Resemnare

Îşi plimbau tulburarea
sub pulberea luminoasă
cernută de stele,
între ei se interpuse
o adâncă prăpastie
de tăcere...
Îi asaltau amintirile
cerându-şi dreptul lor
la neuitare...
tristeţea-i copleşi
incomensurabilă şi
sfâşietoare,
se resemnaseră,
totul se risipise,
iubirea lor de mult
murise.
În suflet...
pustietate, noian adânc
de ape, în care pierdută
le stătea bucuria.

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, când port în suflet noian de vise moarte,
Mi-ar fi cu mult mai bine să pot pleca departe,
Ca ochiu-mi să nu vadă, urechea-mi să n-audă
Nimic din ce-aminteşte iubirea mea pierdută.

catren din O mie şi una de nopţi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa dragostei

Ani buni, cu dor fierbinte,
amintirile l-au copleşit,
de atâta durere ajunsese
un biet suflet chinuit,
dar timpul şi-a făcut datoria
şi-ncet, încet rănile i-a vindecat
iar şansa de a crede în viaţă,
ca o minune,
o dragoste arzătoare
inima i-a captivat...
Iubea iubirea fără discernământ,
cu patimă, dorinţă, gingăşie,
tremura de nelinişti şi inima-i
tresărea de bucurie,
forţa dragostei era de neînvins,
iar exaltarea inimii n-avea cuprins!
Iubirea era leacul ce l-a salvat,
simţea şi regăsea frumuseţea vieţii,
din nou, la fiecare pas.

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu lumina cernută de umbre

Mă privesc cu ochiul din adâncul fiinţei
într-un izvor dătător de viaţă în pustiu,
rămas închis în memorie
cu gânduri şi vise.

Cu lumina cernută de umbre,
oraşul doarme sub straturi de ceaţă
nu e suficientă nicio tăcere,
nicio temere de singurătate.

În oglinda minţii nici reflectarea-n conştiinţă
nu lasă deschise porţile raiului
fără să se verifice totul la intrare.

De aceea vă propun să luaţi aminte
cerul are loc pentru suflet, nu pentru trup,
orice moarte are semne din zodii de pământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rococo

nu stătea unul
peste altul nu stătea
înfloritor, tatăl murise - mama
mai supravieţuia
ca decor

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburarea caiselor

lasă-mă azi
să te vând dintr-odată,
să te cumpăr tot eu frenetic,
pe tot sângele meu,
să mi te prind între frunzele gurii,
să te iubesc
puţin câte puţin, pe limbă,
din ce în ce mai topit,
ca o ciocolată în gânduri.

să ajungi înăuntrul părerilor mele
de dragoste
pe o corabie de mirodenii,
să mă străbaţi cu scorţişoară şi anason
prin toate oceanele
şi,
adânc,
mie,
să îmi dispari
în lumile dulci.

dă-mi-te mult,
vinde-mi-te
pe averile sângelui,
pe tulburarea caiselor mele
atât de albastre
dintr-un azi lung
ca
a iubi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mocănească

Mărunt ca ploile de toamnă
Mi-e sufletul. Şi vântul bate
Noian de frunze scuturate
Mi-s amintirile, măi doamnă.

Mai ud, mai greu ca niciodată
Mi-e trupul. Vântul s-a oprit,
Noian de codru desfrunzit
Mi-s amintirile, măi fată.

poezie de Marius Robu (2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci iubirea nu e simplă

E atât de înspăimântător
Ce un zâmbet poate ascunde,
Un suflet trist şi plin de dor
Ce vieţii nu îi mai răspunde.

E-nchis în sine şi oftează
După amoruri ce-a pierdut,
Nimic nu-l mai interesează
Şi vrea să piară nevăzut.

Se-ascunde-n scrierile sale,
Plămădeşte gânduri noi...
-Se plimbau cândva agale
Şi împărţeau dragoste-n doi.

Azi acele vechi istorii
Nasc în suflet numai patimi,
Şi plâng pentru el şi norii,
Cerul varsă a sale lacrimi.

Nu de puţine ori se-ntâmplă
Să ne-ascundem după zâmbet,
Căci iubirea nu e simplă,
Lasă-un gol adânc în suflet.

poezie de Razvan Isac (15 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenire

Îţi las moştenire amintirile, copilul meu...
Fie ca ele să-ţi amintească mereu
De casa noastră, de armonia din ea,
De toată frumuseţea din viaţa mea,

De dragostea ce-adânc ţi-o port
Până în clipa ce voi fi mort,
De dragostea adâncă pe care mereu
Ţi-am purtat-o în sufletul meu.

Să-ţi amintească de mama ce te-a născut
Şi de tot ce pentru tine a făcut.
De iubirea cu care te-a'nconjurat
Bunul, frumosul şi dragul nostru băiat.

De copilăria ce ţi-a făcut-o frumoasă,
Mamă iubită, mama duioasă,
Mama de aur şi ca s-o spun pe bune:
De ne'nlocuit pe pământ, unică'n lume.

De pomul de iarnă, de Moşu' Crăciun,
Ce-l aşteptam cu toţii de Sfântu Ajun.
De bucuria imensă din sufletul tău,
Mare şi luminoasă ca'naltul Ceahlău.

De timpul când erai încă firav
Şi ca orice copil, mai erai şi bolnav
Şi cât puteam să fiu apoi bucuros
Că te vedeam din nou sănătos.

Îţi las moştenire amintirile, copilul meu,
Să te aibă în pază Cel Bun Dumnezeu,
Să-ţi aminteşti aşa, câte-odată,
De mama iubită, de bunul tău tată.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit...

Sufletu-mi l-am rupt
odată cu amintirea ta..
te-am iubit şi-am încercat
să te uit,
ştiu...
clipa nu se mai întoarce,
trecutul se pierde
într-o densă ceaţă,
dar în lumea mea imaginară
mână în mână,
suntem doar noi doi
hoinărind
cu våntul împreună,
cuprinşi
de fiorul dragostei
ca un fluid adânc,
arzător,
făcând ravagii în
suflete la noi...
îţi văd ochii
scânteind ca
rasfrângerea unei
flăcări în apă,
citesc în ei
o mută duioşie,
dor, regret,
ceva între suferinţă
şi pasiune...
sunt imagini din trecut
doar de sufletu-mi
ştiut!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce iubeşte mai mult

Mă uit în sus la stele cum cresc şi-apoi cum scad
Şi ştiu că nu le pasă dacă ajung în iad,
Dar pe pământ noi credem că asta e normal,
Căci mult mai mult ne temem de om şi de-animal.

Şi ce-am putea să facem de stelele-ar luci
Cu multă pasiune, iar noi nu am simţi?
Deci dacă afecţiune egală nu găsesc
Voi fi acela care mai mult să te iubesc.

Şi-aşa cum mă consider un mare admirator
Al stelelor ce-n tihnă-şi urmează drumul lor
Eu aş putea să spun că orişiunde aş fi
Îmi este dor de una în fiecare zi.

Iar dac-aceste stele vor dispărea într-o seară
Aş şti să privesc cerul precum odinioară,
Deşi e beznă adâncă, sublimă şi totală,
Chiar dacă asta cere un pic de osteneală.

poezie de Wystan Hugh Auden, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mac de neuitare

Plăsmuiri năuce se aştern grăbite,
Între zi şi noapte pe cărări de fum,
Printre geana lunii, stele rătăcite,
Se strecoară palid între foi de-album.

Te petrec cu gândul, şterg indiferenţe,
Din miraj sentinţa iernii a rămas,
Florile de gheaţă scriu cu ger absenţe,
Cer fardat cu iele ţes un bun rămas.

Îţi trimit eşarfe ninse cu tăcere
Şi un stol de vise ca un ultim dar,
Resturi de iluzii, n-am nimic a-ţi cere,
Brume de-amintire fi-vor în zadar!

Te vor ţine-n braţe aripi de himere,
Vei păstra sărutul ultim, de sfârşit,
Inserări albastre, crudă mângâiere
Vor durea o clipă. Uită! Te-am iubit!

Te va duce trenul într-o gară ninsă,
Buze-nzăpezite îţi vor amorţi,
Îţi voi fi de-a pururi lacrimă ne-nvinsă,
Nici îngheţ, nici stele nu vom împarţi!

Am să chem un înger rana să-ţi aline,
Eu voi fi departe, mac de neuitare,
De-ţi va plânge dorul, caută-mă în tine,
Nufăr de iubire, stins din nepăsare.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între iubitorii de Dumnezeu şi oamenii cu frică de Dumnezeu există o prăpastie adâncă.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noian de cuvinte

Mult timp, am încercat
Să-mi schimb cuvântul...
Dar m-au doborât anotimpurile...
Sufletul meu a ajuns la supraplin
Şi a plouat în toamnă,
Şi a nins în iarnă,
Apoi m-am pierdut
Într-o gradină de vară,
Între anotimpuri de păreri,
Puţine tristeţi, câteva zâmbete...

În prag de anotimpuri,
Între mine şi tine suntem noi,
Şi un noian de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGUR CÂND EŞTI...

Te-ai întrebat, tu, oare
de ce iubirea doare?
Nu cred că ai simţit,
dorul mare, nesfârşit,
departe de cel iubit!
Ştii, tu, cum e sa fii
departe, să-ţi simţi inima
cum plezneşte în coarde,
sperând că mai există
a ta iubire şi nu a rămas
doar o simplă amintire?
Ştii tu cum e, când
trezindu-te în noapte,
să te simţi singur,
printre stele şi şoapte,
şi să-ţi doreşti o altă inimă
lângă tine să bată, nu să stai
de veghe, noapte de noapte?
Singur când eşti
îţi doreşti să scapi
de singurătate, să ai aripi,
să pleci oriunde, doar
să nu mai simţi apăsarea
tristeţii, în nopţile reci,
când cu un suflet drag,
ai vrea să le petreci,
Şi nu cred că ştii
cât este de greu să speri,
să tot speri, azi, mâine, mereu!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

într-un oraş bolnav, un suflet bolnav
tic-tac, tic-tac
apoi tace
s-a terminat
e linişte
prea multă linişte
nu-mi dă pace
şi tace
clopotele bat în tăcere
o imensă tăcere se loveşte de imensitatea cerului
şi tace
ne căutam în tăcere
ieri si mâine
desigur, nu ne găsim
paşii erau prea tăcuţi
stăm şi tăcem
fiindcă putem, nu
uneori vorbim, în adâncă tăcere
să nu tulburăm lacrimile de pe caldarâm
păşesc pe aleile tăcute ale vieţii
mă izbesc de tăcerea gândurilor
tac în cuvinte nerostite
liniştea curge agale, în tăcere
mi-s ochi atât de obosiţi
de trăit în tăcere
e sufletul gol, umplut cu noroi
să tacă, vorbea prea mult
astăzi, amara tăcere
s-a aşternut peste oraş
şi tace...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine atât de târziu, dar vine. Nu este în el niciun elan ca s-o întâmpine, dar nu e nicio voinţă care s-o alunge. Mai rămâne undeva, dincolo de toate amintirile, dincolo de toate evenimentele, mai rămâne gândul copilăros, dar încă viu, că iubirea lui nu e pierdută, că o serie absurdă de coincidenţe şi erori i-au despărţit şi înşelat, dar că totul poate fi explicat, totul poate fi regăsit. Mai e încă timp, mai e încă timp...

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută în oglinzi

Femeie sunt, pierdută în oglinzi,
Surâsul n-ai să-mi schimbi, şi n-ai să-l vinzi.
Ţi-i lene să mă strigi, deşi mă duc
Din mugur în floare să ajung.
Nici nu mă mir – cu ora totul trece:
Şi ochiul fost fierbinte – indiferent şi rece-i.
Poate clipa domină veşnicia,
Risipindu-mi glasul, să nu-mi strici bucuria...

Femeie sunt, pierdută în oglinzi...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dor amintirile...

Furtuna e acum la mine-n suflet,
Să strig nu vreau, să fug nu pot.
Durerea mi-o alin doar cu un cântec
Şi simt c-aş vrea să mor încet... încet.

Mă dor amintirile... şi gândurile dor
Şi-aş vrea să nu mai simt nimic, să dispar...
Să fiu pe-albastrul mării pescăruş în zbor,
Dar totu-i doar vis şi speranţă-n zadar!

Pierdută am fost, pierdută sunt şi rătăcesc,
Iubirea-n viaţă nu mi-a fost tovarăş.
Eu am iubit din suflet şi încă iubesc...
Sper totuşi s-o găsesc când voi renaşte iarăşi!

Sunt val înspumat pe-o mare albastră,
Mă zbat şi mă zbucium şi crunt mă lovesc...
Încercând să ajung la insula noastră,
Pentru ultima dată să-ţi spun: Te iubesc!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult pierdut

Demult un suflet pierdut în adânc
Oamenii i-au şi făcut mormânt
Nu se aude nimic, e doar vânt
S-a pierdut un om în adânc

Printre crengi se abate o trist-adiere
În aer se pierde o altă suflare
Tu porţi în suflet mare durere
Te pierzi şi tu în marea tăcere

Unde e amintirea
Unde s-a pierdut iubirea
De ce oameni-au uitat
De toţi cei care-au plecat

Când pleacă unii dintre noi
Chiar dacă nu sunt eroi
Amintiţi-vă c-au fost cu noi
Aprindeţi o lumânare şi voi

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar castanii...

S-au întâlnit după ani şi ani...
amintirile lor se ridicau stol,
se simţeau uniţi,
reîntorşi într-un trecut
ce-i urmărea cu aviditate...
erau cuprinşi de emoţii
prost stăpânite,
trişti şi fericiţi totodată,
şi... pentru o clipă
s-au lăsat vrăjiţi,
uitând de temerile
ce i-au împresurat
o viaţă întreagă...
cu obrajii însufleţiţi
şi ochi strălucitori,
păreau îmbătaţi de lumină
şi de speranţă...
iar castanii,
cu florile ca nişte lumânări roz,
iradiau sclipiri de auroră
pe aleea martoră
a tremurării sufletelor lor.

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!