Tristețea mea
Tristețea mea o port pretutindeni,
Ea mă acoperă ca o mantie demodată,
Când ieșim în oraș, eu și ea am putea părea
Doi soți care nu s-au iubit niciodată.
Tristețea mea e ba pământul, ba cerul,
Iar eu, împingând-o înainte sau ținând-o pe umeri, sunt deopotrivă Sisif și Atlas.
Pe cât de inutile sunt eforturile celui dintâi,
Fără eforturile celui de-al doilea, universul însuși s-ar ruina.
E necesară atunci sau nu tristețea mea?
Știu doar că pe unde trecem, lasă urme adânci,
Pârjolește câmpiile și seacă fântânile,
Să dea de veste în lume că acolo s-a purtat un război,
Unde învinsul din mine a și murit deja.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ionuț Ștefan Blesneag. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.