Zile mai lungi

ne-am născut fără să vrem
într-o lume care ne-a învăţat ce să nu fim,
straturi de dogme, credinţe, recenzii netrăite se depun precum cenuşa sub unghii şi intră până în carne

haosul monden te ia din patul cald şi te azvârle în strada ce miroase a covrigi şi urină,
te întrebi ce cauţi aici, dar nu ai timp să-ţi răspunzi căci îţi sună telefonul iar ziua îşi ia cursul la fel ca şi ieri

soarele apune repede fără să îţi dai seama, cafeaua cumpărată în grabă stă răcită pe jumătate savurată pe acelaşi birou cu care ţi-ai petrecut jumătate din viaţă

poza soţiei îţi zâmbeşte şi-ţi aminteşte parcă aparţii undeva,
cineva apasă un buton iar picioarele te duc la uşa cărămizie ce ar trebui revopsită, cheia se potriveşte în zăvor spre mirarea ta, încăperea te face să te simţi real

mirosul ei te duce-n dormitor unde desluşeşti o mângâiere caldă, sufletul ţi-e blând şi nu vrea nimic decât zile mai lungi
ca tu să ajungi acasă la timp înainte ca viaţa să-ţi scurgă prin sita timpului pierdut...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!