Baba

la căsuţa văruită în albastru "Voroneţ"
nu mai arde nicio lampă şi în tindă e îngheţ
o şindrilă stă să cadă, s-a cam supărat aseară
pe un corb ce coborâse din senin fără de scară

ieri un cerb din întâmplare i-a spart geamul translucid
purta mândre lopătare şi era cam obosit.
altfel... linişte deplină, uşa este descuiată
şi visa bătrâna casă cum era când era fată

n-a fost rău nici măritată, avea mulţi copii în jur
astăzi baba stă să cadă, sprijinită de gorun
însă cerul o veghează şi din stele o coroană
peste fruntea ei aşează, sus în margini de poiană.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba

la căsuţa văruită în albastru,, Voroneţ,,
nu mai arde nicio lampă şi in tindă e îngheţ
o şindrilă stă să cadă, s-a cam supărat aseară
pe un corb ce coborâse din senin fără de scară

ieri un cerb din întâmplare i-a spart geamul translucid
purta mândre lopătare şi era cam obosit.
altfel... linişte deplină, uşa este descuiată
şi visa bătrâna casă cum era când era fată
.
n-a fost rău nici măritată, avea mulţi copii în jur
astăzi baba stă să cadă, sprijinită de gorun
însă cerul o veghează şi din stele o coroană
peste fruntea ei aşează, sus în margini de poiană.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa mohorâtă

Dimineaţa mohorâtă
Şade ca o babă hâdă,
Ce-a pierdut dinţii aseară,
Coborând din cer o scară.
S-a împiedicat de nori,
Lăcrimând apoi în ploi.

Dimineaţa e urâtă...
Nici nu râde, nici nu cântă,
Nu valsează prin arini,
Nici pe câmpul cu ciulini.
Aşteaptă bruma să cadă
Pe bostanii din livadă.

Dimineaţă fără glas,
Spune-mi ce a mai rămas,
Dintr-o vară ce-a trecut,
Şi-o iubire ce-am pierdut,
Din albastrul cer senin,
Picătură în destin...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângeam aseară

adeseori făceam din noapte zi
şi din zi noapte...
până într-o dimineaţă
când bastonul unui nevăzător
m-a lovit întâmplător
pe stradă.

am traversat puţin buimacă
privind în urma lui.
el n-a văzut niciodată
strălucirea soarelui?
n-a văzut albul zăpezii,
nici zâmbetul copilului
adus pe lume?
mă cutremur....

un căţeluş şchiop, lovit de maşină
se aşează lângă banca mea.
doi ochi blânzi mă privesc
neîncrezători...
mai departe un castan
scăpat din furtună
are aripa frântă.

astăzi cerul se deschide
cu braţele pline de lumină
flori multicolore
îngrădesc trotuarele.
plângeam aseară.... de ce oare?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsuţa văruită

În holul recepţiei
din marmură albă
care imediat îţi ia
ochii
mi-am amintit
cum mă lumina
căsuţa natală
văruită de mama
înainte de Paşti.

poezie de Jurka Holub, traducere de Mira Łuksza şi Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vesperală

Femeia care mi-a vorbit aseară
De constelaţii fixe
Şi stele căzătoare
Avea figura lungă şi verde ca o pară
Şi ochii negri-galbeni ca un adânc de mare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
De lucruri mici şi fără importanţă
Avea în glas căldura soarelui de vară
Şi-n gând accentuate propuneri de-alianţă...

Femeia care mi-a vorbit aseară
Avea idei frumoase, dar bizare...
Spunea că "plopii fără soţ" sunt vorbe de ocară,
Şi toţi Luceferii din cărţi sunt stele căzătoare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
(Şi care o să-mi vorbească viaţa toată)
A fost odată Mamă,
Dar a rămas Fecioară...
Şi Fiul ei nici astăzi n-are Tată!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nota în caietul

cu pânză din scoarţă de copac
ce visa când lua sămânţa
de azorele cu efecte halucinogene
asemănătoare lsd-ului. visa copii morţi
numai copii morţi înveliţi în frunze
de palmier şi îngropaţi fără ceremonie
visa copii năpădiţi de termite sau furnici
visa copii prinşi de păianjeni mari
care îi injectau şi apoi le sugeau interiorul
visa copii devoraţi de jaguari sau tigri
visa copii arşi pe ruguri în ceremonii
de iniţiere pentru şefii de triburi
visa şi nota totul în caietul acela
din scoarţă de copac. copii prinşi
în hăţişurile copacilor lacomi
apoi stătea în pat şi se gândea
câţi copilaşi morţi văzuse în viaţa lui
privea tavanul cu ochii înlăcrimaţi
primul copil mort a fost o fetiţă
de nici un an dintr-un trib care a dispărut
a fost muşcată de spate de un păianjen
cu spatele roşu şi înainte de a muri se umflase
au aruncat-o în trestiile din apă
fără nici un ceremonial de înmormântare
visa copii morţi şi nota în caiet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal în jurul inimii

Albastru de Voroneţ
albastru de Română
singur printre poeţi
cu cerul pe mână

Albastru de Română
albastru de verde
curcubeul se amână
până când se vede

Albastru de verde
singur printre poeţi
şi Ceahlăul mă crede
albastru de Voroneţ

Albastru de Română
un clopot pe strună

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (20 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără lacrimi

Ploua când am plecat
Stropi mari şi repezi
Acopereau cerul
Şi gândurile mele
Ploua la terasa
Dezgolită de vânt
În geamul cabanei
Din lemn
Peste râu aducând
O undă de tristeţe
O despărţire
În ploaie
Fără lacrimi
Pentru noi plângea
Ploaia.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moşneagul (unchiaşul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea şi ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiaşului la toate greutăţile casei; iar fata ei se clocise de şedere. Biata fata unchiaşului torcea, ţesea, făcea pâine, mătura şi scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, şi pâra la unchiaş pe fiica lui şi o tot ocăra. Nu era ziuliţă lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-şi gonească copila de acasă.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am supărat

te-am supărat, îmi pare rău....
nu am gândit, ştiu că îţi pasă
dar şi un râu în drumul lui
din matcă apa varsă.

şi-un pom în floare mai greşeşte
lăsând crengi grele la pământ
iar ploaia rece-l biciueşte
pierzând petale roze-n vânt.

şi ziua uneori se ceartă
când noaptea vine peste ea
şi cerul care-i plin de stele
mai scapă în vazduh o stea

ce să-ţi mai spun ca să mă crezi
priveşte adânc în ochii mei
sunt bucurie şi furtună
dar adevăr găseşti în ei.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai minţit

nu ţi-e dor şi nu ţi-a fost
ştiu povestea pe de rost
aseară ai fost la firmă
ieri la prânz intr-o grădină

trebuia să aduni flori
să-mi oferi mie in zori
ai minţit de la-nceput
iar eu nici nu te-am crezut

ai vrut doar motiv să pleci
să vizionezi un meci
puteai simplu să imi spui
dar aveai un gând hai-hui

de la meci sigur la bere
şi de-acolo dulci himere
ai venit in zori acasă
fără flori si fără glastră

dacă dor ţi-era... de ieri
te făceai foc si scântei
si incet pe inserat
adunam bujori în pat

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cromatică de sărbătoare sau doina României Mari

Puţin albastru de Moldova
şi-un înger doar de Voroneţ
şi-iarba-n verde zică slova
căci avem nevoie de poeţi

Un înger doar de Voroneţ
să-ntindă cerul pe pământ
fiţi fericiţi dacă mai vreţi
tăcerea izbucneşte-n cânt

Şi-ntinde cerul pe pământ
şi-iarba-n verde zică slova
la Dumnezeu să stau la rând
pentru albastru de Moldova

Şi-un înger doar de Voroneţ
românilor o doină să puteţi

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2021)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panaceu

las fotoliul din odaie
las şi cartea ce-o citesc
o iubire.... o văpaie
mă îndeamnă să pornesc

şi astfel mă poartă pasul
spre pădurea cu aluni
unde cerul e albastru
şi din nori îmi fac cununi

jos zăpada se topeşte
colţul ierbii a-nverzit
soare vine dinspre creste
vântul pare obosit

simt miros de primăvară
simt viaţa cum învie
îmi doresc să aud iarăşi
tril frumos de ciocârlie

asta-s eu... m-am regăsit
lângă margini de poiană
şi-mi doresc la nesfârşit
fir firav de sânziană

calc pământul desfundat
mă încarc cu energie
respir aerul curat
în natura veşnic vie

clopote se-aud la stână
mioritic versul meu
zilnic scrie şi adună
miere-n suflet... panaceu.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea

o poezie dedicată celor singuri!

iubirea mea... s-a terminat...
din deget scot azi verigheta
şi o aşez într-un seratar!
dar nu aceasta e problema...

din suflet... nu ştiu cum să fac
să pot să iau cu mâna lin
să îţi dau drumul în văzduh
plutind spre cerul cel senin!

acolo eşti plecat demult...
dar verigheta nu mă lasă
şi-n fiecare zi la prânz
la masa mea ea te aşează!

mereu... noi suntem amândoi
dar este ceva ireal!
iubire... astăzi s-a sfârşit...
pun verigheta în sertar!

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa

Cu fruntea mea sprijinită în degetele tale
Alungi tristeţea mea şi lacrimile mele.
În ochii tăi tu aduni multă melancolie
Cântând îmbrăţişarea ta c-o vagă melodie...

În jurul meu s-aşterne singurătatea,
Dar văd cerul ş-aş vrea să-mi aleg o stea.
Chear singură de-aş fi pe a mea baricadă
Când alţii vor capul să-mi cadă.

Şi-acum, când cade seara din cerul luminos
Tu mă strângi lângă tine, urzind un vis frumos.
Îţi spun, nu mă lăsa aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns ş-apoi să m-acoperi.

poezie de Eugenia Calancea (20 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de voroneţ

Albastru cu cap încoronat,
cu albastru tăiş fulgerător,
pe albastru l-a decapitat
peste nor, sub nor.
Albastru fără cap, a căzut,
nu el bineînţeles, trupul lui,
din văzut deveni nevăzut
înaintea şi-napoia norului
Albastru cel mare, din cer
cel pe dinlăuntru şi pe dinafară
ţinea în echilibru sever
secunda dimineţii şi pe cea de seară.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosaşul

bătrân.... uşor plecat de spate
ascute coasa-ntr-o poiană
nu este nimeni pe aproape
doar vânt si mucul de tigară

băiatul nu-i... soaţa bolnavă.
si fânul trebuie cosit.
mai este mult pân-la amiază
cosaşul pare obosit...

nu e ceaslov să plangă mama
si tata nu mai plange-n barbă
e doar bătrân, aşteaptă toamna
rămas la coasă in poiană.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii iernii

Cerul tot este albastru
Şi curat ca un sihastru
Noaptea curge linistită
De fotoliu stau lipită

Pe un geam privesc afară
Zâmbesc florile pe scară
Pe covorul de zăpadă
Paşii iernii trec pe stradă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o zi de iarnă

Cădeau de ieri şi păsări şi zăpadă,
Tapiserii din sufletul frumos
Şi totul ne părea misterios,
Când fulgi de nea zburau din cer grămadă.

Părea un vis desprins dintr-o baladă,
Un peisaj atât de grandios,
Când noi ne-nstrăinaţi, cu gest pios,
Ne ajutam, vreunul să nu cadă.

Şi ne-am simţit copii, ca altădată,
Întorcându-ne cu anii, înapoi
Şi-n ziua aceea atât de minunată,

Copilăria s-a întors la noi.
A fost ca-ntr-o poveste adevărată,
Pe care am trăit-o amândoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!