Abis I

Sunt piatra care se rostogoleşte.
Am fost la bâlciul prorocirilor şi
m-am tăvălit prin iarba dresorilor de vorbe.
Ştiu durerea din ochii
întorşi ca să-şi mănânce lacrimile.

Apa s-a mai zbenguit printre păstrăvi.
Vântul a mai zăbovit pe la porţi.
Te întorci în tine.
Te închizi în morţi.
Eşti piatra care se rostogoleşte.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra care se rostogoleşte din loc în loc nu prinde muşchi.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra care se rostogoleşte din loc în loc nu prinde muşchi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra când se rostogoleşte, multe alte pietre trage după ea.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pentru Viviana

Vreme, vremuri, oameni...
E vremea un bulgăre de nea
Ce se rostogoleşte în
Lava vorbitoare cu versuri de jar
Şi aromă de stea.
Vremurile trec -
Secundă între veşnicii,
Labirint în care tăcerea se rostogoleşte
Printre jaloane de timpuri.
Împliniri şi dureri...
Tu eşti anotimpul în care,
Păsări rostesc despre încredere şi loialitate.
Tu poţi sfărâma zidul nopţii,
Tu poţi să mergi mai departe!
Oamenii de azi, oamenii de ieri...
Decorăm liniştea cu irisul trecătorilor
Ce-şi anesteziază durerea privindu-te
În oglinda sufletului argintată şi pură...
Statui de timp interesate de necunoscut,
Aspirând spre istorii...
Mulţumesc pentru ceea ce eşti
Şi pentru că mă primeşti să fac parte din sufletul tău!!!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumeririle unui eretic (II)

Priveşte cerul
stă scris caligrafiat şcolăreşte pe un zid
aşa că-mi ridic ochii de la tencuiala scorojită
şi privesc
vântul rostogoleşte norii ca pe ciulini
în spoiala albastră nici o fisură
nici o fereastră uitată deschisă prin care să poţi arunca o privire
locul pare pustiu
părăsit
dar dacă într-adevăr au locuit îngeri în el
cum se face că nu a fost măcar unul mai rebel printre ei
unul cu spirit de poet
care să-l vandalizeze.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stradă în Agrigentum

Mai este şi vântul pe care mi-l amintesc
aprinzând coamele cailor, galopând
pieziş, de-a curmezişul câmpiilor,
vântul care cotrobăie printre pietre, decolorându-le,
şi inima coloanelor posace, telamonii
răsturnaţi în iarbă. Spiritul anticilor, însuriţi
de ranchiună, se întoarce cu vântul,
respiră prin muşchiul uşor ca pana
care-i acoperă pe acei giganţi, prigoniţi de cer.
Cât de singur în spaţiul care-i încă al tău!

Iar durerea ta devine şi mai mare dacă auzi, iarăşi,
sunetul care se rostogoleşte, departe, spre mare,
unde Hesperus striază cerul cu zorii:
muzicuţa vibrează
în gura căruţaşului
care urca culmea luminii de lună, domol,
în susurul măslinilor saraceni.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea cu lapte

Ca de obicei dimineaţă am muls piatra
cu care m-am învelit.
Am pus laptele ei într-o cruce
şi am plecat prin cimitir
să îl vând.
Am venit acasă cu o furnică.
Piatra răgea!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra pe piatra

piatra pe piatra nu va mai sta sangele tau
lucru de mana fara ochiuri
trage neonul de sub pleoape
sa-ti iasa indicatia dureroasa
a Luminii
nu-mi mai baga in ochi neajunsurile
psihologiei
nu ma intereseaza
nici meritele
aruncaturii de bat
sa ti-l apportez m-am saturat
n-are nici o meteahna oboseala mea
si nici tanar nu mai sunt, dar nici tu
n-ai habar ce vrajeala zace in acest calup de informatii
desarte

poezie de Corneliu Neculea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care mă acuză că aş da cu pietre

Cum văd că-ncerci să dai în mine
Cu replica-ţi cea arţăgoasă,
Aş da cu piatra şi în tine,
Dar piatra e mai valoroasă.

epigramă de Florin Rotaru (2010)
Adăugat de Florin Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi se vorbeşte mai mult ca niciodată. Peste capetele oamenilor se rostogoleşte o avalanşă de vorbe goale cum nu a mai fost vreodată.

Phil Bosmans în Nu uita bucuria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm

Curgea ca plânsul umbra de sub frunză
înrăcorind soldaţii morţi.
Stă steaua lună mult lehuză
fără de nopţi.
Ah, îmi murise calul sub genunchi,
în raze mă proptisem să nu cad, -
un unghi de stea, numai un unghi
mă adormea.
Şi mi-am fost pus ochiul deschis
pe piatra colţuroasă.
În viaţa mea n-avui
nici vis şi nici secundă sângeroasă.
M-au tăvălit pe alb
şi m-au scuipat,
un cal m-ar fi iubit şi tată.
Ah, doamne, eu sunt împărat
ce-a fost odată
ca şi niciodată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scad câte o zi

Scad câte o zi cu fiecare filă scrisă pe faţa ei,
pune cuvintele să-ţi spună adevărul
înainte de a privi pe fereastră cum se răzbună cerul
pentru a înlătura durerea la timp.

Lumina care trece prin tăcerea umbrei
taie cu dinţii iarba odată cu mierea pâinii,
de nu mai ştiu de ce vin repede ploile
ori bate vântul înainte să ne rugăm
şi dulcea pace devine hrană bogată
pentru toţi ce-i ce mângâie cu ochii câmpia
şi înalţă faptele deasupra de vorbe.

Cercurile prin care arborii cresc
şi înaltul respiră alcătuirea pădurii
în ţara cu vânatul nesupus morţii,
cei ce stau la pândă sunt prădători.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i viaţa mea, pare să spună frunza...

Asta-i viaţa mea, pare să spună frunza
care cade de pe ram
sau piatra care se rostogoleşte de pe deal. tât: fără o credinţă
în faţa căreia trebuie să te-închini sau să o conteşti,
fără muzica sferelor perfecte,
fără un cer explodând în flăcări.
Sub tălpile mele, viitoarea cenuşă
care se va aşterne la distracţia finală,
penultima blasfemie;
toate luminile se vor stinge,
iar pe armăsarul talazurilor
va veni un peşte de cobalt
să muşte fără a ţine seama de sex sau de pleoape.
Frunza cade în felul ei,
aşa cum şi piatra cade în felul ei,
dar numai cineva cu mâini
descoperă moliciunea cărnii
şi duritatea oaselor.
Acesta este adevărul: nici un om nu este vizibil.

Ziua ajunge la sfârşit,
gura ţine post la hotarele sării,
într-o aparentă sănătate, renunţare şi răutate;
doar lipsa de voinţă e cea care stăruie:
ulei rânced, nefolosit vreodată.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţiei

O, femeie prea frumoasă,
Tu eşti piatra preţioasă
În acea bijuterie
Ce-i a noastră căsnicie!

Eu, cel ce-ţi ador făptura,
Eu, iubito, sunt montura;
Tu eşti piatra, briliantul,
Eu montura şi liantul.

poezie de George Budoi din Poezii (23 ianuarie 1993)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa aduce

Apa aduce piatra
Piatra aduce focul,
calăul depune jurământ
întinde mâna focului.

Apa a adus piatra,
piatra a lăsat în urmă focul,
focul cuprinde palma
unuia dintre noi.

poezie clasică de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra

Ridic această piatră către culmi
Prin chin, prin sângele vărsat
Şi prin sudoare
Predestinată viitoarei lumi
Ca un simbol intercalat
În tot ce doare...

Ştiu, dacă am s-o scap cumva
Şi piatra mea
Va fi din nou acolo, undeva
Devale
Voi toţi veţi afirma că e demult aşa
Şi stă ca orice piatră
Ocolind o cale...

poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

şi piatra albă
are un destin
cum piatra neagră
are.

pe care s-o ador,
la care să mă-nchin,
pe care s-o ascult
între vibratii?

deasupra golului vecin
fac piruete
fără să-mi pese de culoare

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra pe care o refuză zidarul va fi piatra de hotar.

citat din Bob Marley
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!