Pe mare

Mi-e dor de-o femeie la pianul cu coadă,
Să-i văd degetele cum apasă pe clape,
S-aplaud iubirea unei regine schiloadă
În arderea din care nimic n-o să scape.

În câte galaxii străluceştese alba stea
Şi câte altele rotind pe cer au rămas,
Cepusculul se stinge vâscos ca dragostea
Iar lumea-n fiecare zi mai face un pas.

Pe o mare cu ţărmuri înalte de oglinzi
Luceafărul-şi reflectă pe faţa apei clar
Lumina-i tremurată ce nu poţi s-o desprinzi,
Ca să rămână gerul în cercul său polar.

Aud cum clipele se alungă de se sparg
Iar cântecele lumii departe nu ajung,
Corăbii negre cu flamuri prinse la catarg,
Drumul până la tine îl fac atât de lung.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atitudine

Se învârte în cercul creatorilor de invidie,
pluteşte cu nasul pe sus în propria admiraţie.

Orgoliile şi mândria păunului de sticlă
locuiesc în cutele memoriei şi dorm la amiază
pe un pat de fluturi vegheat de păsări,
clipele zboară din aripă-n aripă
unde gândurile se-nveselesc singure...

Despre oglinzi se spune că nu visează ci reflectă,
sunt nedrepte, nu ascund nimic
din ceea ce se vede liber cu ochiul de alţii.

De sărbători sparge paharele băute
şi din altele vin nu mai bea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele cu degetele ridicate

N-am încăput în groapa comună,
mi-au rămas gândurile afară
şi fiecare a început să se întrupeze la loc,
lumina lor s-a mutat într-un schit la înălţime,
palmele au rămas cu degetele ridicate
şi orice zăvor sare prin atingerea lui.

Din câte am văzut doar tu ştii să priveşti cu sufletul
urmele lăsate pe cer
de păsările universului.

Totul s-a întâmplat pe tăcute
cu limba sporită-n cuvinte scrise,
timpul nu ascultă de nimeni
şi pleacă cu clipele înşirate pe aţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saloane de oglinzi

Saloane de oglinzi
unde strălucirea plină de vise
se reflectă static şi în mişcare,
expun imaginea reală.

aproapele şi departele conservă lumina
până la porţile înalte ale cerului.

Chiar dacă mâinile sunt ramurile noastre
nu au anotimpuri de înfrunzire,
au palme în care se citeşte destinul
lucrează şi mângâie formele de existenţă.

După alungarea întunericului
sufletul are saloane de oglinzi
pe care se plimbă dedublate visele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul nu cade

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.

Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
şi suferinţa urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaşte.

Tu lasă-i să-şi joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ţine după cei împătimiti.

Pune-i liberi
să-şi deschidă ochii şi inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-i nepăsătoare şi zgomotoasă

Dragostea s-a pierdut pe drumul întortocheat
ceva nu s-a legat de întâmplări,
la fiecare răscruce se mai detaşa câte o aşchie
până la capăt a mai rămas aproape scheletul gol
îmbrăcat în pielea zbârcită a înţelegerii.

Singurătatea nu mai putea urca,
s-a cuibărit la parterul voinţei în tăcere
lumea-i nepăsătoare şi zgomotoasă,
sufletul ca întotdeauna aşteaptă
ghemuit în puţinul ce mi-a mai rămas
într-un gând care nu mă mai iartă
şi nu uit nimic din splendoarea
iubirii trecute peste zăgazurile plăcerii.

Apele repezi se duc, cele adânci rămân
dar ambele sunt periculoase
şi solicită ofrande.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot face

norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existenţa
care locuişte nestingherită în trup
cu statut de viaţă.

mai departe merg liniştit
până la capătul speranţei dezlănţuite
ce nu se lasă supusă de ignoranţă
nici de aspiraţiile neverosimile timpului prezent
şi încearcă să scape de singurătate
cu omiprezenţa ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spaţiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea ei ca ploaia de vară

Femeia-şi înfige degetele subţiri
în aerul vâscos al casei şi curge pe pereţi
îmi vine să îmbrăţişez freamătul ei mov
s-ascult pe claviatura vocii şoaptele,
în bătaia sunetelor stopate de tăceri
ca o dorinţă estompată-n cuvinte
când îţi prinde temerea frigul inimii
şi cazi în somnul dimineţilor de ceară.

Îmi palpez oasele frunţii şi corzile vocale
sunt mai uşor cu jumătate din greutatea sufletului
la hotarul dintre această viaţă şi moarte
ca să mă pot avânta pe drumul căutat al femeii
să-i despic nopţile, să o văd altfel decât o pisică.

Întinsă îşi arată trupul cu pielea netedă
ca o foaie de hârtie pe care poţi scrie
la lumina ochilor umezi
un poem plin de sinceritate
mai lung decât timpul.

Cu iubirea ei ca ploaia de vară
îţi îmbată miracolul falselor promisiuni.

Astfel ne completăm rezervele de viaţă
pe care le aşezăm în interiorul nostru
în camere în care ardem clipele
ne odihnim trupurile şi urmărim cum se nasc
noile obstacole pe drumul sângelui
pe care să-l împrospătăm zilnic

Totul curge în apa, aerul, focul
Şi-n pământul întâmplărilor defrişate de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie poartă numele unei cifre

Nu-mi puneţi pe cap fărădelegile
şterse din coroana bătută-n rugină!
Locurile bântuite de stafii de gheaţă
ninse cu fluturi de sânge, măştile râd
unde-şi calcă pe urme tiranii.
.
Acolo noaptea-şi iubeşte stăpânii,
cu ura iubirii înregistrată-n memorie.
Punţi delirante, arcuri peste mări,
femeile pleacă în stepele răsăritului,
marginile lumii se îndepărtează.
.
Se smulg aripile la îngeri, păsările simt durerea;
prin aer sunt zburătoare metalice.
Penele desenate, simbol cu semne ciudate,
o femeie poartă numele unei cifre,
şi dragostea se consumă pe căi imaginare.
.
Nedumerit, mă întreb:
"Mirosul tău de femeie cu cine-l împarţi?"
Eu nu voi distinge nimic -
până la tine e cale de o stea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu chipul celuilalt

În sufletul cui voi pătrunde
încărcat cu iubire
fără să se opună,
ci lăsând trecerea liberă.

E atât de plăcută locuirea
în camere cu ferestre de gând
unde te poţi privi în oglinzi
cu chipul celuilalt.

Respiri împreună deodată
aroma risipită de flori,
arderea noastră e o dungă roşie
pe conturul inimii,

de aud lumina cum fuge
odată cu timpul din celule
îndepărtându-ne de cei ce am fost.

Metafora unor clipe înalte
naşte cântecul patimii incandescent.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea la mare

Albastrul cerului coboară-n rai de ape,
Crăiasa zărilor corăbii negre mână,
La piept şi-adună marea îngerii aproape
De prin tărâmuri de smarald, sub clar de lună.

Un nor răzleţ de cornul lunii-ar vrea să scape,
Străpuns de suliţe puterile-şi adună,
Albastrul cerului coboară-n rai de ape,
Crăiasa zărilor corăbii negre mână.

Tăcută, peste ţărmuri de cleştar stăpână,
Îşi cheamă stelele-n talazuri să se-adape,
Izvorul nopţii curge-n valuri şi răsună
Acorduri de vioară pe o dulce strună,
Albastrul cerului coboară-n rai de ape.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiţia

Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat
şi poate fi văzut cu ochii
de cel care l-a urmat
până ce lumina i-a vestit capătul,

fără eforturi sprâncenate
pentru cel ce şi l-a promis.

Când alte forme nu-s de atins ţinta
şi-n tine sălăsluieşte ambiţia
de n-o mai poţi opri
fără să-i vezi rodul.

Pui pe picioare întregul arsenal
cu rezerve cu tot
şi pornesti cu ce ai mai bun
pe drumul rămas fără alternative.

Dă semne că pragul poate fi atins
şi trecut mai departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treaptă

mai am o treaptă
până să-i câştig dragostea
în arta răbdării
trupul meu se face iubit
ochii capătă atâta lumină
câtă face lumânarea
în faţa icoanei naşterii
din suflet
celui care-i Dumnezeul meu
soare în amiaza nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie şi revelaţie

Nu un fapt este o poezie
ci revelaţia lui în cuvinte
ce urcă prin simţirea noastră
până ne închide în cercul luminii
şi ne face să gândim frumos.

O femeie este şi devine o muză
care este mai mult decât o femeie
din care adjectivele dau pe dinafară,
pune trăsăturile în ochii iubirii
şi creează liniile subţiri ale atingerii
cu gândul plăcerii sublime.

În mine supravieţuiesc minunatele poeme
în care viaţa şi dragostea se împletesc
şi sufletul se încarcă
cu trăirea deplină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânit ca un fluture

Noaptea îşi va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
şi s-a făcut pace între duşmani.

Râurile se vor linişti după furtuni deocheate
de se vor putea trece şi fără poduri
spre luminoasele oraşe din depărtare,

oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înţeles apropierii
din fiecare unghi.

Mai bogaţi cu câte o faptă
se vor simţi sănătoşi în gândire
şi fiecare va arăta câte un semn de bunăvoinţă
cu surâsul pe faţa luminoasă

şi bărbaţii vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor
care vorbeşte prin gesturi gingaşe
şi nu risipeşte nimic din ce prisoseşte.

Chiar şi cei rătăciţi peste măsură
se vor trezi cu alte gânduri adânci
purtând în carne porniri viclene
care le încearcă răbdarea,

mai frumos decât crepusculul serii
în care culorile sunt nuanţate,
mă înfăşor cu aerul ars de peste zi
îmbătrânit ca un fluture
ce nu vrea să moară de atâta miros pătrunzător
dintr-o noapte bântuită de temeri
într-o casă cu stafii.

Cine o să urce treptele cunoaşterii
desupra de ce poţi înţelege?

Nu ştiu nimic altceva pe lume,
să macine mai mult trupul
decât suferinţa
crescând...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu încă mai crezi în ea

Dintre toate nenorocirile care se ivesc
Tu treci nepăsător peste ele
Deşi te lovesc ca pe fiecare
Aproape nu mai ştiu în ce stare sunt
În anotimpul acesta destructiv.

Nopţile se vor stinge de teamă
Se va mai schimba câte ceva
Cred că vechea iubirea dintre noi
Nu se lasă
Tu încă mai crezi în ea
Când totul devine normal eu voi fi ca mai înainte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă sparg

în figuri de tot felul
nu doare când mă deschid
îi fac loc să plece bobocului
crescut şi încălzit în cercul
meu interior alimentat
cu aere de nebunie schiloadă
aroganţa e o mască al răului
duh scufundat în fiori
de gheaţă se sparg în dangătul
clopotului nopţii negre

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,
lupta este prea mare şi nepăsarea la fel,
bucuria drumeţiilor prin codru
a rămas o amintire ciudată,
copiii n-o mai cred.

Singurătatea face parte din peisaj,
dragostea abstinentă de frumos
înoată prin anotimpuri nedefinite,
între noi se naşte întotdeauna un gol
care trebui umplut cu voinţă.

Lumea a fost percepută mai mare,
azi e atât de mică
că nu mai poţi să te ascunzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Se face dimineaţă-n gânduri
primăvara şterge urmele iernii
porneşte pe drumul verdelui crud
seva-i subţire îşi găseşte loc, totul înfloreşte.

Lumina-i tînără, blândă şi dulce
pune brăţară de platină la încheieturi,
fiinţele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.

Cerul se deschide la culoare şi urcă
nopţile prind întunericul de gât şi-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.

De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea pluteşte şi capătă aripi
n-o mai opreşte nici vântul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Se face dimineaţă-n gânduri
primăvara şterge urmele iernii
porneşte pe drumul verdelui crud
seva-i subţire îşi găseşte loc, totul înfloreşte.

Lumina-i tînără, blândă şi dulce
pune brăţară de platină la încheieturi,
fiinţele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.

Cerul se deschide la culoare şi urcă
nopţile prind întunericul de gât şi-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.

De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea pluteşte şi capătă aripi
n-o mai opreşte nici vântul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu rămâi mereu o primăvară!

Nu-i drept să-nceapă-n mine iarna,
să se oprească frumoasele ninsori
şi să-şi facă de cap gerul.
Tu mă aştepţi şoptitoare să-ţi răscumpăr iubirea
zidită-n câteva cuvinte prin care revin
scriu cu fosfor sub pielea prin care respiri
şi ovală ca semnul născut între genunchi
asculţi nespusul inimii care vibrează,
înghite nemişcarea şi bate oarbă la poarta
pe care s-a încrustat sărutul.

Lumina îmi scapără gheţuri de tăcere,
priveghez oglinzi îmblânzite de trupul tău,
mâinile lacome îşi caută darul fraged,
degetele închid mijlocul subţire
în cercul de foc unde dorinţele cuib îşi fac.

Umăr la umăr destrămăm timpul
şi prin el facem drum
în orice anotimp.
Tu rămâi mereu o primăvară!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!