Biograful

Trist biograf de vieţi măreţe,
Învăluite-n legendarul nimb,
Trist biograf, lipsit de tinereţe,
Dar nici în vârstă, parcă suspendat în timp,

Scriind de falnici regi, împărătese,
Trecutul lor împodobind subtil,
În cartea lui, ca un păianjen ţese
Capcane pentru timpul volatil.

Şi ca vampirii, extrăgându-şi sânge
Din vieţi străine ce nicicând trăise,
El însuşi adormind se vede-un rege-n vise,
Precum în cartea-n care destinele răsfrânge.

Ce-i viaţa lui? O coajă goală,
Îţi pare că nici n-a trăit,
Ar umple nici măcar o coală
Trecutul lui zadarnic irosit.

Şi cine-ar vrea povestea să-i rescrie,
Cum arta biografilor o cere,
Ar întâlni în ea o lungă agonie
De-absenţe vii şi treceri sub tăcere.

Căci iată-l cum, căzut pe coate,
Din cronici vechi tot buchisind mâhnit,
Cu viaţa-i nu s-a mulţumit,
El le-a voit trăi pe toate.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se uită Dumnezeu la noi...

Ne mor copii, ce trist... a câta oară
Tot punem lacrimi peste vieţi pierdute?
De sub durerea lor, parcă tăcute,
Cuvintele... nu ştiu nici să mai doară.

Ii plângem azi, iertăm... ş-apoi tăcerea
S-aşterne peste noi ca un blestem;
O letargie, din care nu putem
Să mai ieşim, să ne-alungăm durerea.

Şi lângă noi... o moarte blestemată,
Răsare, precum pirul, peste tot.
Nemernici, o hrănesc atât cât pot,
Cu lăcomia lor.. nemăsurată.

Se uită Dumnezeu... şi nu-nţelege,
Ce s-a-ntâmplat? Sub care legământ,
Robiţi durerii, îi ducem în mormânt
Intr-o tăcere mută? Care lege...

Dă dreptul să luăm vieţi nevinovate?
Să ne hrănim cu ele, neputinţa...
Sfidăndu-ne şi teama şi conştiinţa,
Că vom plăti, odată, pentru toate.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem gnostic

Am fi zei pentru o clipă, dacă ne-am iubi, şi ştii:
Timpul însuşi s-ar dişterne să ne facă veşnic vii,
Viitorul şi trecutul s-ar desface-n faţa noastră
Ca abisul Mării Roşii, în străbatere măiastră.
Am păşi (spre care lume?) neprivind nicicând ‘napoi,
Am fi doi, dar acest număr s-ar unifica în noi.
Cugetând spre-aceleaşi stele şi aceeaşi dulce gnosis,
Am fi rege şi regină, Ageratos şi Henosis.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Text şi comentariu

că poate să apară şi iată-l întîmplarea
voinţa mea tot una aşa precum am spus
copilăria dulce ca mierea şi ca floarea
şi timpul abstracţiune de nevăzut de sus
sărutul o verigă prin care-l leg de mine
şi aripi tot mai grele ah! maculat omăt
eu singur scutur crinul de iz şi de stamine
o bulă de lumină se-ntoarce îndărăt

Vedeţi cum autorul(sau poate un copist)
n-a pus nici punct nici virguli în textu-acesta trist.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ar putea un termen ştiinţific să explice viaţa? Un termen nu explică nici măcar un simplu fapt, nu face decât să-l denumească. Şi îl denumeşte de fiecare dată la fel, deşi nu există fapte identice în două vieţi diferite, poate nici înlăuntrul aceleaşi vieţi.

citat clasic din Marguerite Yourcenar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngerii nu au noţiunea timpului

aşa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăţa argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
aşa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal ţese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelaţiile prin oamenii de nea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu vrea să greşească nu trebuie să meargă la război. Cei care se mărginesc să-i critice doar pe ceilalţi şi să le scoată în evidenţă greşelile, fac ei înşişi cea mai mare greşeală din lume. Ca să intri în tagma negustorilor de critici nu se cere nici un fel de talent, nici un fel de sacrificiu, nici un fel de geniu, nici un fel de pregătire şi nici măcar o fărâmă de... caracter.

citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este atât de rar, încât nici măcar nu există. Cine vrea să trăiască? Gândul, nu-i aşa? Dar gândul este limitat prin el însuşi şi vrea să trăiască, ce? Viaţa care este nelimitată, nu-i aşa? O atare utopie nici toate minţile la un loc nu o pot trăi. Când vedem că suntem Viaţa, gândul se stinge natural în ea, cu toată pretenţia trăirii şi se reîntoarce Acasă. A fi Viaţa este libertate. A fi gândul înseamnă a trăi un construct psihologic despre viaţă, şi nu Viaţa. Nu vedem că faptul de a exista este Dumnezeu însuşi şi nu vedem că majoritatea oamenilor nu există, ci gândesc că există şi această închisoare conceptuală le curmă existenţa. Un copac de Sequoia nu vrea să îşi "trăiască viaţa" dar există 5000 de ani. Un "păduche numit gând sau mintea omului" pretinde că o trăieşte, dar de abia atinge 100. Adevărul este uluitor de simplu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

şi m-a lovit aşa un dor de tine
printre destine
că nu mai ştiu nici cui îi aparţine
nici ce-i cu mine

m-a mai lovit un soi de nostalgie
cu scrum în fine
că nici nu ştiu măcar dacă eşti vie
nici ce-i cu mine

mă mai lovesc într-una vise mute
şi clandestine
că nu mai simt nici secole trecute
nici ce-i cu tine...

poezie de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

LASĂ FRICA SĂ-ŢI PĂTRUNDĂ OCHII GOI ŞI UMEZI PARCĂ

Pe tâmplele tale se scurg iubiri diferite,
Pictate pe-o coală, în temple de ceară zidite.
Te-ai născut să fii femeie, un blestem şi un miracol,
Şi să-ţi fie numai moartea singurul durut obstacol...

Ca o Ană eşti zidită între doi pereţi greoi,
O zeiţă părăsită şi uitata-n munţii goi.
Tot din gustul vieţii tale, se mai nasc şi alte vieţi,
Pântec sacru de tăcere, de durere şi tristeţi...

Nicio toamnă nu-i mai mută şi mai tristă decât tine,
Nicio mamă n-ar fi mamă fără ţipătul ce vine
Şi îngroaşă Universul, când sorocul e aproape
Nici măcar Dumnezeirea între ei nu mai încape...

Lasă frica să-ţi pătrundă ochii goi şi umezi parcă,
Şi din ea tu fă lumină, prunci biruitori şi regi...
Noi nu ştim câtă durere şi răbdare vă încearcă,
Dar pe cei ce vor să ştie, de durerea ta să-i legi...

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-ar fi crezut?

Cine-ar fi crezut că, de la o zi la alta,
voi rămâne fără vechile, statornicele mele bijuterii,
lanţul acela întunecat de care spânzura
un ochi preţios,
brăţara aceea de seminţe,
inelul acela cu pasăre?

Goală şi săracă am rămas, Doamne,
furată şi batjocorită sunt.
Cine mă va mai împodobi de-acum înainte?
Nici ploaia, nici grâul,
nici marea nu mă va mai împodobi,
nici trista lumină de stea.

Oare eu am lăsat deschisă
cutia cea mare a lumii,
eu să fi fost păzitorul ei,
de nimeni numit, el însuşi neştiutor
de grandioasa-i misiune,
şi plătind acum, nevinovat,
cu tot ce-a avut?

poezie de Nina Cassian din colecţia Poezii pentru copii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ sterp

Plouă mărunt, mărunt de tot,
Asemeni omului cu suflet mort,
A cărui viaţă-nseamnă disconfort,
Mai rămânându-i doar... să fie idiot.

Să se comporte precum cei ce mor...
În fiecare zi, de "frig", sau de prostie.
Şi pentru ce folos atâta agonie,
Când faci degeaba parte din decor?

Când tot ce ai de oferit este doar ură,
Unde mai este sensul de a exista,
Ce mai rămâne demn la viaţa ta?
Nu mai eşti nici măcar de umplutură...

Pe cât de trist, pe-atât de rău îmi pare
De voi, toţi ăştia, ce trăiţi în beznă...
Umăr la umăr, nu ajungeţi nici la gleznă
Celor ce nu vă seamănă-n purtare.

Dar cine să vă facă să-nţelegeţi
Că stă pământul sterp sub voi?
Că doar, în suflete, puteţi aduce ploi,
Iar soare, când vă vreţi, sunteţi cu dinţi.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (24 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vom avea optzeci de ani

Când vom avea optzeci de ani
Şi-n dimineţile cu soare rece vom privi pe geam,
Trecutul, vechi prieten, trecând pe lângă casa noastră,
C-un zâmbet trist îşi va aminti de noi,
Convins că l-am uitat.
O clipă se mai uită-n spate şi dispare în neant, poate nici n-a existat.
Trecutul - prieten vechi imaginar?
Când vom avea optzeci de ani
Şi-n dimineţile cu soare rece vom privi pe geam,
Viitorul, misterios necunoscut,
Ne va fascina cum un profet
Fascinează credincioşii.
Îl vom privi hipnotizaţi
Cum ne conduce spre etern şi spre speranţă
O speranţă poate moartă, precum profetul misterios
Căci de la geam vedem
Cum cade la pământ şi dispare în neant.
Viitorule - ce eşti tu, fiinţă mitică?

poezie de Clara Baiguera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a adus nou creştinismul în lume nu este nici iubirea, nici păcatul, nici pe Dumnezeu şi nici măcar pe îngeri. Toate au fost înainte şi oamenii au trăit şi au murit cu ele. Dar ei n-au trăit şi n-au murit cu voluptatea de a muri. Sub toate inimile creştinismul s-a instalat ca un spin. Şi ele s-au dilatat de câte ori înţepăturile lui nu le atingea marginile. Căci petele roşii au fost totdeauna deliciul ascuns al creştinismului, şi martirii lui n-au făcut decât să transfigureze cosmosul într-o mare de sânge. Ei au plâns lacrimi roşii, ca tot creştinismul de altfel. Sinistrul înfrânge sublimul în această religie de amurguri incendiare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea edenului

A început cerul să cearnă cu vieţi de om
şi cu tristeţi. Unde-i povestea?
Ce mesaj vrei să transmiţi?
Cerule nebun şi rece ia-mi amintirile de-aici.
Tu nu ai milă, tu nu compătimeşti?
De ce arunci cu condoleanţe, c-un mic abis
atunci când pui în faţă imagini dureroase?
Tu nu eşti om, dar omul ajuns-a vreodată la cer?
El nici că vrea, el nici că poate.
Măcar de-ai nimici-ntru totul
urât în mine, la restu-n şoapte.
De ce voi cuvinte complicate
fosta-ţi create pentru război?
Eu nu mai vreau, nu vreţi nici voi, dar este clipa
Când cerul aruncă cu păcate.
Am pierdut în luptă, de ce încă mai vorbiţi?
Spune-mi tu, cerule de-apururi
Unde-i povestea?
Ce mesaj vrei să transmiţi?

poezie de Alin Brâncuşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atât de trist, încât toate aspectele acestei lumi nu mai pot avea pentru mine nici o valoare. Cum să mai pot vorbi de frumuseţe, cum să mai pot face consideraţii estetice, când sunt trist, trist de moarte.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

Amour de terre lointaine,
Par vous j'ai le coeur dolent...
(Jofroi Rudel)

Mă duc, plec, îmi iau zborul,
Sufletul meu nu ştie ce e valea, ce e priporul.
Pe şine de drumuri-de-fier, lungi şi grele,
Mă duc cu flacăra inimei mele,
Să luminez, ca faruri de automobil, cărările...
Aş vrea să străbat parcă văzduhurile, mările,
Să-mi regăsesc avântul şi speranţa...
În depărtări îmi surâde Franţa, Franţa...
Spre ea îmi îndrept braţele larg deschise,
Trecutul îmi zâmbeşte trist, ca nişte vise...
Îl voi uita? Nu vreau să ştiu. Azi îmi împlânt
Toată fiinţa rănită, în luminoase zări:
Nu voi mai vedea, un timp, popuşoiul legănându-se-n vânt,
Şi nici soldaţi murdari bând prin gări.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Renunţările luminoase (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul trebuie amintit şi apoi uitat. Lasă-l să se ducă. Asta este adevărat pentru copilărie şi pentru traumele din vieţi trecute; dar este adevărat şi pentru atitudinile, concepţiile greşite şi sistemele de credinţă cu care ai fost bătut la cap şi îndoctrinat, şi pentru toate gândurile vechi - într-adevăr, pentru toate gândurile.

Brian L. Weiss în Acelaşi suflet, multe trupuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu trecutul

Merg pe aleea crucilor pline cu flori,
Unele proaspete, unele trecute-n culori,
Timpul ţipa în tâmpla lor fierbinte,
Sub coaja luminii e al meu părinte.

Vorbesc prin lacrimi cu bunătatea lui
Ce mi-a lăsat în hăţuri harul dorului,
Balsamul cuvintelor îmi tremură în gură,
Trecutul amintirii se macină în zgură.

Nu preamăresc nici candela ce-aprind,
Nici pomana ce cu drag întind,
Ci merg timid cu gândul în trecut,
Cu-o carte subsioară, în cimitir m-afund.

La capătul aleii o umbră odihneşte,
O cucuvea-n pustie din aer o ciupeşte,
Ies crucile cu flori zâmbind din cartea mea,
De vorbă cu trecutul stă şi o rece stea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că ştiu acum chipul de a da la iveală adevărul. Nu poate da greş. Dumnezeu i-a adus la timpul potrivit. E a naibii de grea viaţa de măscărici, dar au întruna privilegiul de a-ntruchipa, plini de sevă, multe vieţi de Regi şi de Regine. Sau morţi. Pe scenă, trecutul se preface în prezent, iar viitorul se întoarce în trecut, ca-ntr-o oglindă strâmbă. Din cale-afară de straşnică idee! Tirada plină de patimă a trupei ambulante va fi ca un sfredel ce-i scormoneşte în găunoşenia sufletului. Sunt numai ochi şi doar urechi.

Dan Costinaş în Hamlet. 13 telegrame, T4 (2016)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!