Doi câte doi

trec oameni pe stradă
mândri, sfidători
doi câte doi
uneori şi amândoi
păşesc încet
foarte discret
spre vremea de apoi
sunt oameni mari, de soi
buni să îi pui la gunoi
pe amândoi
mereu mă întreb
desigur fără rost
ce rost am eu aici
în bâlciul asta
mare-mare...
ce pot să fac..
privesc la ei, mă închin, mă întreb
Doamne, ce ai cu noi
ne dai, ne dai doar ticăloşi de soi
mereu doi câte doi
îmi aduc aminte
de o vorbă din bătrâni
despre cei doi..
proştii merg mereu
la braţ
doi câte doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb

mă întreb mereu
fără sens, fără rost
într-o clipă obosită, tare chinuită
băusem mâhnirea pînă la fund
într-o seară chioară
într-o cârciumă goală
doar eu şi ea...
nu mi-a păsat de mine, de lume, de toate
sunt beat într-o lume beată
şi ce... sunt beat, nu vezi...
pe cer, stele inegale
cad în cale
a mai căzut azi una
se şterg una câte una
stau şi mă întreb
desigur fără rost
cum o să fie chipul lumii noi
când totul e clădit
din rugină, nămol şi gunoi.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amândoi

trecut-au anii peste noi
noi am rămas aici
tot proşti, tot boi
doi câte doi
venit-a timpul de apoi
şi am plecat de aici, tot goi
desigur amândoi
doi câte doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

plâng şi plâng
mai mult mă plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
rugină am prins
m-am frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg, în tragic decor
ireal şi absurd, ca la noi
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în gol
noroi, gunoi, puroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

plâng şi plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
trupul a prins rugină
s-a frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
şi lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în noroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

sunt pribeagul rătăcit printre voi
un suflet lovit, apoi strivit
e inutil şi trist aici
în lumea celor care nu cuvântă
e multă jale şi durere
copii plâng pe străzi amputate
familii se destramă
se poate...
sigur se poate
în ţara care nu mai este
nu am aflat nimic
ce să aflăm
când nimic nu căutăm
îndurăm în neştire
fără a da de ştire
să dăm de ştire cui
nu avem cui
mai bine poţi
să o pui în cui
al cui
ce întrebări tu pui
murim în fiecare zi
puţin câte puţin
noroi în noi, gunoi în voi
pulberi pe drum, strigoi acum
strivim frământări
oare mai suntem noi
suntem praf în vânt
purtat aiurea pe pământ
uneori ne aşezăm
la masa sorţii
să bem pelin cu morţii
în cană e cucută şi venin
de ce să vin
în lacrimi şi suspin
uitat-am marea albastră
ne acoperim cu ţărână... nu
biet suflet rătăcit în lumea asta mare-mare
în care totul este de vânzare
sau poate mi se pare
hei, cât dai pe fiecare
nu's tânăr
nici bâtrân
suflu tăciunii unei vieţi
de care nu am azi habar
uneori ocrotesc lumânarea stinsă
de ură, minciună şi păcate
o viaţă într-o rimă, o lume în ruină
păşesc prin colbul vieţii şi întreb
Doamne, de ce m-ai trimis printre ei
mai am în mână doar o pană

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre

trec pietre pe drum
agale, la întâmplare
uneori le căram
agăţate de gânduri
eram nefericitul rătăcit într-o ţară fericită
ha-ha-ha
tu crezi aceşti nebuni
eşti beat,
unde trăieşti omule
dă de pereţi cu capul
să te trezeşti
fug ca să nu urlu
treceau trecători, priveau, spuneau...
apoi plecau, doi câte doi, mereu amândoi
ei, un biet nebun în ploaie
eu, tu...
el nu
el e mai breaz sau ei
mă rog, chestie de gusturi
a dracului soartă
mă duce, mă poartă
din poartă în poartă
ce viaţă, ce soartă
să bat din poartă în poartă
respir în gând
mă arde miasma din jur
plâng, nu înjur
curg pietre pe drum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dată

de atâtea griji şi de nevoi
am uitat
odată trebuie să mai şi mor
vremea trece
uşor-uşor, fără zor
am neglijat să trec în calendar
o dată
sunt un uituc
ce şă spun, ce să zic
zi de zic, e tot nimic
timpul trece, trece, se petrece
mâine va fi altă zi
schimb totul...
voi muri
începând cu mâine
în fiecare zi
puţin câte puţin
cu grijă, cu înţelepciune
fără grabă
ha-ha-ha...
încet-încet, spre lume voi păşi biruitor
desigur cealălată
de asta m-am cam săturat
şi nu e prima dată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte poeme?

Câte poeme ţi-oi fi scris?
Nici eu nu ştiu câte au fost
Şi poate nici nu are rost,
Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ţi scriu?
Nici asta nimeni nu va şti,
Tu, dragul meu din poezii,
Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti
Fără să fie în colecţii?
La începutul unor lecţii,
Fără sfârşit te voi iubi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa stricată

e noapte, e târziu
aici, în cer
sau poate pe pământ
mereu mă întreb
mai sunt acel ce nu mai sunt
dansez cu gânduri
printre timpuri, anotimpuri
pe o stradă murdară, numită ironic viaţă
sunt beat şi ce...
tu eşti treaz
de ce faci caz
pe masă o sticlă
poate două, poate nouă
cine azi mai spune nouă
dansez printre norme şi principii
desigur proaste
goale de ani
ha-ha-ha
tu asta poţi să spui
eu nu am cui să spui
sunt beat, nu vezi
dar ce să spui
mai bine bat un cui
sunt beat, printre sticle şi pahare
sparte, goale
am înţeles
sunt o păpuşă stricată
aruncată inutil pe scena vieţii
cosciugul e gol, al cui...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

în astă noapte
mă voi izbăvi de păcate
sub cerul privirii
întreb tăcerea de ce tace
întreb vântul de ce fuge
întreb ploaia de ce plânge
coboară îngerii din cer
e vremea ce vine
mă joc în iesle
cu timpul ce trece, se duce
câinii latră în vatră
miei plâng lângă cruce
o cruce croită dintr-un fag
de un bătrân cioban
rezemat de gânduri
trec mioare în vale
clopote bat în cale
făclia arde în cer
răstignesc sufletul în ăst trup
spre a primii lumina
mai cade o stea între ape
în jertfa mielului pe cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cuvinte fără rost

motto:
Se revarsă luna peste urbe
Statuile plâng pe străzile curbe
Pe care se plimbă uşor resemnate
Figurile triste cu şeile-n spate.

Pacea noastră echivocă
Nimeni nu o mai invocă;
Orz de turtă, grâu de pâine
Trăim doar de azi pe mâine.

Dintr-un gol de alambic
Nu mă mai privea nimic
Că din câte sunt capcane,
Mi-aţi făcut numai şicane

Părul tău, ce diademă
Naşte altă teoremă
Şterge timpul fără zarvă
Zvârcolirea dintr-o larvă
Că din câte boarfe ca
A rămas doar foarfeca
Şi tricoul lui în dungi
La care nu mai ajungi;

Dă-mi alteţă înapoi
temerile. Amândoi
Datorii câte-au rămas
Flautul ne-a râs în nas;
La atâta preţ de cost,
Doar cuvinte fără rost.

poezie de Ion Untaru din Lociuesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

merg pe o stradă
fără oraş, fără sens
într-un deplin nonsens cu consensul general
merg în oraşul fără nume
lumina absentă, poate incoerentă
umbre negre pe drum
fără grabă, fără treabă, aşteaptă, la pradă
în noapte doi oameni pe o stradă
unul sunt eu
celălalt, caldarâmul murdar şi ud
de pe o stradă
în mine picură tăceri
de azi, de ieri
caldarâmul stă cuminte, pe stradă
îndură, vânt, ploi, tacute nevoi
eu zac azi pe caldarâmul ud
udat cu sângele meu
într-o noapte, pe strada aceea
murdară şi neagră
în zori, zac mai departe, pe stradă
începe o nouă zi
pentru voi, eu...
eu zac pe o stradă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortina cade

privesc o piesă
de teatru, de viaţă
de viaţa asta murdară
în jur ruine roase de ani
scaune scrijelite sau rupte
într-un budoar cochet, foarte discret
un şobolan roade gânduri
uitate de mine pe masă
cortina cade întruna
nu acoperă căderea
uneori se mai ridică
trasă de doi păpuşari
desigur beţi
alteori ruginesc, se plictisesc
cad goale cuvinte pe scenă
unul, altul.. apoi nimic
piesa asta a luat sfârşit
într-un decor idilic şi de prost gust
ce a rămas... nimic
nimic, decât gunoi
spectatorii pleacă grăbiţi
să ajungă nicăieri
azi au uitat să aplaude
cortina cade şi cade...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul

sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereţi
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă şi ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiţi de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie şi paşii mă dor
spaţiul răneşte absenţa
şe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâşiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absenţe
între file de carte am aşezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârşit
mâinile ard printre şoapte în noapte
sunt foc nesfârşit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei şoapte
la final, voi lumina cerul arzând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Când luna sus răsare pe cerul înstelat
Inima mea, nebuna, se zbate ne-ncetat,
Se umple de iubire şi dragoste curată
În timp ce stelele cad una câte una,
Magie presărându-mi în ale mele gânduri
Să fim legaţi o eternitate, de-a pururi:

S-o priveşti mereu, că acolo suntem noi,
Încoronaţi de iubirea ce ne-o purtăm pe veci amândoi
Veşnic îndrăgostiţi, nedespărţiţi de oameni,
Împărtăşind mereu aceeaşi minune, cu-o rază sclipitoare, ce arde fără oprire,
Ce poartă numele de IUBIRE.

poezie de Diana Alexandra Sima (17 iulie 2012)
Adăugat de Diana Alexandra Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

mă întorc azi acasă
cu sufletul brăzdat de idei
tu stăteai la fereastră, într-o gară de doi
citeai o carte, despre noi, amândoi
eram bătrânul sau gara dintre noi
curgeau sentimente şi vise
fugeai pe alei
ochii curgeau în neştire
când plecai, amândoi
plecam, părăseam prieteni, munţi
în căutarea de doi
tu treceai, eu plecam
mă chemai, eu treceam
acasă nu'i nimeni acum
doar gânduri se frâng pe un geam
uitat deschis între noi
păşesc spre un nou început
pe picioare de lut

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind la măicuţa

Privesc măicuţă şi mă mir,
Ce mâini dibace-ai căpătat,
Atunci, când bunul Dumnezeu,
La naştere, te-a binecuvântat.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum tu la fus nici nu priveşti,
Dar firul tors, pe el se-adună,
Când dusă-n gânduri îl suceşti.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum ochii tăi privesc în zare,
Şi-n gând întreb, fără răspuns:
La ce gândeşti, la câte oare?

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cât de firav e trupul tău,
Şi câtă treabă poţi să faci,
Din zori, până-n apus, mereu.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum poţi desculţă să păşeşti,
Pe bătătură ziua toată,
Şi nu te plângi că oboseşti.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cât de frumoasă poţi să fii,
Aşa, trudită ziua toată,
Şi nu te plângi, orice ar fi.

Privesc, mă mir, şi mă întreb:
De n-ai fi fost aşa ursită,
Ce ai fi fost, măicuţa mea?
Vreo... cuconiţă fandosită?

poezie de Flori Bungete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!