Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu iubirea ei ca ploaia de vară

Femeia-și înfige degetele subțiri
în aerul vâscos al casei și curge pe pereți
îmi vine să îmbrățișez freamătul ei mov
s-ascult pe claviatura vocii șoaptele,
în bătaia sunetelor stopate de tăceri
ca o dorință estompată-n cuvinte
când îți prinde temerea frigul inimii
și cazi în somnul dimineților de ceară.

Îmi palpez oasele frunții și corzile vocale
sunt mai ușor cu jumătate din greutatea sufletului
la hotarul dintre această viață și moarte
ca să mă pot avânta pe drumul căutat al femeii
să-i despic nopțile, să o văd altfel decât o pisică.

Întinsă își arată trupul cu pielea netedă
ca o foaie de hârtie pe care poți scrie
la lumina ochilor umezi
un poem plin de sinceritate
mai lung decât timpul.

Cu iubirea ei ca ploaia de vară
îți îmbată miracolul falselor promisiuni.

Astfel ne completăm rezervele de viață
pe care le așezăm în interiorul nostru
în camere în care ardem clipele
ne odihnim trupurile și urmărim cum se nasc
noile obstacole pe drumul sângelui
pe care să-l împrospătăm zilnic

Totul curge în apa, aerul, focul
Și-n pământul întâmplărilor defrișate de moarte.

poezie de (15 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Descătușarea

străpung liniștea sângelui și curge cu întuneric
trece prin haos
nu se întoarce nimic înapoi
întră pe porțile iadului

nu mai stăpânesc dâra luminii
totul se strânge-n valuri
apele nu mă găsesc și caută focul
mă dor încheieturile anchilozate-ntre oase
prin care aerul fluieră descătușarea

miroase a cenușă risipită-n vânt
încep să bată clopotele-n dungă
ca la o moarte ruptă din cer
și lăsată-n drumul altei lumi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Într-un poem fără cuvinte

Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafață o parte din adânc,
nu te temi de nereușită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.

Liniștea mea plânge după forme de înțelegere,
a ta nu suportă timpul de așteptare
ce nu trebuie să fie lung.

Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiță de fân
și lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.

Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv și le rămân dator
și când le pierd
nu mă vindec ușor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Ploaie de vară

În ploaia de vară trosnesc mugurii iernii,
Petale de gheață albesc pământul
Rănindu-i inima fierbinte.
Iarna-și înfige colții în trupul verii
Sfâșâindu-i veșmântul dantelat
Cu albastrul cerului, cu verdele câmpului
Cu freamătul pădurii și triluri de păsări.
Din pământul lovit curge sânge,
Rănile i se închid cu greu,
Suferințele nu trec așa ușor,
Nimic nu e la rostul lor,
Și se-ntreabă de unde vin
Și cât vor să mai stea peste noi
În plină vară mugurii iernii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Premoniție

Se întâmpă lucruri-nelucruri,
impulsuri absurde,
roata de foc cade pe verdele copt dintre
viață și moarte.

Se răsucesc drumurile pe urmele vântului
pașii se duc fără tine în dezordine,
în lume se împrăștie ambiguitatea,
nimic nu e sigur din ce folosești și respiri.

Modul de a căuta adevărul în informații
și simpla încredere în soluții nesigure
se răzbună.
Lumea se grăbește,
numai tu te resemnezi în piatră
cauți resorturi interioare,
gândești viața ca pe un copac aruncat în foc
din care curge cenușa.

Îți aduci inima și sufletul acasă
repere de încredere,
la care poți să te adresezi fără cuvinte.
Te vor însoți cu timpul la hotar
când durerea cărnii se desprinde
și sufli prin oase aerul,
menții ceasurile cu bătăi în tâmple
clopote pe palmele ude
din care fuge sunetul printre degete.

Încet se deteriorează starea de echilibru
nu mai poți urca nici coborî scara
aluneci de-a dreptul în pământ

și asta se întâmplă o singură dată.

poezie de (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Odată cu timpul

Tot ce mă duce mai departe
nu sunt piedicile care mi le pui
ci ceea ce nu înțelegi
și afirmi dezinvolt

între noi nu stă aerul ci îndoiala
pe care o dorești să facă pui
și încă mulți

când nu mă poți prinde
ca să mă ajungi
încalecă calul
dar nu știi călări
decât pe mătură.

nu mă tem de întâmplări
posibilitățile depind de voință
știi că nu mă las învins

lupt și-ți îndepărtez orgoliile
nu ies după ploaie ca salamandra
să te îndrăgostești de culoare
și restul să rămână la fel

mai departe
tu nu hotărăști singură
lumea se pierde în hățișuri neștiute
cu timpul
ele se vor dezvălui
și văd cum eliberezi sentimente
prin toți porii deschiși

adaug libertatea de simțire
și orice dorință îmbracă haina
florilor scuturate
orice se numără greșit
se rupe de real
și înveți să crezi în adevăr
mai mult decât în tine.

clipele noastre fug
se duc
și vin altele

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pe mare

Mi-e dor de-o femeie la pianul cu coadă,
Să-i văd degetele cum apasă pe clape,
S-aplaud iubirea unei regine schiloadă
În arderea din care nimic n-o să scape.

În câte galaxii străluceștese alba stea
Și câte altele rotind pe cer au rămas,
Cepusculul se stinge vâscos ca dragostea
Iar lumea-n fiecare zi mai face un pas.

Pe o mare cu țărmuri înalte de oglinzi
Luceafărul-și reflectă pe fața apei clar
Lumina-i tremurată ce nu poți s-o desprinzi,
Ca să rămână gerul în cercul său polar.

Aud cum clipele se alungă de se sparg
Iar cântecele lumii departe nu ajung,
Corăbii negre cu flamuri prinse la catarg,
Drumul până la tine îl fac atât de lung.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

De unde bate vântul

ai putea să-mi spui
de ce porți pe umeri întunericul
și nu-l fugărești călcându-l în picioare

el se lovește de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înțeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
și nu pot să-i opresc să privească departele

de unde bate vântul
vine praful și ierburile îl subțiază
oamenii îi întorc spatele
și nu se lasă orbiți

poți neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îți călăuzește pașii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
și ești așteptat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Meditație

s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care și-a iventat iubirea
și a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer

a rupt pe rând silabele
și a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiți în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinți
și să se furișeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorințelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
și nopțile de dragoste poetică
se lasă așteptate
lumina din gânduri se ascunde
și-n mâinile moi
prinde speranța și o răsucește
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură și le sapă
în trupul supus prejudecăților
și dorințelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă ușor
fără păcat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sub steaua purității

Nu se va naște
în cuvintele unui poem
cu imagini și metafore,
acoperite cu faguri de miere
în care s-a topit dulce nectarul
cu lumina sărutată de flori,

fluidă și vâscoasă cum e viața,

Plăcerea risipită va fi moale ca mătasea
în tăcerea stropită cu mirosuri
din care curge zilnic sfârșitul,
cerul privit ca o sferă cu stele de foc
luminează în orice parte pământul.

Înțelegerea noastră se deschide
gata să absoarbă tot ce se schimbă,
aura prinde contur nevăzut
și crește ca aluatul dospit
sub steaua purității.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cântec din stele

frigul mă desfrunzește
de gânduri
nu pot să visez frumos
fără un timp al sufletului meu
care nu îngheață până la sfârșit

se aude un cântec din stele
care mă face înger
al patimilor sângelui
noapte în care mă dezbrac de cuvinte
se îmbracă singură
în veșmintele viitorului
voi cei flămânzi de înțelepciune
deschideți ochii mari
și priviți lumina

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Sterian

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineața, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeași
Pe care o știu de demult
Și nici pământul nu mai e același
Chiar dacă e totuși pământ.

Copile, tu nu știi mai nimic despre viața
În care ți-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-și curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Și tu, copile, nici nu știi că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Tu nu mă lași din strânsoare

De la o întâmplare, la zeci, sute
timpul trece și se cuibărește în ele sănătos ori bolnav,
poți locui în el ca într-un oraș în care-ți scrii biografia
căutând cu tine-mpreună să depășim cuvintele,
să pătrundem unde se zidește-n dragoste poezia
și unde starea imaginară îmbracă forme de hârtie
în care poți râde ori plânge cu lacrimi
după pofta inimii.

Lumea-i decojită și străină de fiecare om,
o matcă în care curge lovindu-se de pietrele sorții
cu tot ce înseamnă vama lăsată prin ani,
limba are toate mesajele de rugă
puse pentru înțelegerea vieții și înălțarea în har.

Tu nu mă lași din strânsoare,
să mă privesc în vrajba oglinzii
nici să am clipele dezlipite de gânduri
în care se contopesc pe neobservate.

Vorbele calde și tot ce vor să spună
îmi adaugă lumina ce străbate noaptea
cu raze de lună-n ferestre
prin fiecare geam al sufletului.

poezie de (16 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Între cuvinte și noi

Am pentru tine cuvintele pe hârtie
rânduite frumos în pagină
asemenea unor bobi de rouă pe corola florii
arome rispirând.

Între cuvinte și noi sunt fagurii de dorințe,
mierea lor s-o guști cu ambrozie,
și trupul mlădios de sălbatic.

În salon lumina îmbrățișază
clapele sidefate ale pianului vechi,
ce sublime fug clipele colorate
subțiri cu nuanțe de carmin,
mișcările
sunt asamblate în roluri
cu jocul dragostei în ele.

De fapt tot ce se scrie
capătă înțeles de metaforă în cântec.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrănește cu întuneric,
în cetăți, prințese furate privesc nedumerite cerul
și împletesc în gânduri posibilități de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înșela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea așteaptă la locuri de taină.

Nu știu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalță prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toți
ca o cupă cu miere ce amprenta și-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeții.

În diminețile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată și vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcușul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârșitul obosit odihnește-n lut
și nesfârșitul pleacă odată cu timpul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nopțile se arcuiesc după cer

Nicio umbră nu s-ar îndrăgosti de un copac iarna,
ar aștepta să-i crească frunzele din muguri
și raiul ei ar deveni ademenitor,

mai verde decât seva care inundă pădurea
trecerea se topește-n plăcerea demult visată
în care nu se mai simte decât foșnetul viu,

în lumea ei fagurele vieții strânge minuni,
aici nu este nimic fără încleștare și pândă.

Nopțile se arcuiesc după cer, freamătă de stele
până-n diminețile cu trup de lumină
în care și o rugă capătă chip.
Se ceartă norii deasupra și cad ploi de argint
cu picături respirate de ramuri,

se vântură aerul, mă ia de guler pe nepregătite,
lumina alunecă odată cu timpul pe poteci,
vin din depărtări arome de fructe sălbatice,

inima mea bate și se ridică cu smerenie-n piept.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Eu sunt ce nu vreți voi să fiu

Eu sunt plinul din scorbura timpului;
plânsul din lacrima nuntirii înainte de vreme,
botezul apei prefăcută în vin,
pe care și astăzi o bem luminată
de setea care ne duce la mântuire
rupți din somnul singurătății memoriei.

Eu sunt ce nu vreți voi să fiu;
curgerea dintre noapte și zi,
murirea înviată de nemurirea sufletului,
coapsa iubirii de pe drumul șarpelui
urcat în pomul cu fructele oprite.

Sunt memoria din lucrurile căutate,
sosite la țărmul cuvântului ales
din care se hrănesc așezările inimii
și le sângeră pământul sub picioare.

Pietrele nu-și recunosc destinul,
închid în ele oglinzile trecutului,
noaptea lor scoate focuri din ape
cu ochi de lună subsuoară.

Se nasc făuritorii marilor vise
ce toarnă-n formele creației
viitorul zbor spre alte lumi
unde sufletele înaintașilor îi așteaptă.

poezie de (2 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cercul nu cade

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.

Nopți de busuioc își risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
și suferința urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaște.

Tu lasă-i să-și joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ține după cei împătimiti.

Pune-i liberi
să-și deschidă ochii și inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Unde freamătul e dulce

Degetele ei subțiri și lungi
îmi apasă pe dorurile inimii
lăsate să aștepte vindecarea.

Cântecul se naște atât de repede
dintr-un adânc descoperit târziu
între izvoarele dintre colinele pieptului
unde freamătul e dulce
ca-n frunzele teilor înfloriți
lăsați să se scuture de arome
peste iubiri în treacăt.

Serile aproape încurcate-n tăcere
stau la pândă pe poteci neumblate
și caută cu ochii înnoptați
semnele stelelor sudului
pe care oamenii nu le văd,
privesc doar cu mirare și oftează.

Dacă viața n-ar fi atât de frumoasă,
atât de grăbită,
și noi atât de nepăsători
am prețui la timp miracolul ei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cuvântul

Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naște cunoașterea de sine și de alții
și se formează limba
cea dătătoare de viață.

Măsoară cu inima nesfârșitul
ridicându-se până deasupra lui.

În limbă crește lumina și se revarsă
peste pământul dătător de roade,

sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cum se prinde flacăra

Când cuvintele sunt dulci ca mierea
și curg vâscos și lin,
ușor se așează la suflet.
Inima se umple și ea de plăcere
și lasă porțile deschise.

Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută așteptare.

Gesturile calde spun și ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.

Lumina se soarbe din ochi,
atracția devine atingere subtilă
ce-și coace iubirea
și uită de restul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook