Mugur de aripă
strângând la piept genunchiul său julit,
copilul meu ședea la rădăcină,
stătea așa, în iarbă, liniștit,
fără să știe ce-are să mai vină
m-am așezat alături, m-am lipit
de umărul ascuns sub păr în pripă,
văzusem însă că e ascuțit
și ține închis un mugur de aripă
iar părul, ce frumos îi mirosea!
mătase de porumb de soare-ncinsă,
în care umbra frunzei se-mpletea
într-o cunună de lumină stinsă...
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.