Pe urmele iubirii

Atâţia oameni care-s singuri, pierduţi în încleştarea lor,
Ce doar visează o iubire de care mult le este dor,
Atâtea inimi abătute care oftează la apus,
Cu ochii trişti, pierduţi în zare, nemaiavând nimic de spus

Furtuni iscate sufleteşte peste oceane de trăiri,
Care îneacă sentimente şi sting lumina din priviri,
O încruntare le ia locul şi parcă scrâşnete de dinţi,
Degeaba te ascunzi în tine, tu tot le vezi şi tot le simţi

Din când în când, câte-o minune... apar şi doi îndrăgostiţi,
În jurul lor lumea dispare, ei sunt cumva blagosloviţi,
Pe unde trec, ninge petale, ţâşneşte-o rază dintre nori
Şi tot ce-i gri parcă renaşte în miliarde de culori

Eu le tot caut pe jos paşii, să fur din timpul lor secunde,
Să le adun, să storc din ele, iubirea care îi pătrunde
Să mă stropesc cu ea pe faţă, în lumea lor să mă retrag,
Acolo să-mi găsesc cuvântul şi să îl scriu iubind cu drag

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi găsi?

Sa te găsesc? Cu paşi măsor pământul,
Smulg iarba verde, de parcă sunt nebun,
Dar nu răzbesc, oricât îmi zboară gândul
Să te ajung, iubirea să-mi răzbun.

Te caut peste tot, poţi să te ascunzi oriunde,
Te voi găsi, şi-n labirintul, astrelor cereşti,
Căci nu există slove: - Pe-aici nu se pătrunde,
Să-ţi cauţi fericirea, apoi... Să ţi-o găseşti.

În umbra ta, mereu o să-mi vezi chipul
Mai zâmbitor... Adesea supărat,
Să ştii că nu apar să îţi arăt tertipul,
Ci doar să vezi, că Eu... Nu te-am uitat.

Prea iute-mi curge sângele prin vene,
Speranţa mi-a rămas, atâţia ani la rând,
Ce mi-au adus ei oare? Doar riduri pe sub gene
Şi lacrimi care curg, mereu, mereu... Plângând.

Tu! Rătăceşti, iar eu privesc spre stele,
Nu văd nimic căci totul mi-e pustiu,
O resemnare a gândurilor mele
Mă-ndeamnă să întreb: Te voi găsi?
Doar asta vreau să ştiu...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri (8 martie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul în nori

M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aş mai vrea un pic.

Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aş putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.

Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.

Devin fără să vreau, subit,
Un ameţit cu capu-n nori
Şi deşi singuri au venit,
Eu cred că zbor... şi am fiori.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
ca un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de stea

De unde ai venit la mine?
Din care colţ ceresc ascuns?
Tu mi-ai adus stele cu tine,
Să-mi strălucească când sunt plâns.

Pe drum cules-ai curcubee,
Ca să le văd eu peste tot,
Să-mi curgă rimă din condeie,
Atunci când nu mai simt că pot.

Din care altă galaxie
Te-ai înălţat ca să îmi zbori?
Să-mi pui în suflet poezie
Şi infinituri de culori?

Doar te privesc şi simt o pace
Din care nu mai vreau să plec,
Acolo dragostea nu-mi tace
Şi-n ea vreau timpul să-mi petrec.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire veşnică

(în memoria ta, Adriana, suflet drag şi iubit de noi toţi)

Tu poate crezi că vei pleca departe,
Că nu voi reuşi să te găsesc,
Atâta timp cât inima îmi bate,
Eu nu voi înceta să te iubesc.

Te voi vedea în orice colţ de zare,
În orice răsărit, orice apus,
Zâmbind în orice sunet sau culoare,
Sărut să-mi fii şi pavăză de sus.

Te voi simţi în orice adiere
Ce mângâieri pe faţă îmi va da,
Iubirea n-are limite, nu piere,
Mereu voi fi al tău, vei fi a mea.

Tu nici nu pleci de fapt, rămâi aproape,
În braţe să mă ţii, atâta vreau,
O să zburăm, iubire, peste ape
La pieptul tău mă trage, am să stau.

Eu am să-ţi scriu poeme de iubire,
Pe bolta înstelată să citeşti
Nu poţi să-mi fi o simplă amintire,
Când veşnicie pentru mine eşti.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă e lumea în care trăieşti!

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă, deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere!
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Şi-ncrederea, demult verificată.

De linişte, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumuseţe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristeţe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep şi... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neştiute în afară.

Ajung la un izvor şi mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un şipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puţin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzaţia de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aş vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi desluşesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susţine,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi şuieră acordurile fine

Pe care îmi aşez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deşi nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafaţă
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcută

Ascunsă-n gândurile tale
Încerci să nu arăţi ce simţi
În jurul tău mii de petale
Te roagă să iubeşti, s-alinţi,

Însă preferi singurătate
De ce preferi să stai în ea?
De ce o frică te desparte
De tot ce eşti? De tot ce-ai vrea?

Te rog, de poţi, iartă-mi privirea
Dar cum să nu observ ce faci?
Îţi văd cumva nefericirea
Pe care o ascunzi şi taci

Să nu te-nchizi, nu da uitării,
Ce sufletul adânc îţi simte
Priveşte iar albastrul zării
Unde iubirea nu te minte

Ridică ochii, fii iubire,
Să fii tot ce ţi-e dat să fii
Destul ai plâns, fii fericire,
Aşa cum numai tu o ştii

poezie de Adi Conţu (8 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcută

Ascunsă-n gândurile tale,
Încerci să nu arăţi ce simţi,
În jurul tău, mii de petale,
Te roagă să iubeşti, s-alinţi.

Însă preferi singurătate,
De ce preferi să stai în ea?
De ce o frică te desparte
De tot ce eşti? De tot ce-ai vrea?

Te rog, de poţi, iartă-mi privirea
Dar cum să nu observ ce faci?
Îţi văd cumva nefericirea,
Pe care o ascunzi şi taci.

Să nu te-nchizi, nu da uitării,
Ce sufletul adânc îţi simte,
Priveşte iar albastrul zării,
Unde iubirea nu te minte.

Ridică ochii, fii iubire,
Să fii tot ce ţi-e dat să fii,
Destul ai plâns, fii fericire,
Aşa cum numai tu o ştii.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări albe

Şi plec...
Mă duc pe albele cărări
Pe care au păşit şi alţii
Ce-s îngropaţi în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Şi soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.

Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeaşi lume sumbră.
Şi-acum doar o-ntrebare am:
Pot să mă-ntorc în tindă?
Şi-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele şi luna
Nu numai că se văd,
Ci îşi împart căldura.

Şi văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Şi caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Şi fac tic-tac, se sting şi pier.

E întuneric şi mi-e frică
Şi-am început să mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt aşa lipsit de viaţă,
Mă simt de parcă n-aş fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai ştiu ce timp m-aşteaptă
Şi nici ce drum eu voi urma.

Dar caut drumul alb, din negrul nesfârşit
Şi caut neatinsul negăsitului învins.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Prin parcul cu castani şi tei
Unde coroane se-mpreună,
Cu paşi înceţi, doi bătrânei
Mai merg ţinându-se de mână.

Prin părul argintiu se strâng
Petale mirosind a floare
Din teii care parcă plâng
Din când în când cu chihlimbare.

Un vânt adie şi foşneşte
Frunzişul proaspăt înverzit,
Bătrânul însă oboseşte
Şi pe o bancă s-a oprit.

Apoi, privind în ochii ei,
Şopti încet, parc-a oftat:
"Culoarea florilor de tei
Doar ochii tăi i-a inspirat

Dar str[lucirea din privire
Privirea care-ţi scânteiază
De dragoste şi de iubire
N-o pot fura, de-asta oftează!

De-asta oftează şi se frâng
Într-o frumoasă elegie,
Ca ochii tăi ce râd sau plâng
Când îmi scriu mie-o poezie"

Cu mâna caldă, tremurândă,
Precum făcea odinioară,
Îl mângâie pe frunte, blândă,
Parc-ar fi fost întâia oară.

Apoi se aşeză şi ea
Şi începu încet a plânge,
Iar lacrima îi mirosea
A teiul care încă-i ninge...

24.04.2018

poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume fără Dumnezeu

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere...
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânzienele gingaşe

Sânziene dragele mele,
Voi aveţi sufletul drag,
Vreau să fiu cu voi în stele
Şi-am ieşit să văd în prag.

În seara asta mintea mea,
Caută-n stele cu privirea,
Că vrea să uite viaţa grea,
Şi-ncearcă din nou nemurirea.

Acolo sus sunt ani pierduţi,
Îi văd când sunt eu trează,
Dar îmi apar nişte năluci
Şi sânzienele dansează.

Pe-o rază caldă călătoare,
Văd o stea unde e iubirea mea,
Ce luminează uşor în zare
Şi ea-mi bucură viaţa grea.

poezie de Eugenia Calancea (24 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri de mare

Cum pot să scriu dragostea pe un petec de cer
şi cerul să simtă şi cerul să-mi spună, sper,
cum să scriu iubirea şi să n-o pierd în eter,
să pot descoperii paşii spre al ei ungher.

Cum poate marea rosti cuvântul iubire
când valul mă-ntoarce iar într-o amintire
şi tulburată se-agaţă c-o rătăcire
de stâncile care rămân în nesimţire.

Nisipul mă arde mocnind jar sub picioare
şi stâncile se plâng devenind luptătoare
şi paşii mei străbat faleza fară soare
şi ce-a fost ieri, a fost o clipă-amăgitoare.

Încă mă simt şi simt durerile alpine
şi parcă mai ieri mă plimbam vesel cu tine,
acum cerul, marea, ar vrea să-mi facă bine
dar nisipul mă arde cu jarul din mine.

Nu mai sper ceva şi speranţa mi-e pe moarte
şi aş vrea să merg fără tine mai departe,
aş vrea să zbor lângă pescăruşul din zare
şi lângă el să-mi găsesc liniştea din mare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu niciodată nu ai avut priviri suficient de puternice încât să pătrundă dincolo de pielea mea. Îmi e de-ajuns să te privesc acum în ochi, ca să ştiu că am dreptate. Ce poţi tu vedea cu ochii aceia ai tăi? Un trup fierbinte, pe care vrei să-l atingi? Şi ce simţi când mă atingi? Căldura pielii mele? Crezi că într-o bună zi vei fi în stare să simţi freamătul sângelui care îmi curge prin vene? Nu! Nu! Nu! Tu ai ochi, şi urechi, şi mâini egoiste! Vezi doar pentru tine, auzi doar pentru tine, simţi doar pentru tine. Priveşti. Şi ce vezi? Nu vezi nimic! Tu vezi numai ceea ce îţi poate oferi ţie plăcere. Atât! Şi nimic mai mult!

citat din Jean Giono
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de singurătate

În liniştea supremă, a câmpiei,
Te-am simţit, Doamne, în lanuri fremătând!
Erai acolo, în culmea bucuriei.
Priveai în bob, pâinea crescând.

Ne vrem atât de singuri câteodată
Că, în păduri ne fuge, gândul revanşard.
Dar când dispare, parcă, lumea toată,
Rămân doar fricile care ne ard.

Şi iar şi iar, luând-o de la capăt,
Pe-o aţă, zilele înşiruim,
Clătind lumina, în izvorul proaspăt,
O nouă, faţă, lumii, dăruim.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când toate drumurile se vor sfârşi,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care trec caii somnului
De la răsărit la apus.

Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.

Când viaţa şi moartea vor fi totuna,
Eu voi rămâne singur,
Să zidesc în cuvinte
Muntele sfânt.

Când ziua şi noaptea vor disparea
Cu perechi de luceferi din univers,
Vă voi chema pe toţi cu daruri
Să prelungim timpul.

Când nimic nu va mai fi de făcut
Şi va veni potopul
Eu voi construi arca,
O voi umple cu ce-i viu şi se îneacă.

Voi o să râdeţi şi mă veţi batjocori,
N-am timp muntele sfânt aşteaptă.
Când apele se vor retrage
Nu veţi mai fi,
Lumea se va înmulţi ca mai înainte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!