O să salvez

numele tău ca şi cum
n-ai fi făcut vreun rău în lungul istoriei -
mă plec în faţa ta ca în faţa
unei şosete de-oţel (?!) - g
lorie... aproape eternă uslaşilor
şi români şi croaţi: fraţi deplasaţi
împotriva serbiei... prea
aproape de ni
micire

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ai fi tu

Au amuţit de prin păduri toţi cerbii.
Şi lupii, deodată, au tăcut.
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Eu unde aş fi fost? Ce-aş fi făcut?

În scoaba de copită se adapă
Mici vietăţi ce vor mai rătăci.
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Din ce motive-aş supravieţui?

Cu sufletul plecat în pribegie,
Ecoul depărtării a-ncremenit.
De n-ai fi tu, să îmi respiri aproape,
Aripa mea unde-ar fi odihnit?

În umbra de-ntuneric, pe furiş,
O altă dimineaţă se-ntrevede.
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Pădurea n-ar mai fi atât de verde!

Sălbăticia fără adăpost
Pierdută-i într-o urmă de copoi,
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Te-aş căuta în lumea de apoi.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape maro

deoarece bănuiesc
că nu-mi vei trimite bezele
o
să plâng ca un prost
în osemintele cele
o
mie şi una de moaşte
de sărutat cu iubire, pe hoaşte călcând
o
nebunie deversată încă
din tinereţe pe doamne cu
o
anumită vârstă aproape, curând
aproape aproape maro

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape... departe...

Stau în faţa ta
aproape, departe
tremur
sărut
mă cutremuri
tăcut.

Stau în pieptul tău
aproape, departe
bat
iubesc
te tac
te trăiesc.

Stau pe ale tale buze
aproape, departe
gust
mă zbat
sărut
furat.

Stau poem pe pielea-ţi tremurândă
aproape, departe
te dor
te sting
m-adori
te strig.

Stau în tine rugă
aproape, departe
mă scrii
poezii
prea vii
nopţi târzii.

... Şi noi ne topim...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din valurile vremii...

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri -
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.

Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stătea dezbrăcat

în faţa unei uşi în formă de pat
sub burtă
purta o dantelă prea scurtă
stătea dezbrăcat
sub cheile ei franţuzeşti

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă durere

pun pariu că voi supravieţui
deşi nu mă voi îmbolnăvi
de corona
virusul făcut ca să ucidă o gra
vidă care e mama şi e
deja moartă bătrâna e prea
multă durere
aş sta în faţa ta vertical
ca un cal
aş da din copite aval
de galopul turbinei pe bega

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de Reunire

Poate că sunt şi ţări fără durere,
Unde-ar fi veşnicia să-ţi îngâni,
Dar fiindcă nu râvnesc nici o avere,
Rămân să mor aici, printre români.

Am fraţi, care m-aşteaptă-n orice vară
Pe ţărmuri de ocean, în munţi--stăpâni,
Dar fiindcă nu vreau lutul să mă doară,
Rămân să mor aici, printre români.

Fac parte dintr-un neam ce se urăşte
Şi-i binevoitor cu cei păgâni,
Dar fiindcă Dumnezeu aşa voieşte,
Rămân să mor aici, printre români.

Poate că-s doar un om de modă veche,
Visând un Ideal ce nu-l amâni,
Dar fiindcă graiul meu n-are pereche,
Rămân să mor aici, printre români.

Am clipe, când stau, supărat pe toate,
De lacrimi scris, în faţa unei pâini,
Dar fiindcă vine ziuă după noapte,
Rămân să mor aici, printre români.

Ultimul chiar de-aş fi, nu plec de-acasă,
Înconjurat de lupi, muşcat de câini,
Dar fiindcă nu ştiu moarte mai frumoasă,
Rămân să mor aici, printre români.

Şi vulturii când mi-or săpa mormântul
Lângă mioarele apusei stâni,
Să zică-atât: "Fiindcă-a iubit Cuvântul,
El a rămas, murind, printre români".

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul sau omul cu trei

aproape lipise
fără motiv ascuns aparent
cele două capete ale sale – unul şi unul – atât
de diferite şi nu
întâlnise vreo suprafaţă prea lisă ce-ar da
să-i stea lipiturii în cale
(?!) atunci
un al treilea cap fără gene
comune cu frăţiorii de tâmplă dintâi a
scris o scrisoare – cât un roman de intenţie – ex
act la mo
mentul când şi o palmă lipise
aplaudând acum cu toată
faţa multiplul prea palid
de şiretlicuri
în trei – unul
şi altul

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa în ecran

o! pe faţa ta e o in
sectă care e
pe ecran
se vede acum cum
bâzâie lacrimi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnea

dacă ea nu era
gingaş atinsă de botulism (?!) o mâncam - aşa
cum s-a întâmplat cu toată carnea
de porc prelevată în lungul
istoriei de pe om

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ar fi să mă iert?

era o femeie poate mai este
care scria poezie ca-ntr-o religie
faţa ei foarte frumoasă
cu faţa lui Dumnezeu foarte frumosul
ei companion
se întâlnea mereu precum ochii
părintelui Ars de zburdălnicia Copilului
cu liniarul doamnei
învăţătoare în toate bunele
furtişaguri pe care Eu
un elev din clasa a patra
mereu le făptuiesc în numele Domnului
şi plâng pentru asta şi
nu recunosc. deocamdată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi români !

Fraţi români din lumea întreagă,
Nu uitaţi de ţara mamă,
Nici de fraţi, nici de părinţi,
De prieteni sau bunici.

Căci săraci aşa cum suntem,
Omenia n-am uitat,
Frumuseţea ţării noastre,
Tot străinu-a căutat.

Ţara noastră este mică,
Braţul mare primitor,
Nu uitaţi, români din lume,
De al nostru tricolor.

Căci oriunde vă e pasul,
Orice bogăţii aveţi,
Dorul doinelor cântate
Şi în lacrimi înecate,
Ca la noi n-o să vedeţi.

Şi-a pământului chemare
Şi-al istoriei trecut
Şi a unirii cântare,
Unde voi aţi mai simţit?

Dacă din întregul vostru,
Români încă vă simţiţi
Să veniţi, de-aveţi putere,
Ţara de are nevoie,
În umeri s-o sprijiniţi
Iar, din cupele frăţiei,
Fraţi români!
Cu toţi să beţi.

poezie de Valeria Mahok (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeam

despre foci cu o prietenă
ea părea
invidioasă pe stratul de grăsime-al polarelor
aproape
plângea ea neavând practic în bustieră ce ţine
pe nişte
picioare ca de meduză - cu extatice
priviri eu
ristice ea părea totuşi să destrame cu lovituri
aproape
simpatice (?!) tot ce ţinea de cuibul straşnic de sper
mă dintre
mine şi ea - prea părea (creaţă, fără speranţă)
decisă a
proape s-o termine să
înceteze
dragostea sădită în brazdele trase în gheaţă
aproape
de spărgătorul nevrotic
de ceaţă
...
ea părea
ea era elementul de ne
legătură cu bucle -
ea plâng
ea pt. ea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa unei flori îngenunchez

În faţa unei flori îngenunchez,
Că-n ea este lumina adunată,
Din suflete curate şi din Crez
Şi din Edenul caree-a fost odată;

În faţa unei flori şi tu să ai
Smerenie, ca-n faţa unei sfinte,
Ce poartă frumuseţile din Rai
Rostite în petale, drept cuvinte,

În faţa unei flori, să te închini,
Că-n ea se-adună îngerii grădinii,
Ce strâng într-o coroană, lângă spini,
Nemărginirea razelor Luminii.

În faţa unei flori, prieteni, eu
Mă-nchin, ştiindu-i care-i este vrerea,
Că-n ea-nfloreşte însuşi Dumnezeu
Cu primăvara-n care e-nvierea!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea Soarelui

Mă-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.
(...)

poezie celebră de Demostene Botez din volumul Floarea Soarelui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngerul Brumaru

fie îngerul Brumaru
emil atât de aproape tuturor păsărelelor
cu pene potrivite: de apă
aproape
ca peştii zburând (?!) prin tăcerea
tăcerii poeţilor zilei de azi sau de mâine
sau îngeri şi ei

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pleca

prea departe cu capul
îmi place nespus capul tău
seamănă
cu capul de pustă maghiară hilară
al meu (?!) seamănă cu tărie
cu rachiul
de fructe din grădina prea vie
de la cenadul mai mic
dacât sea
mănul său românesc de
peste mureşul prea aproape
de peştele mult vânat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce

că e din balş că
a studiat la craiova
că e
blondă şi puţin foarte trecută
prin falş
e stăpânită de formele ei
prea frumoase (aproape de kitsch)
şi e
o mare poetă
a banatului sudic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarea

cum să începi o poezie de dragoste
dacă nu
cu un cap de ingenuă acuzare acoperit
cu o bă
scuţă drăguţă din macrame
gura da
se umple cu plămân antrenat şi cu sare
sarea re
spiraţiei frumos mirositoare a unei mochete (?!)
cu pete
numai câteva pete de sânge în locul
în care
nasul a coborât mult prea jos
gura da
a urcat prea mult sos
pe acei
pereţi aproape şi departe şi oricând
de un c
alm glacier... imaculat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna la Mamaia

în ziua aia
când cu eclipsa
s-a arătat la ţărmul bulgar
la balcic
unde înotam cu ceafa în zadar
între munte şi mare
chiar ea: luna, luna la mamaia!
şi avea
faţa dată cu roşu de sânge subţire
şi stătea
lipită de cer ca un plasture-amăgire
şi credea
că n-o vede nimeni cum tremură-n umbra
pământului
cândva românesc
de aproape
şi de
bolnav din iubire
-n iubire

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!