Crusta

o colegă îmi spune –seriozitatea în artă e
ca atunci când apeşi pe trăgaciul unei mitraliere încărcate
spre cer
îi împrumut portfardul
are dinţi din ruj pe placa dentară
un şervetel de unica folosinţă rămâne pur
într-o figură guralivă prin operatia de frecare
râsul colegei se prelungeşte în oglinda
care îmi taie sub formă de cruce chipul - nimbostratus
mă învârt pe tocurile lui Prince
cu o chitară în mână
more more more
închid fermoarul poşetei
linişte ca o cortină coborâtă
la ieşirea din sală
metalul găurit şi sanguin al drogaţilor
se colectează pentru reciclare.

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

oglinda: ghilotină peste lume. sunt un cap/ăt despărţit de dumnezeu şi mă rostogolesc, după chipul şi asemănarea mea, de la primul cuvânt, până la ultima nuanţă de roşu.
oglinda: linie de fracţie cu dinţi. totul se împarte la unu, pentru că zero face frig:) +1 = -1:(
oglinda: calculator de riduri. aceasta este desăvârşirea ta (femeie).
oglinda: felia de pâine. pe ce parte o să cad azi? o să-mi amintesc de mâna brutarului excitat, ca de o ploaie sfântă?
oglinda: tango între punctul de pe i şi infinit.
oglinda: distanţa dintre pradă şi prădător. mă prind sau pierd încă un eu. să nu uit să închid ochii când trec dincolo.
oglinda: fereastră cu vedere spre ea. ea, cea care expiră când eu inspir. ea, cea care moare când eu trăiesc. later edit: un gest inegal anulează definiţia oglinzii. ea, cea care trage cortina.
oglinda: balansoar între trecut şi viitor. come as you were. cu viteza luminii. cu toţi morţii din tine.
oglinda: rană dublu adezivă care mă ţine întreagă. acest pahar sangvin. diavolul poartă ultima nuanţă de roşu.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Andreas Vesalius, Padua, 1538)

El taie într-o materie încremenită,
ecoul inutil al unei iubiri de demult,
pline de ardoare, printre rădăcini. El taie
asemenea cuiva care are un sentiment de milă
pentru un animal bolnav,
pentru frunza care cade
cum cade-o stea, inocentă.
( Într-o oglindă îndepărtată
se reflectă, încă,
un nud perfect ).
El taie o durere care mai persistă
după tăiere, pătrunde metalul,
mâna – dincolo de acea încăpere, solul,
pietrele, dincolo de această lume, sferele
pe cât de improbabile, pe atât de pure.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discografia vieţii: efort perpetuu ca totul să-ţi placă; apoi placa dentară; într-un târziu, placa mortuară.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cafeaua are calităţile unei juninci mov
mă frige în cavitatea bucală pe mâini şi-n corp
obiectele asemeni politicienilor manipulaţi
îmi răspund am vânătaie pe piciorul drept – stâng şi invers
învârt o batistă grecească optimiştii dansează

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

În urmă-ţi a rămas oglinda goală,
Pe etajeră mai e pastă de dinţi,
Adulmec în aer aburii fierbinţi
Care se preling aiurând prin sală.

Şi vorba-ţi trecută mă scoate din minţi
Adun din tine câte o petală
Şi-o strivesc apoi lacom pe o coală
În ierbarul meu pierdut de biruinţi.

Nu mai ud de mult florile din glastră,
Lacrimile lor sălbatic le închid
Şi le depozitez lângă fereastră

Cu mâna la spate şi faţa la zid,
Nu cumva-ntr-o seară iubirea noastră
Să renască la modul cel mai perfid!

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda inimii

Alungă orice grijă
şi rămâi cu inima curată
asemenea unei oglinzi
care nu reflectă nimic.

Dacă vrei o oglindă curată,
atunci priveşte-te în ea
şi vezi adevărul ruşinos
pe care ţi-l arată.

Dacă metalul poate fi şlefuit
ca să devină o oglindă,
oare n-am putea şlefui
şi o oglindă a inimii?

Între oglindă şi inimă
există o singură deosebire:
inima ascunde taina,
pe când oglinda o dezvăluie.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

artă

Arta este oglinda magică pe care o creăm pentru a transforma visele invizibile în imagini vizibile. Pentru a ne vedea chipul folosim o oglindă; operele de artă le folosim pentru a ne vedea sufletul.

definiţie celebră de George Bernard Shaw
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subconştient de poem

treceam prin subconştientul
unui poem mână în mână inimă
în inimă şi amândoi într-un
panamera decapotabil doar sâ
nii tăi rămăseseră în afară
ca un decor cu munţi şi ză
pezi între noi cuvintele fă
ceau cearcăne de atâta nesomn
în faţă drumul culegea flori
şi le arunca pe parbriz atunci
am văzut amândoi cum un pom
n. b. pomul cunoaşterii se apro
pie cu viteza mc2 supra 2 cu ca
re îţi voi descheia fermoarul
rochiei într-o cameră de hotel
accidentul părea inevitabil se
vedea deja pomul strigând făcân
du-ne semne ca o barieră de tren
brusc timpul a început să se di
late şi dincolo de fermoarul ro
chiei tale sofisticate am dat
de un alt fermoar şi tot aşa
până ce din prea mare grabă am
trecut de trupul tău transparent

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un centru

de reciclare completă
simt un curent intern
mă înfioară electrolitic
nu eram a
dus pentru o reciclare totală
era defectă placa de bază
din cauza umezelii captată
prin jgheaburi şi burlane
sângele era aproape fluid
şi circula o jumătate de zi
reacţiile nervoase erau de
reglate după o deshidratare
controlată de un microprocesor
amintirile au fost recuperate
pe un dispozitiv special
inima era roşie
umană în proporţie de zece la sută
puteam să plâng şi
şi
să râd şi
şi
să iubesc
nu meritam să fiu reciclat complet
circuitele erau funcţionale
se îmbinau cu ţesutul muscular
ajutând la circulaţia sângelui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi se va lumina de ziuă

te baricadezi înlăuntrul tău
singură cu idolii tăi de-ntuneric
cu anotimpul din care mereu pleacă cineva
demult nu mai simţi naşterea dimineţilor
aroma cafelei
frigul priveşte prin tine ca printr-o fereastră
de cealaltă parte cerul
ţipătul unui pescăruş
şi chipul tău în oglinda unei ape
din care creşte o linişte albă

toate umbrele tale stau aliniate în şir indian
aşteptând să te intorci
toate femeile care au locuit în tine
îşi revendică dreptul la fericire

într-o zi va veni cineva şi va arde pe rug
cerul lor îndărătnic
şi se va lumina de ziuă
în mijlocul unei nopţi

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată când s-au văzut a fost cu ocazia unei nunţi din oraşul lor, la care Celine era invitată ca domnişoară de onoare. Îmbrăcată cu o rochie simplă, de culoarea pudrei, cu părul lăsat în voie pe spate, în care se odihneau flori de câmp împletite într-o coroniţă şi cu ochii îmbujoraţi, părea coborâtă din tablourile lui Botticelli. I-a zâmbit când l-a zărit şi cu o mână, fluturând în aer, l-a salutat, iar când Lukas s-a apropiat şi a rugat-o să se aşeze la masă, lângă el, s-a încurcat, răspunzându-i, emoţionată, că acceptă bucuroasă să fie cavalerul ei la această nuntă. Plină de viaţă, atunci şi acum. Era fascinant! Adolescenta de ieri se transformase într-o veritabilă perlă, frumoasă şi proaspătă ca o briză.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din interiorul Oceanului, observi dansul fiecărui val, fără a te lăsa sedus de forma valului. De la bază, observi cum plutesc formele şi eşti conştient de faptul că, dincolo de forma valului, valul este şi rămâne apă - unica apă - apă sub respectiva formă. Sunetele vin şi pleacă, însă Liniştea din care provin ele rămâne. În Eternitate. Neschimbată. Neinfluenţată. Nemişcată. Absolută. Prezentă. Tu eşti această Linişte.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este foarte simplu şi deosebit de practic: fiecare formă de existenţă, la nivelul său de bază, e un sunet. Omul este un buchet de unde (vibraţii), aşezate într-o ordine specifică. Spre exemplu, gândul este un buchet de unde, aşezate sub forma unui gând. Aşadar, orice formă este o comunitate de unde (sunete), care călătoresc în aceeaşi direcţie. Sunetul provine din Linişte. Când o formă de sunet îşi aminteşte de Liniştea din care provine, acel sunet transcende forma şi se conectează conştient la Esenţa sa, trăind în continuare în lumea formelor, dar prin intermediul Esenţei, - trăind în lumea sunetului, prin intermediul Liniştii. Aceasta este eliberarea de suferinţă şi iluzie. O conectare conştientă, constată, la Oceanul de Linişte din care răsare orice formă de sunet, elimină urmele de confuzie formate în urma identificării totale cu agitaţia lumii create.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea apare când îţi este luat ceva ce tu crezi că ai, însă... nu ai nimic, pentru că nu eşti un sac în care să pui conţinut - eşti Însăşi Viaţa care se exprimă prin conţinut. Ataşarea de o formă a conţinutului, atrage suferinţa, pentru că orice formă se naşte, se schimbă şi se dizolvă. Orice sunet răsare din Oceanul de Linişte, călătoreşte la suprafaţa Oceanului de Linişte, după care se întoarce în Oceanul de Linişte. La naştere, forma este tăcută; pe parcursul vieţii, forma vorbeşte limbajul sunetului, iar la dizolvarea formei, se aşterne iarăşi tăcerea, care anunţă Liniştea.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A imigra goală alături de golemi

toţi se plâng de faptul că naşterea
în vremuri întoarse pe dos
nu ar fi posibilă fără
anotimpul ploios al unei alte planete
strivită de cine ştie ce perete
şi vândută la licitaţie
unei analiste bete
care confundă sicriele cu sarcofagul suprem

"Noi pentru asta bem!"

ne spune ea
în timp ce îşi cară planeta strivită
într-o cameră pipernicită
de care îşi aduce aminte doar atunci
când cineva îi ghiceşte-n cafea

se uită la ceas
şi trasează un sicriu prin care se trece
nu când se moare
ci între nouă şi zece
atunci când vă plângeţi că naşterea
nu s-a-ntâmplat

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână întinsă...

O mână întinsă spre Tine, Doamne,
Mă-nalţă din dureri spre plăceri,
Spre lumina de vis, spre iubire,
Spre ieşirea din trecute tăceri.

O mână crescută din bunul pământ,
Cu ierburi, cu pajişte-ntinsă,
Cu munţii ce-au fesuri de brazi,
Vrea rugămintea de mamă atinsă.

Păsări din zbor şi stele din nalt
Să-mi fie prin dânsa aproape în viaţă,
Raiul măreţ pentru copiii copilului om,
S-aducă speranţă, nu tulbure ceaţă.

Mâna-i întinsă, primeşte-o la Tine,
Dăruieşte-i nemuritor împlinire,
Pace în suflet şi nu întunecimi;
Dă-ne o fărâmă din veşnica iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulguie linişte

fulguie linişte
cu aromă departe
între sânii tăi descheiaţi
către miazăzi
acolo unde pasul meu
te-a găsit degerată de fericire

fulguie încă un pic
până găsesc ieşirea spre inima ta
cea care umple întreg spaţiul
ce ne cuprinde
cu bune şi rele
până când tăcerea învie

fulguie linişte
ca-ntr-o serenadă nocturnă
cu liliecii îngeri
ascunşi între gânduri
ştii.... am uitat să postesc
pentru ultimul fulg
ce-ţi topeşte iertarea

fulguie linişte
peste închisoarea albastră

poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formele care te înconjoară sunt rezultatul unei frecvenţe. Dacă schimbi frecvenţa, schimbi rezultatul. Fiecare formă, indiferent de nivelul său, are o vibraţie proprie prin care îşi construieşte călătoria prin Ansamblul Existenţial. Ca idee, pentru a construi o imagine de ansamblu, putem spune că iubirea vibrează înalt şi repede, în timp ce frica vibrează jos şi încet. Prin rezonanţă, atunci când trăieşti iubirea, atragi acele energii care se află pe aceeaşi frecvenţă cu ceea ce trăieşti tu - iubirea. La fel şi în cazul fricii. Când experimentezi frica, în realitatea ta vor pătrunde alte experienţe şi circumstanţe care îţi vor provoca tocmai vibraţiile prin care tu le-ai atras, pentru că vibraţia prin care atragi, este vibraţia pe care o atragi.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice creaţie este o formă de sunet. Forma prin care te exprimi este o formă de sunet. Un gând este o formă de sunet. Un sentiment este o formă de sunet. O bară de oţel este o formă de sunet. Prin schimbarea frecvenţei, reaşezi dansul dansatorului, însă această schimbare poate provoca atât fericire, cât şi tristeţe. Acesta este motivul pentru care orice formă de sunet trebuie să fie conştientă de melodia pe care dansează. Nimeni şi nimic nu poate stopa acest mecanism existenţial. Chiar dacă omul se împotriveşte, Liniştea continuă să rămână, indiferent de încercările omului de a face zgomot, căci Liniştea nu poate fi eliminată - Ea este De Sine Existentă. Din Linişte provine orice sunet, în Linişte se întoarce orice sunet.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!