
Să-mpliniţi Domnul ce vrea
Unind fapta cu credinţa
Culminând cu dragostea

Deci iubiţi-vă mereu
Unii pe alţii ca Hristos
Biruind dar pe cel rău
Cu suflet victorios

Voi prin Duhul dar umblaţi
Răstignind puterea firii
În picioare ca să staţi
Pe treptele amăgirii

Căci Hristos vă este stâncă
Şi o piatră de ajutor
Prin puterea Lui adâncă
El dă viaţă în popor

Fiţi lumină din Lumina
Lui Isus în veşnicie
Să vă-ndrume-ntodeauna
Dăruindu-vă din Pâinea Vie

Luaţi azi scutul credinţei
Şi încinşi cu adevărul
S-aveţi sorţii biruinţei
Căci Hristos ne este Domnul

Vom învinge prin Hristos
Intrând toţi în veşnicie
Mirele victorios
Pe veci stâncă să vă fie

Căci în El ne vrem zidiţi
Alergând spre biruinţă
Să fim oameni împliniţi
Toţi având sfânta credinţă

Fie-i slavă Lui Hristos
Mielului ce ne-a chemat
Să-i slujim de aici de jos
Dându-i sufletul curat
30-10-2021 măn.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă veşnică!

Odihnă veşnică în ceruri!
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină!
Dă-i Doamne, dreaptă, calea Ta!

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce, un mormânt,
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând...

Aici e-un nume scris pe cruce,
Acolo-s legile cereşti,
Acolo poţi plăti prin fapte
Deşertăciunile lumeşti.

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi...
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi!

Începe-o altă veşnicie!
Deşertăciuni s-or spulbera...
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa toţi ne-o vom afla.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, OM, ce ieri te-am cunoscut!
Eternă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu de vânt

Azi un pustiu de vânt răzbate –
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt şi des.
Toamna şi frunzele mi-a şters...

Şi mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...

Plouă cu frunze arămii
Şi drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar –
O toamnă fără de hotar...

Şi bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt şi ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă iar, plouă metodic, plouă lung şi plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, şi azi,
Plouă şi la ţărm de mare, şi la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galaţi şi în Bacău,
Plouă ca şi cum chiar ploaia a murit... şi-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră şi tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, şi greu, şi tare, plouă halucinogen,
Plouă cu neruşinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârşit,
Plouă straşnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbuşit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deşănţat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăşi, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?

poezie de Eduard Lupascu (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperţi din întregul jurnal...
Plouă aici şi plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi şi-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată şi ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni şi cu regi, inundat mi-e castelul
şi mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet şi în calendar, ne plouă cu clipe şi viaţa ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers şi pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru şi rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cimitire dorm strămoşii...

În cimitire dorm strămoşii
Feriţi de stihii şi de veac...
Doar, rareori, aud cocoşii
Vestind pământul că-i sărac.

Strămoşii dorm în lutul jilav,
Feriţi de vânturi şi de ploi
Şi neatinşi de veacul schilav –
Ce ne zdrobeşte-ncet, pe noi.

Strămoşii noştri dorm pe perne
Din rădăcini ce cresc din ei...
Nu ştiu că-n lume se aşterne
Nemernicia – cu temei.

Ei aveau viaţa liniştită
Şi răul – îl ţineau de rău...
Noi, ducem viaţă rătăcită
Pe căi ce duc direct spre hău.

Strămoşii trăiau pentru glie,
Şi liniştiţi plecau în ea...
Viaţa noastră-i băşcălie,
Facil trăită-n zeflemea.

Bătrânii noştri n-aveau vise
De îmbuibare şi venin...
Purtau, în capetele ninse,
Sămânţă pură de creştin.

Cu glasul plin de-nţelepciune
Poveşti rosteau, din tată-n fiu...
Noi, avem suflet de tăciune –
Secat de taine – şi pustiu.

Noi suntem suflet de neghină
–Ei aveau suflete de grâu –
Şi vieţile ni se închină
La lăcomie şi desfrâu.

Dormiţi, strămoşi, în lutul jilav,
Cu voi, s-a dus ce-a fost curat...
Căci, veacul nostru, este schilav,
Plin de mocirlă şi păcat.

... În cimitire dorm strămoşii,
Feriţi de stihii şi de veac...
Poate că nici n-aud cocoşii,
Vestind că suntem fără leac...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în sufletul meu

Plouă în sufletul meu...
Eutanasiaţi-mă!
Doar astfel nu mai pot simţi durerea...
Se propagă reţ de câteva secunde
O altă durere,
Apoi se pierde-n neant...
Incineraţi-mi trupul osândit
De griji şi de boală!
Nu vreau să fiu o povară.
Apoi azvârliţi-mi cenuşa în vânt!
Mă voi împărţi fiecărui muritor, pe pământ.
Nu mă puteţi închide-n mormânt!
Mă strânge tăcerea din jur
În lanţurile nepieritorului timp.
Sunt un suflet liber!
Amazoana ce dă sărmanilor
Bucata de fericire
Pe care alţii au uitat s-o ofere...
Este singura mea vrere

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fi ştiut... - jurnal de lacrimi de război

Să fi ştiut că va veni războiul, nu mai făceam copii... să suferim.
Dar cui să aparţină-această vină? Ce datorăm, cu moartea să plătim?!

De ce plătesc părinţi, copii, cu sânge? De ce cu lacrimi spală suferinţa?
De ce planeta îngenunche, plânge? Străini de viaţă, căutăm credinţa...

De ce, de ce, de ce nu-mi pot răspunde, când calcă tancuri trupuri, le strivesc
Şi din adâncul lor ţâşneşte sânge... Blestem de Dumnezeu îmi ispăşesc?!

Copii flămânzi, fără părinţi, departe, în lumea asta încă rătăciţi,
De ce, răniţi, tânjesc după dreptate? De ce sunt schije-n ochii lor cuminţi?

Ce simte-un tată, când plecând la luptă, ştie că va muri pentru fecior
Şi pruncul fi-va ultima icoana pe care-n gând, o va purta cu dor?

Un pui de om, cu surioara-n braţe, ce simte când părinţii i-au murit?
Dintr-un război, ce poţi să iei aminte?! Căci sufletele-n el s-au schilodit...

Nu tancuri, avioane şi rachete te sperie la fiecare ceas,
Ci moartea ce plăteşte biruri grele să ia de pe pământ ce-a mai rămas.

De ce să curgă lacrimă pe ceruri şi-i secetă de oameni pe pământ?
Războiu-acesta, cui să folosească? De ce să n-aibă oamenii mormânt?

Nu-mi pot răspunde şi mă doare-n suflet... Cu gânduri calde îi îmbrăţişez,
Dar mă încearcă, iată,-un fel de urlet şi-n mine în războaie mă trezesc.

Visez la pace şi la libertate... Să-ntoarcă-n lume singurul Iisus
Ce-a adormit pe cruce şi-n dreptate, spre Dumnezeu, ca un martir s-a dus.

Şi mă trezesc cu sufletul o rană şi gândul sângerând de necuvinte
Şi plâng şi plâng şi plâng precum o mamă, toţi pruncii lumii care n-au părinte.

Calc diavolescul sânge în picioare şi plâng sub crucea lui Iisus... Mi-e dor!
Şi plâng fiece suflet care moare, lăsând pământul mai pustiu, mai gol...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă-n ceruri, oh, amin!

Oh, veşnica odihnă-n ceruri,
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină,
Redevenind lumina Ta...

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce şi-un mormânt...
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând!

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi.

Începe-o altă veşnicie...
Deşertăciuni s-or spulbera!
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa, toţi ne-o vom afla.

Urcăm spre cer pe piedestale
De oseminte pământeşti,
Lăsând în urmă osanale...
Oh, Doamne Sfinte, Tu priveşti

La-ngălbenitele poeme
De trupuri moarte prea curând
Şi sub a ochiului tristeţe
Le-ascunzi în putredul mormânt.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, oh, ce ieri te-am cunoscut!
Etrernă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa Eladei

S-au scurs decenii de amar, mâhnire,
Mulţi au murit ucişi de răzvrătire,
Cotropitori şi dornici de victorii
Au tot îngenunchiat pe trupul ţării...
Din viţa şi cenuşă, vatra greacă,
Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă.
Cu semnul crucii încrustat în sânge
În Martie 25 a spus: "Ajunge!".

S-au scurs decenii de amar, mâhnire,
Au fost uniţi cu toţii prin iubire.
Prin braţele pe veşnicii unite
Ei cruce şi-au făcut, să ia aminte
Că vor lupta prin har dumnezeiesc
Cu cei ce să-ngenunche îşi doresc.
A nins cu ghiocei pe fruntea-ţi fadă
Şi-ai renăscut precum un vis, Eladă!

Mulţi au murit ucişi de răzvrătire,
Născându-se de-a pururi în iubire.
Blând spirit, scump popor, cu-nţelepciune
Învins-ai făr'delegi în astă lume.
Un lampion de obiceiuri sfinte
Stăpân peste-ale vetrei oseminte...
Pe vatra ta e pâinea mai rotundă!
Dar vântul se opreşte şi ascultă,

Cotropitorii dornici de victorii,
Străini mânaţi de vise iluzorii,
Fără de Dumnezeu, pământ, credinţă,
Mânaţi de vis păgân de biruinţă.
Cetăţi cădeau... se ridica cetate...
Mureau bătrâni... copii treceau prin moarte.
Spre libertate se-ntorceau în sânge
Şi-n lacrima măicuţei care plânge.

Au tot îngenunchiat pe trupul ţării,
Pământ bogat... Dar binecuvântare
Şi vise împlinite ţi-aduc zorii,
Eladă fericită-ntre popoare!
La ceas de sărbătoare luăm aminte
La vechi corăbii încă-mpodobite,
La necuprinsul mării, la un cer
De flori albastre, vise şi mister.

Din viţă şi cenuşă, vatra greacă,
În timpuri, mândră, încă o să treacă...
Corabii-n aur veşnic îmbrăcate
Într-un cortegiu sfânt, fără de moarte,
Împodobite iar întru Hristos,
Cu gândul paşnic, simplu şi frumos.
Vitejii trec pe mare prin furtuni,
La suflet nobili şi atât de buni.

Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă,
Etern unindu-şi sângele cu apă
Navigatori în univers, pe mare,
Mari înţelepţi născuţi între popoare.
Trec prunci purtând, mânaţi de dor şi jale,
Bărcuţe-mpodobite-n sărbătoare
Şi-ntr-un colind la uşi de gospodari
Primesc colaci, cu drag, de la cei mari.

Cu semnul crucii încrustat în sânge
Şi cu Hristos în suflet, nu poţi plânge.
Iubirea de cei dragi, simbolizată
De barca cu betele-ncununată
Şi dragostea de semeni şi de mare,
Cu toate au un iz de sărbătoare.
Dar totodată-i plâns şi despărţire,
Chemare înspre sferele divine...

În martie 25 au spus: "Ajunge!"
Oricât de mult poporul grec ar plânge,
Întru nădejdea blândului Iisus,
Destinul, viaţa, sufletul şi-a pus.
Sunt marinari, pescari, navigatori,
Împodobind corabiile-n zori,
Iar în Nafplio, în Decembrie, şase,
Brazi cu scântei se-mpodobesc în case.

În martie 25 au spus: "Ajunge!",
Cu semnul crucii încrustat în sânge.
Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă
Din viţă şi cenuşă, vatra greacă.
Au tot îngenunchiat pe trupul ţării
Cotropitorii dornici de victorii...
Mulţi au murit ucişi în răzvrătire...
S-au scurs decenii de amar, mâhnire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!