Tăria de a rezista

de curând am aflat,
nu obstacolul este darul,
ci tăria de a rezista la intemperii.
vine şuvoiul dezlănţuit,
antrenează în vâltoarea sa,
vieţi, grădini, case, copaci
dezrădăcinaţi.

privesc în interior, văd ample furtuni
în succesiune.
uneori mă clatin, cad.
purtată de ape tulburi, înţeleg
câte lucruri de prisos am adunat,
câte resentimente am dobândit.

învăţ să mă desprind.
păstrez esenţa, devin uşoară cum aburul
din văile munţilor, dimineaţa devreme.

poezie de Rodica Dascălu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte vieţi date întâmplării de zestre

câte vieţi date întâmplării de zestre
câte clipe de gheaţă câte şoapte
câte biciclete câte ferestre
câte morţi aşteptându-şi rândul
câte vrăbii urbane câte mierle campestre
câte cuie roşii zi şi noapte
găuresc pământul...

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diagnostic, II : Tumori / Tu mori...

Vezi, Doamne, nu-Ţi port nicio ură
Şi nu mă las învins acum de boală;
Privesc spre ceruri şi mă-ndură
Norii negri, copleşiţi de îndoială?!

Vezi, Doamne, toate nu mai au niciun preţ,
Visele ard albul orb din medicamente;
Privesc spre ceruri, cu teamă-mi învăţ
Incertitudini noi, stări groaznice, ardente?!

Vezi, Doamne, mi s-a-ncuibărit în sufletul rece
Trăiri de care astăzi îmi sunt de dor;
Privesc spre ceruri, şi ploaia mă-nţelege,
Numai Tu uiţi de mine; de ce mă laşi să mor?!

Vezi, Doamne, sunt spre sfinţenia Ta
Şi rug şi flacără şi cruce şi abis;
Învăţ din toate câte poate lacrima sfărâma,
Învăţ din toate în câte nu-s cuprins?!

Vezi, Doamne, toate se pierd în timp
Captive devin amintirile, topiri în gol;
Martire gânduri fără de aure şi nimb...
Of, de Viaţă, de Viaţă, mi-e tot mai dor!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeful este o persoană care vine întotdeauna devreme când tu ai întârziat şi întârzie ori de câte ori vii devreme.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Şi-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...

M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reuşite, nedescris
De câte ori, de câte ori...

M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la ţeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...

Mă simt rănitul d-exterminatori
Şi-mi vreau răscumpărări de libertăţi şi bunuri
Furate de la viaţa-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...

Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..

De câte ori mă ştiu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaima lui doi

de câte vieţi dispun
şi câte morţi îmi trec
prin mâini
câte schelete
şi cărnuri fumegând
după impactul unor stele
pot raporta la doi?

de ce trăiesc
în trupul unui iepure?

dansul acestei lumi
va fi insaţiabil
atâta timp cât soarele
va ocoli luna
chiar milioane de ani
vor trebui să înţeleg
cum s-a născut copacul
spre care pasărea spin
zboară în cercuri concentrice

doi nu este o cifră
e spaima rotundă de vid.

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori?!

De câte ori să te strig, înger de catifea?!
Cu aripile penetrând plus infinitul,
Cu privirea modelând curcubeul
Şi âmpărţindu-l în cioburi sângerii de lumină,
Cu buzele înfometate de fotoni şi de pace,
Cu mângâierile – liane de stele...
De câte ori să te privesc
Orbindu-mi tihna şi albastra tăcere?!
Sunt aici! Vino!
Din suflet îmi curg râuri
De lapte şi miere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât pot meditez

când public
unii spun că scriu mult
am scris câte puţin
anii s-au strâns mulţi şi grei
nimeni nu mă intreabă
doar fac deducţii neadecvate
asta-i lumea noastră

eu îi privesc
cu blândeţea anilor albi

uneori mă întreb de ce mai scriu
şi nu găsesc răspuns
poate că simt ceva interior
ce irumpe fără să vreau

fără dialog fiecare-i mulţumit cu ce crede
eu nu înţeleg preocuparea
cât pot meditez
şi scriu

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licăr pentru dezorbirea orbilor

Licăr pentru dezorbirea orbilor

Curând se va stinge lumina
şi te vei ruga de licurici să-ţi dezorbească ochii
dar...
câtă tristeţe vei fi adunat în pupile
câte lacrimi îţi vor fi spălat amintirile
şi cât de mult vei fi învăţat deja că în viaţă
ţi se naşte atât de devreme prea târziul...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi câte doi

trec oameni pe stradă
mândri, sfidători
doi câte doi
uneori şi amândoi
păşesc încet
foarte discret
spre vremea de apoi
sunt oameni mari, de soi
buni să îi pui la gunoi
pe amândoi
mereu mă întreb
desigur fără rost
ce rost am eu aici
în bâlciul asta
mare-mare...
ce pot să fac..
privesc la ei, mă închin, mă întreb
Doamne, ce ai cu noi
ne dai, ne dai doar ticăloşi de soi
mereu doi câte doi
îmi aduc aminte
de o vorbă din bătrâni
despre cei doi..
proştii merg mereu
la braţ
doi câte doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţăm!

Am făcut destule-n viaţă,
Fel de fel de lucruri,
Dar să ştii că nu pot spune
Care mi-au părut nimicuri.

Cel puţin din fiecare
Ceva tot am învăţat,
Dintr-un lucru mic sau mare
Care mi s-a întâmplat.

Uneori ceva pe care
Mă bazam că îl ştiam,
Mă solicita mai tare
Şi adesea mă-ncurcam.

Nici acum nu ştiu prea multe
Din câte ar trebui să ştiu,
Dintre lucruri mii şi sute
Să învăţ nu e târziu.

poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori

De câte ori să îţi mai spun
Că te iubesc ca un nebun
De câte ori să mai cerşesc
Iubirea ta ca dar ceresc

De câte ori să mai adorm
Ca să visez de tine-n somn
Şi umbra ta s-o strâng la piept
De-atâtea ori am să te iert

Atâta timp cât voi trăi
Te voi iubi fără să ştii
Chiar şi atunci când am să fiu
În lanuri verzi sau în pustiu

De multe ori n-ai să mă crezi
Sau poate n-ai să mă mai vezi
Eu te privesc în zi şi noapte
Mă rog de bine să ai parte

De atâtea ori când o privesc
Mă văd cu ea într-un duet
Şi nu mai vreau să irosesc
Doar simple versuri de poet

De câte ori ai s-o mai vezi
Tu trecătorule celest
Să-i spui că am jurat pe veci
Numai pe ea să o iubesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în aşteptarea toamnei

Păleşte frunza din copaci,
Iar câte una s-a sfrijit
Şi nu mai sunt holde cu maci
Pe şesu-ntins şi însorit.

Gustar deodată s-a ivit,
Păstăi crapate pe araci,
Păleşte frunza din copaci
Şi câte una s-a sfrijit.

Eu, am un of nemărginit
Că nu avem ce pune-n saci
Din plaiul nostru pustiit,
Ţăranii noştri sunt săraci.

Păleşte frunza din copaci

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare avem câte o cabană a inimii, în care ne refugiem de fiecare dată când ploile vieţii devin furtuni.

citat din Romano Battaglia
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori mă plec în faţa Ta, mă clatin.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului, Psalmi ţigăneşti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfrâu

Vorbesc despre iubire-n poezii,
Dar cât îi înţeleg, oare, esenţa,
Când îmi împart cu-atâtea dependenţa
De câte sufletul n-ar vrea a şti?!

Începe să m-apese aparenţa
Şi simt că nu mă pot împotrivi.
Încet, inima prinde-a se trezi
Şi tot mai clară mi-e acum demenţa.

Câtă orbire, câte rătăciri...
Sunt fără scuză-n faţa fericirii.
Credinţa mea în falsele-mpliniri,

M-a risipit pe căile pieirii.
Mă iau în coarne-aceste amintiri
Şi încă mă expun nenorocirii.

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte vieţi?

Totuşi,
Te-ai întrebat tu
Câte vieţi
Îmi mai trebuie
Ca să ţi se întâmple
Un miracol
Cum e acesta,
Să mai ajungi
Vreodată eroină,
În cărţi de poeme,
Lângă Euridice,
Lângă Laura,
Lângă Veronica?
Te-ai întrebat, Maria?

poezie celebră de Adrian Păunescu din Din doi în doi (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Şapte – cifra divină,
Zilele săptămânii şi tot atâte planete
După care s-au botezat,
Şapte minuni
Despre care lumea a scris în anale.
Culorile spectrului şi...
De şapte ori câte şapte
Neam de români
Căliţi de iubire şi moarte...
Isaac Newton – mitul uman,
A ales să împartă
Bucuria culorilor dându-le câte o culoare.
Le-a dăruit portativul,
Pe care notele dansează întocmai luminii
Ce picură-n suflet...
Tot şapte...
Şi atunci nu cumva
Şi noi vom avea
De şapte ori câte şapte vieţi de trăit?
Omule, pentru toate acestea,
Fii fericit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!