Interior necunoscut
Și am denumit pământul odihnă
de se cutremura de neliniște
cu o teamă ce nu se poate învinge
de ce ar putea să însemne sfârșitul.
Noaptea ce mă-nfășoară-n răcoare
în verile toride,
încearcă să-mi pună la îndoială
adaptarea la desele schimbări.
Dacă din toate aș lua câte puțin
ar încolți repede încrederea
că totul se poate construi
dintr-un bulgăre de voință,
ce n-ar mai pleca de la mine
dintr-o cauză crescută cu ramuri
într-un interior necunoscut
ce-l tot adâncesc săpând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Totul se întâmplă în interior
Nu văd bucăți sfârtecate din trup,
dar simt bucățile sfârtecate din suflet
într-un orizont de neliniște
care circulă grăbite prin sânge și nervi
ce nu pot fi controlate,
erup și curg ca o lavă fierbinte
de care nu știi încotro să fugi mai repede
sau să rămâi pe loc.
Totul se întâmplă în interior
între anumite puncte de interferență
încât se dezvoltă forțe puternice
care schimbă drumul și aspirațiile
spre alte ținte nebănuite.
Învingi teama și timiditatea comode
și te ridici pe oasele timpului
în clipele acelea de intuiție
pentru a deveni altul din tine
cu multiple posibilități de iubire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșitul e încă pe drum
Cade noaptea în pereții scorojiți
și-n odaie niciodată n-a fost singurătate,
n-a fost nici tristețe
cu lacrimi fără să curgă.
Dar ce neliniște apasă în genunchi
de nimic nu mai contează
înrourând inima pietrei.
Doamne, fiorul lăuntric
trăirea în afară...
rupe din mine bucăți colțuroase
pe care nu vrau să le pierd.
Noaptea fuge, scapă din capcana
pe care timpul mi-o lasă mie
și tu-mi șoptești
sfârșitul e încă pe drum.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O clipă de suflare
Mereu se-nchide-n teamă o durere
Ca într-o fântână izvorul dispărut
Mereu din cer îmi vine o putere
C-o picătură de iubire în sărut.
Dar eu mă simt atât de mic și-nfrânt
Sunt un copil pierdut într-o pădure
Ce-și doarme somnul ultim pe pământ
Și nesfârșitul timp sosește să i-l fure.
Speram ca în această lume plină
Să-mi pună piedici clipele frumoase
Din care să se aprindă o lumină
La adăpost să-mi circule prin oase.
O picătură ca un mir pe fruntea rece
Se leagă cu un gând de întâmplare
Și moartea dacă vine, poate trece
Să-mi dea și ea o clipă de suflare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
În ochi, poate încolți raiul
Dumnezeu scutură frunze în mine,
apoi le adună în palme
ca pe niște copii rătăciți...
Ca pe o rană
simt toamna aceasta,
mă doare ca și cum
ar ciuguli păsări din mine
și noaptea m-ar strivi
între pleoapele ei grele,
iar eu, te strig pe tine, iubite,
să mai treci cu mângâierile-ți
prin iarba crescută pe tălpile mele,
unde stelele își lasă jarul din când în când.
Te strig, știind că în doi,
în ochi, poate încolți raiul,
minunându-ne cât frumos pot trece ploile prin noi,
netulburând clepsidra vieții...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum vom învinge iarna
O să se răzbune iarna, iubito!
Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.
Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.
Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenușa în piele.
O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom zbura pe pârtii ca vântul.
Ne vom înghesui unul în altul sub pene
și ne vom sufla gândurile în piepturi.
Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum vom învinge iarna
O să se răzbune iarna, iubito!
Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.
Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.
Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenușa în piele.
O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom trece pe pârtii ca vântul.
Ne vom înghesui unul în altul sub pene
și ne vom sufla gândurile în piepturi.
Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul magic
Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiți,
voi uita pe unde am fost și dacă am fost
ori am lăsat la alții ce am avut,
mă voi despărți cu totul de trup
chiar și gândurile mă vor părăsi,
o umbră poate să-și aducă aminte
de soare când m-am ascuns,
voi întra într-un labirint fără ieșire
în care și steaua mi se va topi.
Nu voi mai simți nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,
voi iubi altfel decât am știut
fiindcă inimă nu voi avea,
doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.
Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plânsul cu noduri în gât
Printre dese sughițuri
plânsul trece
cu noduri în gât
într-un somn ciudat de ademenitor
pentru un copil.
Mângâi cu ochii pe mama,
nu spune nimic,
timpul se-nghesuie-n mine
de uit dintr-o dată totul,
adorm.
Seara fuge pe cărări de munte,
cade în tăceri,
pe nesimțite îmbracă noaptea
în haine de întuneric.
Cresc în somn un făt frumos
și mai departe
se derulează basmul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pot rămâne aici
Mă urc seara tâtziu în cireșul copt,
am ajuns prea sus și mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.
Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în ierburi,
câte o adiere de vânt,
dar nu se mai vede nicio cărare.
În golul sufletului îmi respiră un gând,
să-mi găsească locul acasă
unde nu sunt întâmpinat prea bine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu va fi cum a fost
Când noapte nu va fi niciodată
liber vreau să cânt
pe câmpii cu ciocârliile,
lumina ne va iubi.
Un strat de răcoare subțire,
o umbră trecătoare
mă învelește-n mătase,
ușor voi deveni un gând.
Nimic nu va fi cum a fost
cu noduri în trunchi,
îndrăgostit de frunze
pe ramuri răsucite de vânt.
Cu seve de lemn înlemnite
stavilă voi pune nimicului
și smerit voi intra-n cuvânt
cu scris dureros,
noaptea în mine nu se mai naște,
lumina mi se urcă pe umeri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încearcă a nu plânge...
Încearcă a nu plânge, când zorii dimineții
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeții,
Și tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viață o altă poezie.
E un sfârșit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toți poeții au fost și-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,
Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Și ea le este muză, în veci nemuritoare,
Așadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să își pună în vers aripi de Cruce,
El știe că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el știe că nu-i va fi sfârșitul
Acolo unde Crucea-i așteaptă răsăritul...
poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât pot meditez
când public
unii spun că scriu mult
am scris câte puțin
anii s-au strâns mulți și grei
nimeni nu mă intreabă
doar fac deducții neadecvate
asta-i lumea noastră
eu îi privesc
cu blândețea anilor albi
uneori mă întreb de ce mai scriu
și nu găsesc răspuns
poate că simt ceva interior
ce irumpe fără să vreau
fără dialog fiecare-i mulțumit cu ce crede
eu nu înțeleg preocuparea
cât pot meditez
și scriu
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu geometrii rotunjite pe trup
Nu mă mai chema la locurile făgăduite,
Port în gânduri lumina uitată pe drumuri
Prin care nucii nu vor mai fi loviți
Și poate o să rodească cu spor.
Ploi dese și bogate peste pământul saturat,
Vânturi și nori bezmetici pun stăpânire pe oameni,
Nopți de plumb respiră a moarte,
Doar surâsul femeii venit din nemărginire
Cu geometrii rotunjite pe trup
Mă locuiesc în unghere ce nu le știu.
Și verbele mă cuprind în fapte nedeslușite,
Și cine te va aștepta la poarta suspinelor
Unde înfloresc speranțele și credința în viitor
De îți strig numele în fiecare dinmineață
Și nu se poate să nu vii odată cu razele soarelui,
Să mă scapi de tristețe și de neîncredere.
Îmi vei crește puterea și hotărârea de a învinge,
Toate vicisitudinile care răspândesc teamă vor pieri
Și odată cu tine se umple casa.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împlinire
noaptea se împarte la zece
ea rămâne egală cu unu
dar poate deveni o jumătate din el
care se înmulțește
în confruntare cu timpul
îi înmugurește, înflorește și rodește trupul
într-un ciclu știut
lumea știe povestea
și se integrează în ea
cu satisfacția împlinirii depline.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde iertare nu este
Unde iertare nu este
continuă aprigă lupta.
Nici uitarea nu intervine,
rămâne o pată în amintiri
care nu se întinde, dar nici nu iese,
poate fi o cădere în gol
prin întunericul orb.
Timpul nu mai are răbdare,
ucide din vârstă și ultima dorință
fără să aibă remuscări,
un zid prin tăcere apără
chiar și pe cel învins
cu speranța revanșei.
Răul interior respiră și el binele
și încearcă schimbarea.
Cântar,
pe care din talere să-mi așez
greșelile dosite?
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să mă întorc acasă
Să mă întorc într-un târziu acasă,
Ca dintr-o bătălie pierdută,
Ca dintr-un pustiu care doarme.
Să urc încet scările,
Ca și cum numai umbra mea ar fi,
Imaterială, acolo. Să trag podul,
Să tai orice punte și în urma mea doar noaptea
Să pâlpâie ca un gol, ca un ocean rece și negru.
Să mă întorc acasă
În micul paralelipiped de beton
Ca într-un refugiu, ca în toracele
Unui animal mare și cald, ca într-un rest
De memorie. Să-mi pierd urmele,
Să-mi pierd auzul, să-mi pierd văzul
Și doar un simț necunoscut să lucreze, uriaș, în tăcere, în mine,
Să fiu singur. Un scrib într-un sarcofag,
Într-un labirint nesfârșit, într-o noapte de piatră.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se zidesc fiecare într-un turn
urcă deasupra de fiecare clipă trăită
la întâlnirea sufletului cu rațiunea
se plimbă prin viață cu toate obsesiile pe umeri
se coace în gânduri cu toate visele la izbândă
și nimicul din mine se pierde treptat
tot ce mă învinge nu mă câștigă în luptă
o iubire izvor ca într-o fântână curată
își așază inima pe ghizd
și oamenii beau cu recunoștiința însetaților de viață
se zidesc fiecare într-un turn
să nu se mai dărâme
pentru ca ofranda lor să înalțe în veac nemurirea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea ca lumea
ne îndepărtăm de colțuri
unul în unghi drept
celălalt într-o direcție opusă
nu ne-au luat în seamă
și fiecare își caută drumul său
m-ai întrebat dacă știu unde plec
nu ți-am spus și dus am fost
ceilalți ne-au crezut vorbiți
seara ne oprește pe fiecare obosit
la câte un loc de popas
noaptea nu poate fi altfel
decât un acoperiș de ploaie
stele nopții se mișcă-n desfrâu
așa cum pornesc apele după furtună
aproape nu mai înțeleg
de ce ploaia și vântul își dau mâna la distrugeri
la noi asemenea lucruri erau rare
suntem despărțiți atât de mult
încât vorbim ore întregi la telefon
dar totul se mută
într-un timp care așteaptă-n oglindă
să-și vadă la un loc așteptările
lumea mi se pare întoarsă pe dos
nimeni n-ascultă de nimeni
tot ce se știe-i pus la îndoială
apar și dispar fenomene inexplicabile
și se răspândesc tot mai multe falsuri
dacă nu știi să alegi
obișnuința te face să nu știi
otrăvită se naște spaima de viitor
ca o viitură ce împinge totul la vale
de se cutremură sângele-n trup
și altă credință nu mai are
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără nicio îndoială
Am plecat în lume de timpuriu
fără nicio îndoială,
mai mult cu voință și încredere,
în luptă am suferit destule înfrângeri,
dar am crezut în victoria finală
și am învins.
Nu m-am lăsat niciodată convins
că nu pot să-mi ating scopul
nemărturisit nimănui
șinu mă dezic de rădăcini
umilite dar vânjoase.
Mereu mă caut unde trebuie să fiu,
nu mă pierd în gropile conștiinței,
mă regăsești oricând urcând scara
unui veac de împătimiți.
Nimeni nu-mi oblojește rănile sufletului,
în ele mă recunosc mai puternic decât sunt
și nu mă satur cu obișnuințe comode.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu încă mai crezi în ea
Dintre toate nenorocirile care se ivesc
Tu treci nepăsător peste ele
Deși te lovesc ca pe fiecare
Aproape nu mai știu în ce stare sunt
În anotimpul acesta destructiv.
Nopțile se vor stinge de teamă
Se va mai schimba câte ceva
Cred că vechea iubirea dintre noi
Nu se lasă
Tu încă mai crezi în ea
Când totul devine normal eu voi fi ca mai înainte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!