Vis viu

împart cerul în bucăţi
şi-mi iau câte o porţie de albastru
atunci când soarele plânge că nu te poate vedea,

laleaua galbenă primită de la tine
se-ntreabă unde-s furnicile ce-i ţineau companie
în grădina în care şi-a trăit copilăria,

o jerbă de neauzite reverii
mânate de sufletul mai neliniştit ca altă dată,
se opresc pe buzele-mi calde,
aşteaptă chemarea ta plăpândă
ce se pierde la poarta singurătăţii mele.

prezentul devine sufocant,
prefer să evadez iar în vise vii
misterul primăverii îmi sărută obrajii scufundaţi în alean
ochii-mi cerşesc iubirea păpădiilor,

flirtrez cu întunericul ce-mi inundă odaia
şi-mi mângâie coapsele dezvelite,
cămaşa de noapte îşi caută nasturii pierduţi,
sfâşiaţi de dorul stelelor...

inima îmi dansează în oceanul cerului
picură stropi de dragoste
într-o cadenţă auzită doar de mine.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc în fiecare noapte

Atunci când Soarele devine orb
Ascunzându-se de lume în ape
În mine se face simţită lumina
Revărsată uşor din tălpile Lunii.

Înfiorată plăcut o las să mă calce
Pe gânduri şi ochii deschişi de-un destin
în care îngerii păzitori respectă cuvântul
Celui ce mi-a scris viaţa în carte.

Nimic nu pot să opresc ori să şterg
Aleg să primesc zâmbitoare tot Cerul
Din care heruvimii se-arată-n perechi
Cu patru aripi şi patru fete de-aramă.

Din strălucirea lor netrecătoare te-adun
Din miile de stele te construiesc în palme
Te-mbrăţişez apoi strângându-te la piept
Ca pe un dar mângâietor lăsat de Hristos.

Te primesc în braţe în fiecare noapte
Eşti dureros de frumos când mă săruţi
Cu buze nevăzute ce-mi inundă fiinţa
Cu-argintul stelelor vindecător de dor.

Te primesc în fiecare noapte plângând
De-atâta binecuvântare primită
De-atâta iubire vărsată-n simţirea mea
Din iubirea Celui ce te ţine fizic departe.

Atunci când Soarele devine orb...
Dumnezeu pregăteşte întâlnirea sufletelor
condamnate să se caute.
Atunci când fiinţa mea te cere...
Dumnezeu îmi pune în inimă tot Cerul cu stele
din care te construiesc până-adorm.

poezie de Adelina Cojocaru (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

~ Toamna mai e ~

când s-au hotărât să se despartă lucrurile cunoscute
atunci am ales să plec în necunoscut,
trandafirul bolnav din grădina uscată
mă scaldă în iubire o ultimă dată,

fântânile îmi vorbesc despre seceta verii
eu le ascult şi le spun
suferinţa e doar o iluzie...

umblând pe aceleaşi cărări acum par a fi drumuri noi
ce mă fac să clipesc mai des,
la fiecare răsuflare simt toamna
frunzele-mi cântă în tonuri de galben
jelesc zilele lungi de vară,

răsăritul e mai închis şi atât de silenţios
frigul dimineţii îmi aminteşte de călătoria-mi lungă
îmi sărută obrajii tăcuţi şi-mi deschide ochii larg
să pot vedea prin ceaţa deasă,

după o introspecţie parţială fac încă un pas,
cu miere în glas mă alint iar picioarele merg de la sine
toamna mai e şi e bine!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi rup din buze

Privesc la tine, dragul meu,
Şi-mi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta, iubite,
Cu adierea vântului hoinar.
Cu-acest sărut doresc să-nchizi
O Lună albă, în ochii tăi de cobalt,
Ce-mi sunt dulceaţa clipelor de-acum,
Pline de dragoste, şi multă aşteptare.
Privesc la tine cu sufletul deschis,
Din el am tot făcut poteci şi poduri,
Să te primesc în mine ceas de ceas
Cu toate ploile din umeri şi din paşi.
În mine vreau să strâng tot ce aduni
Să pot gusta cu ochii cerul şi privirea
O altă lume ce te strânge azi în ea
Cu Soarele ce mă doreşte... singură şi tristă.
Îmi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta... şi astăzi
Să te sărute cu-adevărul scos din fire
În care ţin iubirea mea, şi dorul ce te strigă.
Din mine rup fărâme de tăceri
Din buze las să cadă lacrimi şi suspine
Cu toate mă aşez în faţa ta prin gând
Să mă adormi când simţi a mea durere.
Să mă adormi cât ţine viaţa
De nu m-adună Luna din poteci
Să mă ridice într-o noapte pentru tine
Să mă trezesc a doua zi pe perna ta.
Să mă adormi, de nu ajung la tine,
Cu gândul şi cu a ta inimă de înger
Să nu simt paşii Timpului prin mine
Trecând fără sărutul şi îmbrăţişarea ta.
Să nu mă sape Timpul ca şi plugul
Să nu îmbătrânesc în dor şi aşteptări
Să nu mă treacă Soarele şi Luna
În lumea drepţilor... cu zâmbetul amar.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi mai avea versuri?

stau şi privesc
foaia albă curată
vreau să-ţi scriu dar nu pot
eşti prea aproape de mine să mă auzi
ochii tăi spun mult prea multe
iar eu nu vreau să-nţeleg neînţelesul
dincolo de o dragoste neîncepută
puritatea nu poate supravieţui
în lumea ta doar în inima mea
care va rămâne un mister
chiar şi pentru mine,

banalitatea trăită în grabă de cei din jur
îmi osteneşte sufletul fragil
mă îndepărtează încet
de aşa numită viaţă
doar refugiul în vis
şi iubire mă ajută
să supravieţuiesc monotonia oarbă
şi aerul ticsit de fariseism,

nopţile lungi de iarnă
aştept primăvara
să pot să cânt serenade stelelor
alese de tine cu atâta grijă,
nopţile de vară aştept să dorm
pe iarba îmblânzită de săruturi calde
iar toamna aş vrea să nu vină
să o luăm iar de la capăt
ştiu, că nu voi avea glas
să-ţi cânt mai apoi
dar poate atunci
voi avea versuri să-ţi scriu
şi voi umple
această foaie albă curată.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce-ai vrea tu să îmi cunoşti misterul,
Şi tainele care mă fac să plâng,
Când răscolesc cu-n frigurare cerul,
Iar mâinile de neputinţă-mi frâng?

De ce-ai vrea tu să-mi afli visele,
Pe cine strigă noaptea până-n zori,
Când disperate rătăcesc cărările
Şi-mi scutură petalele din flori?

De ce-ai vrea tu, să afli de ce-mi cântă
Sufletul, şi-n paşi de vals dansează,
Când ofurile toate se împlântă
În inima ce din adânc oftează?

De ce ai vrea tu, să afli cine-s eu
Ce gând ascuns te-ndeamnă către mine
De ce eşti curios şi mai mereu
Mă strigi duios chemându-mă la tine?

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Cine eşti tu, vânzător de speranţe,
Ce şoapta-şi respiră prin sângele meu?
Eşti suflet-pereche, cu drept de creanţe,
Sau demon ce-şi vinde păcatul cel greu?

Tu, eşti vrăjitorul privirii pierdute,
Uitată de vreme, în goluri de timp,
Îmi scaperi scântei pe tâmplele-abrupte
Şi-mi faci din iubire un alt anotimp?

Felina ce-atacă, mereu la-ntâmplare,
Gustând carnea dulce de-un alb nepătat,
Drumeţul ce-oferă, zâmbind, la plecare,
Sărutu-i şi-o floare, c-un gest elegant?

Năluca din noapte, cu buzele-i calde,
Şi-atingeri divine'ntr-un joc voluptos,
Ce-mi mângaie cerul, nădejdilor moarte,
Şi-mi toarnă în suflet iubirea-i prinos?

Eşti vântul de seară ce-adie-un sărut,
Pe buzele-mi arse de-atâta tăcere?
Sau ploaia ce-mi cerne, în dansu-i tăcut,
Cu lacrimi de nouri pe trupu-mi plăcere?

Eşti aerul, apa, pământul şi cerul,
Un demon cu palme de foc, care ard,
Eşti visul din noapte ce'mbracă misterul,
Cu buze păgâne şi ochi de smarald?

Eşti muntele, marea, nisipul, eşti codrul?
Iubirea ce-nlănţuie'n frunze şi val
Eşti zeul ce-aduce magia şi focul
Şi-mi lasă, când pleacă, amaru-i calvar?

Eşti gram de-otravă şi-un strop de iubire,
Păcatul, ispita, când pleci mi le laşi,
Îmi spui că revii... şi-mi dai întâlnire,
De dragoste-mi scrii, pe-un dor ucigaş.

Eşti unul când vii şi altul când pleci?
Dilema-i la tine, nu vrei s-o dezlegi?
......................................
Eşti soare cuminte când luna-i nebună
Sărutul de gheaţă, pe loc mi-l topeşti!
Aleg azi păcatul, nu-l vând pe minciună
Dilema-i... niciuna! Trăieşti să iubeşti!

poezie de Iolanda Şerban (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de fată

Într-o zi când te-oi vedea, o să fii un oarecare,
Nici un tremur, niciun zâmbet, doar regret şi resemnare.
Nu-mi pasă de ziua aceea, poate n-o s-o mai apuc.
Vreau când se sfârşeşte viaţa, amintirea ta s-o duc
Până-n rai cu mine, sus. Şi de-acolo să simt dorul.
Să privesc cum mergi agale, îţi târăşti cu greu piciorul,
Cel cu care niciodată nu ai vrut să îmi calci iarba.
Ţi-a fost teamă să nu strici, florile de pai şi nalba.
Dar eu ştiu că nu de-aceea n-ai venit în curtea mea.
Nu ţi-e drag deloc de mine. Ce-mi mai plânge inima!
Las' să plângă, să suspine şi să bată ca nebuna.
Eu ii spun mereu că tu, nu eşti soarele, nici luna
Şi că poate fără tine. Îi va fi cu mult mai bine.
Dar ea nu şi nu, te vrea. Hai iubeşte-o, doar o dată.
N-o să-ţi facă niciun rău. Biata inimă de fată.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

E ziua mea şi-mi ninge flori în plete,
când talpa, vârful ierbii, îl sărută,
iar eu colind cărările secrete,
prin labirint, în lumea neştiută.

Îmi pierd privirea-n discul de petale,
când soarele-mi coboară-n palme raze
şi-mi dăruie puterile vestale,
să pot purta pe umeri munţi de fraze.

Îmi rătăcesc auzul printre triluri,
când vântul blând mă mângâie pe frunte
şi-mi dăruie refrene din viniluri,
uitate de un car de ani pe-o punte.

Îmi uit tot dorul greu pe o stamină
ce-şi picură, rar, puful pe-o petală
şi-mi dăruie, în taină, o vitrină,
pictată cu distanţa zenitală.

Îmi las, sfioasă, frica pe o floare
corola ei se-nalţă spre Lumină
şi-mi dăruie, candid şi cu fervoare,
cuvintele nescrise din grădină.

E ziua mea şi-mi ninge lin în suflet,
omătul se topeşte de iubire,
iar poezia-mi poartă-n al meu umblet
imense curcubee de-nrobire.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo cu tine

mă pot scrie oare pe buzele tale
ca un fluture când mângâie cerul sărutând o floare
şi
...
crede că, a găsit fericirea
ca apoi spre seară să nu mai fie?

o clipă rătăcită a spart o fereastră din mine
şi-au năvălit norii
cerul, soarele
tu!
...
oare totul este în noi fără să ştim?

nu mă cunosc decât în izvor de viaţă
escaladând dimineţile spre amiază
cu tine-n
gânduri de flori şi-n fiori

parfumul tău mă duce spre seară

aşteaptă, nu fugării dimineţile
ascultă, sărută amiezile
înţelege-mă, când vin apusurile
iubeşte-mă, când vin nopţile

nu suntem bucăţi separate
nu suntem amintire
nu cerem
nu vrem
e timpul vieţii
sperăm doar în iubire!

nu pot opri mintea să nu răsucească
absurdul din mine
mă minte de-o viaţă
când plâng ploile

drumuri rătăcite fugăresc viitorul
nu pot să mai fiu la fel şi-ntr-un mâine
aruncă cu pietre şi sparge-mă-n bucăţi
şi ia o bucată în timpul tău
acolo cu tine!

Să nu lăsăm nopţile să doarmă
Să nu uităm de dimineţile moi şi calde
Să nu uităm că ne scriem prin noi!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să mă iei

Te iubesc în tăcere
Şi nici nu te cunosc
Te iubesc cu durere
Şi te-aştept de prisos,

Ale mele gânduri
Tu n-ai cum să le ştii
Am să-mi citeşti ochii
Atunci când ai să vii,

Ale mele buze
N-ai cum să le guşti
Doar de-ţi viu în cale
Când mă pofteşti,

Din a mea singurătate
Aştept să mă iei
În lumi depărtate
Ştiuţi doar de zei,

Acolo să mă ai
Pe veci să mă-ndrăgeşti
Ascunşi de acest trai
De grijile lumeşti,

Doar noi doi
Şi-o dragoste nescrisă
Cer senin, fără ploi
Şi dimineţi cu vise!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde oare să-mi ascund palmele
să nu te mai deseneze în vise?
Cum să alung primul gând şi primul surâs
al dimineţilor mele...
când în el străluceşti tu?
Cum să opresc sufletul
să citească neîncetat poezia ochilor tăi?
Cu ce să-mi umplu inima
să nu te mai încapă pe tine...
să nu te mai bată...?
Cum să-mi port paşii...
încât să nu te mai păşească,
iar aripile să nu te mai zboare..?
Cum să înăbuş oare glasul din mine,
să nu te mai murmure
să nu te mai cânte
să nu te mai strige...
Ce să le spun urechilor mele...
când aud într-una chemarea ta -
ecou al propriei mele chemări...
de departe de după ziduri de lume?
Iar frunzelor copacilor din mine
spune-mi tu, dragul meu... cum să le alin dorul
şi freamătul..
când tu le eşti singurul leagăn...?

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te simt căutându-mă în tăceri nefireşti...
arzându-mi
la poarta de gânduri,
cu privirea atârnată de Cer...
cu ochii strălucind,
ţintind nemărginirea care suntem...
Pictându-mă din şoapte şi dor,
îmi dezlegi gând după gând
şi mă deşiri către tine...
În taina mă chemi... şi m-alungi...
şi-mi şopteşti să-ţi mai fiu...
Închide ochii, dragul meu...
şi pictează-mă, într-un infinit de culoare...
Creează-mă, lasă-mă să alunec desculţă,
într-o zbatere cuminte de aripi
păşind, dezgolită de mine... pe hârtia inimii tale...
Nicio picătură de culoare în plus nu voi cerşi...
Lasă soarele din tine să curgă o umbră, peste mine... şi-atât...
Culorile vibrează, schimonosite de durere... de dor... de iubire...
Prea multe vise de copilă,
mai picură nişte lumină...
Acordă nuanţele şi conturează-mi sufletul...
amestecă-mă-n tine...
nu va şti nimeni că sunt eu, umbră fiindu-ne,
Ce pictură!
Nu te întrista... eu, îţi sunt...
Respiră-mă...
Nu plânge, sunt fericită...
... sunt fericită!

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte străină

Mă părăseşte trist câte o noapte străină
şi rămân tot mai sărac în dragoste înfocată,
aici în dorul atingerii zac printre obiecte
ca într-un câmp desţelenit de cuvinte
în care seminţele aşteaptă să iasă la lumină
şi strălucesc pe malurile verzi ale cerului
unde norocul a rodit în fiecare an.
Acum, că ai furat startul în spaţiile tăcerii
unde trecutul şi-a lăsat amprentele
pe buzele serii unde cântecul îmbrăţişează
coloanele sonore ale visului îndrăzneţ,
privesc cum iubirea se lasă furată
de marile suflete ce respiră adâncul bogat
şi mă întreb cu ce gând voi pătrunde
pe sub poarta sărutului de piatră
mereu tânăr şi în amurg.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea destinului

Te simt prea singură, şi-mi pare rău
că viaţa ta, atât de împlinită,
te-a abătut, cumva, din drumul tău,
pe o potecă tristă, ocolită.

Destinul tău, cel scris acolo, sus,
e, încă, în putere şi te cheamă
pe drumul său, ce este mai presus
de orice lege şi de orice teamă.

Îl simţi, deja, în gândul tău ascuns,
şi simţi chemarea lui spre o schimbare,
dar inima aşteaptă un răspuns
pe care doar iubirea ta îl are.

E-acolo, e ascunsă într-un pliu,
cu dorul de-a simţi, din nou, lumina,
şi de-a uita de cerul fumuriu
al scenei peste care-a tras cortina.

Am să-ţi întind, în noul răsărit,
o mână caldă şi, încet, cu mine,
vei fi purtată-n zborul liniştit
al sufletelor ce zâmbesc, senine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicolae, moş cu barbă

Nicolae, moş cu barbă
Vine noaptea şi se-ntreabă
Unde stau pruncii cuminţi?
Ce-i ascultă pe părinţi!
Ghetele le-au lustruit?
Că de mine au stăruit
Cu scrisori şi rugăminte
Multe, multe legăminte,
Le-am citit şi-am obosit
De atâta fandosit
Ca de ziua ce-aşteptată
Haina mea cea mult purtată
Strălucească mai o dată!

Sania cu zurgălăi
Zboară lin peste văi
Renii mândrii, iscusiţi
Trag de zori neobosiţi
Ca s-ajungem şi la tine
Chiar de nu mai crezi în mine
Nu fii dragule-ncruntat
Aici e darul meritat!
Eu de tine n-am uitat!

poezie pentru copii de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastra copilăriei

Azi m-am căţărat pe geam, uite! Altă treabă n-am!
Să văd iarna de-mi ghiceşte, câte sufletul tânjeşte
Şi mi-am numărat vrăjită, pânza vremi-ncremenită,
Atârnată-n colţ de cer şi mă îndeamnă să mai sper.

Cât cu ochii pot vedea, fulgii argintii de nea,
Cât ferestrele-s deschise, eu mă înconjor cu vise
Zăbovind într-o poveste, cu minuni şi cu măiestre.
Eu am, doar copilăria! Şi cuprinde, gingăşia.

Iernile sunt fermecate! Drumurile neumblate,
Ceru-şi varsă stropi de alb şi în casa noastră-i cald.
Caldă-i inima ce simte, mâna dragostei, fierbinte.
Nimeni nu doreşte dar, zâmbetul n-are hotar

Prânz şi cină ne adună, suntem veseli împreună,
Când e ger şi viscoleşte, focul lângă noi plezneşte
Nu ştim de lipseşte pâine, tata ştie ce vrem, mâine
Azi m-am căţărat pe geam să ajung-al vieţii ram.

Unde-nfloare bucuria şi-mi doarme, copilăria
Şi ningea cu fulgi de dor, am strigat-o încetişor,
Dar mi-a zis să-i cânt, un cântec, fără să-i mai schimb-un scutec
Îi-e bine sus pe ramuri, eu cu ea, mai suntem, neamuri.

Dar nu vine să mă vadă, că mi-e creştetul zăpadă
Pot privi, de la fereastră, chipul ei pe bolt-albastră,
Ce se joacă printre stele, cu toate visele mele
Şi mă lasă căţărată! Iarna să mă ningă toată!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ

învăţ cum să-mi iubesc tălpile ce se plimbă pe meleaguri noi,
învăţ să-mi iubesc glasul ce cântă note neatinse până acum,
învăţ să-mi ascult inima ce slugă a minţii nu mai e,
învăţ să mă iubesc aşa cum sunt...

acceptarea e cea mai frumoasă vindecare,
când fluturii numără clipele iar tu nu mai socoţi anii
muzica nepurtată îmbracă sufletul răzvrătit,
cerul curge lin, norii sărută pământul viu,
vapori de iubire ascund iarba trufaşă
ce dansează împlinit un dans al păcii,
iar eu învăţ să trăiesc ceasul de acum.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n noapte

Privesc în noapte la cerul înnorat,
A ta iubire mi-o închipui privindu-l
Şi parcă timpul trece mai treptat,
Că norii albi pe lângă lună trec singuri.
Privesc cum inima mea e tăcută
Şi caută un strop de vis pierdut,
Iar eu îmi închipui că sunt iar cu tine,
Ţinându-mă la pieptul tău tăcut
Şi parcă universul se opreşte
Şi-apoi o ia din nou de la-nceput,
Iar cerul parcă râde şi-mi vorbeşte tandru,
Norii şi vântul au dispărut
Şi tu-mi zâmbeşti şi-mi dai un sărut.

poezie de Eugenia Calancea (22 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de mamă

Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit şi-a fost odată,
De cum ieşeai adesea în pridvor,
Şi îmi vorbeai frumoasă şi-nţeleaptă.

Mi-e dor de bunătatea-ţi nesfârşită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze şi prin flori tu ai plecat.

Ai luat cu tine viaţă şi lumină,
Şi sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost şi vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.

Mi-e dor de tine şi-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar ştiu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.

Eu te sărut cu-n ultim tainic dor,
Şi îţi doresc să te mândreşti cu mine,
Dacă mai cred sau nu în viitor,
Cu mine nu-ţi va fi nicicând ruşine!

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!