* * *

Ora cinci e şi cu paiul
Bess sorbea din ceaşcă ceaiul:
"Prea mult zahăr!" reproşa
Pajilor în catifea.

Riguroasă până-n sânge,
Ochiul ei nicicând nu plânge
De candorile iubirii –
Suveran deasupra firii.

Cupidon voise-odată
(Spune Shakespeare) o săgeată
În simţire să-i strecoare,
Dar greşi şi-atinse-o floare,

Ce o ţine-acum în mână
Biograful – lui stăpână,
Floare movă de pansea,
Dulce slăbiciune-a sa.

"Hai cu mine, lasă floarea,
Spuse Mary, răpitoarea,
În ţinutul meu din nord,
I shall be your love, my lord.

Să-mi recapeţi iarăşi sceptrul
Ce-mi fu uzurpat de-a dreptul,
Şi în codrii negri-apoi
Să ne pierdem amândoi.

Să vedem în limpezi lacuri
Monştri fremătând de veacuri,
Paloşul în ei să scaperi,
De-a lor ură să mă aperi.

Scoţia, pe stânci suită
Cu măreţe citadele
Şi-n strâmtori înghesuită
Pe drumuri de piatră grele,

Cu păduri ce se revarsă
De la creştet până-n poale,
Unde-n văgăuni se varsă
Râuri tânguind de jale,

Ţară aspră, încrustată
Ca un aur în granit,
Iată ţara ce odată,
Când trăiam, am tot iubit."

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!