Ouă de paşte

oul minune şi enigmă a lumii
mâna dibace în scop mercantil
îl sparge la un cap şi la altul
atât cât să intre acul seringei
îl goleşte de conţinut apoi
migălos îl împestriţează în fel şi chip
să fure privirea celui ce nu ştie ce vrea

fierte
simplu boite
în virtutea unui vechi obicei
sunt ciocnite în veselie şi râs
de ziua învierii cuvântului batjocorit răstignit...

pe mine oul mereu m-a uimit
sub cloşcă misterios şi tăcut
ca adevărul adânc
e ca un gând sub tâmpla poetului
firesc şi banal ca şi viaţa
dar din ea izvorât
cuvânt să se facă voind
cloşcă e tâmpla poetului
şi pui poeziile lui...

de-o vreme de ce nu mai scrii
mă întreabă un tip
ce să-i răspund
că între atâtea ouă de paşte
mă simt caraghios venind pe tarabă
cu puii mei curaţi
uneori cufuriţi cum sunt ei...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cloşca cu puii de aur

La vechea cloşcă aurită,
Mereu vor jindui destui,
De-aceea e aşa păzită
Ca nu cumva să facă... pui!

epigramă de Iulian Bostan din Festivalul "Cât e Buzăul de mare", Ediţia X-a, Tema: Tezaurele de la Pietroasele (9 mai 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarta "Cloştii cu puii de aur"

Azi la ruşi dacă depui
Una cloşcă şi-ai ei pui,
Să fii sigur că rămâi
Fără cloşcă, fără pui!

epigramă de Laurenţiu Ghiţă din Zâmbetoniera (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lighean cu leşie

nu-i aşa că ţi s-a întâmplat şi ţie
ca mie acum în faţa albei hârtii
tâmpla să ţi se pară un lighean cu leşie
şi să te întrebi dacă e-o stare de rău sau de bine
după atâta foc de-o viaţă întreagă

desigur că da şi mai tuturor de pe-aici
pot zice răscolind prin cenuşa unui deceniu
după tăciunii nestinşi
unde-s esenţele tari ce ardeau în văpăi
unde sunt flăcările iuţi şi jucăuşe-ale esenţelor moi
ude cenuşi pe fund de lighean tăcerile lor
atât oare se-alege de noi

simt gândurile făcute păduchi
foşcăind pe scalp din afară
şi-mi vâr părul albit în lighean
capul curat să redevină trunchi
pe care surcele de vise să fac
în vatra tâmplei s-aprind iar şi iar focul...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am timp

Dumnezeu ştie. nu am timp de fleacuri. luaţi dragostea din calea mea
lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aş putea să vă răspund dar nu am timp
viaţa asta e atât de scurtă şi am atâtea de făcut.

învăţ. acumulez. atât de multe de învăţat. şi atât de puţin timp.
viaţa trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
şi sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinaţie

acum am timp. ştiu atât de multe şi am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aş vrea să ştiu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aş vrea să strivesc un fir de iarbă între dinţi să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară

acum am timp şi pentru mine şi pentru alţii. mai bine zis am timp să mor
viaţa a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri şi apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus şi atât de puţine întrebări. acum am timp. degeaba.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis colorat

spumegând apele cad
în cascadă
sub tâmpla albă
lostriţe
păstrăvi
somoni
sturioni
se-avântă
în salturi
cad
şi iar saltă
acolo
în calmul de sus
însorit
prundul curat aşteaptă
în apa uşor lunecând
ca o lacrimă
ponta -
cuvinte
născând poezie...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rup alergarea la a patruzecişitreia rostogolire

prin cenuşa labirintului de valori
râd,
centrată fiind pe a patra fugă din crucea Cuvântului.

se schimbă feţele lunii când ochiul deschis,
candela reaprinde în tâmpla pământului.

nu se întâmplă nimic.

un simplu fapt banal de a fi
şi un ţurţure în inima largă a sentimentului.

inutilitate şi încă puţin gând,
balansându-şi picioarele firave
între joc şi lumina dintâi.

restul e cacialma.

o bătaie continuă de clopote false
şi strigăte lejer destrămate de cântecul păsărilor
aproape călătoare...

tac.
surâde tâmpla,
în ultima plecăciune
în faţa unor icoane
pictate de mâinile copilului orb.
îngerii sunt îngeri.
o tuşă de culoare şi-a aninat pumnii mărunţi
de irişii goliţi de fericirea unui joc rotund.

doare.

nu se întâmplă nimic.

mai este o vară după toamnă, după iarnă,
undeva, în colţul emoţiilor de primăvară...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului din mine

Sunt speriat de tine
De versul tău domol
Ce vine din adâncuri de depărtări albastre
Ce rupe verde firav
De cenuşiul sol
Refredonând cântarea
Vazoanelor cu glastre

Sunt speriat de tine
De geniul fatal
Ce îmbină veşnicia cu versul inocenţei
Aş vrea să fug de tine
În albul glacial
Aş vrea să uit de tine
Pe undele frecvenţei

Sunt speriat de tine
Şi nu mai am păreri
Şi nu mai am puterea
Să spun ce voi a spune
Şi nu găsesc cuvinte venind de nicăeri
Să-ţi cânt poema mea
Copilule- minune...

poezie de Iurie Osoianu (21 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

negrul se cernea peste alb
căutam o rază în bezna totală

m-am oprit din mers
îmi căutam ochii
să desenez istorii în vers
cu sufletul răstignit pe ţărm

timpul era nesfârşit
mă pierdeam în depărtare
de unde vin, mă duc, mă duc
sunt poate un semn de întrebare
uitat pe un pergament în zare

urmăresc cu privirea un gând
e bine sau rupt
de lume, de viaţa asta bolnavă
uneori veghez stelele să nu fugă

e lungă noaptea şi târzie
eu ard în clipa unei căutări
trăiesc sau mor
poate m-am regăsit
păşind prin moarte către nesfârşit

firesc e pasul în nefirescul lumii
mai cer o clipă doar pentru iubire
nu, nu sunt nebun
dar cine cere oare
la ceas târziu
mereu un ţărm de mare...

am săpat tranşee între mine şi cer
un volum erodat de istorii
căutam o planetă pentru zbor ireal

învăţând a fi om, m-am oprit din visat
între o mare de lucruri
rătăceam pe ţărm pentru ultimul zbor

de ce mă chemi mamă, acasă
ce lung este drumul către nicăieri
căsuţa este goală
în poartă dor pustiul bate în toartă

e frig afară şi e rece
pe aripi plouă cu tăceri
şi nu am ce să pun pe rană
clepsidra lumii e crăpată
se şterge timpul în eter

surâsul însă mi-a rămas pe chip
azi sunt ideea ce aici a început
zâmbesc firesc, fiindcă iubesc,
pământul, lacrima şi viaţa

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zboară, Floare-nfloare

Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiţi la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Chiar şi când nu sunt îndrăgostit de tine.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Eşti un înger pentru mine,
Aş vrea să te am lângă mine,
Să îţi văd chipul zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Şi simt că am sa mor,
De dragostea şi iubirea ta,
Care o porţi mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Şi simt că te doresc...
Şi aş vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Şi eşti totul pentru mine...
Şi nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când eşti lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...

Şi îţi spun....
Că.... Te iubesc.....

poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubirea

uneori iubirea ia chip de aşteptare,
de mână albă
copilărind în mâna cuiva ce te ştie iubit,
uneori iubirea se aşează pe rogojina vieţii
strângăndu-şi genunchii la piept,
uneori iubirea înveşmântată în picuri de soare
urcă dealurile
cautând izvorul în care
privindu-se să se înţeleagă pe sine,
uneori iubirea atingându-ţi tâmpla
te face să te simţi cineva
din ce în ce mai des
respirând profund.

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheaţa se sparge
Sub paşii poetului
Atât sunt de grei.

haiku de Mihail Mataringa (17 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutiri

mă plimb pe străzi
şi caii verzi
în loc de şei
au cergi de flori
de pe pereţi
la mine vin
să-i călăresc
pe deşelate
nepotcoviţi
fără căpăstru
cu gât cabrat
mă duc la trap
galop întins
sau pas buiestru
pe-un drum de aer
drum pavat
cu vise devenite pietre
zâmbesc
sunt ochi ce mă privesc
miraţi c-o doză de sictir şi milă
nu ştiu că eu m-am dezbrăcat de silă
şi nici că fulgii ce plutesc
petale sunt de flori
în ochii mei...
că-i îndrăgesc chiar şi pe ei
şi mă simt bine...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Îngerul ei se izbeşte cu tâmpla de stele,
viaţa ei plânge ca un copil născut mort,
pământul începe să-i intre sub piele.

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Ea îşi închipuie că trăieşte această viaţă pentru ea
şi tot darul pe care l-a primit îl ponegreşte.
A batjocorit minunea, şi-acum plăteşte cât nu credea.

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Amintirea îi despică fiinţa cu un fulger de oţel ‒
În jurul ei e vară, dar i se pare viscol,
şi-o strânge neîmplinirea de gât ca un inel.

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Cândva a lăsat să se stingă acel cântec ceresc,
undeva soarta ei s-a oprit ca o lumină prea slabă
în zborul către nemurire, din omenesc.

rugăciune de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub tâmpla sură

frustraţi de zgardă lanţ şi par
îmi urlă câinii-n legătoare
le strig să tacă ce mai vor
au apă cuşcă şi mâncare

cândva cu ei la vânătoare
intrau vioi prin ţâhlă şi hăţişuri
scoteau vânatul de prin ascunzişuri
să mi-l aducă în cătarea puştii

azi nu mai dau din coadă când mă văd
şi dacă-i cert mi-arată colţii
iar dacă-mi bate cineva în tabla porţii
tac mâlc cu coada-ntre picioare...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi care deschid tâmpla mea

Tăceri de crememene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care desfac zăpezile,
negăsirile purpurii, şi-n chiot de iarbă
mângâie mătasea spumegândă a izvoarelor.
Măsor distanţa oarbă. Parcă întinderea piscului
tresare într-un gând de lacrimă – o
lumină sunt, ca un scai de umbră; poteca
se adună sub picioarele mele din hău
mişcător de prăpăstii, jivina îmi aţine răsuflarea
după fiecare viu de stâncă şi se încordează, -
iar pădurile, desprinse ca din începuturi,
ard în abisul încântător din mine...
Doar mâna mea mai rămâne în aer, se sprijină apoi
de cerul de sticlă.

Tăceri de cremene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care deschid
tâmpla mea în ceasul de veghe, şi-mi opresc
o nouă prăvălire.

poezie de Dumitru Pietraru din Eu însumi (1975)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este factorul multidimensional al tuturor simţurilor adânci ale poetului; rădăcina unui vis cu rădăcina unui cuvânt se şlefuiesc în curgerea fluviului cel mare de lumină din interiorul lui. Cuvântul, refuzând întunericul, se preface suflet-prunc în sufletul poetului.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa

Uneori mai vine la mine o uşă
se înclină şi mă întreabă dacă mai doresc
o fereastră.
E timpul! E timpul îi zic! Iar ea zâmbind mă întreabă...
Închisă sau deschisă?
Iar eu îi răspund
Îi răspund...
Uneori!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portetul poetului

chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci şi memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viaţă
şi atât de mult îşi doreşte el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări şi flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite şi pe el.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi şi noapte
(mai cu spor pentru ceilalţi oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie şi celorlalţi oameni),
pentru ca ceilalţi oameni să ştie că asta de-aici şi de oriunde,
cea de-acum şi dintotdeauna, am fost, sunt şi voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorinţelor celor din jur! Şi, fiindcă n-a rezistat şi, acum trei mii de ani,
când, câţiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului şi să devină poetă!
Şi ea i-a dedicat versuri poetului şi a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care şi-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Şi apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerităţii:
deznădăjduire şi speranţă, durere şi bucurie suferinţă şi iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o şansă!
De lumina zilei şi de întunericul nopţii;
de albastru cerului şi de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineţii şi de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalţi oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru că aveţi un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteţi sănătoşi, frumoşi, buni;
pentru că puteţi dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucuraţi-vă..., prieteni...!

poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!