* * *

Ora cinci e şi cu paiul
Bess sorbea din ceaşcă ceaiul:
"Prea mult zahăr!" reproşa
Pajilor în catifea.

Riguroasă până-n sânge,
Ochiul ei nicicând nu plânge
De candorile iubirii –
Suveran deasupra firii.

Cupidon voise-odată
(Spune Shakespeare) o săgeată
În simţire să-i strecoare,
Dar greşi şi-atinse-o floare,

Ce o ţine-acum în mână
Biograful – lui stăpână,
Floare movă de pansea,
Dulce slăbiciune-a sa.

"Hai cu mine, lasă floarea,
Spuse Mary, răpitoarea,
În ţinutul meu din nord,
I shall be your love, my lord.

Să-mi recapeţi iarăşi sceptrul
Ce-mi fu uzurpat de-a dreptul,
Şi în codrii negri-apoi
Să ne pierdem amândoi.

Să vedem în limpezi lacuri
Monştri fremătând de veacuri,
Paloşul în ei să scaperi,
De-a lor ură să mă aperi.

Scoţia, pe stânci suită
Cu măreţe citadele
Şi-n strâmtori înghesuită
Pe drumuri de piatră grele,

Cu păduri ce se revarsă
De la creştet până-n poale,
Unde-n văgăuni se varsă
Râuri tânguind de jale,

Ţară aspră, încrustată
Ca un aur în granit,
Iată ţara ce odată,
Când trăiam, am tot iubit."

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Nouă zi, ce îmi aduci?
Numai spleenuri citadine?
De-i aşa, atunci mai bine
Fără mine să te duci!

O să mă retrag în alte
Vremuri dintr-o stinsă eră,
Şi-n nemuritoarea sferă
Voi gusta trăiri înalte.

Voi da glas prin cânturi vii
Unui timp de anvergură,
N-am nevoie de-a ta ură,
Zi perfidă care vii!"

Astfel zise biograful
Către zorii noii zile
Şi-şi vârî cu ciudă capul
În istoricele file.

Chiar atunci din cripta cărţii
O portiţă se deschise,
Braţe sfidătoare morţii
Îl atraseră spre vise.

Literele în vârteje
Îi jucau pe dinainte,
Prinse-n tainicele mreje
De imagini şi cuvinte.

Şi sub ochii lui răsare
O suită maiestuoasă
A Elisabetei care
Angliei îi fu crăiasă:

Pajii sprinteni cu pompoane
Şi cu panglice la ghete,
Puritanele cucoane,
Lorzi cu suflete poete,

Unicorni şi lei şi mâţe,
Chiar şi spiriduşi şi zâne
Se porneau vioi s-aţâţe
Mintea ce-i scăpa din frâne.

Iar pe tronul de lumină,
Sprijinită într-un vers
Sta platonica regină,
Râsul ei – un univers:

"O, ilustre biografe, cine-ar fi putut mai bine
A mea viaţă s-o redeie decât tine, decât tine?
Ci îmi pare câteodată că nici eu n-aş putea spune
Ce-am trăit în astă lume, cu mai multă-nţelepciune.
Iată de aceea, scumpe, titluri nobile-ţi acord!"
Spuse ea bătând din palme şi-l făcu de-a dreptul lord.

Dar spre seară, Mary Stuart, ce-i regină peste scoţi,
Spuse: "Tu, nechibzuite, să mă necinsteşti socoţi?
Să-ntinezi mormântu-mi tragic, lăudându-o pre ea,
Care m-au trimis la moarte? Pleacă dinaintea mea!"

În zadar cerca sărmanul s-o-mbuneze cu suspine,
Greu e să fii biograful a două rivale regine...

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa florilor de liliac (dedicată Corneliei Georgescu)

E-un cer de flori de vis deasupra mea...
M-afund în amintire şi-n uitare,
Sub simple străluciri de catifea
Din pură şi violacee floare.
Deasupra voal de stele arămii,
Aici, un catafalc de liliac...
Într-un mărgean de noanţe viorii...
Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!

E-un cer de flori de vis deasupra mea,
Cad pe mătăsuri, flori din diademe...
E-o violetă lacrimă de stea,
April ne-mbie cu alese semne.
Privesc din ceruri flori de liliac
Şi plânge liliacul din privire
Români uitaţi, din neamul geto-dac
Căzuţi din timpuri vechi, în nemurire.

M-afund în amintire şi-n uitare,
Mă pierd printre poeme viorii,
Redevenind aceeaşi sărbătoare –
Candoare-n gând şi-n suflet de copii.
Caut norocul iar printre petale,
În floarea albă,-mpăturită-n trei,
Apoi, un vis, alunec în uitare,
Trecând prin anii lungi, pustii şi grei.

Sunt simple străluciri de catifea,
Miros suav, clopotniţă de stele,
Când ochiul universului, concav,
Se-mpiedică de dulce mângâiere.
Nelinişti trec... Prohod de-ndrăgostiţi
Revarsă sentimentele în noapte.
Lucind precum copacii auriţi
De sărutări, îmbrăţişeri şi şoapte.

Din pură şi violacee floare,
Maramă, voal şi rochie ţi-am ţesut
Şi lumea toată azi e sărbătoare,
Iar eu, copac în floare, iarăşi, sunt.
Betea de liliac mi-apasă tâmpla,
De tine, iar mi-e gându-mpodobit,
În mine, purpurie, arde stânca...
Ce trainic şi ce simplu te-am iubit!

Deasupra voal de stele arămii...
Se stinge-n sfeşnic luna aurie
Şi cad din ceruri pleoape viorii
Peste grădina tristă şi pustie.
Copilăria-mi face semn să tac...
Ai apărut în vis ca în oglindă,
Iar eu sunt doar o lebădă pe lac,
O clipă ce spre ceruri se avântă.

Aici un catafalc de liliac...
Rănit mi-e gândul, sufletul şi pleoapa.
Rănit sunt eu... şi-nsângerat, dar tac.
O văd pe mama şi îl văd pe tata!
Stau tufele-nflorite... Nori târzii,
Ascund poteca dinspre liliac.
Doar tu iubito, numai tu o ştii!
Te chem în visul meu, te-aştept şi tac.

Într-un mărgean cu noanţe viorii,
Îmi prind haotic, iar, câte-o iubire.
Cu ochii-n lacrimi te aştept să vii,
Să-mi dăruieşti un strop de fericire.
Dar alte primăveri te-au zămislit
Şi chipul tău, în flori de liliac,
Pe o petală,-n noapte s-a ivit.
Ori poate eu cu dorul nu mă-mpac...

Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac
Florile albe, pline de candoare,
Şi eu sunt floare azi, de liliac
Şi zbor spre ţara soarelui-răsare.
M-ascund şi plâng în violete ploi,
Sunt un ocean de violetă stea.
Te chem, te-aştept, iubirea dintre noi,
Ca un ecou, în veci, ne va chema.

Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!
Într-un mărgean cu noanţe viorii.
Aici un catafalc de liliac,
Deasupra voal de stele arămii.
Din pură şi violacee floare,
Sunt simple străluciri de catifea.
M-afund în amintire şi-n uitare...
E-un cer de flori de vis deasupra mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Sfârşitul predicii de pe munte. Judecata semenilor. Puterea rugăciunii. Calea mântuirii şi a pierzării. Ferirea de prooroci mincinoşi. - 7:3-5 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu-mă-uita...

Uitării nu te-oi da nicicând
Îmi eşti în suflet dulce floare
Ce-mi mângâie tăcerea blând
Acoperind-o cu petale.
Şi de ţi-oi curge-n ploi mărunte
Într-o fântână mă adună
Lipeşte-ţi tâmplele cărunte
De gura mea sub clar de Lună.
Te-oi săruta. Sărut-poveste
Făptura ta să se-nfioare
Iar floarea aceea după creste
Să se înalţe– vâlvătaie.
Apoi, topiţi, vom fi culoare
De catifea va fi pictura.
Şi-om povesti că dorul doare
De nu-i cunoşti căutătura.
Uitării nu mă da nicicând
Chiar de m-oi pierde printre stele
Te-oi lumina în vis şi-n gând
Floare cu suflet, a vieţii mele.

poezie de Diana Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la fereastra mea

De la fereastra mea porneşte orice stradă,
Şi Via Appia şi Königstraße,
Champs-Élysées şi Zeltnergasse,
Nevski Prospekt, ba chiar şi Drumul de Mătase.

Îmi e de-ajuns pe toate să le-nchipui,
Cu ochii-nchişi, că le străbat îmi pare,
În juru-mi naşte-o lume fiecare,
Ce-şi cerne-n vid – de mă trezesc – nisipu-i.

Văd drumuri nostime, cu noduri împletite,
Poteci de ţară, bulevarde grandioase,
Strâmtori suite-n munţi, vijelioase,

Sau drumuri de oraş, mai liniştite,
Cu teatre, cafenele, cârciumi pline;
Tu eşti ca Roma, căci toate duc spre tine.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Decembrie cu iz de fericire şi umblet peste umbre de cer stins
Şovăitor şi tainic de pe-o rază, te-ai pogorât în cel mai dulce vis
Şi amândoi cu straşnică simţire, trăindu-ne amploarea de senin
Ne-am cufundat din suflet până-n suflet, plutind aievea, neoprit şi lin.
Decembrie cu zbucium şi lumină, ţi-e plină rugăciunea de surâs
Miroşi a muguri de iubire şi pieptu-i nins de-atâta dor nespus.
Mă înfioară timpul azi şi-o clipă, îmi treci ca o săgeată prin destin
Şi îngerii te poartă pe-o aripă departe, dincolo de rană şi venin.
Decembrie mi-ai pus pe creştet, cunună fragedă de primăveri
Să nu mă las pierdută în ispită, sub streaşina tăcerilor de ieri.
Mă mângâi cu ardoare, lent şi tandru ca şi cum nu ne-am fost nicicând străini.
Tu mă izbeşti de mine, mă apropii, mă ierţi şi fără grabă mă alini.
Decembrie nu pot să uit de tine, te-aştept când se înalţă peste nopţi
Un falnic dor şi-o răsuflare, la margine de Rai cu grele porţi.
Mi-ai spus că iar trece Crăciunul, prea repede, fără nici un răgaz
Şi luna-şi infiripă strălucirea lăsându-ne iar goi, flămânzi de visuri... un singur ceas.
Decembrie te rog chiar înainte să-ţi pleci iar fruntea de supus
Ia-mă cu tine, să-ţi fiu sprijin, toiag sau gând nespus
Şi uite, am în buzunar magie!
Aripi de fluturi, zâne şi pitici
Poate s-o îndupleca Părintele din Ceruri să fim de-a pururi inocenţi şi mici.

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare roşie

Floarea dragostei, floare pură
floare roşie pe gură
şi în inimă arsură.

Floare roşie, floare de nalbă,
perlă la gât în salbă
şi în inimă o tolbă.

Floare roşie, floare de crin
al dorinţei dulce alin
şi în inimă venin.

Floare a iubirii roză
dar al cerului, apoteoză
şi în inimă osmoză.

Flacără roşie, pară
ai ars toamnă după vară
în inimă dulce-amară.

Tu nu poţi să fi declin
nici într-un pahar cu vin,
decât al iubirii chin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu floarea de tei

soţului meu, cu iubire

în parcul cu băncuţa cea veche
din oraşul cu floarea de tei
am jurat să fim o pereche
presărând săruturi pe alei.

contopiţi amândoi în sublima iubire
n-am ştiut de erori de decepţii
urmărind numai cărări de împlinire
cu credinţă din înalte concepţii.

în oraşul cu floarea de tei
am strâns seva dulce din rădăcini
cu flux nemărginit am prins temei
cumulând amintiri din lumini.

ne-am iubit sub soare, sub lună
vrăjiţi de aurore de-a stelelor cunună.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara asta

Pe viaţa asta, noi suntem stăpâni!
Ne stau de veghe crucea şi icoana
Şi inimi-mame, clopot din străbuni,
Legea iubirii, tricolorul, ţara.

Nebunul e pervers în legea lui...
Insistă să ne biruie. Şi cuie
Ne bate-n tălpi, să nu putem fugi,
Dar lui, vă jur, această ţară, nu e.

De-ar fi să mor, eu jur pe tricolor,
Să nu las portu-n mâinile duşmane,
Căci ţara-ar fi de plâns în mâna lor.
Ne-ar risipi cenuşa din osoare...

Şi cum să-mi las şi datini şi români,
Când ţara-mi este lacrimă de jale?!
S-o duc, o bucăţică, la străbuni?!
Voi plânge în biserici şi-n spitale...

De-ar fi să mor, mă plec în faţa ta,
Prea Sfântă ţară, scumpă Românie.
Străini, cu tălpi de ghimpi de te-ar călca,
Tot sânge de român curge din glie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pan

Pe culmi revarsă luna al stelelor noian,
De ce te-ascunzi de ele? Nu ştii că zeul Pan
De cum se lasă noaptea iubire vrea să-şi cate,
Prin tufe şi hăţişuri croindu-şi drum pe coate?

El are lungi corniţe, dar crede-mă, nu-i drac,
Atâta doar că dansul şi vinul i-s pe plac,
Iar de vei vrea în iarbă sărutul să i-l dai,
Îţi va cânta la creştet năzdrăvănii din nai.

O, iată cum tresaltă pământul sub copită-i
Şi iarba se aprinde, verdeaţa ei topită-i
În cercuri de lumină ce freamătă-n magie,
Materia, ea însăşi, trezită e şi vie!

Şi iată cum în hore un vis ne înconjoară,
Cu iele fermecate ce ies întâia oară
Din ascunzişul sacru, iar zeul le e rege:
Din cele-o mie – una mireasă îşi alege.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbind cu Eminescu

ne plimbăm pe-o câmpie de piatră
în stânga poate-i un copac, dar nu se vede
îl acoperă copiii ce răscolesc în el
nici ei nu ştiu
în dreapta se aşează în butoaie
se pun în mari butoaie inimi la sărat

vorbim pe-un câmp de piatră
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund

din focul lui săpat în piatră
când dispare
mai râmâne un păianjân negru
cămaşa-mi sfârâie
arsă în dreptul inimii
din trunchi şi până-n creştet

îmi sare măduva spinării
şi cu panaşul ei de luptă-astfel alerg
nu, nu vreau,
mai strig
nu vreau, chiar dacă n-o să fiu
decât un strigăt de care trupul
să-mi atârne spânzurat

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solus ero

Tu, preacurată rază, ce-ai coborât din stele
Să luminezi în noaptea singurătăţii mele,
Ascultă-mi rugăciunea, ce-o gem cu buza arsă;
Din preajma vetrei mele, fă calea ta întoarsă.
Păcătuieşte raza curată, viorie,
Când se opreşte-n drumu-i pe-o straşină pustie,
Înveşmântând cu picuri din sfânta ei văpaie
O scorbură, ce poartă un cuib de cucuvaie.
Vezi, zboar-atâţia fluturi în necuprinsul firii,
Şi strălucesc pe câmpuri, în floare, trandafirii.
În calea ta senină, spre ei îndreaptă-ţi zborul
Căci lor te dete-n gându-i de-viaţă-dătătorul,
Tu, preacurată rază, ce-ai rătăcit din stele,
Să luminezi o clipă singurătăţii mele.
Eu port în mine noaptea, şi-n bezna ei adâncă
Mi-e sufletul un vultur înlănţuit de-o stâncă;
Ar vrea adâncul bolţii cu zboru-i să-ntretaie,
Prin câmpuri de lumină, prin drumuri de văpaie,
Să-şi scalde ochii tulburi în râuri largi de stele...
Dar aspra ţintuire a lanţurilor grele
Cu praful sur al roţii îi înfrăţeşte rostul...
Zadarnic vrea să-şi cate în ceruri adăpostul:
Cu glas nebun el urlă, şi bletemă, şi ţipă,
Şi sânge cald stropeşte trudita lui aripă,
Şi veşnic o să lupte, în patima-i păgână,
Cu bulgării de piatră, cu lumea de ţărână...
Zâmbind amar se-ntreabă deci mintea gânditoare:
De ce ar veni la mine făptura ta de floare?
Tu, înger cu ochi limpezi, cu aripi de mătasă,
De ce te cutremuri de-o luptă ne-nţeleasă?
Când zbor atâţia fluturi în necuprinsul firii,
Şi strălucesc pe câmpuri, în soare, trandafirii...

poezie celebră de Octavian Goga din revista "Luceafărul" (1 septembrie 1904)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Reciprocitate"

Cupidon cu-a lui săgeată,
Bine a ţintit şi iată,
N-ai iubirii ce să-i faci:
Eu te plac şi tu... îmi placi.

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri grele, drumuri albe

Drumuri grele, drumuri albe
cu paşi demult uitaţi
se-aud copite îngheţate
de cai înaripaţi.

Şi dacă te-aş întreba
de ce mă laşi pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.

Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de şoapte,
aş vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.

Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor şi urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puţin.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biograful

Trist biograf de vieţi măreţe,
Învăluite-n legendarul nimb,
Trist biograf, lipsit de tinereţe,
Dar nici în vârstă, parcă suspendat în timp,

Scriind de falnici regi, împărătese,
Trecutul lor împodobind subtil,
În cartea lui, ca un păianjen ţese
Capcane pentru timpul volatil.

Şi ca vampirii, extrăgându-şi sânge
Din vieţi străine ce nicicând trăise,
El însuşi adormind se vede-un rege-n vise,
Precum în cartea-n care destinele răsfrânge.

Ce-i viaţa lui? O coajă goală,
Îţi pare că nici n-a trăit,
Ar umple nici măcar o coală
Trecutul lui zadarnic irosit.

Şi cine-ar vrea povestea să-i rescrie,
Cum arta biografilor o cere,
Ar întâlni în ea o lungă agonie
De-absenţe vii şi treceri sub tăcere.

Căci iată-l cum, căzut pe coate,
Din cronici vechi tot buchisind mâhnit,
Cu viaţa-i nu s-a mulţumit,
El le-a voit trăi pe toate.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e bărbatul?

De-ntrebi ce e bărbatul şi cum l-aş defini,
Te-aş duce în grădină şi florile-ar veni
Revendicându-l toate, certându-se de zor
Cum că bărbatul are doar caracterul lor...

Întâiu-i ghiocelul – cel blând şi efemer,
Să-ţi spună de speranţe ce până-n ziuă pier;
Apoi, pe rând, acele mult prea frumoase flori:
Narcise, lăcrămioare, zambile sau bujori...

Ce năvălesc în suflet, în inimă şi-n gând
Cu valuri de arome pierdute prea curând...
În floarea tinereţii te va-mbăta un crin,
Că-i alb sau că e roşu, parfumul e divin;

Dar iată că în forţă, se aşeză pe tron
Chiar trandafirul mândru: ca rege şi ca domn!
Se-mbracă-n mii de feluri, pe veci te va robi
Îngăduind – ca roabă – stăpână să-i poţi fi.

Te-nţeapă-ades cu spinii – de nu ştii să-l atingi,
Te-nvăluie-n arome atunci când prinzi să plângi;
Se va schimba întruna: din cânepa cea dură...
In inul blond... mătasea – cea caldă şi cea pură –

E sigur că în vreme, petala-o să-i pălească...
Dar ţepii ce-i mai are, o să-ţi reamnitească
De bune şi de rele, de dragoste, de dor,
De chinuri, suferinţe, de câte-n lume mor...

Iar bruma când păleşte ce verde-a fost odat',
Surâde crizantema – şăgalnic şi curat –
Se cuibăreşte-n suflet, în toamnă, în târziu...
Cu soare şi culoare va umple un pustiu;

E cea din urmă floare; o tai şi-o pui în glastră,
Căci simţi cum gheara iernii îţi zgârie-n fereastră;
Se veştejeşte frunza-i, dar floarea – chiar uscată –
Zâmbeşte cu-nţelesuri... odată... şi-înc-odată...

poezie de Elena Leach
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

replici din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:41-42 de Sfântul Luca
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - ploaie de stele

Cântecul frunzei
în zbor peste ape-i
Ardealul
şuvoiul acesta de stele
ploaie
pe drumuri de munte
cu floarea de colţ
cu stânci
şi cu paşi
acelaşi
să nu mai rămâi
Ardealul
e cântecul apei
ce cade-n cascadă
e mersul pe ape
pe Someş şi Mureş
când ploaia se varsă
din ochi în priviri
pe frunze
pe mână
să nu te
mai miri
izvor
şi-mpletire
de şoapte şi voci
cunună de ploi
de paşi şi de stele
cuvinte şi stânci
prăpăstii adânci
pasul şi zborul
pe uliţe-n vis
mersul pe zid
pe apă
prin ploaie
şi cântecul pietrei
sălbatice-n munţi
strajă pe vârfuri
pe stânci
ciuperci de lumină
de umbră
de flori
e ţara aceasta
numită Ardeal
poveştile
prind rădăcini
ca umbra pe ape
ca norii ce-ţi fură privirea
poteci de cuvinte
în urmă lăsând

zborul de fluturi
o taină rămâne
pe muchii de foc
pe muchii de dor
să nu-ţi afli loc
ci călător
pe poarta iubirii
să intri
s-alergi
Ardealul să-l strângi
să-l porţi în priviri
ziua
aici e un vis
cu atâtea oraşe
cu sate şi văi
cu muguri şi ochi
cu stele şi oi
cu miei şi cuvinte
ce-ţi plouă pe mâini
ciuperci de lumină
te absorb şi te pun
să umbli pe drum
cascade de vis
şi pomi
şi păduri
aici se-mpletesc
cu soare şi dor
Ardealul
e cântecul apei
e mersul pe frunze
şi zborul spre stele
când însuşi o stea
ţi se deschide
ţie în mers
în zborul pe frunte
cântecul ciocârliei
şi zborul rândunicii
în sine
ziua când cade
uitându-şi minutele
ce-i mai rămân
chemare sub ape
până-n izvor
Ardealul
e casa
pe munţi de priviri
niciodată nu mi s-a dat
pe degete
Ardealu să-l port
nici Clujul
să-l mut peste ape
pe Tâmpa
Braşovu să-l sui ca
glasul ciupercii
ce creşte-n pădure
pe umeri de ploaie
ce umblă pe ape
până-n izvoare
ne absoarbe
în zid de lumină
şi stele
până
în
Bogata de Jos

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (29 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiţi binecuvântate zi, lună, an şi ceas

Fiţi binecuvântate zi, lună, an şi ceas,
Şi ţară prea frumoasă şi loc şi punct în care
Privirea ei cea dulce şi învăluitoare
M-a fost pătruns, şi-n mine de-a pururi a rămas.

Binecuvânt şi-ntâia mea dulce întristare
Din clipa când iubirea, vicleană, m-a robit,
Şi arcul şi săgeata ce m-a străpuns cumplit,
Şi rana până-n suflet adânc sfredelitoare.

Binecuvânt şi zvonul stârnit de mine-n lume
Când chem Madona dragă de-atâtea ori pe nume,
Şi dorul şi suspinul şi plânsul ne-ncetat.

Binecuvânt şi gândul născut numai de Ea,
Şi stihurile-mi toate şi osteneala mea
Prin cari iubitei faimă pe veci i-am câştigat.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!